Se împlinesc 100 de ani de la sfârșitul Primul Război Mondial și de la Marea Unire. Astăzi, încercăm să aflăm cine au fost femeile anului 1918 și cum s-au implicat în aceste două evenimente importante de la teoreticiana Veronica Lazăr.

Un teatru din România propune o perspectivă alternativă asupra discursului public și politic despre Marea Unire prin spectacolele „Trilogia 1918”. La baza spectacolelor stă documentarea a doi cercetători istorici Veronica Lazăr și Mihai Burcea.

Marea Unire este un eveniment istoric emblematic, iar echipa care a lucrat la „Trilogia 1918” a vrut să vadă dincolo de simbol. Documentând evenimentele de acum o sută de ani, s-a descoperit că figuri importante ale istoriei sunt șterse, iar mai multe categorii sociale din perioada de după război și de când s-a făcut unirea au fost și sunt ignorate. Potrivit echipei, nicăieri nu se vorbește despre cetățenii de rând, care au mers la război, care au rămas acasă, despre invalizi, despre femeile care au dus tot greul lucrând în industrie când soții lor erau plecați pe front.

Teoreticiana Veronica Lazăr spune că războiul nu a fost de dragul oamenilor simpli, dar a fost pe seama lor. Totuși, astăzi, în România și pe alocuri în Republica Moldova, acest eveniment este văzut ca visul de veacuri al tuturor românilor.

Femeile din clasa de jos și cele din elită

Femeile despre care am discutat cu teoreticiana Veronica Lazăr sunt Ecaterina Arbore și Regina Maria. Ambele au avut o poziție privilegiată în societate. Au putut să studieze și era parte a unei comunități sociale și profesionale elevate. Regina Maria s-a născut într-o familie dinastică, iar Ecaterina Arbore a fost fiica lui Zamfir Arbore, militant socialist, activist, politician. Ecaterina era doctoră și s-a ocupat de medicină socială, de prevenția epidemiilor.

„După război, Ecaterina Arbore a mers în URSS. Când s-a întors în România, a propus să se înființeze grădinițe și creșe, pentru că asta le-ar ajuta foarte mult și le-ar elibera pe femei. Dar statul român a spus că aduce idei bolșevice și a expulzat-o, deși era cetățeană română. Ea a fost o militantă anti-război și nu a fost singura. Dar despre asta nu prea se vorbește – cine era pentru și cine era împotriva războiului”, a menționat cercetătoarea istorică Veronica Lazăr.

În contrast, Regina Maria a fost pro-război și s-a împotrivit ieșirii României din el. Conform cercetărilor Veronicăi Lazăr, Regina a fost o importantă propagandistă, nu doar femeie politică. „Doamnele din înalta societate erau conștiente că luptă pentru a demonstra că femeile pot, însă se gândeau doar la cele din elită. Totuși, nimănui nu i-a trecut prin cap atunci că femeile de jos ar trebui întrebate despre cine ar trebui să fie la putere”, adaugă Lazăr. Mai mult, ne fiind alfabetizate, femeile din clasa de jos nu și-au scris memoriile. Astfel, nu se știe care a fost aportul lor în politică, la Marea Unire și alte evenimente importante. „Putem să refacem cumva, printr-un fel de istorie socială, așteptările lor, de ce depindeau viața și supraviețuirea lor. Atunci o să ne dăm seama că, de fapt, ele-și doreau să aibă pământ, slujbe la oraș, drepturi politice și economice, să muncească mai puțin și nu 12 ore.”

Dreptul la vot pentru femei era pe lista de revindecări a provinciilor care s-au alipit. Potrivit cercetătoarei, femeile din Transilvania și Basarabia aveau mai multe drepturi decât în România. „Până în 1946, treptat, doar femeile alfabetizate au primit dreptul de a vota și de a fi alese. Asta, până au venit comuniștii și au dat drept de vot la toată lumea.”

Despre femeile din politica de astăzi, Veronica Lazăr spune că le este foarte greu să răzbească. „Societatea este foarte patriarhală și trebuie să învingi mai multe obstacole ca femeie, inclusiv simbolice, să te lovești de presa misogină, de niște practici misogine în politică. Ce se așteaptă de la tine, ca femeie, probabil e altceva decât ce se așteaptă de la un bărbat”, spune Veronica Lazăr. Potrivit ei, femeile din politica românească sunt judecate după felul în care se îmbracă, după decolteu, frizură și altele.

Însă, ce este important, conform cercetătoarei, este că femeile din politică trebuie să aibă idei favorabile societății pe care o reprezintă și să fie mai puțin nocive.

Astfel, în 1930, mai mult de jumătate din femeile din România erau analfabete (54,5%), în timp ce mai puţin de o treime din bărbaţi nu ştia să citească şi să scrie (30,8%). În 2011, în România, la nivel național, rata analfabetismului era de 1,36%.