Războaiele pe timp de pace
Liderii sovietici afirmau că sunt pentru pace, în timp ce produceau armament, se implicau și mențineau războaiele din alte țări. Vorbim despre pace sau despre cea mai mare iluzie sovietică
URSS a presupus nu doar deportări, colectivizare, colhoz, dictatură, foamete, pâine de 16 copeici, cenzură, propagandă, dar și conflicte străine în care erau trimiși tinerii din Moldova.
12,5 mii
moldoveni au luptat în războiul din Afganistan
301
dintre ei au decedat
4
dintre ei au dispărut fără urmă
„Миру мир", acesta era sloganul folosit pe larg de liderii URSS și, adesea, era cap de afiș în toate ziarele partidului și la radio.

„Noi știam doar ceea ce voia partidul să știm. Iar dacă puneai mai multe întrebări erai perceput ca un dușman „al păcii" și fie ajungeai la închisoare, fie la spitalul de psihiatrie", spune Stanislav, un pensionar din capitală. Bărbatul își amintește de viața din URSS și propaganda din ziare, unde scria negru pe alb că uniunea nu îndreaptă arma spre nimeni.
„Racheta era pregătită. Așteptam să-i dăm drumul la prima indicație a șefilor de la Moscova. Ce bine că nu au mai comandat", își amintește un fost profesor de mecanică, care și-a îndeplinit serviciul militar în timpul conflictului din Cuba. Potrivit lui, soldații erau pregătiți să îndeplinească orice ordin venit de la liderii sovietici. „Nimeni nu-și punea nicio întrebare. Voiai să te trimită mai repede acasă și să scapi", completează Anatolie.
Totul se face pentru pace
Construită pe dictatură, restricții, cenzură, deportări, rețineri și propagandă, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost cea care se declara promotorul păcii în lumea întreagă. În timp ce crainicii vorbeau despre liniște și armonie pe Pământ, fabricile produceau cu zor armament. Începând cu anul 1944, pe teritoriul Moldovei a fost deschisă o uzină mecanică, pentru repararea tehnicii militare folosită de sovietici. În 1951, uzina din Bălți a început proiectarea și producerea echipamentului hidroacustic pentru navele și submarinele Uniunii Sovietice și ale unor țări din lagărul socialist.

În toți cei 68 de ani de existență, milioane de oameni au murit „pentru pace" în cel de-al Doilea Război Mondial și în alte zeci de conflicte străine care au lansat Războiul Rece.

Cetățeanul sovietic nu avea dreptul la proprietate sau să-și aleagă țara de reședință și nici măcar să aibă propria opinie. URSS era promovată ca locul perfect pentru trai, or peste hotarele uniunii „este doar sărăcie, cenzură și sânge". Oamenii credeau orbește în ideea de bunăstare și pace promovată de liderii sovietici, trecând cu vederea, parcă, ororile prin care au trecut ei sau bunicii lor în perioada colectivizării și nu numai.
Competiția dintre URSS și SUA
„În URSS se fabricau mai puține haine și încălțăminte, nu pentru că nu ar fi buni în asta, ci pentru că liderii sovietici erau prea concentrați pe producerea armamentului", susține istoricul Sergiu Musteață. În paralel, „Pacea" era pe larg folosită în discursul propagandistic sovietic. „Se organizau diferite forumuri pentru tinerii din URSS și SUA, ca să arate că cele două mari puteri sunt adepte ale păcii, deși ne dăm prea bine seama că ambele erau implicate în multe conflicte externe", menționează istoricul. Politica externă URSS și a blocurilor statelor socialiste presupunea că vor face tot ce pot pentru a-și extinde influența în diferite țări care voiau o schimbare. Se implicau în conflicte, pentru a „strangula" schimbările democratice, susțin istoricii.
„Războaiele proxy (conflicte armate între două state care acționează indirect la instigare, n.red.) sunt adesea folosite de statele care doresc să-și promoveze propriile interese geo-politice și strategice, de regulă, încălcând drepturile internaționale ale oamenilor".
Dionis Cenușă
analist politic
Drept exemplu, un război proxy ar fi cel din Siria, unde Rusia susține regimul lui Assad, iar SUA susținea, până nu demult, opozanții regimului. De fapt, competiția dintre URSS și SUA a existat mereu. Cele două mari puteri luptau indirect pentru poziția de top: ca cel mai bun, cel mai puternic, cel mai extins și de neînvins. Astfel, acestea au fost cele care au lansat și menținut Războiul Rece.
Războiul Rece
URSS care presupunea pace și înțelegere, de fapt, și-a supus poporul anumitor forme de represiune dure. În noiembrie 1928, când Comitetul Central a hotărât începerea colectivizării forțate, oamenii care se opuneau sau care aveau proprietăți mai mari erau numiți „culaci" și erau executați, strămutați în zone îndepărtate ale Siberiei și condamnați la ani de detenție în lagărele de muncă forțată. Aceasta era politica formulată de Stalin în 1929. Anume în perioada conducerii lui, URSS s-a implicat în cele mai multe conflicte străine. Toți cei care se opuneau politicii erau executați. 40.000 de oameni au fost împușcați după ce liderul sovietic le-a semnat singur sentința. Conform NKVD-ului (Comisariatul Național de Afaceri Interne), 681.692 de persoane au fost împușcate doar în perioada 1937-1938, iar milioane de oameni au fost transportați în lagărele de muncă forțată din Gulag. „Nu-i omul, nu mai e nici problema", repeta adesea Stalin. Tot în perioada lui de conducere, a fost pornit Războiul Rece, care s-ar fi putut transforma în al Treilea Război Mondial.

Conflictul din Cuba
Un moment în care Războiul Rece putea să devină unul „cald" îl reprezintă anul 1962, când sovieticii au plasat în Cuba, devenită comunistă sub Fidel Castro, rachete cu rază medie de acțiune. Americanii au răspuns prin instalarea unei blocade maritime, ajungând foarte aproape de a declanșa o bătălie navală cu sovieticii. În cele din urmă, însă, prin intervenția președintelui american Kennedy, s-a ajuns la normalizarea relațiilor cu sovieticii. A urmat o perioadă de destindere, marcată de întâlnirea dintre Kennedy și Hrușciov, în 1963, când cei doi au stabilit ca, în viitor, pentru comunicări urgente și de importanță majoră între Casa Albă și Kremlin să folosească „telefonul roșu".
Războiul din Coreea
Războiul din Coreea este un alt conflict în care s-a implicat URSS. Războiul civil a început la 25 iunie 1950 și a durat trei ani și o lună (27 iulie 1953), după care a fost semnat un armistițiu. Coreea de Sud a avut drept aliat Statele Unite ale Americii, iar Coreea de Nord a fost sprijinită de China și Uniunea Sovietică. Chiar dacă chinezii și nord-coreenii erau epuizați de război și s-au pregătit să-l încheie până la sfârșitul anului 1952, Stalin a insistat ca aceștia să continue lupta, iar armistițiul a fost aprobat doar în iulie 1953, după moartea liderului sovietic. După moartea lui, locul i-a fost ocupat de Nichita Hrușciov. La 25 februarie 1956, noul lider sovietic a uimit delegații la Congresul al 20-lea al Partidului Comunist Sovietic, denunțând crimele lui Stalin.
Invadarea Cehoslovaciei
În 1968, în Cehoslovacia a avut loc o perioadă de liberalizare politică, numită Primăvara de la Praga, care prevedeau creșterea libertății presei, libertatea de exprimare și libertatea de circulație, cu accent pe economie, pe aprovizionarea populației cu bunuri de consum, posibilitatea unui guvern multipartit, limitarea puterii poliției secrete și posibilitatea retragerii din Pactul de la Varșovia. Ca răspuns, armata sovietică, împreună cu cei mai mulți dintre aliații din Pactul de la Varșovia, au invadat Cehoslovacia. Această acțiune a declanșat proteste intense. În septembrie 1968, în timpul unui discurs ținut la cel de-al Cincilea Congres al Partidului Muncitoresc Polonez Unit, la o lună după invazia Cehoslovaciei, Brejnev și-a prezentat Doctrina, în care a zis că are dreptul de a încălca suveranitatea oricărei țări care încearcă să înlocuiască marxism-leninismul cu capitalismul. În timpul discursului, Brejnev a declarat: „Când forțele care sunt ostile socialismului încearcă să transforme dezvoltarea unor țări socialiste spre capitalism, acest lucru devine nu numai o problemă a țării în cauză, ci o problemă comună a tuturor țărilor socialiste."
Războiul din Vietnam
Războiul din Vietnam, care a durat peste 16 ani (1959 - 1975), a fost purtat între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită de China și URSS, și Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de SUA. Lupta s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud și a fost perceput ca cel mai mare fiasco al politicii externe SUA. Acolo, URSS a trimis armament, nave de spionaj, materiale medicale, tancuri, elicoptere, artilerie, rachete antiaeriene. Autoritățile sovietice anunțau că în timpul războiului din Vietnam au murit câteva zeci de soldați sovietici. Însă, după prăbușirea URSS, în 1991, oficialii ruși au recunoscut că URSS a trimis la război 3000 de militari.


Războiul din Afganistan
Armata sovietică a intervenit în decembrie 1979, urmată de un lung și sângeros război, desfășurat aproape un deceniu. Martin McCauley, un cunoscut istoric al confruntării bipolare, susținea că invadarea Afganistanului a reprezentat „cea mai mare greșeală pe care Moscova a făcut-o în politica externă în istoria URSS". Cât timp războiul este în desfășurare, soldaților li se spune că totul se va schimba după încheierea lui, că vor fi răsplătiți cu locuri de muncă și case, că vor fi apreciați de Uniune și poporul le va fi recunoscător. Pe data de 15 februarie 1989, ultima zi de război, autoritățile militare sovietice încă nu oferiseră explicații privind soarta celor 333 de soldați dați dispăruți în Afganistan. Întorși acasă, mulți tineri nu au primit nimic din ceea ce liderii sovietici le-au promis. De aceea, în acea perioadă mai mulți veterani s-au sinucis, fiind disperați că nu au unde locui sau că războiul i-a schilodit.
Lanțul de conflicte armate în care s-a implicat URSS pe de-o parte și SUA de partea cealaltă au lansat Războiul Rece. Acesta era numit așa, pentru că nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri. Dar multe studii strategice arată că nu s-ar fi ajuns la un conflict direct între URSS și SUA, pentru că ambele dețineau arme nucleare, ceea ce a dus la descurajarea intențiilor și blocarea reciprocă. Totuși, acest lucru nu i-a oprit să se implice într-o serie de conflicte străine, unde oamenii voiau o schimbare: Războiul din Coreea (1950–1953), Războiul din Vietnam (1959–1975), Războiul de Yom Kippur (1973), Războiul din Afganistan (1979–1989).

„Pacea a fost și continuă să fie un lux pentru multe regiuni ale lumii, în special pentru țările aflate la intersecția unor interese geo-strategice distincte ale marilor puteri", constată analistul politic Cenușă.
Sovieticii din Afganistan
Unul dintre cele mai mari conflicte în care s-a implicat activ URSS a fost Războiul din Afganistan. Acolo, sovieticii au trimis mii de tancuri și armament, dar și mulți tineri, dintre care 12,5 mii de soldați din Moldova. Deși liderii de atunci încercau să susțină povestea că trupele sovietice nu participau la lupte, ci doar își făceau „datoria internaționalistă" de a ajuta poporul afgan, tot mai des sicriele cu trupurile neînsuflețite ale soldaților uciși în luptă erau predate familiilor la miez de noapte. Jurnaliștii aveau restricții clare ce pot sau nu să scrie despre acest război.

Ziariștii nu puteau să scrie despre moartea soldaților, ci doar despre eroismul lor. În 1981, la Moscova a fost discutată ideea ca fiecare familie care își pierdea copilul în război să primească 1000 de ruble, pentru cumpărarea unei pietre funerare. Însă, Mihail Suslov, ideologul Biroului Politic Sovietic, a întrebat: „În acest moment, din punct de vedere politic, oare e o idee bună să înălțăm monumente și să scriem toată istoria războiului pe pietre funerare? La urma urmelor, în unele cimitire vor exista mai multe asemenea morminte". Și cei prezenți au fost de acord. Astfel, soldații morți erau predați familiilor noaptea, înhumați în tăcere, într-o atmosferă încărcată de amenințări cu pedepse, dacă se rupea vălul secretului. Oamenii erau inhibați de faptul că oficialitățile limitau știrile și de un soi de autocenzură care era răspândită în acea perioadă, scrie în cartea sa „URSS în Afganistan" Rodric Braithwaite, diplomat britanic la Moscova în acea perioadă.
Mihail Mocan, președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Republica Moldova consideră că implicarea Uniunii Sovietice în Războiul din Afganistan era necesară. „Americanii ne-au provocat", motivează el. În perioada sovietică era obligatoriu ca orice tânăr care a împlinit vârsta de 18 ani să îndeplinească serviciul militar. În caz că URSS participa în vreun conflict extern, acesta era trimis să lupte. Chiar dacă manifestau rezerve, majoritatea tinerilor acceptau să satisfacă serviciul militar obligatoriu, drept etapă inevitabilă pe drumul către maturizare. Idealurile de patriotism, datorie față de Patrie, rolul conducătorilor și modul de viață sovietic le erau imprimate în conștiință încă de la vârsta fragedă. „Nu te opuneai, pentru că făceai totul ca să-ți aperi Patria Mamă", povestește Mihail Mocan.
„Toți se temeau de război, toți se temeau să ajungă în Afganistan. Majoritatea celor trimiși erau din rândurile țăranilor și lucrătorilor simpli".
Mihail Mocan
președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan
Bărbatul avea 18 ani când a fost trimis să lupte în Afganistan. Acum, Mocan consideră că nu era nevoie ca sovieticii să se implice în acel război, „dar decizia liderilor era lege". Istoricii susțin că tinerii care au ajuns în Afganistan proveneau din familii de țărani sau incomplete. În 1986, un sondaj efectuat în rândul a 1500 de soldați a demonstrat că mai bine de două treimi dintre ei proveneau din mediul rural sau din familii social vulnerabile, într-o perioadă în care aproximativ două treimi din populație locuia deja în oraș. Aproape un sfert provenea din familii destrămate. Nimeni nu provenea dintr-o familie care să aibă legături cu elita de partid, birocratică, instituțională sau militară.

„Șefii mituiau ofițerii recrutori pentru a-și scuti fiii de armată. Așa se face că tinerii care au luptat în Afganistan au provenit cu precădere din rândul claselor muncitoare sau a țărănimii", susține Rodric Braithwaite. Cu toate că liderii URSS spuneau că poporul îi susține în toate ideile sale, societatea sovietică era împotriva implicării Uniunii în acest război. Un exemplu este „mișcarea mamelor", una dintre puținele acțiuni civice din fosta Uniune Sovietică. „Desigur, dat fiind caracterul dictatorial al regimului sovietic, contestarea nu a avut amploare", scrie Rodric Braithwaite, diplomatul care a discutat cu peste 100 de soldați și părinții celor care nu s-au mai întors.
Ce însemna pacea în URSS
„Dacă mă întrebați ce înseamnă pacea: este atunci când camarazii tăi împart cu tine aceeași țigară, aceeași bucată de pâine", opinează veteranul Mihail Mocan. În mai multe cărți din perioada sovietică, observăm cum, adesea, se recurgea la discursurile propagandiste despre pace. „Poporul sovietic vrea pace - o lume fără războaie și fără arme", scria Anatolii Carpov, președintele Asociației Sovietice a fondului de pace. Potrivit lui, oamenii trimiteau la Moscova bani, bijuterii, icoane și veselă scumpă. Astfel, Fondul oferea în dar copiiilor Vietnamului jucării, caiete, rechizite școlare, și cărți „Copiilor despre Lenin" sau „Viața lui Lenin". De asemenea, „pentru pace și înțelegere" Fondul Păcii trimitea în Afganistan dicționare ruse.

„Armata sovietică a luat naștere, a crescut și s-a întărit în lupta împotriva vrăjmașilor numeroși ai Patriei noastre socialiste. În timp ce alte armate voiau să acapareze teritorii și popoare, armata sovietică era pentru menținerea păcii", găsim în cartea „Armata sovietică - sprijinul de nădejde al păcii și neprimejduirii patriei noastre" de E. Denisov și I. Bucilov.

„Dacă sincer, nu m-aș fi gândit niciodată că URSS se va destrăma. Mi se părea o forță ce nu putea fi zdruncinată. Eram un popor, vorbeam aceeași limbă", accentuează veteranul războiului din Afganistan Mihail Mocan.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *