Nadejda, un copil - mamă





De când a devenit mamă, Nadejda a învățat ce înseamnă a iubi!
Se simțea apropierea amurgului. Ceasurile alea scurte, în timpul cărora soarele de început de decembrie izbutea să destrame ceața densă suspendată deasupra Chișinăului, se apropiau de sfârșit. Ceața devenea și mai groasă, iar microbuzele municipale proiectau umbre sub care nu mai deslușeai nimic.

Într-un capăt de Chișinău, exact ca într-un capăt de lume din romanul lui Constantin Borcia, Nadejda, o adolescentă de 16 ani neîmpliniți se întoarce acasă de la ore. Acasă, de trei ani, i-a devenit un centru maternal din Chișinău. Aici a simțit pentru prima oară căldura unui cămin familiar. S-a mutat de aproximativ trei ierni, de când avea 13 ani, fiind gravidă în luna a șasea. Între timp a născut, a absolvit gimnaziul, a terminat cursurile de bucătar-cofetar, și a rămas orfană.

Odaia Nadejdei, se află la etajul doi al centrului maternal „În brațele mamei" găzduit de Misiunea Socială Diaconia, o organizație care ajută persoane din medii social vulnerabile, din familii sărace sau aflate în zone de risc. Centrul seamănă mai mult cu un cămin studențesc din filmele americane, cu odăi separate, bucătărie, băi și toalete comune, o cameră pentru odihnă, living, o bibliotecă și o curte unde stau bicicletele copiilor parcate pe gazonul vestejit din față. Capacitatea maximă a centrului este de 10 mame. Acum, pe lângă Nadejda, în centru se mai află alte două mame minore, și alte șapte trecute de vârsta majoratului. Începând cu anul 2011, de când a fost inaugurat, în centrul au fost primite și ajutate aproximativ 130 de mame, de diferite vârste, din diferite medii sociale, diferite culturi, religii sau limbi vorbite. 20 % dintre aceste mame au fost minore.

În timp ce urcăm scările înguste de lemn, responsabila de la centru, îmi face o scurtă cunoștință cu încăperea și personalul.
Aici stă Olesea, o tânără mămică cu puiul ei. Au venit cum trei luni în centru. S-au acomodat rapid. Copilul e un pic bolnav acum și nu vreau să-l deranjăm. Aici stă Alina cu fetița ei, e o dulceață de copil. Acum probabil sunt plecați la plimbare. Iată și odaia Nadejdei. E un copil extraordinar, o optimistă și o visătoare convinsă. Da să vedeți ce grijă are de copil și ce responsabilă este. Asta e cea mai mare comoară a ei.
Așa și este. Sășuca, (n.r. Alexandru) un copil zdravăn cu păr bălai, pare să fie după chipul și asemănarea maică-sii. De cum o vede intrând își aruncă brațele în sus și începe a gânguri.
Vină la mama, comoara mea!
Pe ușa mare și masivă de lemn de la camera Nadejdei, stă lipită cu o bucată de bandă adezivă transparentă o icoană ce o înfățișează pe sfânta fecioară Maria cu pruncul Isus în brațe. În încăperea micuță, însă bine aerisită și luminată, sunt puținele lucruri ale Nadejdei și ale fiului ei. O masă micuță de birou, un dulap de haine nu foarte mare, și două paturi din lemn, lipite unul de celălalt. Mijlocul odăii a fost transformat în loc de joacă pentru Alexandru, care profită de clipa de neatenție a mamei sale și scoate din cutia ascunsă între dulap și geam, niște jucării colorate. Mama se așază cu un zâmbet până la urechi alături de fiul ei și începe să-i ghideze jocul.
Nadejda s-a născut într-un raion din centrul Republicii Moldova, pe malul răului Bâc, într-o familie săracă. Înainte să apară ea, mama sa a mai avut un băiat, pe care l-a abandonat în Ucraina. Nadejda a crescut mai mult singură. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic, și nici fratele, iar de mamă avea parte rareori, în pauzele când nu era amețită de la alcool. Pe când Nadejda avea patru ani, maică-sa a cunoscut un bărbat care urma mai apoi să-i devină concubin. Au trăit împreună, toți trei. Și deși i-a spus tată, Nadejda recunoaște că nu s-a înțeles bine cu el. Au trăit în sărăcie.

Nadejda s-a maturizat rapid, atunci când alcoolul a înlocuit la maică-sa responsabilitățile de părinte, iar copila a fost nevoită să-și caute singură de grijă. Singura ei jucărie în copilărie era un scrânciob făcut de tatăl vitreg dintr-o bucată de lanț ruginit și o scândură aproape putrezită din curte. Mai avea și o bicicletă veche, dar nu i se permitea să iasă prea des la plimbare cu ea. Nu i se permitea nici să iasă la joacă cu alți copii. Din această cauză, Nadejda a crescut o fire mai retrasă, mai închisă.
În copilărie îmi doream foarte mult să am păpuși, multe păpuși. Să mă joc cu ele. Însă nu am avut niciodată nici o jucărie, nu am privit niciodată un desen animat.
Relația dintre Nadejda și Ion, tatăl copilului ei, a început pe când ea avea doar 11 ani, iar el 16. Erau vecini. Iar, în serile de iarnă geroasă, Nadejda cu maică-sa își găseau refugiu în cămara vecinilor după ce tatăl său vitreg, fiind orbit de băutură, le snopea în bătăi. O perioadă au dormit pe unde au apucat, apoi vecinii le-au adăpostit chiar în casă.

Nadejda a început apoi o relație cu Ion. Ca să scape de situația de acasă, Nadejda fugea la el. Cu timpul, băiatul a început și el să consume alcool, să-i vorbească urât și chiar să o lovească. Nimeni din sat nu a rămas uimit când a aflat că a rămas însărcinată. Nadejda a intrat în gura lumii. Faptul că a rămas însărcinată la 13 ani era privit de către localnici ca fiind o normalitate. Ba mai mult, societatea a privit-o tot pe ea cu un ochi pieziș și cu degetul ridicat amenințător. „Dacă ar fi fost cuminte, nu ar fi ajuns niciodată aici", asta a tot auzit și Nadejda, ba pe la școală prin colțuri, ba cu o voce dojenitoare direct în față. Întreaga societate a judecat-o tot pe ea că la 13 ani a căzut în mrejele unui bărbat, fiind marginalizată și obijduită.
Oamenii din sat îmi spuneau în general să las școala", își amintește ea. „Apoi eu m-am gândit că ar fi bine măcar nouă clase să am, ca mai apoi să mă pot angaja undeva la muncă. Și m-am dus mai departe.
Când a aflat că e însărcinată, Nadejda era deja în săptămâna a 15-a. Ion a dat ochii peste cap când a aflat că va fi tată, iar pe chipul său s-a strecurat un sentiment de frică, își amintește Nadejda. Nu avea nici opt clase terminate, iar singurul său venit era din muncile sezoniere pe la oamenii din sat.

Nu a fost niciodată vorba de un avort. Să naști de mică era o obișnuință în familia fetei. Atât bunica, cât și mama Nadejdei au devenit mame până a împlini majoratul. „Cum puteam eu să omor un suflet viu? Simțeam cum inima lui bate în mine. Nici nu era vorba. De la patru lunișoare am început să simt cum se mișcă", mi-a spus ea.

După o perioadă, sătulă de bătăi, de consumul de alcool a lui Ion, dar și de gura lumii, relația dintre cei doi viitori părinți s-a răcit complet. Ruptura a coincis cu perioada în care autoritățile au început să se autosesizeze privind cazul ei. Procuratura a deschis un dosar penal pe numele lui Ion pentru viol asupra unui minor, iar asistența socială a făcut posibilă transferarea Nadejdei în centrul maternal din capitală.

Când a pășit pentru prima oară pragul centrului maternal, Nadejda nu terminase nici opt clase. Nu avea nici un act de identitate. Era un copil firav și slăbit, care în scurt timp urma să devină mamă. Responsabilii de la centru au ajutat-o să-și facă un certificat de naștere, un buletin de identitate, să se înscrie la școală pentru a termina gimnaziul și au pregătit-o să devină mamă.

Când au început durerile nașterii, lângă Nadejda nu era nimeni. Nu a fost nimeni cu ea nici în ambulanță, în drum spre maternitate, nici când a născut. Cu un oftat pe buze, fata spune că nici nu vrea să-și amintească de acel moment. Însă, atunci când și-a ținut prima oară pruncul în brațe au fost compensate toate suferințele vieții ei de copil. De atunci, toată dragostea aia depozitată în inima ei avea cu ce să se consume.

Alexandru s-a născut la 12:12 ziua și avea 2,980 kilograme. Astfel, mama sa a devenit cea mai mică mamă din țară.

Imediat după naștere, pe fată nu a așteptat-o nimeni pe holul maternității, nici tatăul bebelușului, nici ai ei. Mama sa a venit la ei, mai târziu, la centru. A fost și ultima oară când și-a văzut nepotul, după care s-a stins. Atunci când Alexandru a împlinit o lună, bunica a fost găsită fără suflare în casă, fiind răpusă de tuberculoză, boala de care suferea de câțiva ani.

Nici un capăt de ață nu a avut să-i lase maică-sa după moarte.

Experiența de schimbat scutece, spune Nadejda, o avea încă de când trăia în sat. Uneori, femeile din mahala o rugau să aibă grijă de copiii lor. Așa a învățat cum se îngrijește un bebeluș. Astfel, nu i-a fost frică nici să-l alăpteze, nici să-i facă băiță copilului.

Atunci când a împlinit trei luni, Sășuca l-a văzut prima oară pe tatăl său. Probabil și ultima oară. Întâlnirea a fost foarte rece, povestește Nadejda. Probabil a încercat să epuizeze încă o șansă de a o convinge pe mama copilului lui să retragă plângerea de la organele de drept.

„Iepurașul lui tata". Ion și-a strâns copilul la piept și pentru prima oară și-a recunoscut paternitatea. Nadejda crede că a făcut-o pentru a scăpa de închisoare, însă era deja prea târziu. Chiar și din închisoare a încercat să ia legătura cu mama copilului său. Nadejda spune că mai primește de la el mesaje pe rețelele de socializare, însă, nu se lasă înduplecată. Spune că Ion își merită soarta, și că trebuie să răspundă, atât pentru ea, cât și pentru alte trei minore, cu care spune Nadejda că ar mai fi având copii în sat.

Treptat, în jurul fetei a început să se facă gol, fără mamă, fără prieteni, fără bărbatul care a trebuit să-și asume responsabilitatea alături de ea. Singurul sprijin în îngrijirea copilului sunt responsabilii de la centrul maternal și celelalte mămici internate acolo. Cu ajutorul lor, Nadejda a putut termina și cele nouă clase. Nadejda își amintește cât de greu i-a fost în ultimul an de gimnaziu. Pe lângă meseria de mamă, mai trebuia să însușească și materiile școlare, care i se dădeau foarte greu. Dimineața, înainte de ore, se trezea cu noaptea în cap, hrănea copilul, îi schimba scutecul, îl îmbrăca, îi pregătea toate necesare pentru cele câteva ore, care urma să lipsească fiind la școală, și îl lăsa în grija celorlalte mămici.
Eiii, abia așteptam să vin acasă. Îmi făceam griji, să nu pățească ceva, să nu răcească sau să nu se întâmple ceva. Nu mai puteam de dorul lui. Fetele din clasă erau foarte curioase, mă întrebau mereu ce fac, cum fac.
Atunci când Alexandru a împlinit 11 luni, mama sa a absolvit nouă clase. O lună mai târziu, Nadejda și-a încreștinat copilul. Slujba religioasă a avut loc la o biserică din Chișinău în prezența echipei centrului maternal și a unei singure nașe de botez, o prietenă de-a Nadejdei. La doi ani, tânăra mămică a reușit să-și înscrie copilul la creșă, iar responsabilii de la centrul maternal au ajutat-o să se înscrie la niște cursuri pentru a învăța o meserie.

Situația familială a obligat-o pe Nadejda să învețe devreme să-și caute singură de grijă. Iar din puținul pe care îl aveau, fata obișnuia să le facă tuturor de mâncare. Astfel a îndrăgit bucătăria, iar de mică visa să poată să gătească o tortă. În pofida la asta, tatăl ei vitreg își dorea să o vadă în uniformă și încerca să o convingă să meargă la Academia de Poliție. Până la urmă, a rămas la vechea ei pasiune - bucătăria. A absolvit cursurile de cofetar-bucătar și practica de specialitate.

Ce va fi mai departe cu soarta Nadejdei și a fiului ei, nu știe nimeni. Centrul maternal are o politică internă, potrivit căreia, după un an - timp în care femeile primesc ajutor și instruire de ghidare în viață - sunt nevoite să părăsească centrul, pentru a făcea loc altora, la fel de nevoiașe. Însă pentru Nadejda, aceștia au făcut o excepție. Responsabilii de acolo spun că ea va fi găzduită până când va putea singură să-și întrețină copilul. Cu o șansă la muncă, viața acestei fete nu va intra în cercul nenorocului.
Cum face căluțul mămică?
Muu, Muu!
— Nu, așa face văcuța, da căluțul cum face?
Singurul ajutor pe care îl primește Nadejda din partea statului, pentru întreținerea copilului, este suma de 640 de lei pe lună (aproximativ 30 de euro). A încercat să mai facă niște solicitări de la stat, însă fără nicio izbândă.

Subiectul Nadejdei este sistemul acut al unei situații căreia nimeni nu-i găsește rezolvare, iar la fel ca Nadejda, în Republica Moldova sunt alte câteva mii de mame minore. Fenomenul mamelor minore este unul cronic, îl întâlnim nu numai în familii social vulnerabile, în medii sărace, sau în mediul rural, ci și la oraș, în familii cu venituri financiare bune.

Povestea Nadejdei nu e în realitate decât manifestarea extremă a unui fenomen comun în Republica Moldova – mamele minore. De fiecare dată când un caz ca al Nadejdei iese la suprafață, autoritățile fac promisiuni, elaborează strategii de ochii lumii, intervin pompieristic fără nici o coerență. Apoi subiectul e dat uitării părând că toată lumea e mulțumită. Cifrele însă spun o altă poveste.

Potrivit Biroului Național de Statistică, doar în anul 2018, în Republica Moldova s-au înregistrat 2.167 de noi născuții-vii la mame cu vârste sub 18 ani. 32,7% dintre acestea nu au devenit mame pentru prima oară.

Într-un stat în care autoritățile se bat cu pumnul în piept că apără dreptului copilului introducerea educației sexuale în programa școlară încă este un subiect tabu. Un subiect vechi care a reușit să disperseze societatea în două tabere: cei care consideră că educația sexuală trebuie studiată în școli și cei care sunt împotriva studierii acestei materii. Problema nu ar fi atât de stringentă dacă datele statistice din ultimii ani nu ar arăta numărul mare de sarcini și avorturi în rândul minorelor. În Republica Moldova, educația sexuală nu este o disciplină obligatorie. Ea este predată la orele de biologie, educație civică și disciplinei opționale - educație sexuală.

Prima încercare de a introduce un fel de educație sexuală în școli a fost în 2005, atunci când disciplina „Deprinderi de viață" a fost inclusă în programul școlar. „Deprinderi de viață" reprezenta o inițiere a tinerilor în subiecte legate de pubertate, viață sexuală, infecții cu transmitere sexuală, pericolele la care sunt supuși dacă consumă droguri sau fumează.

Atunci, Biserica Ortodoxă și mai multe organizații creștine au criticat dur acest curs și au cerut să fie exclus definitiv din programul școlar. Fețe bisericești au caracterizat cursul ca fiind unul păgân și de propagare a desfrâului. După numeroasele critici aduse, disciplina a fost trecută pe lista cursurilor opționale. Însă, fără succes. Numărul mic de copii interesați de acest subiect, impactul cursului, și probabil un caz ca cel al Nadejdei a făcut ca în 2012, în curricula școlară, să fie introdus un nou curs opțional – „Educație pentru sănătate", o alternativă a cursului din 2005. Potrivit programului de studiu, elevii din clasele V-VI studiază schimbările organismului la pubertate și igiena sexuală la capitolul Reproducere. În clasele VII-IX, la același capitol sunt discutate alte subiecte: consecințele debutului vieții sexuale timpurii, descrierea bioritmului organismului feminin și masculin, consecințele sarcinii în pubertate, maladiile sexuale transmisibile.

Acum o lună, Nadejda a terminat deja practica de specialitate. Și-a făcut un CV, ajutată de responsabilii de la centrul maternal, a căutat joburi pe internet. A mers și a bătut din ușă în ușă, a vorbit cu mai mulți angajatori și a reușit să-și găsească de muncă. Spune că a fost acceptată la două posturi de muncă ca ajutor de bucătar. A ales cea mai avantajoasă ofertă, un orar mai flexibil, un salariu mai mare și locația, mai aproape de creșa copilului. În curând Nadejda va primi primul salariu din viața ei.
Sunt fericită! Nu îmi imaginez viața mea altfel.
Dacă vrei să îi oferi unui copil șansa de a crește fericit alături de mama sa, o poți face donând în cadrul proiectului „În brațele mamei" inițiat de Misiunea Socială Diaconia.
Autoare:
Mia Bucataru
Fotograf:
Mihail Calarașan
Editoră:
Oana Sandu, Decât o Revistă

Opiniile exprimate în această publicație nu reprezintă neapărat viziunile Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), German Marshall Fund of the United States (GMF) sau ale partenerilor săi.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *