Tot mai puțini rămân în satele din Republica Moldova. Acest lucru este bine cunoscut și de cei care trăiesc în Valea Satului, la 17 km de Chișinău. Este aproape de Capitală, dar la ani lumină de ceea ce înseamnă infrastructură. Aici nu găsești școală, grădiniță, punct medical și nici măcar un magazin.

Date oficiale despre Valea Satului găsești doar în recensământul din 2004, care a numărat 99 de oameni. Acum, însă, nu există nicio informație despre cei care au mai rămas în satul care face parte din comuna Dolinnoe, Criuleni.

Enlarge

IMG_0098
Valea Satului văzut de sus

Curiozitatea și cărărușa

Drumul spre Valea Satului este bun. Ne oprim doar câteva secunde la semafoare și ocolim ușor un început de ambuteiaj. Este dimineața devreme și ceața se așează cu un strat dens deasupra dealurilor. Mergem pe un drum asfaltat, acoperit cu frunze galbene. Trecem dintr-un orășel în altul. Lăsăm în spate vilele pompoase cu arbori decorativi în jur și ne apropiem de indicatorul, care ne anunță că trebuie să o luăm la stânga și peste doi kilometri vom ajunge în Valea Satului.

Coborâm încet, pe un drum îngust. Peste un kilometru, jos în vale, vedem câteva case împrăștiate. Sunt puține, iar distanța dintre ele – mare. Pare un loc rătăcit, părăsit și ușor sălbatic.

La intrare în sat, unde nu există niciun indicator, nu găsești nici măcar o răstignire, cum ne-am obișnuit să vedem în fiecare localitate. Sub crengile lungi ale unui nuc bătrân stă tupilată casa familiei Anestiade. Cei doi soți, care au lucrat toată viața în Chișinău, s-au mutat în sat în urmă cu trei decenii. Într-o zi, când se întorceau acasă de la niște prieteni din afara orașului, au descoperit o cărărușă încadrată într-o ramă de copaci. Curiozitatea i-a adus în Valea Satului și nu au mai vrut să plece de aici. „Soțul avea dificultăți respiratorii. Se sufoca în orașul poluat și de aceea, mereu căuta locuri mai izolate. Așa am decis să ne mutăm în Valea Satului”, ne povestește Clara, o femeie trecută de a treia tinerețe, îmbrăcată într-o geacă largă și cu capul acoperit cu o batistă de lână. Spune că aude rău și de aceea ne cere să vorbim mai tare, ca să acoperim vuietul continuu pe care-l aude în urechea stângă.

Cafeaua de la ora 4

Clara iese tot mai rar din sat. „Când îl vizitez pe feciorul din Chișinău, simt că mă sufoc în acele blocuri înalte și vreau acasă”, recunoaște femeia. Ea are pașii grăbiți și ține în mână o creangă îngustă, pe care o folosește pe post de cârjă. „Moșneagul meu insistă să merg cu cârjă, iar eu nu vreau”, zâmbește ștrengărește femeia, care salută voioasă pe cele opt decenii de viață, în care a crescut doi copii, se bucură de cei patru nepoți și o strănepoată, pe care o vede doar pe ecranul calculatorului din mijlocul dormitorului. „Mă sună în fiecare zi pe internet. La ora 9.00 seara deja stau și aștept să se conecteze. Așa mă liniștesc și eu, îi aud, îi văd și mă simt mai bine”, spune bătrâna privind cu dragoste fotografia strănepoatei sale de 1 an, care se află în Germania. Din bucătărie se aude cafeaua care fierbe în ibric și ceștile care sunt puse pe masă.

Enlarge

IMG_0016
Clara Anestiade are 85 de ani și locuiește în Valea satului deja de 30 de ani

Diminețile lui Gheorghe Anestiade au miros proaspăt de cafea și lapte de capră. „Mă trezesc la ora 4 și primul lucru pe care-l fac este să pun cafeaua să fiarbă”, recunoaște Gheorghe, un bătrânel cu părul rar și cărunt și cu mustață scurtă. Adoră să facă toate sarcinile până soția se trezește. Deși satul și așa este pustiu, dimineața nu se aude nicio mașină și nici nu vezi vreun om prin jur, iar aerul este proaspăt și răcoros, povestește bătrânul.

Satul cu 10 gospodării

În sat au mai rămas 10 gospodării. Însă, în ultima perioadă, vin tineri care cumpără pământul și-și construiesc case. „Valea Satului este un sat cu speranță. Sunt sigură că în curând se va dezvolta, pentru că pământul este ieftin și aproape de capitală”, opinează Nina Bou. Ea spune că s-a îndrăgostit de acest sat izolat. Aici, în Valea Satului, unde liniștea domină locurile, văile și dealurile, și-a construit un adevărat paradis. O căsuță cu un etaj, înconjurată de brazi și frasini stufoși, unde se plimbă cu întreaga familie și câinele lor Grivei.

Dincolo de Valea Satului

Satul Valea Satului este aproape de Capitală, dar la ani lumină de ceea ce înseamnă infrastructură. Aici nu găsești școală, grădiniță, punct medical și nici măcar un magazin.Date oficiale despre Valea Satului găsești doar în recensământul din 2004 care a numărat 99 de oameni. Acum, însă, nu există nicio informație despre cei care au mai rămas în satul care face parte din comuna Dolinnoe.Citiți reportajul integral pe https://reportaje.moldova.org/dincolo-de-valea-satului/ Reportaj de Tatiana BeghiuImagini de Dan Guțu

Geplaatst door Moldova.org op Donderdag 8 november 2018

„E frumos, nu? Nici ei nu mă văd și nici eu nu-i văd și toți trăim în pace”, spune Constantin Foiu, vecinul familiei Bou, arătând spre copacii înalți din jur care crează ziduri vii între gospodăriile pe care le vezi în sat.

Constantin a venit în Valea Satului, în urmă cu 20 de ani, când s-a căsătorit. „De aici este soția. Aici s-au născut copiii și aici vin și nepoțelele mele”, spune cu mândrie bărbatul, în timp ce mută dintr-o mână în alta cratița goală pe care urmează să o umple cu supa gătită de soacră. „Eu îi duc produsele, iar ea gătește. Tare bun”, adaugă bărbatul cu fața ridată, arsă de soare și cu un chipiu roz pe cap.

Enlarge

IMG_0038
Constantin Foiu locuiește în sat deja de 20 de ani

El nu pare deranjat de faptul că în sat nu este nici gaz, nici apă, iar lumina se deconectează la orice adiere de vânt sau ploaie. Locuitorii își amintesc și de microbuzul care aducea foarte rar pâine în sat. „La prima ninsoare nu-l mai vedeai. Iarna poți intra în sat, dar nu prea poți ieși. Sunt zile când parcă ești rupt de toată lumea”, susține el și se îndreaptă spre casa soacrei, pentru că trebuie să se grăbească, are de lucru în satul vecin, să ajute niște bătrâni prin gospodărie.

Valea Satului stă cuminte, înconjurată de păduri și multe dealuri. Animalele se zbenguie libere pe câmpiile neatinse de oameni. Liniștea se strecoară prin ulițele pustii, casele părăsite și grădinile inundate de iarbă uscată. Dacă este să stai cuminte și să asculți vocea satului, din depărtare se aud muncitorii care pun temelia unei case în acest sat, izolat și rătăcit printre văile și dealurile sale.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *