Studentă în zona roșie
La 23 de ani are grijă de cei mai gravi bolnavi de COVID-19
Pandemia i-a determinat pe unii dintre studenții de la medicină să intre, volens nolens, mai devreme în sistemul medical care îi aștepta abia peste câțiva ani de studii și practică. Pandemia i-a împărțit în două tabere opuse: cei care luptă în fiecare zi pentru viața oamenilor și cei care au rămas acasă, în spatele ecranelor unde se desfășoară în fiecare zi lecțiile online. Cum a schimbat COVID-19 viața și parcursul educațional al celor care în câțiva ani ne vor trata și ne vor salva viețile?
Povestea Marianei Covali, o studentă de 23 de ani la medicină și asistentă medicală în una dintre cele mai periculoase zone, vine să arate din interior cum se luptă cu cea mai mare problemă globală a momentului: coronavirusul, cel care a luat viața a 50 de lucrători medicali din Moldova, dar și cum se învață la medicină în această perioadă.
Povestea Marianei Covali, o studentă de 23 de ani la medicină și asistentă medicală în una dintre cele mai periculoase zone, vine să arate din interior cum se luptă cu cea mai mare problemă globală a momentului: coronavirusul, cel care a luat viața a 50 de lucrători medicali din Moldova, dar și cum se învață la medicină în această perioadă.
Ascultă reportajul:
7 aprilie 2020
După una dintre ședințele pe care le aveau președintele Igor Dodon, președinta parlamentului Zinaida Greceanîi și premierul Ion Chicu, președintele a declarat că „sunt peste 50 de mii de lucrători medicali care ar putea fi implicați în lupta cu COVID-19". Acesta a mai zis că sunt suficienți angajați în sistemul medical.
Totuși, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale raporta un deficit de peste cinci mii de asistenți medicali. Așa că ministerul a făcut apel la studenții de la medicină și le-a propus să facă voluntariat în mai multe instituții medicale din țară.
Totuși, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale raporta un deficit de peste cinci mii de asistenți medicali. Așa că ministerul a făcut apel la studenții de la medicină și le-a propus să facă voluntariat în mai multe instituții medicale din țară.
Așa, deodată, studenții la medicină au ajuns să lucreze, cot la cot, cu medicii care au ani de experiență, împotriva coronavirusului. Mulți dintre ei au decis să fie voluntari în diferite etape ale acestei lupte, iar pe alții pandemia i-a prins, fără ca ei să-și dorească, în prima linie.
Mariana Covali are un an de când a îmbrăcat halatul alb în secția de reanimare la Institutul de Medicină Urgentă. Dar pandemia de coronavirus a schimbat modul cum lucra și cum învăța. Tot pandemia a făcut-o să bea foarte multe cafele. Așa încerca să facă față greutăților zilnice, programului încărcat, dar să se mențină cât mai trează în timpul muncii.
Nimeni nu știa ce urma să se întâmple. Nimeni nu avea răspunsuri pentru Mariana: nici colegii de lucru, nici șefii de spitale, nici profesorii de la universitate, nici ministerul, nici guvernarea… Iar frica a pus stăpânire pe Mariana și colegii ei de muncă. A văzut atunci lacrimile asistentelor medicale, infirmierelor și a simțit frica cea mai mare: să nu își infecteze familiile. Nu puteau să se întoarcă acasă după turele lucrate cu pacienții infectați și nu știau unde ar putea să doarmă nopțile. Nu înțelegeau și nu știau cum se vor proteja de virus, își făceau griji de cum vor îmbrăca și dezbrăca costumul menit să îi protejeze 100%, se întrebau dacă nu o să se sufoce cu măștile.
La începutul pandemiei, Secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă au fost unite și pregătite să primească cei mai gravi pacienți cu COVID-19. Paturile erau gata, aparatele conectate la fiecare dintre ele. „Cel mai greu a fost timpul de așteptare a primului pacient. A fost foarte stresant", spune Mariana. Era conștientă că asta trebuia să fie prima ei interacțiune cu virusul nou de care se știa și încă să știe atât de puțin și care deja luase viața a mii de oameni până în acel moment.
