Să ai un automobil sau o motocicletă, în perioada sovietică, era un lux pe care nu și-l permitea fiecare. Afanasie Stoianov, un bărbat trecut de 60 de ani își amintește cum a adunat mai mulți ani rublele în borcan ca să-și cumpere o motocicletă. Lucra ca hamal la magazinul din satul Alexandru Ioan Cuza. Muncea în fiecare zi peste program, ca să poată pune de-o parte niște bani.

Într-o dimineață și-a luat inima în dinți, a mers la primărie, a stat în rând, s-a înscris în listă și a început să aștepte răspunsul autorităților sovietice. Visa la o motocicletă. „Nici nu îndrăzneam să mă gândesc de ce culoare aș vrea să fie. Conta să fie motocicletă. Atunci nu aveai voie să ai mofturi”, își amintește bărbatul, ciufulindu-și părul ca pe niște amintiri.

În perioada URSS, trebuia să te înscrii „Cui voiau, aceluia îi dădeau. Noroc dacă aveai cunoscuți pe acolo, iar dacă nu, puteai să aștepți să cumperi mult și bine”, spune el. Mai târziu, au „prins și moda” să te înscrii în listă la primărie ca să cumperi o bicicletă sau o стенка (mai multe dulapuri unite între ele care ocupau peretele întregii odăi, de obicei salonul, în care se păstrau haine, cereale, veselă, băuturi, conserve și cărți)”, povestește bărbatul.

Au trecut trei ani, până Stoianov a fost chemat la primărie. A scos din borcan cele 1640 de ruble adunate și s-a urcat pe prima lui motocicletă.

URSS, format din 15 republici, nu era doar un imperiu, dar și cel mai mare „proiect politic utopic al modernității”, spune scriitorul Vasile Ernu.

Oamenii visau, ascultau, munceau, trăiau și criticau viața de atunci, iar pentru a-i mulțumi nu era suficientă doar propaganda la care liderii sovietici apelau des. Oamenii aveau nevoie de acțiuni care să-i facă să „înțeleagă” că viața a devenit mai frumoasă atunci când s-a format Uniunea. A fost nevoie de aproape un deceniu ca sovieticii să înțeleagă cum trebuie să acționeze ca să-i facă pe oameni loiali și „ascultători”.

În anii `30, totul era scump și oamenii nu-și puteau permite prea multe lucruri, iar implicarea politicului în treburile fabricilor a dus la falimentarea lor. Oamenii au ieșit la proteste, mulți au fost arestați sau chiar împușcați. Aceste incidente au fost păstrate în spatele unui văl de tăcere.

Ca să-și facă politicile mai populare, autoritățile decid să deschidă fabrici și magazine ale statului, unde prețurile erau de 2-3 ori mai mici decât cele din piețe. Sloganul afișat pe pancartele pe care le vedeai la orice colț era: „Totul pentru popor, totul pentru oameni”. Chiar dacă prețurile scădeau cu 1-2 copeici acestea erau știri demne de primele pagini ale ziarelor și a emisiunilor de la radio și TV. Liderii sovietici și-au făcut niște calcule, potrivit cărora oamenii care primeau salarii de 80-130 de ruble, trebuie să cheltuie lunar 70% din venit pentru mâncare și 30% pentru haine modeste.

Viața în URSS nu era atât de egală peste tot, așa cum se vehicula de presa partidului de atunci. „Una era în orașele mari și cu totul altceva era în orașele mai mici și în sate", își amintește scriitorul moldovean Vasile Ernu. În acea perioadă, nici oamenii nu-și puteau dori prea multe, pentru că prea puține lucruri găseau pe piață.

„Securitatea controla și știa despre aceste tranzacții. Pe alocuri mai taxau, dar uneori tolerau, deoarece profitau și ei de aceste bunuri. Fiecare voia să îmbrace o pereche de pantaloni mai buni, o încălțăminte mai bună”, relatează istoricul Musteață. Preţurile erau mari, dar oamenii adunau banii și le cumpărau.

Blugii reprezentau visul tânărului sovietic. „Am dormit în primii mei blugi", zâmbește Nicoleta Brânză, scriitoare. Părinții au reușit să-i cumpere datorită unor cunoscuți care lucrau la magazinul Lumea copiilor. „Vânzătoarea s-a dus într-o debara din spatele tejghelei și după 15 minute a ieșit de acolo cu un pachet bine strâns. L-am luat fără să mă uit ce era în el. La o depărtare sigură am deschis pachetul și am văzut că sunt blugi. Am crezut că leșin de fericire. Erau, evident, prea lungi, dar am dormit în ei, i-am purtat suflecați, i-am lăsat să fie cea mai mare bucurie a copilăriei mele. Doar кроссовки aduse cu câteva luni mai târziu au echivalat bucuria primilor blugi", povestește cu entuziasm scriitoarea.

