Era o frumoasă zi de duminică, 6 mai 1990, când locuitorilor din România, li s-a permis, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul, în Moldova încă sovietică, fără pașaport și viză. De-a lungul râului, pe ambele maluri, s-au adunat peste un milion de oameni.
„Tot Prutul, de la intrarea în Republica Moldova, la Criva, până la podul peste Prut, la Giugriulești, era plin cu oameni și flori. Aveam impresia că a secat râul și a dispărut frontiera de pe Prut”, spune Vasile Șoimaru despre Podul de Flori, eveniment care a marcat (re)vederea cu frații români de pe alt mal de râu.
Atunci parlamentarul Vasile Șoimaru a primit în dar o carte de istorie, a lui Constantin și Dinu Giurescu, primul manual de istorie a românilor pe care l-a citit în viața sa. Acea carte o mai păstrează și azi cu sfințenie în biblioteca personală. Mai mult, peste 18 ani, în 2008, mergând cu ea în vizită la Universitatea bucureșteană, profesorul Dinu Giurescu, i-a scris pe ea o dedicație la care ține foarte mult.
Republica Moldova este un stat tânăr, are doar 26 de ani. Scurta, dar zbuciumata ei existență a fost marcată de instabilități politice, considerabile valuri de migrație și nenumărate crize economice. În tot acest context, populația pare că nu și-a recuperat identitatea. Unii se întreabă dacă am avut-o vreodată. O radiografie a celor 26 de ani scurși de la glorioasa adoptare a Declarației de Independență ne va ajuta, poate, să înțelegem cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.
Vasile Șoimaru, deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova, dar și într-al treilea, ne-a povestit cum s-au văzut începuturile din perspectiva celor ce au decis soarta acestui stat. Peste aproape 30 de ani, doar cărunția părului și a mustății amintesc de trecerea timpului. Trăsăturile feței au rămas plăcut conturate, neatinse parcă de ridurile vârstei, iar glasul cadențat amintesc de ritmicitatea exactă a unei partituri muzicale. Poate că istoria ar fi mai blândă, dacă s-ar scrie în note muzicale și nu în ani.
***
În 1967 devine student al Politehnicii din Chișinău. „Eram tânăr și idealist, aveam încredere în viitor. La Facultatea de Economie a Politehnicii existau cursuri în limba romană doar la economia politică, istoria Partidului Comunist și matematica superioară, în primul și al doilea an de studii, pe când la Facultățile de Istorie sau Filologie, circulau pe sub mână opera politică a lui Mihai Eminescu. Eu n-am prea avut de unde să „mă molipsesc” de naționalism”, își amintește Șoimaru.
Primele premise ale emancipării naționale le-am resimțit mai bine la începutul anului 1989, mai ales în timpul pregătirii și desfășurării Primei Mari Adunări Naționale, din 27 august 1989, la care au participat peste 500.000 de oameni. Ei au proclamat, cu vot unanim, limba română și grafia latină, drept limbă oficială a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.
Câteva luni mai târziu, la 7 noiembrie 1989, studenții și intelectualii au demonstrat o adevărată forță de rezistență, atunci când au oprit parada militară, stând sau chiar culcându-se în fața tancurilor sovietice, care urmau să defileze prin centrul Chișinăului, cu prilejul aniversării a 72 de ani de la marea Revoluție socialistă din octombrie…
Astfel, valul mișcării naționale lua amploare și anticipa evenimentele definitorii din următorii ani. Apogeul renașterii naționale l-a constituit adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991, mai întâi în Piața Marii Adunări Naționale, apoi în sala de ședințe a Parlamentului. Textul Declarației era unul pro-românesc și condamna pactul Ribbentrop-Molotov.
„LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991”. (fragment din textul Declarației de Independență).
La 27 august 1991, Moldova devenea un stat independent, iar clasei politice îi revenea sarcina de a pune în practică normele cuvenite unui stat proaspăt proclamat independent. Totuși, luptele politice și divizarea societății au dominat aproape toate cele trei decenii scurse. Indiferent de culoarea politică a majorităților care accedeau în Parlament, preocupările cetățenești erau uitate îmediat cum treceau pragul legislativului, cum ar fi adoptarea unei legi a cetățeniei în baza drepturilor și obligațiunilor europene sau reformarea teritorial-administrativă a Moldovei.
Una dintre problemele ce frământau societatea pro-românească de la Chișinău era posibilitatea unirii, o năzuință și un adevăr istoric negat de ocupația sovietică. Cu toate acestea, atât la Chișinău, cât și la București, nu a existat o voință politică suficient de puternică pentru a aborda subiectul în mod hotărât.
„Dintre toți marii noștri naționaliști, nu s-a găsit măcar unul să iasă la microfonul ședinței Parlamentului din 27 august 1991, să pună problema unirii. Așa-zișilor români nu le-a ajuns curajul să facă o astfel de propunere. Aceștia până acum susțin că atunci nu era momentul, dar au trecut 26 de ani și tot nu mai vine momentul Unirii,” susține Vasile Șoimaru.
***
Până în anul 2000 au căzut 13 guverne și s-au succedat 9 prim-miniștri, scrie Vlad Pohilă în prefață la cartea lui Vasile Șoimaru, „Căderea Comuniștilor”. Din punct de vedere economic, republica noastră independentă se mai află într-un declin puternic, cauzat de o tranziție fără de sfârșit, nechibzuită, la economia de piață, de privatizări ilicite, de întârzierea reformelor juridică și teritorial-administrativă…
Contextul social-politic i-a făcut pe comuniști să acceadă la putere în 2001. Începea o nouă filă în istoria tumultoasă a tinerii republici. Partidul Comunist s-a aflat la putere până în 2009, promovând o politică pro-est și opunându-se vreme îndelungată proceselor democratice şi edificării statului de drept.
Anul 2009 a fost un alt an de cotitură pentru poporul moldovenesc. Pe valul alegerilor parlamentare din aprilie 2009 și a protestelor civile violente, climatul din Moldova a devenit foarte polarizat. În parlament au acces atât forțele de stânga (60 deputați comuniști) cât și forțe de dreapta (41 deputați din opoziția democratică). Alegerile anticipate au conturat schimbarea viziunii politice a societății. Astfel, din 2009, Republica Moldova are parte de o guvernare pro-europeană, care are scopul declarat de a elimina corupția, de a respecta legile și de a integra statul în Uniunea Europeană.
Totuși, schimbarea clasei politice nu a însemnat îmbunătățirea vieții oamenilor simpli. La 26 de ani de la adoptarea independenței, Vasile Șoimaru nu consideră că suntem pe deplin independenți.
„Dacă o parte a forțelor politice tind spre Est, iar o altă parte spre Vest, nici teoretic nici practic nu este posibilă independența, ea fiind formală. Am fost printre cei care au semnat declarația. Atunci ni se părea că suntem la limita rezolvării tuturor problemelor noastre, dar ele s-au adâncit și mai mult după aceasta. De fapt, nu este vinovată independența, ci lăcomia forțelor politice, care erau preocupate mai mult de interesele de grup și personale decât de cele naționale… În aceste ape tulburi, în care ne aflăm, se prind pești uriași, am văzut un pește de un miliard de dolari furat”, spune Șoimaru.
În acest context socio-economic, s-ar părea că nici identitate nu mai avem. Uneori ne întrebăm dacă am avut-o vreodată și de ce am rămas fără ea.
***
„Nu avem niciun fel de identitate națională. Teoretic vorbind, nu poate fi decât una, identitatea românească, doar că starea și mentalitatea majorității populației au rămas aceleași sau au evoluat puțin de tot…. Unii de frică, alții din neinformare, care nu au citit un ziar și nu au privit vreodată televizorul. Prin urmare, care poate fi mentalitatea lor, decât cea obținută în școala sovietică?”, se întreabă fostul deputat.
Totodată, semnatarul declarației de independență consideră că problema identitară trebuia rezolvată în primii ani, pentru a nu lăsa loc pentru speculații ulterioare.
„Dacă noi, moldovenii, indiferent de etnia noastră, rezolvam problemele identitare în primii ani de independență, azi eram în alt mediu economic și social, aveam alt nivel de viață… Să amintesc aici doar lupta noastră fără de sfârșit privitor la denumirea corectă a limbii pe care o vorbim”, spune revoltat Vasile Șoimaru.
În pofida tuturor impedimentelor, există o speranță a unui viitor prosper „O națiune întregită, într-o Europă unită”, sugerează fostul deputat.
„Mulți, foarte mulți vor rămâne acolo, în Vest sau Est, străini printre străini, mai ales că nici acolo, departe, unde ei tind, nu-i așteaptă nimeni cu masa plină de bucate și nimeni nu poate promite că peste câțiva ani acolo va fi la fel de bine ca azi. Poate aici ar fi mai bine de trăit, dacă tinerii noștri s-ar opri….s-ar opri din migrație. Ar pune umărul, mâinile și picioarele în slujba națiunii, s-ar implica în politică, ar deveni activi, pentru că doar așa își asigură viitorul lor în țara lor”, încheie Vasile Șoimaru.
Autor: Ana-Maria Dumbrăveanu, stagiară Moldova.org
