Izzy din cosmos
De la economistă, la raperă, apoi la graffiti artistă
Este 21 decembrie, șapte dimineața, și Inna Jelescova, 29 ani, se pornește spre o nouă aventură, un masterclass ce urmează să-l petreacă cu picii de la Tiraspol. Afară e frig și ceață, dar asta nu o împiedică. Pe drum se oprește pentru a-și lua alți companioni, Sasha și Igor. Mașina ei, un Golf negru, cu un abțibild gigantic pe care scrie Urban Spirit, încleiat pe spate, este locul unde mănâncă, doarme și lucrează - oficiul ei pe roți.

Condusul mașinii este o pasiune, aproape la fel de importantă ca desenatul. Îi plac drumul, călătoriile uneori singură, alteori cu soțul ei pentru o atmosferă mai romantică, chiar și să stea în ambuteiajele de pe străzile Chișinăului. Iubește haosul creativ, dar când vine vorba de mașina ei, trebuie să fie curată, nu strălucitoare, dar organizată. De foarte mult timp visa la propria mașină, a strâns bani și și-a făcut visul realitate, poate acesta ar fi unul din motivele pentru care ține mult la acest vehicul. În mașină, singură, cu muzica care-i place, fără cineva care să-i respire deasupra, se simte în pielea ei.

Ne-am oprit la benzinărie, dar nu ca să o alimentăm, ci mai degrabă ca Inna să se înfrupte din caserola cu hrișcă fiartă adusă de acasă. Cu muzică rap ce sună în fundal, când mai tare, când mai încet - atunci când cineva povestește vreo istorioară despre călătorii cu peripeții. Conduce calm, nu ridică viteza mai mult decât este nevoie. La așa-zisa graniță dintre Moldova și Transnistria, unde trebuie să prezentăm pașapoartele, Inna prezintă și actele de la mașină și controlorii îi verifică portbagajul. Sasha, prietenul pe care îl cunoaște de nouă ani, îi spune doamnei de la ghișeu: „fata foarte importantă cu părul roz vine imediat". După ce ne sunt verificate actele, ne vedem de drum cu talonașul ce ne spune că trebuie să ne întoarcem până la ora opt seara.
Era anul întâi la business și administrare când a încercat pentru prima oară graffiti, atunci a înțeles că a mers să învețe acolo unde nu trebuie. S-a transferat la frecvență redusă la Design vestimentar, făcând în paralel și Economie. Pentru că avea de plătit chirie și taxa de studii, a fost nevoită să lucreze ca și chelneriță. A ținut-o un an și jumătate și apoi s-a epuizat. A lăsat designul pentru care trebuia să mai învețe încă doi ani și jumătate, așa că a absolvit cu diplomă în economie. Se gândește că poate va mai reveni la design, dar nu în același format cum se gândea înainte, mai ales pentru că se aplică culturii hip-hop.

A pierdut o intrare, dar nu era o problemă, am ajuns lângă clădirea ce semăna cu o casă de cultură, fiind întâmpinați de Valerii, cu care Inna a făcut cunoștință la Urban Generation - de unde cumpărau vopsele spray și au început să comunice mai mult în ultimul an. El învață copiii să deseneze, iar Inna - arta graffiti, este a doua oară când fac un masterclass în Tiraspol. Valerii consideră că Inna este unica artistă din Republica Moldova care îmbină caligrafie cu street-art în muralele ei.

Într-o sală de spectacole cu pereții bordo și o mică scenă, în mijloc este o masă lungă, scaune ce o înconjoară din toate părțile și flipchartul gata de a colorat. Pe unii copii, Inna îi știe de la festivalul Urban Vibes pe care îl organizează de trei ani la sfârșitul lunii mai, cu alții face cunoștință abia astăzi, după ce cu toții s-au adunat la masă, Inna a început masterclass-ul. Izzy Izvne - așa o cunosc majoritatea celor prezenți. Numele Izzy l-a ales dintr-un desen animat, pentru că i s-a părut destul de unic (ca apoi să-și dea seama că este destul de des întâlnit). Izvne a venit mai târziu, din limba rusă, înseamnă „din cosmos, nepământean". Izzy cea din cosmos.

Nu are o rutină de care să se țină în fiecare zi, ci mai degrabă rutine sezoniere. Sezonul cald îl petrece desenând și se exprimă ca artist, dar sezonul rece, care era înfiorător de liniștit până la înființarea Urban Spirit – organizație ce are ca scop crearea unei comunități locale de hip-hop, din cauza că venitul în acest sezon este foarte mic. Acum totuși această parte a anului îi dezgheață partea organizațională.
Masa e plină cu carioci de toate culorile și hârtii albe. „Asigurați-vă că pentru început puteți desena bine pe hârtie, apoi treceți pe un perete". Ca toți artiștii graffiti a început de la graffiti ilegal. În 2007 a desenat primele ei graffiti, iar în 2011 a început să facă graffiti mai consistent. Având în vedere că vopselele sunt destul de scumpe (o sticlă de vopsea-spray este aproximativ 95 de lei), a strâns bani ca să și le cumpere jumătate de an, fără ca părinții ei să știe despre asta. După ce a făcut acele trei graffiti, a crezut că este prea crutaia (cool) ca să continue și ce ar mai putea pridumai (inventa)?

O istorioară pe care și-o amintește cu zâmbetul pe buze a fost de când lucra la cel de-al treilea graffiti. Nu putea ieși noaptea târziu, pentru că nu-i permiteau părinții, iar ziua nu putea pentru că erau șanse să fie amendată. Soluția găsită a fost să iasă dis-de-dimineață, părinților le spunea că era la alergat și era prea devreme ca cineva să fie treaz. Într-o dimineață a ieșit la ora patru, pentru că desenul era mai mare și avea nevoie de mai mult timp. A ieșit, a desenat și tot nu a reușit să-l termine. Acasă a ajuns pe la ora șapte, iar părinții ei o așteptau cu întrebarea: „Unde ai fost?. Ea răspundea: „La alergat". Dar cum în acea perioadă începuse să se întâlnească cu primul ei iubit, părinții erau suspicioși, fiindcă bănuiau că s-a trezit la patru dimineața să se vadă cu el.

Timp de o oră a încercat să-și convingă părinții că de fapt a fost la alergat, pe când ei insistau că au fost pe stadionul unde ea obișnuiește să alerge. Ceea ce Inna nu știa în acel moment era că avea stropi de vopsea neagră pe frunte care o dădea de gol. În final a recunoscut că a fost să deseneze.

Ce ai desenat?", au întrebat-o. „Graffiti", le-a răspuns și ambii părinți au răsuflat ușurați. I-au mulțumit lui Dumnezeu că nu se văzuse cu acel băiat, ceea ce la acel moment părea mult mai înfiorător decât graffitiul ilegal. Câteva zile mai apoi, dimineața devreme au mers împreună ca ea să termine desenul. Tatăl ei a stat la pândă, iar Inna desenat. După acest incident nu s-a mai apucat de graffiti decât în 2011.

La finalul masterclassului, care a durat o oră și jumătate, au făcut o poză de grup și Inna a primit în dar de la grup o lucrare înrămată în stil graffiti, cu pseudonimul ei: Izzy, ce a trecut din mână în mână pentru a fi semnată de toți cei prezenți la masterclass. S-a făcut ora 12 și am pornit în căutarea unui loc pentru a lua prânzul. În plimbările pe malul râului am văzut două steaguri ale Transnistriei și Rusiei și mi-a povestit că câțiva prieteni de-ai ei au desenat un graffiti acolo ca a doua zi să fie acoperite de acele două steagur
Inna visează la o școală hip-hop, unde toți – rapperii, parkouriștii, breakdancerii și graffiti artiștii, pot face cunoștință, interacționa și învăța unul de la altul. Aparte ele sunt solitare, raperul își citește rimele în studio sau pe scenă, breakdancer-ul dansează oriunde găsește spațiu și graffiti artistul își lasă amprenta pe peretele care-l inspiră. De la această idee s-a și început Urban Spirit. Inna crede cu înverșunare că copii sunt cei care vor duce graffitiul și restul hip-hop-ului la un alt nivel, dacă se va axa doar pe arta ei, atunci nu va putea crește la nivel mai mare, de aceea consideră importantă investiția în copii.

Scopurile și ambițiile Innei mereu au fost mari, pentru că știe că le poate îndeplini oricât de nebune nu i s-ar părea. Când apar proiecte internaționale sau festivale, Vanea, soțul Innei, o susține în toate. S-au cunoscut cinci ani în urmă, prin intermediul grupului de prieteni comun, el era B-boy (termenul pentru băieții breakdanceri), iar ea graffiti artistă. S-au căsătorit la sfârșitul lui februarie al anului trecut și urmează să-și sărbătorească prima aniversare.

Când îi spune o idee smintită și vede în ochii lui nedumerire și pe față i se citește uspakoisea (calmează-te), știind cât de important este asta pentru ea, el încearcă să caute cum să o ajute.
„Îmi înțelege pasiunea"
Vanea lucrează în sfera construcțiilor. Este electrician. Când Inna are lucrări ce sunt la scală mare, mai ales peste hotare, el o ajută cu căratul materialelor, să aranjeze cablurile împrăștiate de pe pereții clădirilor. El filmează și fotografiază procesul picturii, pe care Inna îl postează pe rețelele de socializare.

Hip-hopul îi ocupă 24 de ore din zi, se trezește, doarme și-l visează. Jumătate de an este artistă, alta - organizatoare. Vara și începutul toamnei se implică activ în proiecte și festivaluri în care modelează vopsele pe pereți, iar în perioada rece se ocupă de organizarea festivalului Urban Vibes de la sfârșitul lui mai, caută sponsori, scrie proiecte, negociază finanțări. Mai face și workshopuri, dar festivalul rămâne ca un examen final, cel mai mare eveniment de care se pregătește. În toți cei trei ani de când a organizat festivalul, acesta ieșea în minus, mereu apăreau ceva lucruri care mai trebuiau să fie cumpărate, dar speră că acest lucru se va schimba

Plimbându-ne prin centrul Tiraspolului Inna își găsește mașina cu ușurință, pornind înapoi spre casă. Trecem pe lângă un magazin pentru copii, al cărui perete Inna l-a pictat, nu în stilul pentru care este cunoscută, ci un cer însorit cu copii ce se țin de mână și denumirea magazinului. A durat o săptămână să-l facă. Inna nu știa cât să le ceară proprietarilor pe pictură, le-a propus 4000 de lei moldovenești, dar credea că pentru regiunea de peste Nistru ar fi o sumă mare. Spre mirarea ei, proprietarii bucuroși au acceptat.

Până a se regăsi în stilul unui cosmos cu planete în 3D și mici astronauți, Inna făcea personaje din desene animate (unul din minioni ce se afla pe strada Bănulescu Bodoni) și flori (sakura, ce acum e refăcută în stilul ei de pe bulevardul Grigore Vieru). Acum ar putea face, la solicitarea clientului, dar nu va fi acea parte din ea în desen. Apreciază artiștii care fac lucrări, pentru că spiritul lor are nevoie de asta, pentru că așa transmit un mesaj ce nu mereu rezonează cu standardele societății. Cel mai trist, spune ea, este făcând asta în Republica Moldova, era considerată vandalism, chiar dacă avea autorizație, oricum auzea și reproșuri precum:
- O bortă?

- Altceva nu ai putut desena?
Dar după ce își prezentase muralele în cadrul mai multor festivale internaționale și a fost inclusă în anul 2014 în cartea 100 European Graffiti Artists, atunci a început să-i fie văzută arta și solicitările de a face o murală au început să crească. Street Art-ul devenind un trend.

Cea mai recentă lucrare pe care a făcut-o a fost pentru parcul de troleibuze nr. 1 din sectorul Buiucani. În acea săptămână a avut parte de peripeții: ba ploua, ba vopseaua nu se usca cum trebuie. Rezultatul îți taie respirația: trei găuri negre încoronate de litere roșii și albastre, iar între ele un labirint de figuri în culori deschise, făcându-le să iasă în evidență. A făcut câteva cursuri de caligrafie, pentru a înțelege mai bine forma literelor, lucru important în graffiti. Murala a fost făcută în două săptămâni, iar acei șase ani în care a făcut graffiti au pregătit-o pentru acele două săptămâni în care s-a regăsit ca street-artistă.

Drumul înapoi spre Chișinău este mai rapid, se aude doar rap românesc și fredonatul ocazional al Innei după melodia pe care o schimbă periodic. Ideile îi vin la scală mare, pentru un an, cinci sau zece înainte, așa că nu are idei ratate, ci în producție pentru viitorul apropiat sau îndepărtat. Inna aseamănă acest proces cu condusul noaptea, nu vezi distanța finală, care poate fi uriașă, ci doar cât îți oferă felinarele, astfel fiecare scop este parcurs pas cu pas.

Am ajuns la a doua așa-zisă graniță, văd un tanc și ofițeri înarmați ce vorbesc limba română, întreabă dacă avem ceva în portbagaj, Inna răspunde că nu. Ofițerul glumește și întreabă dacă nu avem portbagaj sau nu avem nimic în portbagaj, iar Inna zâmbește și răspunde cu varianta a doua. Asta nu ne face mai puțin tensionați, nu avem ce ascunde, dar oricum stăm încordați. Ofițerul ne urează drum bun și continuăm drumul mai departe. Vedem punctul vamal pe unde am intrat, s-a format o coadă de mașini, dintre care și un microbus cu ruta Chișinău-Bender, cu pasageri ce urmează să-și prezinte actele la verificat.
„Peace, Love, Unity and Having Fun" acesta este sloganul pe care îl urmează Urban Spirit. Scopul nu este doar să unească pe toți cei din comunitatea hip-hop, dar și cei din afară, ca toți să facă cunoștință între ei și să interacționeze indiferent de vârsta, limba, naționalitatea, statutul financiar și altele pe care îl au.

Ceea ce a făcut-o pe Inna să se îndrăgostească de hip-hop a fost atunci când a început să facă rap în 2009, scoțând un album și șase videoclipuri. A renunțat la rap din cauza greutății de a vorbi în public, pe care încearcă să o depășească. Chiar dacă nu crede că se va mai ocupa serios de rap, oricum aceasta va rămâne parte din ea, aducându-și aminte cum e ca mereu să ai în cap ceva rime.

Când era mică visa să devină cântăreață, chiar și când cânta rap se vedea ca cântăreață, graffiti-ul și street arta nu intrau nicăieri în ecuație. Nu-i plăcea arta plastică în școală, a dat de gustul culorilor doar când a început să țină vopseaua spray în mână. Uneori mai simte rămășițele unei stări ce-i spune că trebuia să devină cântăreață, de parcă ceva nu a făcut, poate în viitor va reveni la acest vis, dar nu este sigură.Acum, arta nu este doar principala ei sursă de venit, dar își permite să facă ceea ce ea vrea în felul ei, iar când cineva o întreabă dacă nu s-a săturat să deseneze același lucru de fiecare dată, ea răspunde că nu, din contra, așa îi spune sufletul.

Trecem de aeroport și ajungem lângă un semn maro pe care scrie vinăria Atu, vinărie cu care Inna are o strânsă legătură. Doi ani în urmă a fost rugată să picteze întreaga fațadă a vinăriei, a rămas în relații bune cu proprietarii, în special cu Vlada Balica, care este managerul vinăriei.

În anul următor când Inna se ocupa cu pregătirile pentru festivalul Urban Vibes, i-a propus Vladei un parteneriat de sponsorizare a festivalului. Așa au ajuns să facă festivalul la vinărie. Toți pereții din jurul vinăriei au fost vopsiți de invitații festivalului. Mai apoi Innei i s-a propus un alt tip de colaborare ca să petreacă workshopuri cu turiștii, ea a acceptat. După turul și degustația, participanții, împreună cu Inna practică graffitti pe hârtie, apoi, pe un perete al vinăriei vopsit negru, fiecare își lasă inscripția acolo, iar la final primesc o sticlă de vin cu poza peretelui pe care l-au făcut împreună.
Câteva luni în urmă Inna a venit cu ideea de oferi culoare unui perete gri din camera în care petreceau workshopurile. A început cum o face mereu: vopsește toată suprafața în negru pentru a avea o bază. După ce acesta este uscat, cu creta își schițează cercurile pentru litere, pentru ca acestea să aibă locul potrivit. Din culorile alese, face fiecare literă, dându-le personalitate proprie cu mișcările pensulei. Imediat ce s-au uscat literele șterge creta rămasă, iar din borcanele cu vopsea, ia o cantitate generoasă și o aruncă pe perete.

Stropii par a fi aruncați aleatoriu, dar își au scopul bine calculat, de a complementa culoare ce stă dedesubt. Deasupra începe să facă conturul cercurilor ce urmează a fi transformate în planete, care ori ies ori intră în gaura neagră într-un cosmos viu colorat. O nuanță a culorii mai închisă jos, una mai deschisă sus, pentru a imita pe cât posibil căderea luminii. La final, după ce îi aruncă o ultimă privire asigurându-se că totul stă la locul său, adaugă astronautul pierdut sau curios în acel univers și semnătura ei cu spray alb: Izzy Izvne.

Vedem porțile orașului și Inna se gândește ce mai are de pregătit până la sărbătorile de iarnă, își aduce aminte de finanțarea pe care tocmai a câștigat și împărtășește bucuria cu prietenii. Zilele astea are în minte doar festivalul. Dacă nu se pregătește și nu pune la punct totul din iarnă, atunci sezonul cald nu va fi prosper. Până la sfârșitul lui mai, mai are încă multe de pus la punct.

Își lasă prietenii de unde i-a luat și conduce mai departe spre casă pe străzile Chișinăului cu muzica pe placul său, fericită că azi a călătorit și a făcut artă.
Autoare:
Cătălina Ceban
Fotograf:
Mihail Calarașan
Editoră:
Oana Sandu, Decât o Revistă

Opiniile exprimate în această publicație nu reprezintă neapărat viziunile Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), German Marshall Fund of the United States (GMF) sau ale partenerilor săi.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *