Dădaca mustăcioasă
Alexandru este unul dintre cei 3 la sută bărbați care activează ca educatori în Republica Moldova, țară unde jumătate din populație consideră că nu este bine dacă soţul îngrijește de copii, în timp ce soţia lucrează.
După lungi căutări de sine, Alexandru a înțeles că îi place să participe la creșterea noii generații de maturi. „Mă bucur să lucrez în Moldova, că am ocazia să lucrez cu copiii de aici. Ei cresc, devin personalități care vor face ceva în oraș. Iar dacă noi vom putea cumva influența asupra educației lor, asupra conștiinței și inimilor lor bune, asta e cel mai important. Noi suntem niște grădinari foarte răbdători", spune tânărul.
„Sunt studii superioare și
este educație superioară.
Ceea ce facem noi este educație superioară.”
este educație superioară.
Ceea ce facem noi este educație superioară.”
Era mijloc de februarie, Parcul Dendrologic din Chișinău abia se deștepta după o iarnă lungă și era una din zilele alea când soarele scotea familiile cu copii și găștile de prieteni la aer și lumină. Printre cele câteva zeci de persoane care se îmbulzeau la poarta parcului era și grupul de copii și părinți pe care i-a adunat Alexandru Pârcălab. În curând va începe expediția lor în „pădurea fermecată", vor trece pe la „casa gnomilor de pădure", vor face cunoștință cu „spiritul frumuseții și gingășiei" și vor avea multe-multe aventuri.
Tânărul educator a învățat cum să transforme tot ce nouă, maturilor, ni se pare ceva obișnuit, în magie. A învățat cum să comunice despre toate astea copiilor, în așa fel încât aceștia să îndrăgească mai mult natura, în detrimentul gadget-urilor. Pe parcursul expedițiilor sunt permise unele lucruri de care părinții încearcă să-și păzească copiii – cățăratul pe copaci, scormonitul în noroi, păstrarea a felurit e obiecte pierdute sau uitate de alții prin parcuri.
„Școala de expediții" a lui Alexandru a luat naștere din dragostea pe care o poartă naturii și copiilor în formare.
“
„Mi-am dorit să fac un lucru bun, să ajut. Când am început să mă ocup cu asta, am făcut-o sincer. Imaginația copiilor funcționează în așa fel, încât ei completează fiecare imagine. Ei dezvoltă în imaginația lor tot ce văd. Când ei conectează cu natura se formează o poveste. Și copilul se regăsește într-o poveste în care personajul principal este chiar el însuși. Eu iubesc natura și jocurile. Așa s-a născut acest proiect.”
Până a ajunge la această etapă din viața lui, Alexandru a trecut și el prin câteva tranziții. A învățat timp de doi ani la școala superioară de business din cadrul Academiei Americane din Moscova. Însă a înțeles că Moscova nu este orașul unde vrea să locuiască sau să studieze. Și trimis dosarul în toată lumea, iar un institut din Spania l-a acceptat la specializarea în turism. Totuși nici aici alexandru nu s-a regăsit. A lăsat totul baltă și a plecat într-o călătorie lungă de 4-5 ani.
„În această perioadă, am dobândit experiență și am decis să lucrez în domeniul psihologiei. Și lucrul cu copiii este un astfel de proiect. După două săptămâni de la revenire în Moldova, am început să lucrez la o grădiniță ca voluntar timp de 2-3 luni, observând. Când am dobândit experiență, am început să lucrez ca „dădacă mustăcioasă" și am devenit pedagog”, spune Alexandru.
„În această perioadă, am dobândit experiență și am decis să lucrez în domeniul psihologiei. Și lucrul cu copiii este un astfel de proiect. După două săptămâni de la revenire în Moldova, am început să lucrez la o grădiniță ca voluntar timp de 2-3 luni, observând. Când am dobândit experiență, am început să lucrez ca „dădacă mustăcioasă" și am devenit pedagog”, spune Alexandru.
Ulterior, Alexandru Pârcălab a deschis „Școala de expediții". Toată această perioadă nu s-a lăsat fără grijile părinților și celorlalți apropiați. Le era greu să înțeleagă ce se întâmplă, însă Alexandru a fost persistent, a tolerat critica, iar în momentul în care activitatea aleasă a început să-i aducă bani, toți s-au liniștit. „Bunica urmărea cum mă dezvolt, că învăț de la clasicii ei. Suhomlinski, Makarenko, Amanashvili sunt nume pe care ea le auzea în anii 60. Acești oameni au devenit idolii mei, în sensul bun al cuvântului. Atunci atitudinea ei s-a schimbat", povestește Alexandru.
Din povestirile tânărului înțeleg că bunica acestuia este o profesoară care poate fi jucăușă, veselă, plină de viață. Ea râde atât de mult cu copiii, încât poate să le spună: „Haideți să terminăm mai repede temele și să continuăm să ne distrăm!". Într-un oarecare fel, Alexandru a moștenit această atitudine. Astfel, secretul succesului lui cu copiii se explică prin comunicarea lejeră și de la egal, la egal. „Noi facem împreună șotii, facem lucruri care sunt un pic interzise, râdem mult. E atât de mult umor, încât copilul râde în hohote."
Din povestirile tânărului înțeleg că bunica acestuia este o profesoară care poate fi jucăușă, veselă, plină de viață. Ea râde atât de mult cu copiii, încât poate să le spună: „Haideți să terminăm mai repede temele și să continuăm să ne distrăm!". Într-un oarecare fel, Alexandru a moștenit această atitudine. Astfel, secretul succesului lui cu copiii se explică prin comunicarea lejeră și de la egal, la egal. „Noi facem împreună șotii, facem lucruri care sunt un pic interzise, râdem mult. E atât de mult umor, încât copilul râde în hohote."
Acest material a fost susținut de OPEN Media Hub cu fonduri oferite de Uniunea Europeană. Conținutul reportajului este responsabilitatea exclusivă a Moldova.org și nu reflectă neapărat viziunea UE.
