Când vârsta te face șomer





Vâsta aduce cu ea nu doar experiență și riduri, dar și, cum se întâmplă des, îți poate tăia punțile spre un loc de muncă. Este o realitate comună pentru mai multe țări. Oameni trecuți de 50 de ani care sunt în căutarea unui loc de muncă am găsit și în Georgia, și în Moldova - două țări trecute prin realități istorice similare. Am ales istoriile unei foste jurnaliste - pe care vârsta - sau angajatorii? - au făcut-o deja „fostă" din Tbilisi și a unui fost actor din Chișinău.

Eka Melkadze mai caută un loc de muncă, deși spune că a obosit să listeze site-urile cu joburi, Ion Rusu însă are o poveste mai fericită - muncește, prosperă, doar că nu în domeniul după care tânjește și azi.
În 2018, rata șomajului în rândul persoanelor cu vârsta apropiată de pensionare (55-64 de ani) a fost în Republica Moldova de 4,4%. Numărul persoanelor cu această vârstă poate fi mai mare, or, datele oficiale indică doar persoanele care s-au înregistrat la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă. Cu toate acestea, rata șomajului în Republica Moldova a scăzut comparativ cu anul 2009, când era 5,6%.
Situația este mai gravă în Georgia, unde rata șomajului în rândul persoanelor cu vârsta apropiată de pensionare crește.
6,7%
rata șomajului în 2007
9,5%
rata șomajului în 2017
Eka Melkadze și-a petrecut toată viața în culisele televiziunii chiar din copilărie, pentru că părinții ei lucrau acolo. După absolvirea Facultății de Jurnalism, fără să stea prea mult pe gânduri, a mers la TV. Acolo a lucrat peste 25 de ani. Apoi, într-o bună zi, șefii i-au spus că timpul ei a trecut: „M-au întrebat dacă m-am gândit să fac și altceva decât jurnalism. Le-am zâmbit și am închis încet ușa după mine”, povestește Eka. Atunci avea 47 de ani, un fiu la universitate, un apartament ce avea nevoie de reparație și un album plin cu fotografii pe care nu vrea să-l mai deschidă. „Acolo s-au adunat toate regretele mele”. O doare viața care i-a „trântit ușa-n nas”.

Au trecut trei ani, de când nu-și mai poate găsi un loc de muncă stabil și de când fiecare zi a sa i se pare trasă la indigo.
Diminețile Ekăi încep la ora 8:00 cu mirosul proaspăt de cafea care fierbe încet în ibric. Își alege și potrivește piesele vestimentare, își aranjează cu grijă părul și se fardează atent, ca să-și acopere pungile de sub ochi și ridurile care-i ciupesc colțurile ochilor. Din rutina ei zilnică de angajată la televiziune, doar asta i-a mai rămas. Acum, își bea cafeaua, își pune ochelarii pe vârful nasului și se așează în fața laptopului din biblioteca în care mai sunt doar câteva cărți și multe rafturi goale.

Iarna trecută, când toate rezervele i s-au golit, a luat un teanc de cărți de colecție din bibliotecă și le-a vândut la piața de vechituri cu 10 dolari. Trebuia să mănânce ceva, motivează ea.
„E ca în timpul războiului din '91. Ca să supraviețuim, vindeam totul din casă. Dar atunci era război, iar acum ce e?”

Eka a trimis CV-ul la zeci de organizații, dar de fiecare dată a primit același răspuns: „Sunteți prea bună pentru această funcție. Mulțumim”. Îi este greu să înțeleagă că Georgia nu mai are nevoie de abilitățile ei profesionale.
Piața muncii dictează cererea și oamenii trebuie să se conformeze.
Angajatorii sunt în căutare de tineri energici. Astfel, în caz că unii angajați ajung să-și piardă locul de muncă după 40 de ani, ei riscă să nu-și mai găsească de muncă în conformitate cu profesia pe care o au. „Cererea pe piața muncii s-a schimbat în ultimii ani și de aceea îi încurajăm pe oameni să se reprofileze, să facă câteva luni de pregătire, ca să-și poată găsi de lucru în alt domeniu decât cel pe care l-au studiat în tinerețe”, susține Tamila Barkalaia, ministra-adjunctă a Ministerului Muncii din Georgia. Potrivit ei, profesiile cândva prestigioase nu mai sunt cerute pe piața muncii.
„Cine s-ar fi gândit că după 40 de ani ești prea bun ca să-ți găsești un loc de muncă aici?”, se întreabă Eka cu ironie. De multe ori, își lua inima în dinți și insista, era de acord și cu un salariu mai mic, dar era mereu refuzată. Astfel, singurul venit al femeii sunt cele câteva traininguri pe care le organizează în fiecare an în Armenia. „Cei de aici nu au nevoie de cunoștințele mele”, constată ea supărată.

În cazul în care ai peste 50 de ani și ți-ai pierdut locul de muncă, cu greu vei găsi altul la fel de potrivit. Deși au studii superioare, femei și bărbați ajunși într-o astfel de situație se angajează ca îngrijitori, măturători sau merg să-și vândă lucrurile la piața de vechituri. „Toate piețele sunt pline cu astfel de istorii”, constată Eka Melkadze, închizând laptopul și privind cu tristețe spre orașul gri și aglomerat.
La peste 1600 de kilometri distanță, în Republica Moldova găsim aceeași problemă, confirmată și de datele statistice.Totuși puțini sunt cei care vor să vorbească despre dificultatea în care au ajuns, spunând că le este rușine că au devenit „inutili” profesional.

Ion Rusu are 51 de ani și nu mai activează ca actor. În anii '90, a studiat actoria la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. „M-am angajat la teatru chiar în al doilea an de facultate. Eram tare entuziasmat că visul de a apărea pe scenă s-a realizat”, povestește Ion. Totuși, acest vis nu a durat mult.
„Salariile erau prea mici ca să pot să-mi întrețin familia”.
După șase ani frumoși, cu multe spectacole jucate și turnee în Franța, România, Egipt, Slovacia, Rusia, a decis să renunțe. A început să lucreze la construcții, cu gândul mereu la teatru și la ziua în care va reveni pe scenă. Anii treceau, oferte de lucru la teatre nu mai primea, până în momentul în care a renunțat la aceste căutări. „Vârsta nu e neapărat o piedică pentru un actor, dar pentru alte domenii este”, constată Ion Rusu, un bărbat cu părul ușor încărunțit și ondulat la capete, barbă lăsată să crească deja de câteva săptămâni și cu ochii obosiți.

Când a împlinit 40 de ani, a decis să urmeze cursuri de actorie pentru film, ceea ce l-a ajutat să mai câștige câte puțin din unele spoturi publicitare. În rest, a ales să accepte alte oportunități, departe de cariera pe care și-a dorit-o. Acum lucrează manager într-o organizație româno-franceză, care nu are nicio legătură cu teatrul sau cu filmul.
Altfel, Ion ar fi unul dintre cele 160 de persoane trecute de 50 de ani, înregistrate ca șomeri la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Această categorie de vârstă este și cea mai problematică, spune Alla Ghețivu, șefa Direcției deservire șomeri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. „Ei vin, depun o cerere în care spun ce studii și ce experiență de lucru au. Astfel, este făcut portretul candidatului și încep căutările”, spune specialista. În total, în municipiului Chișinău sunt înregistrate peste 1600 de persoane apte de muncă.

„În general, oamenilor cu vârsta trecută de 35 de ani le este mai greu să se angajeze decât celor tineri. Dar în instituția unde lucrez nu se pune accentul pe vârstă, ci pe profesionalism, ceea ce mi-a oferit și mie o ocazie de a-mi găsi un loc de muncă”, spune Ion Rusu.
Ultima dată când a flirtat cu teatrul și filmul a fost prin 2012, când s-a apucat să scrie un scenariu-adaptare la „Rusoaica” de Gib Mihaescu. „A ieșit stufos. I l-am trimis unei regizoare din România, l-a citit și mi-a făcut sugestii. Am zis că mă apuc să-l refac, apoi au venit vremuri intense în viața reală și a rămas așa, ca în gară”, spune Ion. Ne spune că ce a scris era departe de a se numi scenariu, dar și-ar dori să-l termine. „E o poveste frumoasă pe care o faci cum trebuie, ori n-o faci deloc”.