Mai apoi, a apărut Березка - o rețea de magazine pe care le găseai în orașele mari din întreaga Uniune. Acolo se vindeau mărfuri de import în valută. „Cine avea valută - cumpăra, iar noi mergeam acolo ca la muzeu", spune Sergiu Musteață. Istoricul își amintește cum mama a stat mai multe zile în rând la un magazin, ca să-i cumpere o vestă din Cehia.

Existau și „ajutoare umanitare” cu haine trimise din țările din blocul socialist, dar acestea nu ajungeau aproape niciodată la oamenii simpli. „Soțiile nomenclaturiștilor își luau totul. Pijamale, așternuturi, rochii, lenjerie. Totul”, își amintește Nicoleta Brânză.

În perioada URSS o familie din pătura de mijloc se baza pe rudele de la țară, de la care primeau carne. În rest, fiecare familie făcea заготовки (în rusă, conserve) pe iarnă care să le ajungă până vara. Cumpărau conserve de pește, de carne în suc propriu, mazăre în borcan și se rugau ca toate acestea să le ajungă pe parcursul întregului an. Partea cea mai importantă a acestei perioade era „stabilitatea”.

Viaţa oamenilor era ca „mersul trenurilor”. Fiecare ştia locul, ora şi traseul vieţii lui. „Era o stabilitate dureroasă. Singurii care aveau program „flexibil” era zona boemei artistice, foarte mici. Ei aveau un statut ceva mai privilegiat. Dar pentru asta plăteau preţul libertăţii: cântau în strună puterii. Unii falsau intenţionat. Însă foarte puţini făceau asta”, constată Ernu.

În URSS, totul era standardizat, fie că este vorba de produse, tehnică audio, fie că este vorba de tehnică de uz casnic. Oamenii puteau să aleagă doar din două variante.

Atunci, mulți primeau gratis apartamente. Procedura era anevoioasă și dura mult timp. „Statul nu-ți dă nimic gratis. Fără să știi, prin muncă plăteai pentru casa ta și pentru casele altora”, subliniază Musteață. Trebuia să aștepți uneori chiar mai mult de 10 ani ca să primești un apartament, cu o cameră sau două. Acesta era într-o stare deplorabilă, cu găuri în tavan și pereți construiți ciudat. Erau prea mulți oameni înscriși în rând la apartament, de aceea, statul trebuia să economisească ca să-i satisfacă pe toți.

„Noi atunci eram o societate închisă. Nu știam că poți trăi și altfel. Nu știam că pot fi mai mult decât cele 3 canale de la TV. Propaganda și-a făcut efectul”, constată istoricul Musteață. Singura gură de aer proaspăt pentru tinerii de atunci a venit odată cu muzica și cărțile interzise, care ocoleau mai ușor controlul riguros al sovieticilor.

Lumea din URSS trăia într-o societate închisă și nu știa că există o altă lume mai bună. Propaganda sovietică de la TV și radio arăta că în Occident sau în alte părți ale lumii era mai rău, societatea capitalistă este dușmănoasă și acolo e greu de trăit și, în general, ei sunt dușmanii nr. 1 ai Uniunii Sovietice. „Deci, omului îi infiltrau o ideologie legată de bunăstarea locală și tot ce e în afară este mult mai rău. De aceea și era interzis să călătorești în afara Uniunii și nici să ai valută străină, decât dacă erai diplomat”, explică Musteață.

Istoricul Musteață susține că nostalgia după URSS, care-i bântuie pe unii oameni, este una firească, pentru că oamenii sunt, de obicei, nostalgici după perioada când erau tineri sau copii. Însă, aceștia au rămas cumva într-o paradigmă a trecutului și uită de multe elemente ale cotidianului de atunci.

„Memoria că totul înainte era accesibil și ieftin nu este adevărată. Era limitată oferta în magazin", povestește Sergiu Musteață. Potrivit lui, la sfârșit de anii `80 bântuia vântul pe polițele magazinelor, dar înainte de aceasta, alegerea nu era chiar atât de mare: biscuiți - 2-3 feluri, bomboane - 4 feluri și prețurile nu erau atât de mici. Nu oricine și le permitea.

Dacă se vindeau portocale, în sat era mare sărbătoare. „Vărul mi-a adus într-un an mandarine de la Moscova. Era o pungă întreagă. Am mâncat chiar și cojile. Era ceva nemaipomenit că pot să mănânc mai mult de o mandarină", își amintește Nicoleta Brânză.

Ea recunoaște că atunci când vorbește despre URSS și viața de atunci, își dă seama că oamenii parcă erau „fabricați" să nu observe unele detalii. Puțini aveau curajul să fie altfel decât vecinul. Nu exista informație care să nu fi trecut prin sita sovieticilor.

„Ne-am născut cu frica în oase, cu teama de eșec, de judecată străină, de ziua de mâine, cu frica că o să murim de foame. Chiar și acum ne este teamă să fim curajoși, să spunem ce gândim, să încercăm un alt domeniu, o nouă viață. Ne este teamă de încercări, de gura lumii, de faptul că suntem diferiți de ceilalți. Aceasta este moștenirea pe care ne-a lăsat-o URSS, în care ne-am născut”, constată cu tristețe Nicoleta.