De mai bine de patru ani, Daniela călătorește. Ea este omul care nu a primit niciodată o viză, pentru că nu a cerut-o. De patru ani, de când și-a făcut pașaportul biometric, Daniela Donici a reușit să viziteze zece țări europene, printre care Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Italia, Elveția și Olanda.
Pragmatică în fața monitorului, dar dornică de experiențe frumoase și noi în timpul liber, Daniela și-a făcut pașaportul biometric imediat ce a avut posibilitatea. Știa, acesta îi va deschide uși spre lumi despre care putea doar să citească în cărți sau să vadă la televizor până atunci. Deși a avut posibilitatea să devină una dintre cele peste 520 de mii de persoane care și-au redobândit cetățenia română, Daniela și-a depus dosarul abia un an în urmă. Astfel, începând cu aprilie 2014, Daniela a început să ia pe rând, fără grabă, cele peste 90 de țări, unde are acces fără viză fiecare deținător de pașaport biometric al Republicii Moldova.
„A fost o mare fericire. Până atunci, aveam pașaportul simplu și aveam nevoie de viză, să merg până la București. Când a apărut pașaportul biometric, el părea ca un unicorn. Gata! Nu trebuie să mai dai cei 50 de euro. Până acum țin minte cozile de pe Ștefan cel Mare, aproape de Petru Rareș, unde-i Ambasada Ungariei, unde oamenii stăteau în fiecare zi în rând”, își amintește Daniela fără mare entuziasm.
Prima ștampilă din pașaportul ei biometric a fost pusă când a plecat în vizită la o prietenă de-a sa, care locuiește în Strasbourg. Nu mai zburase niciodată și a decis să ia și de data aceasta autobuzul. „Am mers trei zile cu autocarul – probabil cea mai bună lecție, a fost foarte greu. Dar pe de altă parte, a fost interesant. Am înțeles cât costă timpul pe care-l petreci și cât cântărește o distanță anumită”, spune Daniela. Nu a trecut mult timp, însă, până a zburat pentru prima oară în viața ei, în Istanbul.
„De când am pașaportul biometric, am reușit să-l pătez destul de mult. Cu celălalt am vizitat mai mult Ucraina. În România am mers o singură dată, când eram în liceu, în Alba Iulia. Atunci am primit viză pe tutelă. Atunci, ieșirea spre România era ceva cu totul nou. Toată lumea vorbea despre ea, iar eu abia la 15 ani am trecut Prutul. A fost un moment foarte simbolic pentru mine, care mă gândeam toată viața la asta. Am mers în mijlocul daciei, în sufletul României. Porțile spre Vest erau mai deschise pentru mine, era mai simplu. Oricum până a-mi face biometricul, eu eram studentă, nici nu prea aveam bani să călătoresc, să-mi iau o viză. În același timp, mergeam doar în vacanță, la mare sau în Odesa”, își amintește Daniela.
A vizitat 12 țări de când a început să investească timp, pasiune și bani în călătorii. În unele dintre ele a revenit de câteva ori. „Eu revin în țările pe care le vizitez. Olanda este cel mai bun exemplu. Anul trecut am participat la o conferință și m-am îndrăgostit de Amsterdam, iar anul ăsta am revenit. De regulă, în domeniu meu de activitate, ai nevoie de pauze, să te inspiri, să cunoști culturi diferite”, spune Daniela. Aparent, este vorba de o întreagă strategie – ea își organizează patru vacanțe pe an, două mai costisitoare și îndepărtate, iar altele două -mai scurte și mai aproape de Chișinău.
https://www.facebook.com/moldova.org/videos/255296908473777/?__xts__%5B0%5D=68.ARAp9JOBPYma-XJA6AKc4xnjzdvHvVYDqVUoHQNBqk8n9duMLvVTObQ846uec93JsSmd_US9TANd9740EcnRHXl_CdKP0UlimC7A-iLkR4NTijajNe92244Xhk-9JX4NsdEOXnF7z8RIbyGvd4G3tFDJfTCm-9OYeMmybrOuFlwyIRJ7gd6iUI-3muiVwisGhJr9Av-GkIcr8jvc_uYcLCaslMHkP5ZEOxQK60RDeJirxiJZqpA8zK69PwplXNE3GrFGZAz8kg8HvMAd7p4D1u7QI0-25q-OdxQynsIqNLa4fNtoawlRaUtHZZGTlUf6FlOXMIyTQxzoTMbkoabU8kTvwmeWS4a3aO0&__tn__=-R
Acum câteva luni, când discutam cu Daniela, am întrebat-o într-o doară, fără să știu că, datorită actualei guvernări, Parlamentul European urma să pună în discuție regimul liberalizat de vize de care ne bucurăm deja de patru ani jumătate. Am întrebat-o cum ar fi pentru ea să nu mai poată călători liber. Iată ce mi-a răspuns ea: „Eu cred că ar fi groaznic. Am fi atât de izolați… Eu m-aș simți de parcă stau între ai mei patru pereți și nu pot respira. Aș fi lezată de drepturi. Mi se pare un drept uman. Din momentul în care ești lezat de oportunitatea de a călători liber – trăiești în colivie”.
