Grigore este mereu la patru ace. Poartă pantaloni negri, cămașă de un alb imaculat și o geacă maro de piele. Ochelarii de soare de tip aviator și bastonul pliabil completează imaginea ideal. De 20 de ani, zilnic, face același traseu – str. Romană spre Drumul Viilor și invers. Un necunoscător ar spune că Grigore ar face acest traseu și cu ochii închiși. Totuși, îl trădează bastonul care-i semnalează noi gropi apărute după ploaia puternică de acum două zile sau felul în care se ține de bara de protecție instalată de-a lungul trotuarelor.

Sunt un bărbat împlinit

Grigore Rusu este nevăzător. El merge în fiecare zi la serviciu cu transportul public, în weekend merge la piață după cumpărături. Acasă tot nu se dă în lături de la treburi: face curat, gătește, are grijă de fetele lui și de soție. Lipsa vederii nu-l împiedică deloc să-și trăiască viața din plin. http://reportaje.moldova.org/sunt-un-barbat-implinit/

Geplaatst door Moldova.org op Maandag 29 oktober 2018

Este un bărbat înalt, de vreun 1,85m, și are o figură sportivă. Se îmbracă elegant și este un exemplu al omului care nu se lasă condus de condiția fizică, ci ia totul în mâinile sale. A făcut și sport într-o vreme. Vorbește cu zâmbet de timpurile când grupul de sportivi nevăzători și slab văzători se ducea la cantonamentul de la Tiraspol. Acolo, se antrenau timp de o lună și jumătate. Apoi, urmau competițiile de atletică ușoară. Eroul nostru alerga distanțe mici și deseori obținea premii pentru locuri de frunte. După destrămarea uzinei, și nevăzătorii s-au împrăștiat prin țară, iar din activitățile sportive a rămas turismul sportiv, pescuitul și șahul.

***

Grigore Rusu are 45 ani, e căsătorit, are două fete, cea mai mică are un anișor și jumătate și abia învață să comunice cu tatăl său când se apropie de el sau când are nevoie de atenție. Când merge prin cameră, Sofia îl atinge ușor pe tatăl său de picior, dacă el este în picioare, sau de mână, dacă-i așezat. Grigore reacționează de fiecare dată, o ia în brațe, îi vorbește.

Alături de soția sa Irina, care acum e în concediu de îngrijire a copilului, și cele două fiice, locuiesc într-o garsonieră unde spațiul este apreciat la maxim. Paturile sunt retractabile. Dulapul transformator îi permite Arinei, fiica mai mare, să-și facă temele la masă și să doarmă pe canapea. Bucătăria și baia sunt compacte. Pe o poliță din dormitor se află telefonul staționar vorbitor, creat special pentru nevăzători.

Enlarge

Captură-de-ecran-din-2018.10.23-la-21.11.52
Grigore și Sofia, fiica mai mică

Rutina de dimineață începe cu ceaiul și micul dejun, pe care Grigore îl pregătește pentru Arina, care este deja în gimnaziu. Apoi face paturile, pune lucrurile la locurile lor. Îmbracă o cămașă albă, călcată cu grijă de Irina, soția sa. Mai stă un pic cu Sofia și se pornește la serviciu. La ieșire din casă, își sună vecinul, pe care-l plătește ca să-l ajute să urce în microbuz.

Grigore lucrează în calitate de controlor – operator de sunet la Centrul pentru Nevăzători de pe Drumul Viilor. Munca lui presupune verificarea înregistrărilor audio ale cărților pentru nevăzători. Este mulțumit de lucrul său, deși recunoaște că și-ar dori un salariu mai mare.

***

Problemele cu ochii s-au pornit de la neatenție și un pic de ignoranță. Pe la 10 ani, fiind copil activ, alături de alți băieți din sat, stăteau pe un pod, aruncat peste râul de lângă satul său. La un moment dat, fiind prea aproape de marginea podului, a căzut în apă cu capul în jos. N-a pățit nimic altceva decât și-a umplut ochii cu nisip și nămol. S-a spălat în grabă tot acolo, în râu și s-a dus acasă, fără să spună părinților de boroboața sa. Peste ceva timp a observat că vede mai rău. Părinții nu s-au gândit mult și l-au trimis la școala internat pentru copii orbi și slab văzători din Bălți.

Acolo a învățat să se descurce în viață. Programul de studii era gândit în așa fel, încât copiii se ajutau între ei: să-și facă patul, să-și curețe încălțămintea, să spele vase, să se orienteze în spațiu și să se joace în sfârșit.

„Slavă Domnului, dacă omul vrea – el face tot, chiar și nevăzătorul. Da, eu acasă fac tot: șterg praful, dau cu aspiratorul, spăl și pun perdelele, fac răcituri și zeamă.”

Își amintește cu plăcere de școală și regretă că programul contemporan de incluziune pentru copii cu deficiențe și dizabilități îi lasă pe mulți nevăzători fără abilități de bază. În acest caz, dacă părinții acestora nu sunt atenți și nu le acordă o atenție mai deosebită, ei devin prizonieri ai caselor în care locuiesc. „Ei pur și simplu se tem să iasă în lume, pentru că nu prea există programe care i-ar putea ajuta să aibă o viață activă”.

Din acest punct de vedere, Grigore se simte norocos. A lucrat la uzina pentru nevăzători, unde făceau diferite obiecte mici: clești de rufe, cuie de diferite mărimi, cabluri. Zice că, în timpurile tinereții lui, la uzină lucrau mai toți nevăzătorii și slab văzătorii din țară. Aveau salarii și condiții de muncă bune. În jurul uzinei, care se afla la Telecentru, s-au construit case pentru nevăzători, s-au amenajat trasee cu bare de protecție de-a lungul trotuarelor, ca nevăzătorii se se orienteze mai bine.

Enlarge

Captură-de-ecran-din-2018.10.23-la-21.10.42
Grigore la locul de muncă

Astăzi, în tot orașul, după cum spune Grigore, sunt vreo cinci semafoare sonore, instalate pentru nevăzători. Mai mult, chiar dacă se orientează bine, pe traseul pe care-l parcurge până la lucru, de multe ori este împiedicat de automobilele, care se opresc chiar pe trecerea de pietoni sau cele parcate pe trotuarele de pe traseu. Pe lângă autoritățile indiferente, lista continuă cu șoferii care „se gândesc doar la confortul propriu” și parchează pe trotuarele amenajate pentru nevăzători, dar și arborii, și tufișurile care cresc de-a lungul drumului fără a fi îngrijite de serviciul municipal al Spațiilor Verzi.

Într-un an, fiind deranjat de ramurile unui copac, care atârnau deasupra trotuarului, a sunat la Spațiile Verzi, s-a prezentat drept jurnalist și a relatat că a văzut un nevăzător, care a căzut din cauză că, mergând pe trotuar, s-a împiedicat de crengile care atârnau prea jos deasupra trotuarului. A explicat unde se află acea porțiune de drum și a zis că are de gând să facă un reportaj despre acest lucru și despre faptul că Spațiile Verzi nu-și fac treaba.

A doua zi crengile erau tăiate.

***

Celor care-l cunosc pe Grigore nu le prea vine a crede că el trăiește în întuneric. Ei cred că Grigore vede măcar un pic, iar ochelarii de soare sunt doar un accesoriu. Ei pur și simplu refuză să accepte că poți să lucrezi, să te deplasezi prin oraș, să faci cumpărături, să gătești și să ai grijă de familie, fiind nevăzător. Lipsa vederii în Republica Moldova este interpretată ca o dizabilitate, care te piedică să duci o viață „normală”, iar Grigore, un om obișnuit ce se bucură de toate plăcerile și nevoile vieții, sparge tipare.

Acest reportaj a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din reportaj aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *