Îmi place să văd copii în jur, să discut cu ei, să le răspund la întrebări, dar nu vreau un copil al meu. Acest gând nu mi-a venit deodată. Mulți ani nici nu m-am gândit la faptul că îmi este pregătită deja „o misiune" care să-mi valideze existența. La 23 de ani am fost întrebată pentru prima dată: „Dar tu - când?" A fost o întrebare care m-a lovit exact în creștetul capului și a pulsat în tâmple ca un ecou. Atunci mi-am pus și eu aceeași întrebare: „Dar chiar, eu - când?" Și nu am găsit vreun răspuns. M-am simțit nepregătită. Am răscolit în mine, am căutat acel vis de a deveni mamă, dar nu am dat de el nicăieri. Părea un vis care aparținea altcuiva. Mi-am luat un răgaz până la 27 de ani - vârsta perfectă pentru a-ți asuma o astfel de responsabilitate, mi-am zis. Când a venit al 27-lea an, simțeam că acest gând mă îngrozește. Era de parcă am un examen pe care trebuia să-l susțin, dar știam că încă nu am învățat suficient. Iar întrebările celor din jur deveneau tot mai frecvente: „Când? Când?" Mă simțeam terorizată.

Liniștea a venit odată cu înțelegerea faptului că eu nu vreau copii. Nu vreau să fiu mamă. Nu vreau să nasc doar pentru că așa „e firesc" și că e „legea naturii". De multe ori am fost învinuită că sunt egoistă și că mă gândesc doar la mine. Mulți și-au permis să mă judece și să-mi ceară zeci de argumente de ce am ales să nu am copil. Iar atunci când i-am întrebat ce i-a motivat pe ei să-l aibă, s-au simțit jigniți și revoltați. Justificarea lor, de foarte multe ori, era: așa trebuie, cum altfel?!

Nu sunt singura care gândește așa, iar acest lucru l-am înțeles nu demult. Discutând cu persoane de diferite vârste, din diferite domenii, am aflat că sunt mulți care optează pentru o viață fără copii. Deși sunt împliniți, ei continuă să simtă presiunea societății. Iar acest lucru, de multe ori, îi rănește și îi inhibă.

În perioada sovietică, familiile fără copii trebuiau să plătească statului impozite (налог на бездетность). După căsătorie, aveai un an la dispoziție ca să concepi un copil. În caz contrar, trebuia să plătești statului pentru că nu-ți „îndeplinești misiunea” de a spori natalitatea. „Aceasta era politica demografică promovată de URSS, prin care erau susținute familiile cu mulți copii. Se stabilea și când trebuie să te căsătorești. Prin anii `80, cuplurile care se căsătoreau primeau de la stat câte 1000 de ruble, bani mari pentru acea perioadă. Aceasta era o măsură indirectă de a stimula natalitatea”, explică sociologa Diana Cheianu-Andrei. Cei care nu voiau impozitarea adițională pentru lipsa copiilor, trebuiau să demonstreze printr-un certificat medical că sunt infertili. „Era un lucru extrem de rușinos. Atunci nici nu puteai să te gândești la alegere. Să nu uităm că în perioada sovietică toți trebuiau să fie la fel. Nu ți se permitea să gândești altfel. Uneori, chiar îți era frică să spui că ești de altă părere”, completează sociologa.

Deși cetățenii Republicii Moldova nu mai sunt obligați să plătească impozite dacă nu fac copii după căsătorie, potrivit baromentrului de gen publicat în 2017, circa 73% dintre ei consideră că „ceea ce-și doresc femeile cu adevărat este o casă și copii”. De acest stereotip a făcut uz și candidatul politic Igor Dodon în timpul campaniilor electorale din 2019 și 2020. Acesta își îndemna electoratul să nu voteze pentru contracandidata sa, Maia Sandu, pentru că aceasta nu este mamă. „Ei nu-i pasă de țară, pentru că nu are copii. Cum va conduce ea o țară, dacă nu a crescut un copil?”, spunea Dodon.

Urmând aceeași logică, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, alături de alți trei preoți, îndemna creștinii să nu o voteze pe Maia Sandu, pentru că ea ar prezenta „pericol pentru biserică”. Acesta a numit-o „rod sterp” pentru că nu are familie și copii, iar un vot în favoarea ei „va fi un păcat”. Recent, în cadrul buletinului de știri al unui post TV, a fost difuzat un material despre natalitatea scăzută înregistrată în ultimii ani în Republica Moldova. În lista de motive pentru acest fenomen au fost menționate și „goana după bani și promovarea excesivă a drepturilor femeilor”. Materialul a fost publicat pe site-ul postului și redactat după sesizările societății civile.

La vârsta de 25 de ani, Alina a fost poreclită de către membrii familiei „Piatra din casă”. Motivul era simplu: nu avea un soț, nu avea copii. „De fiecare dată când mergeam acasă îmi vorbeau despre «marele meu eșec». Chiar mi s-a propus să am aventuri de-o noapte doar ca să rămân însărcinată, căci altfel o să am mari probleme de sănătate. Îmi spuneau că nașterea este un restart al corpului și că nu trebuie să stau prea mult pe gânduri”, povestește tânăra. Ea recunoaște că aceste comentarii au fost și continuă să fie dureroase.

Însă nu doar membrii familiei ei sunt cei care prezentau conceperea copiilor drept o panacee. „Naște și-ți va trece totul!” - asta îi spuneau mai mulți medici atunci când se adresa la ei cu vreo problemă de sănătate, își amintește Cristina. De multe ori, tânăra a avut impresia că și medicii consideră că la o anumită vârstă, femeia se transformă într-o mașină de făcut copii și trebuie să nască „pentru sănătatea ei”.

Olga are 24 de ani. În adolescență, era bona tuturor copiilor din familie. Deseori, i se spunea: „Ah, vei fi o mamă atât de bună!”, iar acest lucru a făcut-o să creadă că există o obligație absolută de a deveni mamă. „Îmi plănuiam viitorul în așa fel, încât nașterea copiilor să fie rolul meu central în societate și în cuplu. Eram atât de sigură că trebuie să îndeplinesc această datorie, încât îmi părea normal să accept și datoria de a mă confrunta cu numeroasele motive care ar face sarcina și maternitatea o experiență grea și nepotrivită pentru mine”, își amintește Olga. Însă, într-o bună zi, s-a simțit ușurată. S-a întâmplat în momentul în care a scos din vocabularul său cuvintele: „datorie”, „maternitate” și „egoistă” - noțiuni adesea folosite de cei din jur atunci când le spui că nu vrei copii. „Am înțeles că nimeni nu e obligat să aibă copii. Aceasta este o decizie liberă și personală… Atunci viața mea a căpătat un sens mult mai amplu. Văd un orizont fără limite”, recunoaște tânăra.

Victoria are un copil. Iar acum, după mai mulți ani, înțelege că nașterea copilului nu a fost neapărat alegerea ei și a soțului, ci a familiei. „După căsătorie, eram bombardați de cei din jur: «Hai, când veți avea copii? La ce bun să te căsătorești dacă nu ai un copil?» Insistența lor m-a făcut să-mi imaginez că acesta este și visul meu. Toți ne spuneau că este un curs normal al vieții, dar nimeni nu s-a obosit să ne vorbească despre realitatea care urmează”, constată Victoria, care a trecut printr-o sarcină grea și cu multe complicații, nerezolvate nici după mai mulți ani. Căsnicia a eșuat și a rămas singură cu un copil, iar cei care tot îi vorbeau despre „cursul normal al vieții” au tăcut.

„Conceperea unui copil trebuie să fie un lucru dorit în mod conștient și liber, nu prin presiunea exercitată de familie și societate”, constată Maria. La întrebarea de ce nu vrea copii, le răspunde celor curioși cu altă întrebare: de ce și-ar dori ei acest lucru? „De obicei, oamenii se blochează și nu pot răspunde, ceea ce mă surprinde enorm, având în vedere presiunea socială de a procrea, mai ales asupra femeilor”, spune ea.

„Ei vorbesc despre egoismul celor care iau aceste decizii, dar eu cred că ei sunt egoiști pentru că vor neapărat «să-și lase sângele» sau numele pe acest pământ”, adaugă Roxana, o tânără de 19 ani care nu-și dorește să devină mamă și căreia de multe ori i s-a spus că este prea tânără să înțeleagă ce vrea cu adevărat. „Cred că e important să fixăm un adevăr: să ai copii nu este o etapă necesară, nici măcar vitală. Oricine are dreptul să trăiască așa cum își dorește, fără ca anumite prejudecăți, stereotipuri sau oameni să-i influențeze deciziile. Nimeni nu trebuie să-și apere o poziție firească și naturală în fața celor care, pur și simplu, refuză să-și deschidă mintea pentru alte opțiuni”, constată Roxana.

Cristian nu vrea nici el copii, cel puțin să-i conceapă. El consideră că în lume sunt deja prea mulți copii orfani care au nevoie de un părinte adoptiv. Însă, cel mai mult tânărul spune că ideea de a concepe un copil îi displace pentru că nu vrea să aducă pe lume încă un consumator de plastic și încă un producător de CO2.

În Republica Moldova încă sunt promovate valorile unei societăți tradiționale, susține sociologa Diana Cheianu-Andrei. Mai mult, specialista povestește că până în 1960, majoritatea proveneau din familii numeroase. Copiii erau percepuți ca o investiție pe termen lung. „Oamenii aveau gospodării mari și multe terenuri agricole pe care trebuia cineva să le îngrijească, iar copiii erau cei mai potriviți pentru asta, fiind considerați drept o sursă de îmbunătățire a veniturilor familiei. Cu cât mai mulți, cu atât mai ușor”. Treptat, lucrurile s-au schimbat, iar din cauza colectivizării oamenii nu mai aveau gospodării mari și nu mai exista necesitatea de a avea un număr mare de copii.

Republica Moldova, ca și alte țări din Europa Centrală și de Est, este în tranziție demografică - îmbătrânirea societății, care se amplifică pe fundalul unui declin demografic instalat începând cu anul 1999, și după cum arată prognozele aceasta va continua și în următoarele decenii.
Potrivit „Analizei situației populației în Republica Moldova” din 2016, publicat de UNFPA, printre altele, creșterea accesibilității contraceptivelor și creșterea statutului economic al femeilor au generat această tranziție demografică, care se manifestă prin creșterea vârstei medii la căsătorie și nașterea copiilor, creșterea intervalelor de timp dintre nașterile succesive, creșterea ponderii celibatarilor fără copii și a copiilor născuți în afara căsătoriei.

Se schimbă și conceptul despre familie și obligații. „Până acum 30 de ani, era o mare rușine ca cineva să divorțeze. Iar acum, aproape fiecare a doua familie se desparte și acest lucru nu mai este blamat", spune sociologa. De asemenea, specialista susține că oamenii care te întreabă de ce nu vrei copii, nu percep asta ca pe o intruziune în viața privată, ci ca pe o curiozitate. „De multe ori, oamenii nu au educația necesară pentru a ști ce se poate și ce nu se poate de întrebat. Aici este chestia de valori, un pic de lipsă de cultură. Dar încet, încet, mentalitatea societății se schimbă”, zice Diana Cheianu-Andrei.

Text de Tatiana Beghiu
A editat Marta Sterpu
A contribuit Ana Gherciu

Animații de Dario Imbrogno și John LaPrime