Continentul european, prin ochii unei moldovence de 64 de ani: „Credeam că Moscova e cea mai mare frumusețe”

Maria Țurcan este una dintre cele două milioane de moldoveni care s-au bucurat de posibilitatea de a călători liber în statele europene. Are 64 de ani și a revenit recent din Olanda, acolo unde și-a organizat o mică vacanță. Savurează fiecare clipă știind că „unii nici la Chișinău n-au ajuns”. Femeia își amintește că după liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii R. Moldova, s-a grăbit să-și facă pașaport. „Deodată m-am dus să dau documentele, să-mi fac pașaport cu gândul că o să plec. Dar pe urmă nu…e mai bine acasă”, spune aceasta.

Mai bine o călătorie, decât o rochie

Cu trei ani în urmă a mers pentru prima dată în Italia, cea de-a doua țară din Uniunea Europeană pe care a văzut-o. „Mai fusesem doar în România. În Italia mi-au plăcut clădirile vechi, aranjate, drumurile bune, bisericile vechi… La San Antonio, biserica aceea, cât e de frumoasă… Peste 500 de ani are și așa frumusețe…”, povestește visătoare Maria.

Maria și familia sa în timpul unei călătorii în România. Foto: arhivă personală

Eroina noastră locuiește în satul Costești, r. Ialoveni, într-o gospodărie extrem de îngrijită. O bună parte din curtea casei Mariei a fost transformată într-o grădină unde găsim tot soiul de arbuști și flori, în special lalele. „Să știți că nu cumpăr multe lucruri pentru mine sau pentru casă. Înainte îmi cumpăram câte o rochie nouă la fiecare ocazie specială. În timp, am înțeles că rochia o porți de două-trei ori și te plictisești, dar amintirile din călătorii sunt pe viață. Așa că, demult nu mi-am cumpărat haine noi. Pun deoparte pentru călătorii”, mărturisește femeia. Maria își amintește că a fost impresionată de bucătăria italiană. „Mi-a plăcut risotto și de atunci fac tare des și acasă. Fac și paste anume cum le fac italienii, adică puțin mai tari”, explică ea.

Vacanță all-inclusive în Turcia

După Italia a urmat Turcia. „Am găsit bilete ieftine și ne-am dus… All-inclusive… În primele zile de vacanță voiam să gustăm din toate. Apoi ne-am dezvoltat o etică a mâncării”, spune Maria zâmbitoare.

Ultima destinație de vacanță, din care s-a întors recent, este Olanda. „M-am mirat, ce curățenie, Doamne… Oare noi nu putem așa să păstrăm? Frumusețea, clădirile vechi, asta-i una. Dar curățenia depinde de noi toți. Mi-au plăcut cele 3000 de poduri care sunt în Olanda. Pe râurile acelea n-am văzut o sticlă goală aruncată”, precizează Maria. Din această țară s-a întors cu peste 300 de soiuri de lalele pe care le-a sădit așa cum o fac olandezii: „am pus mai multe la un loc, ca să iasă buchetul bogat”.

Maria Țurcanu în Olanda. Foto: arhivă personală

„E tare puțin promovată UE la noi în țară”

Femeia își mai amintește că, în tinerețe, a vizitat și orașele Riga și Leningrad, iar Moscova li se părea tuturor cel mai frumos loc din lume. „Atunci ni se părea că asta-i toată lumea, că cea mai mare frumusețe este în Moscova. Acum am descoperit așa țări ca Italia, Olanda. Nici nu știam că-i mult mai frumos decât în Moldova. Credeam că oamenii de acolo dorm pe drum, că n-au unde trăi, că sunt șomeri, că n-au unde lucra. Dar despre America, îndeobște… Îmi închipuiam că acolo e dezastru”, dezvăluie fosta profesoară de matematică.

Amintiri din călătoria în Olanda. Foto: arhivă personală

Din acest motiv, Maria crede că nu ar trebui să ne grăbim să judecăm situația din alte țări. „Acum oriunde te-ai uita, numai propagandă.Trebuie să citești printre rânduri ca să afli ce se întâmplă. Până nu călătorești, până nu vezi ce-i acolo, nu poți să-ți faci o părere. Dar propaganda rusă e mult mai puternică decât cea care vine din Europa. E tare puțin promovată Uniunea Europeană la noi în țară”, punctează Maria. „Unii, n-au fost în afară de Moldova nicăieri, nici la Chișinău n-au fost. Cum pot să-și facă o impresie despre Europa, dacă n-au trecut nici Prutul?”, se întreabă aceasta.

Următoarele destinații: Franța și SUA

Aceasta se consideră o norocoasă, pentru că a putut vedea cum funcționează lucrurile în alte locuri din lume. „Vecinele mele n-au văzut niciodată marea. Mama mea n-a fost niciodată la mare. Soacră-mea n-a fost niciodată la mare. Așa că eu am avut noroc. Sunt multe lucruri pe care le-aș împrumuta, dar și multe lucruri pe care nu le-aș împrumuta din străinătate. Acolo, lumea este foarte agitată, într-o goană continuă. În general, în vremurile noastre, oamenii sunt mai închiși. Dar e bine că s-au deschis hotarele și putem călători”, concluzionează eroina noastră.

Maria este dornică să viziteze și alte țări. Vrea în Franța și în Statele Unite ale Americii. Spune că ieșirile din țară, călătoriile, descoperirea altor culturi îi dă forță și entuziasm, iar despre R. Moldova afirmă că trebuie să-și găsească locul printre țările membre ale Uniunii Europene.

„Oamenii conștienți înțeleg că viitorul Moldovei este numai în Europa, este unirea cu România. O țară așa mică, dacă n-are pe cineva mai puternic lângă ea, nu poate rezista.”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.