Spune DA și fă ce-ți place

Chișinău este un sat. Vorba asta a devenit o banalitate. Poți să nu-ți vezi vecinii cu anii, dar poți să te întâlnești cu oameni, pe care-i vezi doar pe la TV.

Așa e și cu Polina. O vedeam la proteste, în unele localuri, în poze cu prieteni comuni, la TV, în reviste. Vedeam peste tot imaginea unei personalități puternice, energice, care vorbește franc despre problemele orașului, despre stereotipurile de gen, despre miturile care fac din feminism un monstru de speriat copiii. În tabloul urban, pentru toți oamenii care, la fel ca mine, o văd doar de departe, Polina este activistă feministă, de multe ori neînțeleasă, pentru că tabloul urban continuă să fie patriarhal și conservator.

Am făcut această lungă introducere pentru a explica cumva schimbarea de percepție.

Polina, cea pe care am văzut-o într-o dimineață ploioasă, este o altă persoană. Ea-și bea cafeaua la balconul minuscul, în halat alb. În micul ei apartament, cu pereții albi, poduri înalte și minimum de mobilier, pare să nu fie loc de trai pentru încă cineva. Cel puțin așa mi s-a părut mie. Caietul de caligrafie de sub cartea despre limbaje de programare, îmi spune că acest om are niște hobby-uri mai originale decât marea majoritate dintre cunoscuții mei. Lângă peretele liber de mobilă se află o bicicletă, o minge de sport (din alea mari și elastice, cu ajutorul căreia poți face diferite exerciții fizice), câteva picturi și ierburi uscate în rame de lemn. Și două pisici, adică un Modest și o Madamme, care se plimbă cu aere de stăpâni ai casei.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/245586186300100/ 

Anturajul în care trăiește eroina noastră pare să fie rupt dintr-un catalog de mobilă în stil minimalist. Fiecare element își are funcția lui și pare să nu fie nimic în plus. La fel ca Polina. A mers în dormitor și s-a întors în mai puțin de cinci minute gata de ziua de lucru. Era îmbrăcată într-un tricou cu dungi și blugi negri. Nu poartă make-up, sau e atât de subtil că nu se vede nici urmă de el. În calitate de accesorii sunt două pandative minimaliste și o brățară fitness.

S-a așezat pe canapea și s-a lăsat luată la întrebări. De fapt nu era nevoie să o descoasem prea mult. Știa că vrem să-i cunoaștem viața dincolo de profilul de Facebook, proteste și evenimente publice. Ne-a povestit despre copilăria, în care compunerea „Ce-am făcut vara” era o problemă, deoarece s-a născut la Chișinău și bunicii ei tot în oraș trăiau, iar verile le petrecea citind. Polina este vorbitoare nativă de limbă rusă, dar a mers la școală cu predare în limba română. Accentul pronunțat în română i-a dat de furcă în școală, iar în curte nu prea se înțelegea cu alți copii, care vorbeau în rusă tot timpul. Ne-a spus că acum vorbește mai liber și cu mai multă plăcere limba engleză, pentru că simte un disconfort psihologic creat de bilingvismul ei din copilărie.

Am ieșit din casa ei peste vreo 40 minute. Afară ploua și săream peste băltoace. În cap îmi răsunau cuvintele Polinei:

„De fapt eu sunt mai leneșă așa. Reușesc să fac multe lucruri doar dacă spun „DA”, altfel aș sta întinsă în pat și aș privi filme.”

Asta nu se leagă de tot cu ce ne-a povestit mai devreme. Or, ea a acceptat provocări și a reușit să realizeze cu succes tot ce și-a planificat. Asta nu este filosofia unui om leneș și comod.

Zice că, după ce a absolvit facultatea de Marketing de la ASEM, n-a vrut să urmeze regulile jocului impus de societate: să-și găsească de lucru, să facă un masterat sau să se mărite. A fugit la marginea pământului, altfel spus, s-a dus în China, unde a fost profesoară de engleză, a călătorit, a mâncat bunătăți exotice și a învățat chineza.

S-a întors în Moldova, dar nu pentru mult timp, pentru că a acceptat provocarea de a face niște studii la Cambridge. A ales să dedice un an Studiilor de Gen. Care să fi fost motivația, ne-a spus-o direct:

„Citeam cartea Simonei de Beauvoir, „Al doilea Sex”, și Cristina Poleacovschi, o bună prietenă de-a mea, mi-a zis, „Băi, da ție-ți este interesant subiectul ăsta!” și eu am zis „Da, chiar tare interesant!”. Eu nu înțeleg de ce noi n-am învățat niciodată nimic legat de dreptul femeilor, de rolul femeilor în societate!”

Polina nu vorbește despre dorința de a schimba lumea. Ea pur și simplu o face: merge la proteste, vorbește despre feminism pe înțelesul tuturor, participă la maratoane de caritate.

Cu toate că reușește să fie foarte vizibilă în spațiul civic al Chișinăului, potrivit ei, rutina se împarte între lucru, sport și lecțiile de germană. Îi place să petreacă timpul de una singură și se simte perfect confortabil cu sine.

„Eu mă simt bine când sunt singură acasă sau când mănânc singură într-un local. Cred că asta e o chestie pe care oamenii n-o înțeleg – că dacă tu ești singur, nu înseamnă că ești singuratic. Eu nu mă simt deloc singuratică.”

„Viața mea socială se întâmplă când eu spun „DA”, chiar dacă la moment nu vreau să o fac” – sunt vorbele Polinei, după ce o întreb cum împacă regimul ei destul de strict, cu prietenii și activitățile sociale. În momentul în care devii confortabil, încetezi să te mai dezvolți, devii o versiune fixă de a ta.

Aceste convingeri merg mână-n mână cu activitățile ei sportive. Pe când învăța la Cambridge, a făcut canotaj de amatori. Cu toate acestea, se antrena de șapte ori pe săptămână. Corpul său a devenit mai puternic și mai eficient, ceea ce era perfect pentru sport, dar a generat niște comentarii mai deocheate din partea unor cunoscuți din Moldova:

„Polina, poate ai grijă să nu faci atât de mult sport, pentru că o să ai mușchi și nu e frumos să ai mușchi mari – tu ești fată”

Acolo, în Marea Britanie, nu comenta nimeni felul în care arăta. Acest subiect aproape că lipsește acolo.

Acum Polina face CrossFit – un tip de fitness care se bazează pe exerciții executate la intensitate înaltă, pentru a îmbunătăți condiția fizică și dezvolta musculatura și rezistența. Am urmărit-o la centrul de sport, unde se duce de două-trei ori pe săptămână. Polina începe ora de sport alături de câteva persoane din echipa ei, cu un mic instructaj din partea antrenorului. Acesta explică consecutivitatea exercițiilor și durata lor, în așa fel ca toți cei prezenți să execute exercițiile fără să fie nevoiți să aștepte pentru eliberarea vreunui aparat de forță.

Apoi urmează câteva exerciții de încălzire, de vreo 10 minute. Abia apoi începe greul: bare, mingi, banda de alergat, tracțiuni la bara fixă. Și toate exercițiile se fac într-un ritm intens. Am ieșit din sală și am așteptat-o în hol. Peste o oră a ieșit îmbujorată, cu zâmbetul pe față, declarând că sportul o face fericită. 

După sport, ne-am îndreptat încetișor spre casa eroinei noastre. A trecut pe la magazin după produse, pe care le-a pus frumușel într-o torbă de pânză. A ales pentru cină ton la conservă, porumb conservat și un mix de salată verde. Așa am aflat că nu consumă carne. E o alegere pe care a făcut-o vreo doi ani în urmă.

Ne-am luat rămas bun pe la nouă seara. Polina mai avea de gând să lucreze. Comunicarea cu clienții de peste ocean presupune uneori discuții la miez de noapte sau dimineața pe la șase. Are și asta un farmec.

Acest reportaj a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din reportaj aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.