Primară la al șaselea mandat. Femeia – forța motrice a localității

La 58 de km de Chișinău, unde, în fiecare zi, satul încearcă să preia trăsăturile unei localități europene, oamenii spun: „O vom alege până nu va mai fi în forțe”. Așa vorbesc mulți localnici despre Ludmila Ceaglîc, femeia care stă, deja de două decenii, în fruntea satului Calfa, r. Anenii Noi.

Ludmila Ceaglîc este primară la al șaselea mandat și în toți acești 20 de ani demonstrează că politica nu trebuie să facă discriminări de gen. „Nu văd diferența dintre femeie și bărbat în politică. Pur și simplu, responsabilitatea este mult mai mare pentru o femeie decât pentru un bărbat. Mai ales la noi, unde sunt mult prea mulți bărbați și foarte puține femei”, opinează primara.

„Acesta este universul meu aparte”

Ziua de lucru începe dimineața devreme și se încheie noaptea târziu. „Ieri, la ora 10.30 seara fugeam după caprinele unei vecine, care mâncau trandafirii din fața Primăriei. Și lor le place ceea ce e frumos”, zâmbește obosită Ludmila Ceaglîc și se așează la masa de lucru, pe care stau aranjate câteva mape, un calculator, fotografia din care îi zâmbesc larg membrii familiei, o iconiță, telefonul și imprimanta. Este biroul unde își petrece cea mai mare parte a timpului, unde trebuie să uite de vacanță și să se dedice nevoilor oamenilor. Pereții biroului sunt colorați cu un roz intens și împânziți de picturi, rafturi și foarte multe diplome, care îi reflectă activitatea de primar. În partea stângă a biroului, chiar la intrare, stau aranjate ghivece cu flori, care îți reamintesc de o oază în inima de beton a unei instituții publice. Fiece detaliu din încăpere îți descrie cu lux de amănunte caracterul ei vioi, ușor cochet, încrezut, și-i trădează pasiunea pentru culorile aprinse.

Programul încărcat de lucru îi creează insomnii, din cauza cărora stă de veghe aproape toată noaptea și atunci, recunoaște, îi place să asculte muzică bună și să citească poezii. Mai nou, indispozițiile vremii îi provoacă migrene și se joacă cu tensiunea ei ca paleta cu o minge de ping-pong. „Dacă avem probleme de sănătate, ne tratăm prin telefon. Îl sunăm pe medicul de familie și-i spunem ce ne doare, iar joi, când vine în sat, ne dă rețeta cu medicamente”, explică primara satului Calfa. Această procedură funcționează bine de fiecare dată, însă, de multe ori, oamenii nu au suficienți bani ca să-și cumpere medicamentele prescrise. „Farmacista mi-a spus că antibioticele ar costa peste 1000 de lei… Am ieșit din farmacie fără să cumpăr ceva. De unde așa bani? Te îmbolnăvești mai tare când auzi aceste prețuri”, oftează Ludmila Ceaglîc și arată cu dezamăgire spre rețeta medicală care stă pe un maldăr de mape de la colțul mesei de lucru.

Costurile prea mari pentru produse alimentare, facturi, învățământ, sănătate și lipsa locurilor de lucru bine plătite îi fac pe mulți să plece departe, în altă țară, ca să câștige niște bani. „Oficial, 513 oameni din cei 1610 înregistrați în sat sunt plecați”. Cei mai mulți sunt atrași de Marea Britanie. Atrasă de țara ploilor și a timpului schimbător a fost și fiica mai mare a Ludmilei. A plecat acolo în urmă cu 17 ani. Acolo s-a născut Bianca, nepoata Ludmilei, cu care discută în fiecare seară pe rețelele de socializare. „Vorbim în limba română. Acolo învață, face tenis și teatru, iar serile este atât de obosită încât, uneori, nu mai poate vorbi și atunci îi spun că o înțeleg, pentru că este un pic mai obosită decât mine și eu trebuie să o cred”, spune ea și privește cu duioșie spre fotografia nepoatei – o fetiță de zece ani cu cosițe lungi, blonde și un zâmbet larg. „Acesta este universul meu aparte”, spune ea, mângâind fotografia cu vârful degetelor.

Distanța o apasă și o doare, dar se bucură de cele mai mici succese ale copiilor ei. „Prima dată în 17 ani, copii mei au mers să se odihnească la mare… La fel ca și mine. Mai degrabă vine marea aici, în Calfa, decât merg eu la ea. Nu pot să las totul și să merg în vacanță și nici nu am un salariu care să-mi permită acest lucru. Iar dacă medicul îmi mai scrie o rețetă atât de scumpă, va trebui să iau salariul pentru jumătate de an”, oftează femeia.

„În loc de salariu, primeam papuci de cauciuc”

„Forța motrice” în localitate este femeia, spune primara, motivând că toate instituțiile din Calfa sunt conduse doar de către femei. „Bărbații vin la alegeri. Apar ca ciupercile după ploaie. Însă, tot ei sunt cei care pierd în competiție și pleacă”, spune ea.

Începând cu anul 1995, când a fost aleasă pentru prima dată de către săteni, a învățat să facă față provocărilor. „Dacă nu ești pregătit, este extrem de greu să faci față geamantanului plin cu probleme pe care-l primești la pachet cu funcția”, subliniază Ludmila. Primul lucru pe care l-a făcut, când a intrat în biroul primăriei, a fost să studieze legea, apoi, a învățat să scrie proiecte pentru a atrage investiții străine. „Cel mai greu a fost în anul 1998, când, în loc de salariu, primeai papuci din cauciuc sau tot felul de produse, adesea inutile. Drumurile mai că nu existau, casele erau distruse, primăria era într-o stare deplorabilă: ploaia ajungea și în birou. Trebuia să fac urgent ceva. Salvarea noastră a fost atragerea investițiilor străine”, susține Ludmila în timp ce iese din birou, coboară încet scările înguste și se îndreaptă spre Centrul de plasament temporar pentru bătrâni, unde stau cazați permanent șase persoane singuratice.

Pe drum îl întâlnește pe Petrică – „copilul satului”, așa-i spun cei de la Primărie. Este un băițel de 10 ani, cu fața ciupită de soare și părul răvășit. „Noi l-am adus pe el și pe mama lui de la maternitate, l-am botezat. Este tare bravo. Când în sat este vreo sărbătoare sau nevoie de ajutor, Petrică trage câte o fugă încolo sau încoace. Ieri, am împărțit scrisorile, pentru că poșta nu lucrează”, ne povestește Ludmila și se apropie de băiat. Acesta îi povestește că vine tocmai de la cantina socială, de unde a luat prânzul cald pentru bunica sa oarbă. El ridică triumfător o franzelă caldă, pe care a mâncat-o pe jumătate. „Tare frumos mirosea și apoi, până ajung acasă se răcește și nu-i chiar așa de bună”, încearcă el să-și justifice nerăbdarea. Ludmila îi amintește că și astăzi vor merge prin sat ca să împartă scrisorile care au rămas și-l îndeamnă să se grăbească acasă, ca mâncarea să nu se răcească.

„Nu întotdeauna câștigăm, dar mai încercăm”

În timp ce merge atent pe drumul spălat de ploi, primara arată clădirile care au fost renovate din banii primiți prin intermediul mai multor proiecte la care a lucrat nopți la rând, împreună cu întreaga sa echipă. Cu ajutorul investițiilor străine a acoperit gimnaziul, a termoizolat pereții, a deschis grădinița care nu a mai funcționat timp de 15 ani, a conectat-o la baterii solare, a conectat satul la gaz, sisteme de alimentare cu apă și canalizare. „Au fost multe proiecte mici care și-au lăsat amprenta pozitivă în instituțiile noastre”, remarcă aceasta. Tot cu bani veniți din afara țării a reușit să înființeze Centrul pentru bătrâni și cantina socială. „Este foarte greu să scrii un proiect și să-l obții. Dar suntem perseverenți. Nu întotdeauna câștigăm, dar mai încercăm”, spune Ludmila Ceaglîc.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/2115600715347538/

Prin sat găsești tomberoane colorate, pentru colectarea separată a deșeurilor. Deși ulterior, toate aceste deșeuri ajung într-o gunoiște comună, primara susține că prin acest proiect și-a propus să învețe copii să separe deșeurile și să aibă grijă de mediu. „Niciodată nu-i vom schimba mentalitatea unui bunel sau a unei bunici. Putem doar să-i disciplinăm puțin. Însă, copii sunt singurii bureței care pot să facă lumea mai frumoasă”, constată primara localității.

„Politica este mizerabilă”

Ludmila Ceaglîc evită să vorbească despre politică, pentru că „este atât de mizerabilă”. De aceea, încearcă să facă politici locale și mai puțin să depindă de politica mare. „Știu ce înseamnă politica mare, unde sunt doar bârfe… Consider că cea mai bună politică este cea pe care o faci în localitate. Asta chiar dacă suntem hiper-dependenți de politica mare, mai ales pentru că transferul către bugetele locale este făcut din bugetul național, de unde primim foarte puțin. Este ca o terapie de șoc. Ne dau foarte puțini bani ca să nu murim, dar nu și să ne dezvoltăm”, constată cu tristețe primara, aranjându-și șuvițele rebele care-i cad pe față.

În anul 2010, Ludmila Ceaglîc, împreună cu partenerii europeni, a pornit o amplă campanile împotriva violenței în familie. A avut nevoie de doi ani ca să spargă stereotipurile societății și gândirea unor oameni din localitate. „Femeile nu voiau să recunoască faptul că sunt agresate de către soți, pentru că era o rușine să scoți rufele murdare din casă, spuneau ele”, oftează primara. Au adus psihologi, le-au explicat că au dreptul să se apere și treptat, au reușit să le facă pe femei să vorbească, să acționeze și să nu mai tolereze agresivitatea. „Ne-a ajutat și legea 45 care nu le permitea agresorilor să se apropie de victime. La început, unii nu luau în serios și încălcau restricția, dar s-au liniștit după ce au fost amendați și ținuți câteva zile închiși”, spune ea. Acum, Ludmila Ceaglîc luptă împotriva violenței împotriva bătrânilor, fenomen existent în localitatea pe care o conduce.

„Chiar dacă nu va vrea să-și propună candidatura, noi oricum o vom vota. O vom alege până va fi în forțe, pentru că până acum nu a avut concurenți destoinici”, ne spune zâmbind Iurii Budiștean, un locuitor al satului, care stă și citește anunțul că satul nu are poștaș. „Poate am fi ales și pe altcineva, dar în toți acești 20 de ani nu a avut un contracandidat mai bun, mai грамотный (n. red. educat)”, adaugă un alt sătean, în timp ce urcă în microbuzul Calfa – Chișinău.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.