Toamna dezamăgirilor sau Cum să lucrezi un an pentru 2 lei

Suprafața plantațiilor viticole din țară s-a micșorat în ultimii ani cu peste 20 de mii de hectare. Cam cât e suprafața municipiului Chișinău înmulțită la 35. Din cauza vremii nefavorabile din acest an, țăranii au cheltuit câte 28-30 de mii de lei pe hectar pentru îngrijirea viei. Suma aceasta ar fi acoperit șapte salarii medii din agricultură. Plus la toate astea, toamna le-a mai pus o greutate pe umeri – ei primesc doar doi lei pentru un kilogram de struguri.

Bobițele crăpate dictează prețul

Nea Petrea nu a apucat să doarmă toată noaptea. Închidea ochii pentru câteva minute, apoi se ridica pe coate și se uita suspicios spre geam, să vadă dacă s-au ivit zorii fără ca el să bage de seamă.

Urmărea acele ceasornicului mișcându-se lent, cu un zgomot monoton. Nu avea răbdare să se lumineze afară, să-și pună uniforma de la fostul loc de muncă și, sprijinindu-se în cârja din lemn lăcuit, să meargă la vie să vadă dacă a fost afectată de ploaie ca anul trecut. L-au neliniștit vorbele norei, care i-a spus că omul care voia să cumpere strugurii a început să scadă cu poftă din preț, pentru că a găsit mai multe bobițe crăpate.

Cu pași grăbiți, întrecând și pe cei mai tineri, nea Petrea se îndreaptă spre cele 80 de ari de vie, aranjate ordonat în șase rânduri, pe un câmp scăldat de soare și sensibil la orice adiere de vânt. „Luna trecută, vreo două zile au fost vânturi puternice și mi-au ciufulit vița-de-vie pentru că sunt chiar la margine și nu există niciun obstacol”, spune nea Petrea mângâind frunzele.

Enlarge

IMG_0020
Petrea Casian are o vie, la intrarea în sat. Bătrânul spune că acest an a fost unul dificil de „suportat” de către vie

„Aici uit de tristețe și singurătate”

Inspectează fiecare butuc de viță de-a fir a păr, ca un medic ce consultă un ipohondric. Rupe câteva frunze de-o culoare roșiatică și oftează. „Asta este boala lor. Este exact ca la un om care are imunitatea slabă… Iată, vedeți? Toți lăstarii sunt bine copți, iar acesta este verde și frunzele parcă de rugină. Asta înseamnă că la iarnă va îngheța, nu va suporta gerul”, explică el.

Enlarge

IMG_0023
Bobița crăpată sau stricată de ploile abundente dictează prețul la kilogramul de struguri, susține Petrea Casian

Petrea Casian a lucrat toată viața la o fabrică de tractoare, la colhoz, apoi în gospodării țărănești. Chiar și acum, la ai săi 86 de ani, mai urcă la volanul tractorului. În urmă cu șase ani, bătrânul împreună cu feciorul său au decis să planteze o vie.

În via lor este curat. Au întins câte două rânduri de sârmă. Fiecare butuc este fixat separat, „ca să fie liber și să aibă cu ce respira”.

„Nu veți vedea nicăieri pe aici o astfel de aranjare… Aici veneam și mă luam cu lucru, și mai uitam de tristețea și singurătatea pe care o simt în fiecare zi, de când mi-a murit soția la începutul acestui an.”

„Taie din preț ca din topor”

Anul trecut a fost mai ușor. Anul acesta ba-i secetă, ba sunt ploi foarte puternice. Cei care vin să cumpere struguri propun un preț care nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru îngrijirea și strângerea ei. „Ei caută fiecare bobiță și dacă găsesc vreun defect cât de mic, taie din preț ca din topor. Așa-i afacerea țăranului, soarta lui este tare grea. Ți se cer multe, dar de primit, nu primești nimic în schimb, nici măcar cât cheltui”, clatină dezamăgit din cap bătrânul cu o bască de lână pusă pe o parte și sprijinită de o sprânceană.

Enlarge

IMG_0012
Cu fiecare an, viticultorii primesc tot mai puțin pentru kilogramul de struguri. Acești bani nu acoperă nici măcar cheltuielile suportate de către țărani

Merge prin vie, trece de la un rând la altul, se apleacă, coboară pe un genunchi și o privește din toate unghiurile ca să se asigure că este în ordine. „Astăzi, voi dormi mai liniștit”, zâmbește bărbatul și se îndreaptă spre sat.

Mai la vale, găsim o vie unde lucrează 25 de oameni. Glumele lor răsună cu ecou de la un butuc la altul. Unii stau plecați deasupra viței-de-vie, alții merg cu spatele drept și pași grăbiți printre rânduri. Duc lăzile pline cu struguri de masă, curățate de bobițele sparte sau uscate. În fiecare ladă încap câte 10 kg de struguri și toate așteaptă să fie duse în frigiderul din Durlești. „Acum pregătim a doua partidă. Prima s-a dus deja”, ne spune proprietarul viei, Vladimir Țapeș.

Struguri pentru Anul Nou

Vocile răsună, se lovesc de bobițele de poamă și sar prin vie de-ți dau senzația că stai tolănit pe plajă și asculți oamenii care vorbesc și râd. Este o atmosferă plină de voie bună și multă concentrare. „Nu putem scăpa nicio bobiță crăpată, pentru că altfel le strică și pe celelalte”, ne spune o femeie care verifică fiecare strugure. Cele care au prea multe „defecte” sunt lăsate pe butuc și vor fi folosite la producerea vinului.

„Poama aceasta ajunge la frigider, unde se va păstra până la Anul Nou”, explică proprietarul viei. În fiecare an îi este tot mai greu să găsească un cumpărător care să-i propună un preț adecvat. „Noi, cei care avem struguri de masă le mai vindem, dar sărmanii cei care au poamă tehnică. Toți vor să o cumpere pentru niște bănuți”, oftează bărbatul.

„Nu are cine s-o strângă, nu are unde să o vindă”

În satul Pojăreni, raionul Ialoveni, nu găsești nicio fabrică, nicio întreprindere unde cei 967 de oameni să se poată angaja, decât la strânsul roadelor. Dar aceste locuri de muncă sunt valabile doar câteva săptămâni. „Trei zile lucrăm aici, mai trebuie de strâns mere și gata, toamna s-a terminat și nu mai ai unde lucra”, ne spune Efimia Poleacov, revoltată de situația din țară și de imposibilitatea unora de a o schimba. Are 68 de ani și constată că și înainte era greu de trăit, dar acum situația se înrăutățește pentru țărani.

„De ce nu deschid vreo fabrică la Pojăreni, cu tehnică necesară, unde sătenii să lucreze și să fie dusă poama adunată? Că așa stă poama în vie și nu are cine s-o strângă și nici unde să o vândă”, susține femeia, care ajută la strângerea poamei din via lui Țapeș.

„Deja nu mai putem”

Dacă strugurii de masă sunt strânși, aranjați în lăzi și puși la frigider, strugurii tehnici se strică pe butuci. Struguri cu bobițe mici, stau și lucesc la soare, printre buruienile dese. De doi ani nimeni nu a mai trecut pe acolo. Viile aparțin unor bătrâni, care nu-și pot permite să le îngrijească, mai ales că nici cumpărători nu mai găsesc, ne povestește Alexandra Herța, locuitoare a satului Pojăreni. Și ea, în curând, va fi nevoită să lase strugurii pe deal, fără să o culeagă.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/1913442915443269/?__xts__[0]=68.ARA9xom-kZVIfKyCB1cscf3DfHt1j9gs2P4rgcivDoa1P-NBmxsIU_aq7DkRgMLVdeBVx1M8rPGIVPLbuGMJ0aVToEHuE2g6bAdVT9xd7FMMxoDR14r0Y9YcUpbSsIqclXCC6VdUwH_-ZZifZcQ-bVKZVHlFJeFTP3lY1E86-4jrgUFqtgtxvA&__tn__=-R

„Alaltăieri am fost în vie și am ieșit cu lacrimi în ochi. Vița-de-vie stă încărcată și poama se strică, dar noi încă nu am găsit un cumpărător și nici fabricile nu mai primesc, în acest an, poama tehnică. Nu avem unde o duce”, suspină femeia.

Nu a găsit cumpărător pentru struguri nici familia Mereacre. Au decis să o strângă și să facă un vin de casă. „De nevoie o aducem acasă să facem ce putem. Până acum, o duceam acolo, la punct, unde o primeau, dar acum primesc doar aici la Bardar, iar la Costești nu mai primesc, la Fundul Galbenei nu primesc… Iată așa ne chinuim”, ne spune Vladimir Mereacre.

Într-o curte îngrijită, cu o casă viu colorată pe mijloc și un păr plin cu fructe pe stânga, îi găsim pe soții Alexandra și Leonid Scutelnic. „Avem patru rude din sat care ne vor ajuta să culegem poama. Noi îi ajutăm pe ei cu ceva, ei pe noi… Când poama-i mai bună, când îi mai proastă, dar trebuie să o culegi, nu ai încotro. Dar deja nu mai putem. Ne este greu. Dacă ești trecut de 80 de ani, vrei să-ți fie ușor. Cui îi trebuie atâta muncă? Anul acesta mai culegem, dar la anul, Domnul știe cine va ajunge”, ne spun bătrânii. Leonid continuă să stropească butoiul cu furtunul, ca acesta să „se umfle”, iar Alexandra scoate toate borcanele din beci, ca să facă curat și să-l dea cu var.

Enlarge

IMG_0168
Leonid Scutelnic pregătește butoaiele pentru vin. Ca acestea să se „umfle”, bătrânul le stropește cu multă apă

La ora 14.00, nu întâlnești pe nimeni plimbându-se prin sat. Cei mici dorm la grădiniță, elevii sunt plecați la școală în satul vecin, iar părinții lor lucrează în Capitală. Doar bătrânii mai umblă prin curți și pregătesc butoaiele cu gândul la vremurile când munca lor valora mai mult de doi lei.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.