Joi, 20 septembrie, 7 și jumătate dimineața

Serafima Gherman stă așezată pe podea în bucătărie. Se pregătește să plece la fiica ei în Milano. Ar sta și în picioare, dar nu o mai țin. Și nici cârja nu-i mai este de mare ajutor. A deschis frigiderul și a început să scoată de acolo bucăți înghețate de carne, pachete cu pătrunjel și leuștean, brânză de oi. S-a uitat îndelung la aceste bucăți, apoi și-a mutat ochii pe valiza albastră, încercând să se dumirească dacă o să încapă totul în ea. Știa prea bine că, acolo unde pleacă, este și carne din belșug, și cașcavaluri de tot felul, dar mai știa un lucru – ca mâncarea de acasă nu-i nimic. Și-apoi, nu știe pentru cât timp va pleca, să stea carnea să se strice?

Serafima a plecat

Serafima Gherman pleacă din țară. Se duce la fiica ei, în Italia, unde va primi asistența medicală de care are nevoie. În Brânzenii Vechi, în satul ei, ea nu are acces la servicii medicale de calitate. Iar copiii și nepoții nu pot fi alături tot timpul. Pentru a descoperi povestea Serafimei, accesează acest link:http://reportaje.moldova.org/serafima-a-plecat/

Geplaatst door Moldova.org op Vrijdag 12 oktober 2018

După ce a pus produsele în bagaj, s-a ridicat cu greu de pe podea și, sprijinindu-se într-un baston, s-a îndreptat în dormitorul mic, unde avea un pachet cu haine. Dacă nu vor încăpea toate hainele în valiză, ce să facă? La un moment dat, vine Liviu, nepotul ei, în cameră și o întreabă pentru ce-i trebuiesc toate pachetele pe care le-a înșirat pe jos. „Păi, îmi fac bagajele”, răspunde bătrâna și continuă să mute pachetul cu haine, cel cu medicamente și geanta de colo – colo. Liviu ia pachetul cu haine și-i spune bunicii că la avion are dreptul să ia doar valiza și geanta de salon, iar restul lucrurilor vor fi luate de mama lui, când va veni următoarea dată în sat.

Liviu a ieșit din casă. Serafima s-a așezat cu greu pe marginea patului, a privit în jur. A deschis buzunarul interior al genții, a verificat dacă actele sunt la locul lor, dacă n-a uitat niciun medicament. S-a dus apoi în bucătărie, unde o aștepta valiza. În cele câteva minute, care i-au trebuit să treacă dintr-o încăpere în alta, sprijinindu-se ba-n baston, ba de pereți, a început a plânge.

„E destul de greu chiar, când trăiești într-un loc atâția ani și la bătrânețe să te plimbi pe drumurile Italiei… Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă pe lume?”

A ieșit în pragul casei mici. Are acolo o bucătărie, un dormitor micuț și o cameră de baie. În casa mare nu mai stă demult, dar oricum păstrează totul curat și aerisit. Dacă vor veni copiii sau oaspeți, cum să nu fie casa curată?

Enlarge

DG8_3994
Serafima Gherman în casa ei

În ogradă crește iarbă. Sub nucul de la poartă, e moale ca un covoraș, în fața casei, e mai rară, că a crescut printre pietre. Bătrânei îi curg lacrimile fără voie. Își amintește cum tot felul de păsări i se plimbau prin ogradă doar câțiva ani în urmă. Îi plăcea să fie diferite – gâște, rățuște, găini cu moț. Făceau o gălăgie de dimineață!, până le ducea mâncarea.

Acum e liniște și pustiu. În ogradă vine numai o pisică, de pe la vecini. Păsările le-a tăiat rând pe rând. Când a început să meargă în Italia la fiica ei, mai ruga pe cineva din vecini să aibă grijă de gospodărie. Pe urmă a înțeles că nu mai are timp și puteri să îngrijească de păsări.

Nu s-a gândit vreodată că o să facă atâtea drumuri. Avea inima slabă și după pensionare, era mai mult pe lângă casă. Apoi, într-o zi, i s-a ridicat tensiunea arterială și s-au început drumurile: de la centrul de sănătate din Brânzenii Vechi, la spitalul raional de la Telenești, iar de acolo la Chișinău. Din Capitală, după ce a fost consultată de medici, după ce i-au fost luate câteva analize, a fost trimisă acasă pentru că nimeni nu știa ce are.

Atunci a sunat-o pe fiica Angela și i-a spus că nu știe ce vor medicii de la ea, că nimeni nu-i spune nimic. Angela nu a stat mult pe gânduri și i-a cumpărat bilet spre Italia. Acolo, după mai multe investigații, medicii au descoperit că are cancer la intestine și că este nevoie de intervenție chirurgicală. După mai multe zile de convingeri din partea fiicei și a medicilor, bătrâna Serafima a acceptat să se lase operată. Pân-acum își amintește cât de atentă era doctora de la spitalul din Italia.

Angela i-a făcut permis de ședere în Italia și a perfectat documentele pentru obținerea gradului de invaliditate de 100%, pentru că starea de sănătate este tare șubredă și se deplasează cu mare greu. Acum este la evidența medicului și trebuie să meargă la consultație regulat.

„Trebuie să plec pentru că am avut operație și trebuie să mă vadă medicul o dată la câteva luni. Este normal așa? Să nu pot să mă tratez în țara mea?”

Sunt câțiva ani de când face drumurile Italiei și plânge de fiecare dată. Lacrimile curg fără control, pentru că rămâne casa singură, cade în paragină, iar acolo, în Italia este frumos, confortabil, dar… cam steril. De parcă nu este viață. Nu ai cum să schimbi o vorbă cu vecinii, nu ai cu cine vorbi pe drum, ești străin.

Și-a pus rochia roz, cu flori mărunte și cardigan de lână, diminețile sunt reci deja. A luat bastonul și a ieșit încetișor din casă. S-a oprit lângă peretele casei mari, a tras cu ochii prin ogradă, apoi a început a plânge încetișor, lipindu-și capul de perete.

A stat un pic și s-a îndreptat spre poartă, unde o aștepta o mașină, care urma să o ducă la Chișinău, la aeroport. În ogradă a intrat vecina și a întrebat-o pe cât timp pleacă. De unde să știe? Poate pe câteva luni, poate până la vară. A rugat-o să intre câteodată să vadă ce se mai întâmplă prin jurul casei.

***

A fost profesoară de biologie și chimie, deși în fragedă tinerețe visa să devină artistă. A mers să depună actele la colegiul muzical fără știrea părinților. Avea voce frumoasă. Când a aflat tatăl său, care era medic, i-a tras o mamă de bătaie și i-a zis că scenele țării se vor descurca și fără copilul lui. Așa că nu s-a mai dus să învețe muzica. Dar a învățat la un colegiu tehnic agricol, care tot nu i-a picat cu tronc. A absolvit, într-un final, Universitatea Pedagogică din Tiraspol, când era deja căsătorită și mamă a doi copii mici. A lucrat în sat. Împreună cu soțul său au ridicat o casă mare, au crescut copiii. Bărbatul a decedat câțiva ani în urmă.

***

A ieșit nepotul ei cu valiza, a dus-o în mașină, apoi a ajutat-o să urce și pe bunica sa. Serafima îl tot întreba pe Liviu dacă a închis bine casa, îi spunea să cumpere niște otravă de șoareci și să o pună prin unghere la camere și sub paturi, să ducă în garaj balonul de gaz, să nu-l fure cineva. Liviu, răbdător, dădea afirmativ din cap: „Da, baba Sima, am să fac, nu-ți fă griji, dacă hoții vor avea de furat, ei și din garaj fură!”.

Enlarge

11224166_1215586718501413_7406168366836388854_n
Serafima alături de fiica ei, Angela

Serafima privește prin geamul mașinii, urmărește cum se perindă dealurile și satele Moldovei și se gândește cum va mai trăi printre străini. Câteva luni? Sau poate mai mult? Mai verifică odată dacă a luat documentele.

„Nu este firesc ca un om ajuns la o vârstă atât de înaintată, să facă drumurile lumii, să nu-și poată duce bătrânețile acolo, unde a trăit toată viața. Asta-i ultima dată când mai zbor încolo și mai bine să mor în singurătate, numai să fiu acasă.”

Au ajuns la aeroport. Tocmai începuse înregistrarea la zborul spre Milano. Liviu o ajută să se înregistreze, îi dă bagajul de cală și cheamă un angajat al aeroportului cu un cărucior pentru bunica sa. Așezată în scaunul cu rotile, Serafima a început să plângă din nou, și-a îmbrățișat nepotul și tot cu lacrimi în ochi s-a lăsat condusă spre sala de așteptare. Acolo a mai stat o oră până la îmbarcarea în avion. Privea pe geamurile mari, privea oamenii, mai erau câțiva bătrâni care, la fel ca ea, așteptau cuminți în cărucioare. Probabil tot la copii se duc…

Acest reportaj a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din reportaj aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

1 Comentariu

  1. Multumesc Moldova .org pentru reportajul facut. Mi-i foarte greu s-o vad plingind pe mama, dar citi batrini sunt ca ea. In acea zi, din avion au coborit 5 carucioare din avionul de la Chisinau, de aceea am facut acel video in aeroportul de la Malpensa. Multumesc inca o data Dianei Mihuta, Georgetei Carasicenco, Dan, Ana, toata echita Moldova.org. Ajutati oamenii, D-zeu va va fi recunoscator. Poate nu era o casa ideala, dar oamenii asa traiesc la tara. Va respect si va doresc Spor in munca D-voastra asidua.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *