Într-o societate tradiționalistă și oficial majoritar creștin-ortodoxă, cei care decid să meargă pe o altă cale sunt deseori criticați și rămân a fi neînțeleși. Botezul, cununia religioasă și înmormântarea sunt doar câteva etape foarte importante în viața unui creștin-ortodox. Părinții credincioși își vor copiii cununați, nepoții botezați, iar când le-a veni timpul – să fie înmormântați conform rânduielii, printre creștini și cu preot. Dar ce e de făcut când aceștia sunt atei? Și mai ales ce de făcut dacă doi atei refuză să-și boteze copilul?
Fiind atei declarați, Nadia și Ion au refuzat cu vehemență să se ia cu cununie religioasă, precum și să-l boteze pe fiul lor David. „Desigur că ne-au spus că trebuie să ne cununăm, că toată lumea face, iar noi am spus „Nu” și aici s-a încheiat toată discuția”, zice Nadia. Deși părinții acestora s-au comformat mai ușor cu faptul că cei doi au preferat să-și oficializeze relația doar în fața statului, faptul că nepotul lor va rămâne nebotezat până va decide independent acest lucru nu îi lasă în pace. „Ei nu pot accepta faptul că „David nu va avea îngerașul lui”. „Cum o să crească el așa? Nu-l vor primi la școală…”, povestește Ion.