„Миру мир", acesta era sloganul folosit pe larg de liderii URSS și, adesea, era cap de afiș în toate ziarele partidului și la radio.

„Noi știam doar ceea ce voia partidul să știm. Iar dacă puneai mai multe întrebări erai perceput ca un dușman „al păcii" și fie ajungeai la închisoare, fie la spitalul de psihiatrie", spune Stanislav, un pensionar din capitală. Bărbatul își amintește de viața din URSS și propaganda din ziare, unde scria negru pe alb că uniunea nu îndreaptă arma spre nimeni.

Construită pe dictatură, restricții, cenzură, deportări, rețineri și propagandă, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost cea care se declara promotorul păcii în lumea întreagă. În timp ce crainicii vorbeau despre liniște și armonie pe Pământ, fabricile produceau cu zor armament. Începând cu anul 1944, pe teritoriul Moldovei a fost deschisă o uzină mecanică, pentru repararea tehnicii militare folosită de sovietici. În 1951, uzina din Bălți a început proiectarea și producerea echipamentului hidroacustic pentru navele și submarinele Uniunii Sovietice și ale unor țări din lagărul socialist.

În toți cei 68 de ani de existență, milioane de oameni au murit „pentru pace" în cel de-al Doilea Război Mondial și în alte zeci de conflicte străine care au lansat Războiul Rece.

Cetățeanul sovietic nu avea dreptul la proprietate sau să-și aleagă țara de reședință și nici măcar să aibă propria opinie. URSS era promovată ca locul perfect pentru trai, or peste hotarele uniunii „este doar sărăcie, cenzură și sânge". Oamenii credeau orbește în ideea de bunăstare și pace promovată de liderii sovietici, trecând cu vederea, parcă, ororile prin care au trecut ei sau bunicii lor în perioada colectivizării și nu numai.

„În URSS se fabricau mai puține haine și încălțăminte, nu pentru că nu ar fi buni în asta, ci pentru că liderii sovietici erau prea concentrați pe producerea armamentului", susține istoricul Sergiu Musteață. În paralel, „Pacea" era pe larg folosită în discursul propagandistic sovietic. „Se organizau diferite forumuri pentru tinerii din URSS și SUA, ca să arate că cele două mari puteri sunt adepte ale păcii, deși ne dăm prea bine seama că ambele erau implicate în multe conflicte externe", menționează istoricul. Politica externă URSS și a blocurilor statelor socialiste presupunea că vor face tot ce pot pentru a-și extinde influența în diferite țări care voiau o schimbare. Se implicau în conflicte, pentru a „strangula" schimbările democratice, susțin istoricii.

Drept exemplu, un război proxy ar fi cel din Siria, unde Rusia susține regimul lui Assad, iar SUA susținea, până nu demult, opozanții regimului. De fapt, competiția dintre URSS și SUA a existat mereu. Cele două mari puteri luptau indirect pentru poziția de top: ca cel mai bun, cel mai puternic, cel mai extins și de neînvins. Astfel, acestea au fost cele care au lansat și menținut Războiul Rece.

URSS care presupunea pace și înțelegere, de fapt, și-a supus poporul anumitor forme de represiune dure. În noiembrie 1928, când Comitetul Central a hotărât începerea colectivizării forțate, oamenii care se opuneau sau care aveau proprietăți mai mari erau numiți „culaci" și erau executați, strămutați în zone îndepărtate ale Siberiei și condamnați la ani de detenție în lagărele de muncă forțată. Aceasta era politica formulată de Stalin în 1929. Anume în perioada conducerii lui, URSS s-a implicat în cele mai multe conflicte străine. Toți cei care se opuneau politicii erau executați. 40.000 de oameni au fost împușcați după ce liderul sovietic le-a semnat singur sentința. Conform NKVD-ului (Comisariatul Național de Afaceri Interne), 681.692 de persoane au fost împușcate doar în perioada 1937-1938, iar milioane de oameni au fost transportați în lagărele de muncă forțată din Gulag. „Nu-i omul, nu mai e nici problema", repeta adesea Stalin. Tot în perioada lui de conducere, a fost pornit Războiul Rece, care s-ar fi putut transforma în al Treilea Război Mondial.

Lanțul de conflicte armate în care s-a implicat URSS pe de-o parte și SUA de partea cealaltă au lansat Războiul Rece. Acesta era numit așa, pentru că nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri. Dar multe studii strategice arată că nu s-ar fi ajuns la un conflict direct între URSS și SUA, pentru că ambele dețineau arme nucleare, ceea ce a dus la descurajarea intențiilor și blocarea reciprocă. Totuși, acest lucru nu i-a oprit să se implice într-o serie de conflicte străine, unde oamenii voiau o schimbare: Războiul din Coreea (1950–1953), Războiul din Vietnam (1959–1975), Războiul de Yom Kippur (1973), Războiul din Afganistan (1979–1989).

„Pacea a fost și continuă să fie un lux pentru multe regiuni ale lumii, în special pentru țările aflate la intersecția unor interese geo-strategice distincte ale marilor puteri", constată analistul politic Cenușă.

Unul dintre cele mai mari conflicte în care s-a implicat activ URSS a fost Războiul din Afganistan. Acolo, sovieticii au trimis mii de tancuri și armament, dar și mulți tineri, dintre care 12,5 mii de soldați din Moldova. Deși liderii de atunci încercau să susțină povestea că trupele sovietice nu participau la lupte, ci doar își făceau „datoria internaționalistă" de a ajuta poporul afgan, tot mai des sicriele cu trupurile neînsuflețite ale soldaților uciși în luptă erau predate familiilor la miez de noapte. Jurnaliștii aveau restricții clare ce pot sau nu să scrie despre acest război.

Ziariștii nu puteau să scrie despre moartea soldaților, ci doar despre eroismul lor. În 1981, la Moscova a fost discutată ideea ca fiecare familie care își pierdea copilul în război să primească 1000 de ruble, pentru cumpărarea unei pietre funerare. Însă, Mihail Suslov, ideologul Biroului Politic Sovietic, a întrebat: „În acest moment, din punct de vedere politic, oare e o idee bună să înălțăm monumente și să scriem toată istoria războiului pe pietre funerare? La urma urmelor, în unele cimitire vor exista mai multe asemenea morminte". Și cei prezenți au fost de acord. Astfel, soldații morți erau predați familiilor noaptea, înhumați în tăcere, într-o atmosferă încărcată de amenințări cu pedepse, dacă se rupea vălul secretului. Oamenii erau inhibați de faptul că oficialitățile limitau știrile și de un soi de autocenzură care era răspândită în acea perioadă, scrie în cartea sa „URSS în Afganistan" Rodric Braithwaite, diplomat britanic la Moscova în acea perioadă.

Mihail Mocan, președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Republica Moldova consideră că implicarea Uniunii Sovietice în Războiul din Afganistan era necesară. „Americanii ne-au provocat", motivează el. În perioada sovietică era obligatoriu ca orice tânăr care a împlinit vârsta de 18 ani să îndeplinească serviciul militar. În caz că URSS participa în vreun conflict extern, acesta era trimis să lupte. Chiar dacă manifestau rezerve, majoritatea tinerilor acceptau să satisfacă serviciul militar obligatoriu, drept etapă inevitabilă pe drumul către maturizare. Idealurile de patriotism, datorie față de Patrie, rolul conducătorilor și modul de viață sovietic le erau imprimate în conștiință încă de la vârsta fragedă. „Nu te opuneai, pentru că făceai totul ca să-ți aperi Patria Mamă", povestește Mihail Mocan.

Bărbatul avea 18 ani când a fost trimis să lupte în Afganistan. Acum, Mocan consideră că nu era nevoie ca sovieticii să se implice în acel război, „dar decizia liderilor era lege". Istoricii susțin că tinerii care au ajuns în Afganistan proveneau din familii de țărani sau incomplete. În 1986, un sondaj efectuat în rândul a 1500 de soldați a demonstrat că mai bine de două treimi dintre ei proveneau din mediul rural sau din familii social vulnerabile, într-o perioadă în care aproximativ două treimi din populație locuia deja în oraș. Aproape un sfert provenea din familii destrămate. Nimeni nu provenea dintr-o familie care să aibă legături cu elita de partid, birocratică, instituțională sau militară.

„Șefii mituiau ofițerii recrutori pentru a-și scuti fiii de armată. Așa se face că tinerii care au luptat în Afganistan au provenit cu precădere din rândul claselor muncitoare sau a țărănimii", susține Rodric Braithwaite. Cu toate că liderii URSS spuneau că poporul îi susține în toate ideile sale, societatea sovietică era împotriva implicării Uniunii în acest război. Un exemplu este „mișcarea mamelor", una dintre puținele acțiuni civice din fosta Uniune Sovietică. „Desigur, dat fiind caracterul dictatorial al regimului sovietic, contestarea nu a avut amploare", scrie Rodric Braithwaite, diplomatul care a discutat cu peste 100 de soldați și părinții celor care nu s-au mai întors.

„Dacă sincer, nu m-aș fi gândit niciodată că URSS se va destrăma. Mi se părea o forță ce nu putea fi zdruncinată. Eram un popor, vorbeam aceeași limbă", accentuează veteranul războiului din Afganistan Mihail Mocan.