După un drum lung și lunecos ajungem în satul Chetrosu, r. Drochia. Este un sat din nordul țării, cu o populație de 4500 de oameni, două grădinițe, două gimnazii, două brutării, și un primar care stă în fruntea localității deja de două decenii. Parcă are de toate, dar totuși ceva-i lipsește.

„Cititul este boala mea”

Casele stau rânduite de-a lungul unui drum lat și pe alocuri asfaltat. Bărbații se plimbă pe cărările îngropate în zăpadă, iar femeile stau în bucătării și gătesc mâncare pentru oaspeții care vor veni mâine, când în sat va fi Hram. „Trebuie să reușesc, până nu se închid magazinele, că de altfel va fi rău. Soția nu mi-o iartă”, glumește Sava Cociu. Un bărbat subțire, cu pielea zbârcită ca o frunză uscată de tutun, care poartă ochelari cu lentile groase. Este plin de viață și pășește vioi prin băltoace, ținând strâns în mână o foaie împăturită atent. Soția i-a făcut lista produselor pe care trebuie să le cumpere.

La ai săi 76 de ani, Sava Cociu pare o enciclopedie vie. Îți povestește despre tot felul de evenimente istorice, statistici, curiozități și multe bancuri, pe care le are parcă pregătite într-o pungă. „Când eram tânăr am mai băut, dar m-am lăsat, m-am lăsat și de fumat, dar iată de citit nu mă pot lăsa. Asta-i boala mea”, zâmbește bătrânul, care nu se plânge că acest an secetos i-a împietrit grădinile și nu a mai reușit să strângă roade suficiente pentru o iarnă grea. Nea Sava nu se plânge nici de faptul că nici el și nici soția nu va primi compensații pentru lemne, pentru că depășesc cu 100 de lei venitul familiei care „în percepția statului are nevoie de ajutor… Doar pe nimeni nu interesează că pentru medicamentele soției cheltuim lunar toată pensia ei și încă jumătate din a mea”, suspină el. Nu, nu este trist de lipsurile la care este supus de către statul pentru care a muncit peste 50 de ani, ci de problemele de sănătate ale soției sale și durerile prin care trece zilnic. Acum încearcă să se bucure de timpul pe care-l petrec împreună.

Hramul și „prăpădenia” din satul Chetrosu

Deși se pregăteau pentru Hramul localității, oamenii nu puteau să uite de nevoile care le umbresc zilele. Despre ce ne-au povestit, ce-i doare sau ce-i bucură pe localnici, aflați în acest reportaj. https://reportaje.moldova.org/hramul-si-prapadenia-din-satul-chetrosu/

Geplaatst door Moldova.org op Vrijdag 30 november 2018

Este emoționat, știe că mâine au să vină copiii și nepoții pentru care bătrânii au gătit tot ce le place lor mai mult. „Tăiței, cu șolduri coapte. Am copt și mere, pentru că știm cât de mult le plac. Ieri am stat până seara târziu și am gătit: soția pregătea totul, iar eu le coceam”, spune el și chipul i se luminează. Se bucură că a nins și satul este îmbrăcat în straie albe și pufoase și pare atât de curat, parcă pregătit pentru sărbătorile de iarnă.

Frigul din case

Cele două brutării din sat, unde sunt angajați peste 100 de localnici sunt astăzi închise. Zăvoarele sunt trase. Ziua de lucru a fost mai scurtă și toți s-au grăbit acasă să se pregătească pentru Hram. „Lucrătorii au venit cu noaptea în cap, au copt pâine, mașinile au încărcat-o și dus-o la magazine, iar ei au plecat să se pregătească de hram”, ne spune Gheorghe Pântea, care a rămas să curățe zăpada din fața uneia dintre brutării. Toată viața, 54 de ani a lucrat șofer la o organizație, dar la pensie s-a angajat ca paznic la brutărie. Nu se grăbește spre casă, pentru că știe că nu mai are pe cine aștepta. „Cam toți au plecat peste hotare și am rămas singuri. Mămuca a tăiat un cocoș, o găină, a măcinat o oală de crupe și vrea să facă niște sarmale”, ne spune bărbatul, îmbrăcat într-o haină groasă de un gri spălăcit.

Zilele geroase și zăpada l-au prins cu 80 kg de cărbune din cel mai ieftin, care arde foarte greu, depozitate sub acoperișul casei și niște ramuri. „Dacă nu ajunge, oghealul în cap și stadionul este aproape aici. Alergi puțini și te mai încălzești, dar și stadionul nostru se răschește… Unde să ne încălzim în altă parte? Mai este un bar și dincolo mai este un bar, dar acolo trebuie capicuță, dar dacă nu o ai, nici nu mai treci pe acolo”, spune Gheorghe Pântea, scărpinându-și obrazul cu o barbă de o zi.

„E sărăcie aici”

Prin sat se aud doar vocile copiilor care aruncă bulgări de zăpadă și mișcarea înceată, zgomotoasă de la lopețile care curăță zăpada adunată în jurul caselor. Deși nu așteaptă oaspeți, face ordine în curte. Spune că o face pentru el și pentru cățelul Bălănel, cu care a mai rămas. Nicolae Cemortan are 60 de ani și de câteva luni stă singur acasă. Cei trei copii sunt mari și departe de casă, iar soția a mers în Germania să stea măcar puțin cu nepoții. Într-o zi, copii i-au spus că nu vor să se întoarcă acasă decât la sărbătorile de iarnă, ca să stea cu părinții și să-și amintească de copilărie, când nu erau măcinați de nevoi și lipsuri. „E sărăcie aici și nu au ce face”, constată cu tristețe Nicolae, un bărbat înalt, cu părul ușor încărunțit și cu ochi de un albastru spălăcit.

Primește o pensie de 1000 de lei și nu primește compensații pentru perioada de iarnă, pentru că are copii peste hotare. Râde de măririle de pensie, a lui s-a mărit cu 6 lei. „Îți măresc pensia cu 100 de lei, dar îți taie 200 de lei din compensații. Așa arată îmbunătățirile lor”, spune dezamăgit acesta. Fericirea lui are un program bine stabilit. Este fericit la fiecare sfârșit de săptămână, când poate vorbi cu nepoții și copiii pe Skype. Atunci îi poate vedea, auzi și simți un pic mai aproape.

Oficiul poștal din sat

Satul este mare, îngrijit, dar ar putea arăta mult mai frumos, e spun oamenii care ies din clădirea oficiului poștal. Clădirea pe peretele căruia stă agățată inscripția „Poșta Moldovei” este într-o stare deplorabilă, cu pereții jerpeliți, tapetele roase pe jumătate, scară avariată și geamuri sparte. Într-o cămară stă depozitată o mătură, teul și o căldare pe marginea căreia se usucă o cârpă de culoarea unei blănițe de șoarece. O altă ușă vopsită cu un stat gros alb este încuiată, iar în alta îl găsim pe Iulian.

Iulian lucrează la poștă deja de trei ani. Timpul parcă s-a oprit și stă de foarte mulți ani în loc. Nimic nu se schimbă, aceleași praguri distruse, aceiași pereți fisurați, același salariu care nu ajunge pentru toată luna, doar copii cresc văzând cu ochii și solicită tot mai multe cheltuieli. „Cui îi place în sat? Tinerii fug din Moldova, pentru că nu prea pot face nimic aici”, spune bărbatul de 30 de ani, care se încălzește la un calorifer electric, care funcționează zgomotos. S-a gândit de multe ori să plece din sat, dar așteaptă să crească copiii și după asta să se mute pentru totdeauna în altă țară. „Dacă mergem împreună nu-mi este frică de nimic”, spune el. A lucrat la mai multe locuri de muncă. În 2008 primea 3000 de lei și acum, în 2018 tot atâta primește, indiferent că viața s-a scumpit. „Ce am de pierdut?”, se întreabă bărbatul cu părul negru, fața rotundă și ușor arsă de soare.

Apa din ciubote

Băltoace sunt peste tot. Nu le poți ocoli. Apa din ele este rece și simți cum îți nimerește în papuci. Frigul parcă încearcă să taie în oase. Prin băltoace pășește și Ileana Donici. O femeie uscățivă, obosită, înfofolită într-o jachetă de lână. Ciuboțelele din materie îi fleșcăie prin zăpadă. Spune că nu-și mai simte picioarele și se grăbește spre casă, unde trebuie să aprindă focul în sobă cu cele câteva crenguțe adunate din grădină. Frigul o așteaptă și acasă. Așternuturile sunt înghețate și ele, mai păstrează recele din această noapte, când termometrele indicau minus 11 grade Celsius.

Iarna a venit brusc, la mijloc de noiembrie. „De mulți ani nu a fost atât de grăbită și geroasă”, își amintește bătrâna, ștergându-și cu dosul palmei fața încrețită ca un pergament mototolit. Mătușa Ileana nu mai are pe nimeni, decât pe vecini. Nu mai visează, nu mai are așteptări și nu vrea prea multe, decât ca oamenii să fie altfel și cei de la conducere să nu mai cheltuie banii poporului pentru printarea pliantelor și PR-ul lor pentru lucrurile pe care nu le fac. „De ce-mi dau fotografiile lor? Vor să le țin ca pe niște icoane?”, se întreabă femeia. Toate pliantele împărțite de către partide în ajunul alegerilor, le aruncă în foc și spune că nici acestea nu o încălzesc decât doar câteva secunde. Pe politicieni îi vede foarte des la televizor, dar foarte de rar prin sat. Ar vrea să vină și să vadă în ce sărăcie trăiesc oamenii care au lucrat peste 45 de ani pentru stat, să vadă cum ei mor de foame și în frig în timp ce ei (n.red.: deputații) adorm în parlament cu câte două-trei telefoane în mână. „Cărbunii la `neavostră nu știu, sunt scumpi sau nu… dar la noi sunt scumpi de prăpădenie. Dai peste 1000 de lei pentru un cub de lemn, dar ce este un cub de lemn? Nici nu ai ce vedea”, se vaietă femeie. Este lucidă de groapa pe care o sapă guvernanții poporului interesele cărora ar trebui să le apere. „E prăpădenia la noi. E prăpădenia. Primești o pensie și stai și te gândești ce să mănânci mai departe? Ia cărbune, ia lemn și cu ce rămâi, oameni buni? Iată, sunt schelet”, oftează mătușa Ileana, fluturând ușor umerii pe care atârnă jacheta mult prea largă pentru corpul ei subțire și uscat. „Moldova este șleaca asta”, spune bătrâna pășind încet, greoi prin zăpada topită care-i fleșcăie sub picioare.

Părinții plecați

Se pregătește de sărbătoare și Vitalie, un băițel de 13 ani. Este înfofolit în haine groase și cu nasul ascuns într-un fular de lână. Curăță zăpada din fața porții, până sora sa Aurelia cumpără de la magazin ingredientele necesare pentru tortul lor preferat cu jeleu și vanilie. Este primul an când tortul îl va face sora, dar nu mama. Este prima dată când va simți mai acut lipsa părinților, care au fost nevoiți să-i lase în grija bunicilor și să plece la lucru peste hotare. „Când eram mică și vedeam cum părinții colegilor mei plecau peste hotare aveam impresia că mama mea nu va pleca niciodată. Când a plecat eram atât de dezamăgită și nu-mi venea să cred. Visam că acuș se va întoarce”, spune Aurelia, o tânără de 17 ani, cu o voce cladă, pielea fină, păr șaten prins la spate și cu câteva pachețele de vanilie și jeleu în mână. Cât timp sora vorbește despre părinții plecați, Vitalie se sprijină în mânerul lopeții și-și ascunde ochii umeziți în gulerul hainei. Vrea să ajungă la părinți, să stea cu ei și să nu-i mai vadă cum pleacă. Visează să devină un inventator: să facă o bicicletă de zăpadă și să se plimbe cu ea până departe.

Ultima rază de soare înghețat se ascunde după nori și întunericul se așterne cu un strat subțire deasupra satului. Băltoacele prind crustă, iar zăpada începe să scârțâie sub picioare. Pe drum nu mai întâlnești aproape pe nimeni, iar în geamuri se aprind luminițe și urmărim viața animată din case.

4 Comentarii

  1. vă rog să dați reportajele voastre să citească parlamentarii și președintele țării, fiindcă ei sunt rupți de realitate, poate nu știu cât de fericiți sunt cei pe care-i guvernează dumnealor așa de bine. BRAVO.

  2. Frumos și dureros. Este frumos spus, cu lux de amănunte privind sărăcia și durerea țăranului, trudit și vlăguit, care mai poartă în inima sa careva speranțe nu în ziua de mâine, aici, acasă, în Moldova, ci de a pleca cât mai curând peste hotare. Și cu toate acestea , parcă nu ași vrea să-mi duc gândul până la capăt ca nu cumva să-i deochez pe bieții țărani, care de atâta necaz se vor lăsa hipnotizați de promisiunile lui Plahotniuc, Dodon, Șor (mai primind și o pungă cu ceva) pentru că la alegeri să-i voteze anume pe ei, acei care i-au adus la starea de acum. Tifu-fu!

  3. Crochiu veridic și… cum s-au mai expriamt alți cititori, dureros, dar mi-a plăcut cum a-ți narat despre sat și unii oameni ai lui. Atât doar că nu a-ți tras unele concluzii, lăsând totul pe seama cititorului.
    Mi-ar face plăcere să-l cunosc pe autor, autoare nu contează. Să-l mai încurajez cu o vorbă!

  4. Toate relele si saracia din sat este din cauza primarului hapsin, a consilierilor nestiutori si cu retard de politica, precum si a 70% din alegatori care voteaza pt un pahar de tarie si un pachet de macaroane.
    Din cauza lor satul a ajuns la asa teroare, cind era unul din cele mai mindre sate…iata adevarul meu, nu a batrinilor care inca traiesc in vremea indepartata.
    De 15 ani in urma s-a inceput dezastrul grandios,de cind a venit la cirma „Talpa Iadului” daca v-a citi, isi va da seama despre cine e vorba!

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *