Așa a apărut pe Facebook comunitatea Mă mut la țară – Moldova, creat de Nata Albot, care numără în prezent peste 10 mii de membri. Grupul „încurajează în conaționalii noștri dragostea de viață la țară. Satele noastre merită o a doua șansă. Ele au nevoie de entuziaști, cu vise mari și niște rezerve financiare pe care să vrea să le investească pentru a renaște viața de la țară".

Pe grup poți găsi case spre vânzare, idei de restaurare, tradiții, meșteșuguri, agricultură și chiar rețete tradiționale. Acolo am găsit și postarea lui David Smith, un american mutat de mai mult timp în Republica Moldova, care are o afacere în domeniu HoReCa.

David spune că a cumpărat o casă în raionul Dubăsari, unde ar vrea să își facă o gospodărie. „Casa este din 1963 și nu este chiar așa de veche. Am vrea să o remodelăm ca să îi păstrăm anumite elemente tradiționale moldovenești, dar am vrea și să includem mai multe elemente caracteristice unor ferme din SUA". Proiectul lui, care încearcă să îmbine două lumi, se află deocamdată la început, iar întrebarea lui principală era despre sobe și experți din domeniu, adică sobari. Ca el pe acel grup sunt destule persoane, iar pe toți îi unește un singur lucru - curiozitatea de trai la sat și restaurarea sau renovarea unei case bătrânești unde să petreacă timpul liber și verile. Sau cel puțin pandemia.

Am discutat cu câțiva experți și oameni care trec, în prezent, prin această experiență pentru a vedea de unde începe procesul de renovare, care sunt principalele elemente cărora trebuie să le acordăm atenție și ce prețuri aproximative ar presupune renovarea unei case vechi.

Am apelat la arhitectul, Ion Budeci, care este, de la începutul verii, arhitect în cadrul Rezervației Orheiul Vechi, și are o expertiză bogată în domeniu caselor țărănești.

Rezervația care se întinde pe câteva sate din raioanele Orhei, Criuleni și Dubăsari are ca epicentru satul Butuceni, unde aproape 20% din case și-au păstrat, mai mult sau mai puțin, structura unei case tradiționale. Una dintre ele a fost restaurată pentru a servi drept Muzeu, însă altele au fost restaurate de agenții economici care dețin pensiuni în zonă. Toate încearcă să respecte rigorile restaurării unei case bătrânești.

Directorul rezervației, Ion Ciobanu, ne explică despre faptul că potrivit legii, proprietarii caselor care se află pe teritoriul rezervației culturale Orheiul Vechi trebuie, înainte de a aplica un proiect de restaurare a unei case, să obțină un aviz de la administrația rezervației. Avizele sunt pentru a reglementa ce tip de case pot fi construite pe teritoriul rezervației.În cazul unor sate care nu fac parte dintr-o rezervație precum Orheiul Vechi, anumite reglementări la stilul de construcție/renovare/restaurare le au doar Primăria prin intermediul Planurilor Urbanistice Generale pe care le au. Dacă e vorba de un monument de arhitectură înscris în registru, acesta poate fi doar restaurat.

Există, potrivit arhitectului, câteva elemente care ne ajută să deosebim o casă veche bătrânească de una construită mai târziu. În primul rând suprafața planimetrică. În anii 1900 căsuțele erau foarte joase, cu maximum 4 odăi. Abia mai târziu au și casa mare sau verandă, mai multe încăperi.

Criteriul cel mai esențial de a deosebi o casă de la începutul secolului XX și perioada de după război, însă, este înălțimea. Prin anii '70, la noi, explică Budeci, era o percepere că cine are casa mai înaltă e mai gospodar.

„De fapt, este un minus să ai un tavan mai ridicat, deoarece căldura se măsoară în metri cubi de aer încălzit, iar un tavan mai ridicat înseamnă implicit cheltuieli mai mari de încălzit iarna și, respectiv, răcit vara. Casele cu tavan mai jos sunt mai econome", mai spune arhitectul.

Cu documentare, este recomandarea lui Ion Budeci. Documentarea se face prin analiza materialelor istorice pe care le putem găsi, studierea pozelor vechi, poate a descrierilor despre casă. În principiu, putem folosi orice material istoric care ne permite să vedem cum era casa anterior. Se face acest lucru inclusiv la o renovare cât mai autentică și apropiată de original.

Pe lângă poze, unele indicii despre cum arăta casa în vremurile de altă dată se pot descoperi studiind îndeaproape. De exemplu, pentru a identifica corect materialul care a fost folosit pentru acoperiș, cel mai bine este să te uiți în podul casei la urme ale acoperișului anterior.

Dacă în prezent, acoperișul este de ardezie, anumite șipci sau scânduri pot demonstra că acolo a fost un alt tip de acoperiș - de exemplu stuf, olane sau șindrilă de lemn, toate specifice la casele vechi.

Indicii despre materialele folosite în trecut poți găsi și analizând atent pereții, analiza vopselii exterioare și interioare a pereților, analiza lucrărilor de lemn, ușilor și multe alte elemente ale casei.

În planul de acțiuni urmează o analiză a factorilor de degradare. De obicei este vorba de umezeală, care vine la fundație sau cea cauzată de acoperiș. Anume de aici ar trebui de început intervențiile, pentru a preveni apariția fisurilor. După fundație, se intervine la acoperiș, tot cu același scop.

Jurnalista Anna Smolnițchi împreună cu familia ei a cumpărat o casă în satul Rîșcova, în raionul Criuleni în luna iulie a acestui an. În cazul ei, casa are nevoie de consolidare extinsă, iar în prezent se află în acest proces. Ea spune că proprietarii anteriori au intervenit la consolidarea casei cu o tencuială de ciment, ce acoperă pereții de sus până jos. Ei intenționează să scoată și să intervină cu ceva mai „finuț" decât atât.

„O să punem două centuri din ciment la acoperiș și la temelie - altfel construcția efectiv va ceda, nu va mai rezista mult timp. Deja „fug" podeaua și pereții în Casa Mare – sunt fisurați și lăsați în jos, se duc la vale. Așadar, trebuie să punem centuri din ciment și neapărat coloane pe colțurile casei, tot cu scopul de a îi conferi rezistență, vom forma legături între pereții casei și acoperiș, legătură care astăzi nu există", spune aceasta.

Odată consolidată, construcția cu piloni și centuri de ciment, Anna și familia ei intenționează să pună pe pereți tencuială din lut și pleavă.

Cel mai utilizat material de construcție la casele vechi în spațiul românesc este lutul. Acesta poate fi folosit atât la pereți ca structură, precum și la tencuială. Structura casei poate fi construită din nuiele împletite (bețe și lemn împletite sub formă de carcasă, care ulterior este umplută cu lut). O altă variantă sunt așa numiții „chirpici", un amestec de lut cu paie care se aranjează într-o formă de paralelipiped dreptunghic, se usucă și ulterior se folosesc la ridicarea pereților.

„La Molovata Nouă, de exemplu, se pun pietre, pământ și lut la tot, fie că e zidărie, fie pereți. Asta din cauza că aici e zonă calcaroasă, sunt și cariere de pietre, și prin urmare, localnicii au folosit tot timpul masiv piatra brută." spune Ion Ștefăniță, director al Agenției Naționale pentru Restaurarea Monumentelor.

Acesta s-a aventurat de curând să restaureze (nu să renoveze!) pe cont propriu o casă veche unde intenționează să deschidă un muzeu unic, unde, potrivit lui, vizitatorii vor avea ocazia chiar „să guste din exponate", spre deosebire de alte muzee unde vizitatorii de obicei nu pot atinge obiectele expuse.

În proiectul pornit mai mult dintr-un hobby, acesta încearcă să utilizeze doar materiale de construcție specifice unei case țărănești.

„Mortarul, adică materialul care ține toate elementele în mix împreună, se folosește în funcție de regiune. Avem mortar pe bază de lut, nisip și paie. Mai există și mortar pe bază de var și nisip. În România se foloseau și alte tipuri de plante, de exemplu cânepa. Totuși, se recomandă folosirea unor materiale compatibile cu structura casei. Iar cea mai importantă regulă este ca tencuiala să se lipească bine de perete, desigur", a spus Ion Budeci.

La renovare pe acoperiș se aplică materialul corespunzător perioadei istorice, iar decizia trebuie luată atât din considerente estetice, bazate pe documentare, cât și practice. Pentru spațiul românesc, în funcție de perioade, au fost tot timpul utilizate atât acoperișul de stuf, șindrila de lemn cât și olanele, ambele având diferite necesități la întreținere.

„Avantajele principale ale unui acoperiș de stuf este faptul că în primul rând este vorba de un material natural, ușor, iar materia primă se poate colecta gratis, în natură. Este însă un material foarte inflamabil și pot pătrunde ușor rozătoare. Datorită faptului că acoperișul caselor de stuf este ușor, nu se investea mult în structura de rezistență a fundației și pereților pentru menținerea acoperișurilor", explică Ion Budeci.

Spre deosebire de alte tipuri de materiale, durata de viață a unui acoperiș de stuf este mică.

Când au cumpărat casa în iulie, printre primele lucruri făcute de familia Annei Smolnițchi a fost o curățenie serioasă în curte.

„Avem vreo trei-patru săptămâni de când muncim acolo. Până astăzi am reușit să curățim terenul de pomi sălbatici, cățărătoare uriașe, vița-de-vie bătrână care sufoca deja și pomii fructiferi", spune Anna.

Arhitectul Ion Budeci spune că este foarte important ca o casă să se încadreze în mediul în care se află. Această încadrare începe de la localitatea în care se află, regiunea din localitate și casele din împrejurime și desigur curtea casei care va fi renovată.

Deși poate părea tentant pentru a crea mai mult spațiu, Ion Budeci recomandă să nu tăiem copacii existenți în curte, aceștia ar putea da un farmec aparte întregii gospodării atunci când va fi renovată.

Lucrările de lemn cum ar fi la uși, ferestre sau cerdac de multe ori cauzează mari bătăi de cap, mai ales că în satele noastre lipsesc meșterii populari care să se ocupe de acest material. Totuși, dacă există poze sau urme ale lucrărilor din lemn vechi, se găsesc și soluții.

Ion Ștefăniță spune că în proiectul său de lucrările de lemn se va ocupa singur, inclusiv la geamuri. Și Anna Smolnițchi este în căutarea unui meșter popular pentru lucrările de lemn ale casei. Ion Budeci spune ca specialiștii în acest domeniu, deși se găsesc tot mai rar, nu au un stil specific unei regiuni.

„În Moldova sunt meșteri care elaborează lucruri din lemn natural, dar în orice moment talentul și aparatura lor poate fi folosită pentru a reconstitui lucrări din lemn. Bunăoară, e suficient să ai un exemplu real de tâmplărie și apoi acel meșter se poate orienta după model pentru a reface de exemplu acea bucată de lemn care a putrezit", ne mai spune Budeci.

Păstrarea aspectului originar al casei nu înseamnă și renunțarea totală la confortul cu care suntem obișnuiți. De cele mai multe ori, pentru efectuarea lucrărilor se angajează o companie, care ne poate ajuta ținând cont de necesitățile noastre și de posibilitățile pe care le oferă casa.
Compania poate propune soluții pornind de la încăperile existente - ce poate fi modificat și transformat în baie, veceu sau bucătărie. Casa cea mare rămâne casa cea mare, dar modificată să servească, de exemplu, ca salon.

„Amplasarea funcțională în plan se ia nu doar după mărimea încăperilor, dar și după soare. În partea de nord va fi baia, veceurile, bucătării sau debarale, iar în partea sudică, unde este tot timpul soare - salonul, dormitorul și altele", spune Budeci.

Anna Smolnițchi spune că planul lor inițial e să petreacă 3-4 zile pe săptămână acolo, dar admite că încet-încet se vor muta la țară. În gospodăria cumpărată sunt două case, dar ei deocamdată speră ca până dă iarna în acest an să renoveze măcar exteriorul uneia dintre ele.

„Bucătărie vom avea doar în a doua casă, una micuță de tot (de fapt, totul e mic în aceste case și anume asta e vrajă pentru mine). Vom avea câte un duș și veceu în fiecare casă. Vor fi și ele mici, rustice (vom agăța furtunul pe perete, iar apa se va scurge pe podea, cam asta e schema). Vom da jos un perete în prima și a doua căsuță. Deci în prima nu vom mai avea tinda aceasta micuță. În a doua – vom uni sufrageria cu bucătăria, din care vom ieși pe o terasă din lut, bârne și lemn", explică Anna planurile.

Istoric, în casele de locuit se amplasează sobele de încălzire a spațiilor. În jurul acelei sobe trăia familia - mama, tatăl și toți copiii. Mâncarea se pregătea într-o construcție separată. În versiunea modernă toate acestea sunt aduse în același spațiu.

„Baia, bucătăria, veceurile sunt parte a aceluiași bloc și trebuie să se afle în vecinătate, peste perete de exemplu. Asta pentru că nu trebuie să tragi rețele de canalizare și apă prin toată casa", ne explică Budeci.

În așa mod o casă țărănească cu două sau trei odăi poate deveni o locuință de dimensiunile unui apartament cu un dormitor plus salon, de exemplu, iar tradițional ori „ca la bunici" nu înseamnă neapărat „veceu în fundul curții".

„Dacă casa nu este monument, se face tot în casă", afirmă Ion Budeci, reiterând diferența dintre restaurare și renovare.

Prețul general pentru construcția sau renovarea unei case vechi este greu de stabilit, mai ales că implică o serie de variabile ce face fiecare caz să fie unul individualizat. În general, cele mai valoroase resurse la construcția caselor sunt resursele umane și timpul.

„În trecut la noi se făcea clacă. Se aduna toată mahalaua și să făcea o masă cu plăcinte, vin, iar casa se ridica. Acum nu plătește nimeni cu plăcinte", spune Ion Budeci.

El mai spune că renovarea unei case poate costa chiar mai mult decât construirea acesteia, de la zero.

Ion Ștefăniță spune că a cheltuit deocamdată, pe lângă costul de câteva mii de euro al casei, doar timp și energie pentru restaurare. Unele materiale le-a luat de la alții din sat, alteori l-a ajutat vecinul și tot așa.

Anna Smolnițchi recunoaște că a dat și ea câteva mii de euro pe casă.

„Nimeni nu ne grăbește nicăieri. Nimeni nu ne obligă să terminăm lucrările în această toamnă. Deși există presiunea că sunt case vechi, care trebuie consolidate cât mai repede, avem nevoie de un sistem de canalizare a ploilor cât mai departe de case, căci ele nu au fundament. Dar facem câte puțin, atât cât putem, atât cât ne ține portofelul", concluzionează Anna.

Fotografii de Tatiana Beghiu
Editare de Anastasia Condruc