Dar primul pacient, de fapt, i-a luat de pe umeri stresul incertitudinii. Emoțiile au dispărut imediat cum acesta a fost internat, pentru că a înțeles ce are de făcut și era clar cum trebuia să lucreze cu restul pacienților cu coronavirus. Apoi au urmat gărzile de câte șase ore. A văzut cum creștea numărul de cazuri grave și cum se înrăutățea pandemia în țară. Totuși, greul abia începea.
Mariana Covali are un an de când a îmbrăcat halatul alb în secția de reanimare la Institutul de Medicină Urgentă. Dar pandemia de coronavirus a schimbat modul cum lucra și cum învăța. Tot pandemia a făcut-o să bea foarte multe cafele. Așa încerca să facă față greutăților zilnice, programului încărcat, dar să se mențină cât mai trează în timpul muncii.
Nimeni nu știa ce urma să se întâmple. Nimeni nu avea răspunsuri pentru Mariana: nici colegii de lucru, nici șefii de spitale, nici profesorii de la universitate, nici ministerul, nici guvernarea… Iar frica a pus stăpânire pe Mariana și colegii ei de muncă. A văzut atunci lacrimile asistentelor medicale, infirmierelor și a simțit frica cea mai mare: să nu își infecteze familiile. Nu puteau să se întoarcă acasă după turele lucrate cu pacienții infectați și nu știau unde ar putea să doarmă nopțile. Nu înțelegeau și nu știau cum se vor proteja de virus, își făceau griji de cum vor îmbrăca și dezbrăca costumul menit să îi protejeze 100%, se întrebau dacă nu o să se sufoce cu măștile.
La începutul pandemiei, Secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă au fost unite și pregătite să primească cei mai gravi pacienți cu COVID-19. Paturile erau gata, aparatele conectate la fiecare dintre ele. „Cel mai greu a fost timpul de așteptare a primului pacient. A fost foarte stresant", spune Mariana. Era conștientă că asta trebuia să fie prima ei interacțiune cu virusul nou de care se știa și încă să știe atât de puțin și care deja luase viața a mii de oameni până în acel moment.
Dar primul pacient, de fapt, i-a luat de pe umeri stresul incertitudinii. Emoțiile au dispărut imediat cum acesta a fost internat, pentru că a înțeles ce are de făcut și era clar cum trebuia să lucreze cu restul pacienților cu coronavirus. Apoi au urmat gărzile de câte șase ore. A văzut cum creștea numărul de cazuri grave și cum se înrăutățea pandemia în țară. Totuși, greul abia începea.
În această perioadă Mariana s-a mutat cu chirie, în Chișinău. Nu mergea acasă, la Trușeni, în suburbie acolo unde trăia împreună cu familia. Avea posibilitatea să stea la cămin împreună cu alți lucrători medicali, dar a refuzat. Niciodată nu a stat la cămin.
30 aprilie 2020
În Republica Moldova sosesc 42 de medici și asistenți medicali din România pentru a lupta, pentru două săptămâni, împreună cu medicii moldoveni. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale i-a cazat în două cămine studențești ale Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițeanu".
Din echipa de 36 specialiști care au rămas să lucreze în Chișinău, 12 au refuzat să se cazeze în căminele propuse de minister, din cauza condițiilor de cazare. Armata Română le-a achitat cazarea și alimentația într-un hotel din Capitală.
Din echipa de 36 specialiști care au rămas să lucreze în Chișinău, 12 au refuzat să se cazeze în căminele propuse de minister, din cauza condițiilor de cazare. Armata Română le-a achitat cazarea și alimentația într-un hotel din Capitală.
Mama îi zicea să lase locul de muncă și să se mute acasă. Dar Mariana a refuzat. Nu vedea sens în a schimba jobul, pentru că își dădea seama că în alt spital ar putea să fie încă mai periculos. Vedea cum alți lucrători medicali din alte spitale erau infectați de la pacienții cu COVID-19, pentru că nu erau suficient de bine echipați și nici pacienții nu știau că erau infectați. Dar acolo unde lucra, primea zilnic câte un set de protecție nou-nouț: costum de protecție, ochelari, mască N95, bonetă, câte două perechi de mănuși. Dar, argumentul care a determinat-o pe Mariana să rămână acolo unde lucra de aproape un an era lipsa de lucrători medicali. „Și așa sunt lucrători puțini. Nu o să aibă cine să lucreze"; „Dacă plecăm noi, cine o să lecuiască pacienții?".
10 aprilie 2020
La începutul pandemiei, mai mulți lucrători medicali sesizau opinia publică despre faptul că protecția lor nu este suficientă sau, în general, lipsește. Georgiana Matei, una dintre doctorii din România care au venit să-i ajute pe medicii moldoveni spunea că „medicii infectați erau transportați la Chișinău din spitalele raionale. Spitalele raionale au rămas goale, iar pe pacienți nu avea cine să îi trateze, să îi examineze", a declarat specialista într-un interviu pentru Republica.ro. Explicația: „nu prea au beneficiat de materiale de protecție…"
După mai multe acuzații că medicii nu au fost protejați suficient și s-au infectat, pe 10 aprilie, ministra Dumbrăveanu a menționat că „infectările în rândul angajaților medicali a fost condiționată, în mare parte, de ignorarea unor aspecte ce țin de protecția individuală, care urma a fi respectată de personalul medical, indiferent dacă sunt sau nu cu profil COVID”. În ziua următoare, tânărul Eugen Cebotari care muncește în cadrul Asistenței Medicale de Urgență, a publicat pe Facebook un video în care arăta ce fel de protecție aveau specialiștii de pe ambulanță. Acesta a spus că sunt dotați cu măști de protecție din bumbac și sunt nevoiți să poarte câte două. Ochelarii de protecție care trebuiau aruncați după fiecare utilizare, erau, de fapt, reutilizați după dezinfectare.
După mai multe acuzații că medicii nu au fost protejați suficient și s-au infectat, pe 10 aprilie, ministra Dumbrăveanu a menționat că „infectările în rândul angajaților medicali a fost condiționată, în mare parte, de ignorarea unor aspecte ce țin de protecția individuală, care urma a fi respectată de personalul medical, indiferent dacă sunt sau nu cu profil COVID”. În ziua următoare, tânărul Eugen Cebotari care muncește în cadrul Asistenței Medicale de Urgență, a publicat pe Facebook un video în care arăta ce fel de protecție aveau specialiștii de pe ambulanță. Acesta a spus că sunt dotați cu măști de protecție din bumbac și sunt nevoiți să poarte câte două. Ochelarii de protecție care trebuiau aruncați după fiecare utilizare, erau, de fapt, reutilizați după dezinfectare.
Mariana Covali vorbea în fiecare zi cu părinții la telefon. „Ei mă întrebau dacă totul este bine și întrebarea lui tata era: «când vii acasă?» Și tot le ziceam că: «dacă cumva se ameliorează situația, fac testul, dacă sunt negativ, o să vin acasă sau în vizită măcar». «Bine, bine» - îmi răspundea tata și a doua zi: «când vii acasă?» Și tot așa în fiecare zi", povestește tânăra.
„Nu contează ce se
întâmplă în viața ta"
întâmplă în viața ta"
În una dintre zile am întâlnit-o pe Mariana după patru ore de muncă în secția roșie. Avea urmele adânci ale ochelarilor de protecției și ale măștii rămase pe față. Era într-un costum chirurgical albastru și bine dispusă. Bruneta cu ochii mari zâmbea mereu. „Când intri în zonă trebuie să ai energie pozitivă ca să poți încuraja bolnavii. Și cumva ei se încarcă cu energia asta, o iau de la tine, pentru că ei nu au de unde să o ia din altă parte. Nu contează ce se întâmplă în viața ta, trebuie să ai energie pozitivă cât ești lângă bolnav. Asta este o lecție pe care am învățat-o și nu o s-o uit niciodată".
Apoi, când am fost la locul ei de muncă, în secția roșie, o puteam distinge de alți lucrători medicali doar văzându-i ochii: mari, profunzi, accentuați cu rimel. Se mișca rapid dintr-un salon în altul, pregătea medicamentele pentru pacienți. Avea vorba moale și grijulie în timp ce-i măsura tensiunea unei paciente în stare gravă cu COVID-19, dar conștientă. Mai schimba câte o vorbă cu ceilalți lucrători medicali și revenea la pacienții ei. Nu am văzut-o așezată niciodată. Oftează doar atunci când n-o văd pacienții, pentru că „nu contează ce se întâmplă în viața ta".
Îi este dor de zilele de dinaintea pandemiei. Acum, la fel ca și colegii ei, lucrează după un regim special. Ziua ei de muncă nu durează opt ore ca la restul oamenilor, ci 24 de ore. În tura de 24 de ore, patru ore muncește în zona roșie, patru ore se odihnește, apoi iarăși patru ore cu pacienții COVID și apoi alte patru ore se odihnește și tot așa. Uneori se întâmplă că începe munca de dimineață, la ora opt. Așa că, la 7:30 deja este la ușa „zonei", așa cum o numesc cei care lucrează acolo. Îi ia cel puțin zece minute să îmbrace costumul de protecție. Până la ora 12, Mariana are grijă de pacienți.
E exact perioada când e cel mai mult de lucru, pentru că de dimineață se scriu indicațiile, are de administrat medicamentele, de măsurat temperatura și tensiunea pacienților. În timpul prânzului ajută pacienții să mănânce și îi monitorizează. Așa petrece 10-15 minute cu fiecare pacient.
În tot acest timp, se aude un telefon pe hol. Are loc o lecție online și cineva dintre colegi ascultă cu o ureche ce vorbește profesorul din telefonul pus într-un pachet din plastic tare. Și Mariana face la fel, în situații excepționale. Își lasă telefonul undeva în hol când urmează în aceeași zi să aibă o testare importantă și ascultă profesorul în timp ce se ocupă nemijlocit de pacienții ei.
Apoi, când am fost la locul ei de muncă, în secția roșie, o puteam distinge de alți lucrători medicali doar văzându-i ochii: mari, profunzi, accentuați cu rimel. Se mișca rapid dintr-un salon în altul, pregătea medicamentele pentru pacienți. Avea vorba moale și grijulie în timp ce-i măsura tensiunea unei paciente în stare gravă cu COVID-19, dar conștientă. Mai schimba câte o vorbă cu ceilalți lucrători medicali și revenea la pacienții ei. Nu am văzut-o așezată niciodată. Oftează doar atunci când n-o văd pacienții, pentru că „nu contează ce se întâmplă în viața ta".
Îi este dor de zilele de dinaintea pandemiei. Acum, la fel ca și colegii ei, lucrează după un regim special. Ziua ei de muncă nu durează opt ore ca la restul oamenilor, ci 24 de ore. În tura de 24 de ore, patru ore muncește în zona roșie, patru ore se odihnește, apoi iarăși patru ore cu pacienții COVID și apoi alte patru ore se odihnește și tot așa. Uneori se întâmplă că începe munca de dimineață, la ora opt. Așa că, la 7:30 deja este la ușa „zonei", așa cum o numesc cei care lucrează acolo. Îi ia cel puțin zece minute să îmbrace costumul de protecție. Până la ora 12, Mariana are grijă de pacienți.
E exact perioada când e cel mai mult de lucru, pentru că de dimineață se scriu indicațiile, are de administrat medicamentele, de măsurat temperatura și tensiunea pacienților. În timpul prânzului ajută pacienții să mănânce și îi monitorizează. Așa petrece 10-15 minute cu fiecare pacient.
În tot acest timp, se aude un telefon pe hol. Are loc o lecție online și cineva dintre colegi ascultă cu o ureche ce vorbește profesorul din telefonul pus într-un pachet din plastic tare. Și Mariana face la fel, în situații excepționale. Își lasă telefonul undeva în hol când urmează în aceeași zi să aibă o testare importantă și ascultă profesorul în timp ce se ocupă nemijlocit de pacienții ei.
Munca nu i-a anulat sau amânat orele la facultate. După patru ore intense de muncă, Marianei îi ia vreo 10 minute să scoată echipamentul de pe ea și să se dezinfecteze bine. Îmbracă un costum chirurgical proaspăt spălat și primul lucru pe care-l face este să bea apă sau un ceai. Pentru că în zona infecțioasă nu bei, nu mănânci și nici la baie nu poți merge. „Apoi ieșim afară să luăm aer", spune Mariana, întrucât masca de protecție îi formează o ușoară hipoxie. Ziua de muncă a Marianei continuă în camera destinată asistenților medicali: continuă orele, învață sau vorbește cu colegii.
Deja este obișnuită cu acest regim de muncă. Dar la început a și plâns, pentru că nu mai putea rezista. „Un stres psiho-emoțional continuu, mult de lucru, totul complicat" enumeră, pe scurt, cauzele căderilor nervoase în perioada de lockdown. „Timpul trece prea repede, câteodată parcă nu realizezi unde te afli, ești într-o încurcătură spațială", adaugă tânăra studentă. „Pur și simplu, cedezi. Mai verși o lacrimă, o ștergi și mergi mai departe".
„Dar mi-a crescut rezistența", concluzionează Mariana. „Pandemia asta m-a făcut să acumulez foarte multă experiență. Și am învățat multe chestii pe care nu credeam că o să le învăț în așa perioadă scurtă de timp".
Deja este obișnuită cu acest regim de muncă. Dar la început a și plâns, pentru că nu mai putea rezista. „Un stres psiho-emoțional continuu, mult de lucru, totul complicat" enumeră, pe scurt, cauzele căderilor nervoase în perioada de lockdown. „Timpul trece prea repede, câteodată parcă nu realizezi unde te afli, ești într-o încurcătură spațială", adaugă tânăra studentă. „Pur și simplu, cedezi. Mai verși o lacrimă, o ștergi și mergi mai departe".
„Dar mi-a crescut rezistența", concluzionează Mariana. „Pandemia asta m-a făcut să acumulez foarte multă experiență. Și am învățat multe chestii pe care nu credeam că o să le învăț în așa perioadă scurtă de timp".
1 septembrie 2020
Lucrătorii medicali infectați la locul de muncă au primit câte 16 mii de lei. Până în luna septembrie au primit aceste indemnizații 1 611 persoane. Totuși, din septembrie, aceste indemnizații au fost anulate de Guvernul Chicu. De la 1 septembrie, a fost mărit salariul lucrătorilor medicali cu 30%. Un medic de familie primește cel puțin nouă mii de lei. Un asistent medical primește cel puțin 5 510 lei. Dar Mariana nu lucrează pentru bani. Nu au contat banii nici când a ales să plătească chiria în Chișinău, refuzând să stea la căminul oferit de către ministerul de resort.
Orele la universitate îi răpesc mult timp și energie. Este una dintre cei patru studenți din grupa ei de 12 care s-au implicat în lupta cu COVID-19. Are note bune și profesorii sunt înțelegători, uneori îi dau un pic mai mult timp la teste.
În ianuarie, când pandemia începea să se răspândească în lume, Valeria Cuprian era în Germania, în vacanță. Acolo, în spațiile publice deja se purtau măști, dar „totul era lejer", povestește Valeria. Apoi, după o lună când revenise acasă, pandemia „o luase razna". Ulterior, orele s-au mutat online. Studenții din anul IV; V și VI care urmau să învețe lângă paturile pacienților, au făcut online „probleme clinice".
La începutul pandemiei, Valeria intenționa să facă voluntariat în cadrul serviciului informațional, dar locurile s-au împărțit ca pâinea caldă și a ratat oportunitatea. Avea posibilitatea să se implice direct în lupta cu COVID-19 și să stea la patul pacienților, dar starea de sănătate nu i-a permis. Așa că, timpul ei l-a dedicat în totalitate studiilor. „Am avut mai mult timp la dispoziție să învăț". Recunoaște că ar fi fost mai bine să învețe offline, dar nu a pierdut foarte multe, pentru că a învățat în anii trecuți maladiile pacienților văzându-i cu ochii ei.
Tânăra povestește că din cauza pandemiei, nu a reușit să ajungă într-un spital să vadă cum funcționează ginecologia, una dintre opțiunile ei de specializare. Dar are și planuri de rezervă: să se angajeze, înainte de a face rezidențiatul, în cadrul unui spital și să înțeleagă în ce vrea să se specializeze. Acum, Valeria face stagiul de practică și este alături de un medic de familie în cadrul unui Centru al Medicilor de Familie din Chișinău.
La începutul pandemiei, Valeria intenționa să facă voluntariat în cadrul serviciului informațional, dar locurile s-au împărțit ca pâinea caldă și a ratat oportunitatea. Avea posibilitatea să se implice direct în lupta cu COVID-19 și să stea la patul pacienților, dar starea de sănătate nu i-a permis. Așa că, timpul ei l-a dedicat în totalitate studiilor. „Am avut mai mult timp la dispoziție să învăț". Recunoaște că ar fi fost mai bine să învețe offline, dar nu a pierdut foarte multe, pentru că a învățat în anii trecuți maladiile pacienților văzându-i cu ochii ei.
Tânăra povestește că din cauza pandemiei, nu a reușit să ajungă într-un spital să vadă cum funcționează ginecologia, una dintre opțiunile ei de specializare. Dar are și planuri de rezervă: să se angajeze, înainte de a face rezidențiatul, în cadrul unui spital și să înțeleagă în ce vrea să se specializeze. Acum, Valeria face stagiul de practică și este alături de un medic de familie în cadrul unui Centru al Medicilor de Familie din Chișinău.
Alexandru Ieșeanu nu s-a „aruncat" pe baricade, pentru că abia era primul an de învățătură și nu era pregătit să facă practică. În locul lui au fost colegii lui care erau deja pregătiți de pe băncile centrelor de excelență în medicină.
„Cel mai complicat în învățământul de acasă este să-ți dai interesul de a învăța. E mai comod să asculți o prelegere din pat sau să mai chiulești de la o lecție, să o lași conectată și să te duci, dar asta afectează foarte mult procesul tău de învățământ", explică Alexandru. Pandemia de coronavirus nu l-a speriat și nu l-a determinat să lase medicina. Zice că asta a fost, din contra, un stimul pentru el, pentru că își dădea seama că „în jurul tău totul este greu și depui mai mult efort ca să faci lumea asta mai bună, pentru că îți dai seama că înveți la USMF și în câțiva ani o să ajungi, cum ar fi pe front. Că acum suntem într-o situație similară... De asta e un stimul mult mai mare, pentru studenții să-și dea mai mult interesul ca să poată trata. Nu m-am gândit că în sec. XXI putem trece printr-o așa catastrofă", menționează viitorul chirurg.
Cât despre colegii de facultate care voiau să devină reanimatologi, Alexandru povestește că unii dintre ei s-au speriat, întrucât reanimatologii „au căzut cel mai tare sub lovitură".
„Cel mai complicat în învățământul de acasă este să-ți dai interesul de a învăța. E mai comod să asculți o prelegere din pat sau să mai chiulești de la o lecție, să o lași conectată și să te duci, dar asta afectează foarte mult procesul tău de învățământ", explică Alexandru. Pandemia de coronavirus nu l-a speriat și nu l-a determinat să lase medicina. Zice că asta a fost, din contra, un stimul pentru el, pentru că își dădea seama că „în jurul tău totul este greu și depui mai mult efort ca să faci lumea asta mai bună, pentru că îți dai seama că înveți la USMF și în câțiva ani o să ajungi, cum ar fi pe front. Că acum suntem într-o situație similară... De asta e un stimul mult mai mare, pentru studenții să-și dea mai mult interesul ca să poată trata. Nu m-am gândit că în sec. XXI putem trece printr-o așa catastrofă", menționează viitorul chirurg.
Cât despre colegii de facultate care voiau să devină reanimatologi, Alexandru povestește că unii dintre ei s-au speriat, întrucât reanimatologii „au căzut cel mai tare sub lovitură".
8 septembrie 2020
La începutul lunii septembrie, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, unul dintre personajele principale în gestionarea luptei împotriva coronavirusului, a declarat în cadrul unei televiziuni următoarele: „Nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, covidul a luat viața celor care și asa erau o povara pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și din păcate și în Republica Moldova". După presiunea publică a societății, dar și a politicienilor pentru declarația făcută, Nicolae Furtună și-a dat demisia din funcția de director.
Și nu doar Furtună a căzut sub furia societății. La mijlocul lunii iulie, a fost înaintată o moțiune de cenzură simplă împotriva ministrei Viorica Dumbrăveanu pentru „gestionarea proastă a pandemiei, fapt care ar fi condus la agravarea crizei". Moțiunea a fost respinsă de majoritatea parlamentară, iar ministra a rămas în funcție.
Și nu doar Furtună a căzut sub furia societății. La mijlocul lunii iulie, a fost înaintată o moțiune de cenzură simplă împotriva ministrei Viorica Dumbrăveanu pentru „gestionarea proastă a pandemiei, fapt care ar fi condus la agravarea crizei". Moțiunea a fost respinsă de majoritatea parlamentară, iar ministra a rămas în funcție.
Tura asistentei medicale s-a sfârșit spre dimineață. În locul costumului chirurgical poartă blugi și jachetă și iese pe poarta Institutului de Urgență. Se grăbește la troleibuzul 34. Are căștile în urechi și trage câte un ochi la ecranul telefonului: s-a început prelegerea și la ora 10 are o testare. A văzut numărul de infectări de ieri seara: Moldova a trecut pragul de o mie de cazuri pe zi. Nu are cuvinte să descrie dezamăgirea pe care o simte deja de câteva luni.
17 august 2020
În perioada de lockdown, autoritățile prognozau mai multe scenarii pentru luna mai, când urmau să fie ridicate restricțiile. Cel mai sumbru scenariu prevedeau 31 de mii de infectări la sfârșitul primăverii. Totuși, această cifră a fost atinsă în luna august, cu 11 zile înainte ca premierul Chicu să fie socru mare la nunta fiului. Nunta a fost făcută când acestea erau interzise și în timp ce Igor Dodon umbla prin țară fără mască, întâlnindu-se cu cetățenii, dând mâna cu ei și îmbrațișându-i.
Urcă în troleibuz pe ușa din spate. E gol și Mariana își continuă liniștită drumul spre casă. E foarte obosită: „8, pe o scară de la 1 la 10", spune, în termeni medicali. Dar se ține, nu adoarme și continuă să fie atentă la ce se vorbește la prelegere.
Primul lucru pe care-l face când intră în casă este să-și spele mâinile. Își lasă hainele pe salteaua din living și se așează direct la masa de lucru. „Dacă sunteți în Găgăuzia, în ce limbă vorbiți cu pacientul?" se aude din telefonul Marianei.
După ce încheie orele, va face un duș fierbinte și se va întinde în pat la un film: cea mai bună relaxare din ultimul timp. Peste 48 de ore revine la muncă.
Primul lucru pe care-l face când intră în casă este să-și spele mâinile. Își lasă hainele pe salteaua din living și se așează direct la masa de lucru. „Dacă sunteți în Găgăuzia, în ce limbă vorbiți cu pacientul?" se aude din telefonul Marianei.
După ce încheie orele, va face un duș fierbinte și se va întinde în pat la un film: cea mai bună relaxare din ultimul timp. Peste 48 de ore revine la muncă.
Reportaj de Georgeta Carasiucenco
Editare de Anastasia Condruc
Fotografii de Tatiana Beghiu
Imagini video și montaj de Oana Rusu
Editare de Anastasia Condruc
Fotografii de Tatiana Beghiu
Imagini video și montaj de Oana Rusu
