Istoria unui fost hoț de buzunare

„Eu duceam un mod de viață criminal, credeam atunci că sunt cel mai șmecher.” Vitalii Mișin, un tânăr de 36 ani, privește senin cu un zâmbet politicos, încercând să mascheze emoțiile. Discursul său nu este foarte deschis, își povestește istoria rapid, ca pe un șir de evenimente care nu-l privesc.

Eroul nostru era acel om care intra în scara blocurilor, amenința oamenii cu cuțitul și-i jefuia de tot ce aveau de preț. Nu pare deloc mândru și fericit de acest lucru acum.

Prima dată când a fost condamnat la închisoare avea 21 ani. A petrecut după gratii cinci din cei șapte ani.

„Acești cinci ani nu mi-au dat și nu m-au învățat nimic. Cu ce ne ocupam? Acolo, în fiecare zi, te ocupi cu ceea ce nu-ți place, comunici cu oameni pe care nu i-ai fi întâlnit în altă parte”.

După patru ani de comportament impecabil, a fost inclus în programul de resocializare și i s-a propus să lucreze în cariera de piatră de la Cricova, unde se afla și penitenciarul în care-și ispășea pedeapsa. S-a bucurat de această oportunitate, pentru că era conștient că nu știe să facă nimic. Așa că, mânuind manivelele unui buldozer care încărca pietriș, a mai făcut și ceva bani.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/2206183079629569/

În copilărie, Vitalii a avut libertatea de a petrece timpul în curte cu băieții. A început să fumeze la vârsta de șapte ani. Pe la treisprezece ani, asculta fascinat poveștile băieților mai mari, care se lăudau cu faptul că au furat bani, lucruri de preț. I se părea atunci că băieții aceștia sunt cei mai șmecheri, că au descoperit secretul îmbogățirii rapide și că el neapărat trebuie să fie ca ei.

Familia sa nu era tocmai un loc de liniște și pace. Părinții se certau deseori și băiatul petrecea tot mai mult timp cu gașca. Își iubea părinții, dar simțea deseori frica de a fi motiv de ceartă pentru ei. Acum părinții lui nu mai sunt în viață, iar el regretă că timpul pe care putea să-l petreacă alături de ei a fost dedicat pentru tot felul de lucruri neînsemnate.

Un alt regret purtat în suflet este faptul că nu a absolvit liceul, că nu a acordat suficient timp pentru studii.

A decis să lase școala și a început să lucreze cu tatăl său pe la paisprezece ani. Nu vedea sensul în studii atunci. Voia să lucreze și să aibă banii proprii. Șantierul de construcție era destul de accesibil pentru a face un ban. Tatăl său era maistru, iar Vitalii făcea de toate, de la măturat și cărat moloz, până la lucrări de tencuială și vopsirea pereților. Cu banii agonisiți petrecea cu băieții. Uneori se lăsa provocat și mai mergea cu ei la furat. Nu mai ține minte ce fura. Știe doar că, pe atunci, nu-i păsa de restul lumii.

Când a fost eliberat, părinții și fratele s-au gândit că poate i-au venit mințile la cap, își va găsi un loc de muncă și va fi în rând cu lumea. Fratele său l-a ajutat cu bani să închirieze un apartament și să-și vadă de viața sa. Vitalii căuta de lucru, dar fără mare tragere de inimă. Ne având prieteni, stătea în casă, privea televizorul și comunica la telefon cu femei. Simțea că sensul vieții s-a pierdut undeva pe drum. Apoi s-a întâlnit cu cineva din gașca veche și a început să se drogheze. Puțin câte puțin, a ajuns la droguri grele, pentru care era nevoie de bani și, fără să-și dea seama, s-a întors la vechile obiceiuri. Acum furturile și jafurile aveau un scop, banii adunați erau folosiți la procurarea unei noi doze de substanță activă.

„Când consumi droguri, te simți tot timpul rău, te doare permanent ceva. Ești nervos. Dar totul este temporar, mai ales dacă decizi ferm să te vindeci. Slavă Domnului, organismul meu și-a revenit. Mă simt foarte bine.”

În mai puțin de doi ani de la liberarea din detenție, a fost condamnat din nou.  A primit pedeapsa de șapte ani de detenție în colonie cu regim închis.

Anii de detenție au trecut searbăd și fără sens. Lipsa unei activități, a unui hobby măcar, l-a dus făcut pe Vitalii să-și piardă aproape definitiv gustul pentru viață. La un moment dat, a început să observe pe câțiva dintre bărbații care stăteau cu el, care discutau aprins ceva și păreau entuziasmați. A intrat în vorbă cu ei și a aflat că ei mergeau la niște discuții de grup. Aceste ședințe de discuții erau organizate de „Inițiativa Pozitivă”, un ONG care avea un proiect de reabilitare a persoanelor dependente de droguri și a foștilor deținuți. Vitalii a fost intrigat de colegii lui de detenție și a mers și el să vadă care-i treaba.

Cel mai mult mi-a plăcut, am atras atenție că erau în bună dispoziție. Ochii lor lucitori. Voiam și eu să fiu ca ei dar nu știam ce să fac. Ei mi-au zis că este program de reabilitare, și dacă o să vreau, pot să merg la acest program și mă voi schimba. Eu am crezut la început că este vorba despre un sanatoriu, unde nu trebuie să bei și să fumezi și va fi ceva de lucru și te vei schimba.

Ultimii doi ani au trecut sub semnul schimbării. Mergea la orele de discuții, asculta povești, vorbea și el despre istoria lui. Învăța să comunice despre problemele și trecutul său. Voluntarii l-au convins să participe la programul de reabilitare pentru utilizatorii de droguri și foști deținuți.

A fost eliberat din detenție la termen. Era seară și-i era frică. Nu avea idee ce-o să facă, nu știa cum să-și organizeze viața. A avut noroc de băieții de la „Inițiativa Pozitivă”. Au venit după el, au mers apoi împreună la apartamentul cuiva dintre ei, pentru ca a doua zi să se ducă direct în satul Berezchi, Anenii Noi, unde se află comunitatea de reabilitare a Inițiativei Pozitive și să petreacă acolo următoarele șase luni.

„Asta totuși nu e așa de ușor. Ca să te schimbi, nu este suficient să lași drogurile. Trebuie să-ți schimbi total personalitatea. În primul rând, trebuie să renunți la obiceiurile proaste care distrug viața…”

Acolo, a învățat să acorde ajutor, să fie atent la cei din jur. A învățat să fie atent cu sine, deoarece trecutul criminal nu este o pagină dintr-o carte, de care poți uita ușor. Acum, Vitalii este conștient că toată viața sa trebuie să fie dedicată schimbării.

Puțin câte puțin, Vitalii își întoarce viața: comunică cu fratele și sora, și-a găsit un serviciu care-i place și unde lucrează alături de oameni care-l înțeleg. Are alături femeia iubită, în care o vede pe mama copiilor săi. Merge regulat la biserică și la grupurile de discuții, unde continuă terapia împotriva obiceiurilor distructive. Are în plan să se întoarcă la școală, să absolvească liceul și să obțină studii superioare.

Gândul de a fura nu a dispărut definitiv. Eroul nostru este atent la momentele sale de slăbiciune, conștient că nu are dreptul să se lase dus de val. Orice gând de a fura un portmoneu lăsat pe o masă sau gândul de a se relaxa cu o țigară este prins și dus la discuții. Acolo, în grupurile de ajutor reciproc, va povesti fiecare detaliu, de ce i-a venit acest gând și cum s-a simțit în acel moment. Și asta pare să fie cel mai ușor lucru acum. Pentru că de resentimente nu va scăpa în curând.