Respirație, apă, hrană, adăpost, somn, sex, excreție și altele sunt nevoile de bază ale unei ființe ca să funcționeze. Un om, pe lângă acestea, mai are nevoie și de siguranță, dragoste și apartenență, statut, autorealizare și dezvoltare personală. Anume în această ordine le aranjează în piramida sa Abraham Maslow.

Pe asigurarea acestor necesități se bazează Declarația universală a drepturilor omului, care nu o dată face trimitere la importanța asigurării demnității umane. Și Constituția noastră spune că Republica Moldova este un stat în care demnitatea omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată. Tot Legea Supremă a Moldovei spune că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent.

Cetățeanului RM nu-i sunt acoperite nevoile fiziologice primare, de această părere este antropologul social Sorin Scutelnic, asistent lector universitar la USM. „Când necesitatea de a mânca, a bea nu este îndeplinită, omul nu se gândește la demnitate. Nu se gândește la valoarea lui, la stima de sine, fiindcă el trebuie să încalce toate aceste lucruri pentru cele de bază: să aibă o bucată de pâine și o bucată de cârnat pe masă”, analizează Sorin Scutelnic, menționând că interesul politicienilor de la guvernare este altul.

Despre prioritățile statului vorbește și președinta Centrului Național de Mediu, Ina Coșeru. Potrivit ei, în ultimul timp s-au construit foarte multe drumuri și multe sisteme de apeduct, acestea fiind prioritățile autorităților. „Dar asta nu înseamnă că prioritățile sunt corecte. Prin conectarea la apeduct fără canalizare și fără stație de epurare, s-a creat o presiune mai mare asupra mediului decât până la construcția lor”, explică specialista, menționând că în așa mod s-au creat mai multe surse de poluare în țară.

Demnitatea umană costă peste o mie de euro. Pentru a amenaja o baie simplă în casă cu toate condițiile, o familie trebuie să scoată din buzunar în jur de 1200 euro. Dar cum rezolvăm problema canalizării? Ce facem cu apele uzate?

Conectarea la sistemul de canalizare centralizat a satelor îndepărtate de centrele raionale este costisitoare, a menționat președinta Centrului Național de Mediu, Ina Coșeru. Din acest motiv comunitățile din unele sate recurg la descentralizare.

La 20 de km de Chișinău, 32 km de la Criuleni și 34 km de la Orhei, locuitorii împreună cu autoritățile au decis să-și construiască singuri un sistem de canalizare și o stație de epurare, fără să depindă de centrul raional sau de Capitală. Vorbim despre satul Măgdăcești, unde stația de epurare a fost inaugurată în primăvara lui 2019.

O altă soluție care poate fi pusă în aplicare de către un consumator sau mai mulți este stația de epurare a apei individuală. O asemenea stație pentru o familie de 6-8 persoane, importată din Lituania de către o companie locală, costă 2366 euro.

Epurarea apei uzate începe în primul compartiment al stației, unde are loc degradarea solidelor. Ulterior, apa se scurge în zona aerobă, unde are loc degradarea biologică și nitrificarea. Apoi, doar cu ajutorul oxigenului, apa este mișcată dintr-un compartiment în altul. Etapa finală are loc atunci când apa tratată se separă de nămol. Întreg procesul de epurare se întâmplă cu ajutorul microorganismelor. După asta, apa ajunge fie într-un lac de acumulare sau acolo unde dorește consumatorul, întrucât ea poate fi reciclată, precum și nămolul.

Stația consumă în jur de 250 kW pe an, cca 450 de lei. În cazul în care vă duceți în vacanță, ea poate funcționa cu apele menajere prezente în stație și nu are nevoie de alte intrări timp de 120 de zile. După aceste patru luni, este nevoie ca nămolul să fie înnoit cu organisme vii. În acest caz, compania are grijă să aducă nămol proaspăt din altă stație de epurare asemănătoare.

Singura recomandare făcută de către producători este ca proprietarii stației de epurare să nu spele mai mult de 15 kg de rufe în 24 de ore, pentru că ar putea fi distruși microbii.

Victor Stanchevici, directorul companiei, recunoaște că stațiile de epurare individuale sunt mai scumpe, pentru că dețin certificate de calitate obținute în laboratoarele Uniunii Europene. Acesta menționează că puține stații din țară, făcute la solicitarea autorităților, de către diferiți producători, funcționează corespunzător. La această concluzia a ajuns după ce a verificat, împreună cu specialiști din Lituania, funcționalitatea unei stații de epurare într-un sat de pe malul Nistrului.

Specialistul recomandă autorităților să verifice mai des calitatea apelor „curățate" de stațiile de epurare și să le ceară socoteală producătorilor dacă ele nu funcționează, întrucât banii din care ea a fost construită aparțin cetățenilor.

Inițial, aveau o gaură de canalizare pe care au betonat-o ca să nu lase apa să ajungă în sol și să contamineze atât apele subterane, cât și solul. A făcut-o de 2,2 m. Știa foarte bine că, în zona lor, la 2,5 m deja este primul strat de apă.

Înainte chemau mașina de evacuare a apelor menajere o dată pe lună și plăteau câte 550 de lei. Când familia s-a crescut la șase membri, o chemau de două ori pe lună. Atunci a fost momentul în care Ion Golban a înțeles că există o problemă și trebuie să o rezolve. Întâi s-a gândit să se conecteze la canalizarea școlii care trece pe lângă grădina lui. „Dacă te unești, apa menajeră se poate întoarce în sistemul tău”, i-au spus și bărbatul a renunțat.

Atunci bărbatul a început să caute soluții alternative. Așa, în 2013, la o expoziție unde analiza posibilitatea de a-și instala panouri solare, a găsit și răspunsul la problema canalizării - stația de epurare individuală.

Toate bune, însă nu avea suficienți bani. A vândut mașina veche și a cumpărat stația de epurare fără să se mai gândească. Cu instalare, atunci a plătit aproximativ 3000jQuery. Și-a întors banii în trei ani, iar acum achită doar 15 lei pentru electricitatea pe care o consumă ea. Deservirea stației o face singur.

Apa tratată se revarsă într-un lac mic de acumulare din grădina vecinilor. Ion Golban făcuse o înțelegere cu ei: urmau să ude livada și grădina. Apoi, entuziasmat de cât de curată este apa, a încercat să crească pești în iaz, după ce văzuse că acolo cresc foarte multe broaște. Îi hrănea și ei creșteau, dar veneau șerpișorii de casă și-i mâncau.

Asemenea stații de epurare pot fi construite atât pentru mai multe gospodării, cât și pentru un sat întreg.

Biroul de Statistică spune că în 2018, din numărul total de apeducte, doar 126 au fost dotate cu sisteme de canalizare (10,3%). Procesul de conectare la canalizarea centralizată poate dura mulți ani și este costisitor.

Totuși, cei mai mulți oameni își fac acasă găuri de canalizare pentru că, în așa mod, nu depind de un sistem centralizat și poate fi construită oricând. Apoi, ca să o construiască, au nevoie de câteva inele betonate pentru fântâni. Găurile de canalizare sunt cel mai des întâlnite întrucât construcția acesteia nu costă scump. Totuși, evacuarea apelor reziduale din acea gaură de canalizare are loc cel puțin o dată în lună, pentru o familie de 4 persoane, sau de mai multe ori, dacă familia este mai mare. De asemenea, din acea gaură de canalizare pot veni mirosuri urâte.

Cu toate acestea, specialiștii spun că, cea mai potrivită soluție pentru satele îndepărtate, ar putea fi stația de epurare individuală, care pentru 60,6% din populație din grupul social scăzut și foarte scăzut, patru mii de euro ar putea să fie mult.

Entuziasmat de găselniță și rezultate, Ion Golban acum recomandă stația de epurare individuală celor care au problema canalizării. „Am făcut agitație finului meu și el anul trecut a instalat una. Nu contează cu cine și unde mă întâlnesc, le recomand tuturor", spune bărbatul. „Ca să fie ecologic”, concluzionează Ion Golban din satul Budești.