Să fii sportiv în Republica Moldova este o provocare și o misiune aproape imposibilă. Pe lângă efortul fizic solicitant, tinerii sunt nevoiți să înfrunte iernile care îngheață pereții din sălile de sport, să suporte toată durerea căzăturilor pe saltelele prea subțiri, vechi și rufoase și să caute bani pentru a putea ajunge la o competiție din afara țării.

„Sportivii de la noi supraviețuiesc datorită entuziasmului. Sportul devine mai mult un hobby costisitor. Merg la o competiție, câștigă, iar banii îi învestesc în următoarea”, spune Gheorghe Pintilie, directorul Liceului Internat Sportiv din satul Lipoveni, r. Cimișlia.

Noțiunea timpului

Lipoveni este un sat cu viața pusă pe un tempou liniștit, cu străzi pavate, copaci îngălbeniți, curți măturate, oameni zâmbitori, care muncesc fără a se grăbi undeva.

În satul Lipoveni, sunt 1761 de locuitori, 561 de gospodării, 255 de copii și 184 bătrâni trecuți de 65 de ani.

Cu zăvorul la poartă tras și câinele moțăind în cușcă, mătușa Maria afânează pământul din grădină cu o furcă și se mișcă încet. Cei 90 de ani de viață i se lasă greu pe picioare și pe spate. Se bucură de cei 15 nepoți, 15 strănepoți și de cei opt copii care i-au mai rămas și care o vizitează uneori. „Una dintre fiice, care locuiește la marginea satului, vine în fiecare zi și îmi aduce de mâncare, face cumpărături. Acum o aștept să mă ajute să sap în grădină. Ceea ce fac eu într-o zi, ea face în două ore, dar oricum nu pot să stau”, recunoaște bătrâna, înfigând furca în pământul moale și așezându-se pe scăunelul de fier pe care îl cară după ea. Își mai trage sufletul vreo două minute, după care revine la muncă.

Maria Bârsa a învățat să nu se plângă de viață, chiar dacă anii i-au răpit soțul, apoi feciorul. Nu se plânge de nimic. Spune că și pensia de 1200 de lei îi ajunge, iar ce nu poate cumpăra, sădește în grădină. „Ce nu se face în grădină, dacă pui? Totul se face”, spune ea. După 80 de ani, spune că timpul trece foarte repede, iar ea se mișcă încet prin gospodărie, îndreptându-și cu mâna spatele ușor arcuit. „Ce-i o lună de zile? A trecut, și iară vine alta”, zâmbește bătrâna.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/751487378524199/?__xts__[0]=68.ARDlyEDgpgZxIkWAtHcVMMgOS_0yDM6Ctm4h7EszlBZzCnjLowaFutDWoqGBcxxAVPyFvZo-PB8_030Gab_aAQybDVsWbBmULTi4JDKFzTfZDLzDsIGDcMCQd52bLMDAj8EDht92wQ7ufGg6bIFIR-3B6142BX9rhp7HzOw0Ofl4us695QeYfK9_cUlIvQaNdWJLH9LWDV02Yw&__tn__=-R

Cămin pentru cei mai talentați

„Nimeni nu investește în sat pentru că sunt prea puțini copii… Dar altfel, nu ai cum să le oferi posibilitatea să se dezvolte celor care au rămas”, ne spune Vasilina Bordeanu, care lucrează de zeci de ani la Primărie.

Punctul care concentrează talentele din întregul raion este Liceul Internat Sportiv, unde învață 250 de copii. Peste 130 de elevi fac activități sportive și au reușit să obțină peste 90 de performanțe.

„Cei mai talentați – 80, stau la căminul liceului”, ne spune Gheorghe Pintilie, directorul instituției de învățământ.

La liceu se practică luptele libere, atletismul, voleiul, baschetul, tenisul de masă și fotbalul.

Pe masa directorului, sunt zeci de medalii pentru jucătorii de fotbal, pe care le va înmâna în cadrul unei ceremonii. În colțul drept, după ușă stă o pereche de ghete, pe care le poartă în timpul orelor de sport. Pintilie este directorul Liceului deja de opt ani, timp în care a urmărit cu tristețe cum tinerii talentați sunt nevoiți să supraviețuiască, să plece din țară pentru că nu sunt susținuți de către stat. „Dacă mergem la o competiție vedem cum sportivii din alte țări vin cu antrenori, maseuri, psihologi, au uniformă proprie, în timp ce ai noștri nu au nimic, nici măcar uniforma lor”, suspină bărbatul.

În pofida acestor lipsuri, mulți tineri ocupă locuri de frunte la competiții importante din întreaga lume. Gheorghe Pintilie este îngrijorat de exodul populației, în special al copiilor. „Am pierdut, în câțiva ani, 100 de copii. Toți au plecat peste hotare”, remarcă el. Potrivit lui, în scurt timp nu doar satele, dar și întreaga țară ar putea rămâne fără tineri.

Nu toți devin campioni

Este ora 12:20. Ajungem într-o sală luminoasă și caldă, cu geamuri cât jumătate de perete. Peste 10 minute trebuie să înceapă lecția de lupte libere. Doar razele de soare rătăcesc pe saltelele care acoperă podeaua. Observăm cum un băiat cu părul tăiat scurt ezită în hol. Își scoate ghetele și pășește pe saltele. Vadim Puiu are 10 ani și este din satul Crocmaz, r. Ștefan Vodă. Practică luptele libere deja de doi ani. Într-o zi a participat la o competiție, unde a fost observat de antrenorul Chiril Matei. De atunci, învață și trăiește în Lipoveni. „Dimineața merg la ore, iar după masă și seara merg la antrenamente”, povestește băiatul și merge să se schimbe.

În sală se adună tot mai mulți copii. Sunt energici, gălăgioși și veseli. Râsetele lor răsună prin toată încăperea. Antrenorul întârzie, pentru că vine din Cimișlia. „Este dedicat profesiei, îi place mult ceea ce face și de aceea și rămâne aici”, ne spune directorul Liceului. O mașină gri este parcată la geam. Iese un bărbat robust, cu spatele drept și pășește grăbit spre sală. Copiii îl observă și se aranjează într-un rând șerpuitor. Băieții sunt primii, iar cele două fete încă mai aleargă pe saltelele moi și lucioase. Ultima este Loredana Stoica. Are 10 ani și de un an practică luptele libere. Spune că antrenamentele au făcut-o mai puternică. Visează să ajungă la competițiile din Italia. „Ca să-mi revăd prietenii și pentru că acolo și sălile-s mai frumoase, iar cupele sunt mai mari”, zâmbește fata cu părul blond prins la spate și cu multe fire rebele care-i cad pe față.

Chiril Matei intră în sală și se face liniște, doar salteaua mai scârțâie sub picioarele umede ale copiilor. Inspiră adânc, le zâmbește larg, ca un părinte și încep exercițiile de încălzire. Se gândea să plece și el din țară, ca mulți colegi de ai lui, dar a renunțat. „Aici sunt condiții bune pentru copii și m-am gândit că trebuie să contribui la dezvoltarea lor”, spune antrenorul. Știe că nu toți discipolii vor deveni campioni, însă, este sigur că dintre ei vor „răsări steluțe”.