Veronica este introvertită. Preferă să tacă, decât să inițieze discuții, darămite să se aventureze în discuții mărunte. Nu-i place să fie în centrul atenției sau să se afle în spații aglomerate. Este vegetariană, are o plantă carnivoră și este deseori neînțeleasă de alții.

„Sunt zile când, ca să fii introvertit, nu te deranjează absolut deloc. Deși, ca să ajung să mă accept așa cum sunt, a trebuit să citesc multe articole din presa străină, pentru că la noi în media și în țară se vorbește foarte puțin despre introvertiți.”

E o dimineață înnorată de iarnă. Veronica iese din casa părintească de la Ialoveni, închide încetișor ușa după sine, trage cu ochiul la geamul fumuriu al casei, unde se vede ca-n oglindă. Își potrivește bereta roz, scoate căștile din buzunarul de la palton, bagă un capăt în telefon, alte două capete în urechi, caută ceva muzică și iese vioaie din ograda părintească.

Introvertita

Veronica face parte din oamenii care evită să se afle în centrul atenției. Se simte cel mai bine când are posibilitatea să creeze în liniște. Oamenii străini și aglomerația îi consumă energia. Ea este introvertită.https://reportaje.moldova.org/introvertita/

Geplaatst door Moldova.org op Woensdag 6 februari 2019

În tolba gri întunecată, de pe care te privește o mâță inteligentă cu ochelari roșii, are portofelul cu bani, încărcătorul la telefon, mănuși, prânzul, o sticlă cu apă.

La 08:55, apare microbuzul care o duce spre Chișinău. Prinde un loc pe ultimul scaun de la geam, dă muzica mai tare și se desprinde de realitatea din microbuz, de certurile pasagerilor cu șoferul, de nervozitatea oamenilor înghesuiți.

Enlarge

copie1
Ieșind din casă, Veronica-și aranjează părul, privindu-se prin geamul-oglindă.

Pe geam, însă, e interesant de privit. La început, coboară ochii și urmărește roțile microbuzului și șoseaua de sub roți, punându-și la încercare aparatul vestibular. Apoi ridică ochii și privește oamenii prin stații. Reușește să prindă imaginea unui bărbat în jur de 60 ani îmbrăcat în palton negru descheiat, purtând o pălărie de aceeași culoare cu boruri rigide. Un personaj atipic pentru stațiile de transport la periferia orașului.

„Geamul îmi permite să observ foarte multe lucruri care se întâmplă în jurul meu. De exemplu, la Telecentru pe o clădire, cam la nivelul etajului 11, este desenată o inimioară și de multe ori mă uit să văd dacă mai este acolo.”

Drumul până la serviciul său e lung, iese din microbuz în centrul orașului, trece printr-o subterană și urcă apoi într-un troleibuz. Când îți place timpul în singurătate, drumul lung până la lucru este ca o gură de aer.

Ajunsă la birou, salută colegii, udă floarea carnivoră și ascultă replicile colegilor. Ei râd de faptul că, dacă Veronica este vegetariană, măcar planta de care îngrijește, să fie carnivoră.

Lucrează într-o agenție creativă, alături de alți colegi, care după câteva luni de lucru i-au devenit prieteni. Scrie texte, fraze care captează atenția, editează fotografii și elaborează strategii de promovare a produselor. Cea mai mare parte a timpului stă cu ochii în calculator, răspunzând din când în când la replicile colegilor.

Enlarge

copie3
Veronica, la locul ei de muncă

Veronica spune că omul introvertit se consumă emoțional când comunică cu oameni necunoscuți sau se află într-un anturaj aglomerat și gălăgios. Prin urmare, va depune toate eforturile să evite situațiile acestea. Va mânca la ea acasă în loc de restaurante, va asculta muzica în căști și nu va merge la concerte.

Pe la 12:00, Veronica își scoate caserola cu mâncarea pregătită acasă și merge la bucătărie, unde ia masa cu unele colege. Primele luni de lucru la acest job nu mânca la prânz pentru că se simțea incomod alături de noii colegi.

„Dacă eu nu cunosc omul, n-am să mă duc să-l întreb, ce film a privit sau ce carte a citit și i-a plăcut.”

Mâncarea ei e compusă din legume, paste, humus. Carnea lipsește. Fiind mezina unei familii cu patru copii, când a decis să fie vegetariană, a avut de înfruntat un pic de neînțelegere din partea celorlalți membri. „Cum adică să nu mănânci carne? Veronica, te alinți!” Când au văzut că a trecut timpul și Veronica o ține tot pe-a ei, și-au schimbat părerea. Acum se mândresc oarecum, că ea se alimentează sănătos.

Produsele alimentare sunt singurul lucru pentru care iese la cumpărături. Demult nu mai știe cum arată magazinele de haine. Simplul gând la shopping fizic îi provoacă disconfort. De câțiva ani ea-și cumpără hainele și produsele de îngrijire doar online. Râde când își dă seama că fiecare detaliu o arată tot mai retrasă. Cu toate acestea, recunoaște că nu s-ar duce acum în vreun centru comercial, nici la cele mai mari reduceri.

 „Îmi pare foarte comod să comand produse online. Acolo ai toată libertatea să răsfoiești prin toate ofertele, să pui în coș. Știi exact când vine produsul și cumva eu am un simț destul de bun la lucrurile care mă reprezintă. Nu am întors niciodată înapoi nici haine, nici produse de îngrijire.”

Ziua ei de lucru se termină deseori aproape de 19:00. Dacă unii, seara după lucru, merg la sport, Veronica are și aici un cuvânt de spus. Ei, cum de spus, mai degrabă de tăcut. Activitatea ei sportivă e destul de specifică. După ce a avut o tentativă de a merge la o sală de sport și n-a avut suficient timp sau forțe să meargă regulat, și-a încărcat în telefon o aplicație ce o ajută. Acum, de câteva ori pe săptămână, ea face sport urmând indicațiile din aplicație și consideră perfect acest mod de a face sport.

„Câteva luni am mers la o sală de fitness. Asta a fost vreo doi ani în urmă. După câteva antrenamente, n-am reușit să merg o perioadă, mă simțeam vinovată din cauza banilor pierduți și că rămâneam în urmă. Apoi am pierdut abonamentul și am zis că nu mă mai duc.”

Acasă este zona ei de confort. E locul învăluit de mister, unde noi nu am avut acces. Acolo, după o zi de lucru, Veronica își urmează rutina. Își pregătește mâncarea și hainele pe a doua zi, își face ritualul de frumusețe. Urmărește un serial pe Netflix și mai verifică o dată rețelele de socializare. Găsește un farmec aparte în aceste lucruri de rutină.

***

Veronica e omul care o să se bucure dacă vreo escapadă colectivă eșuează în ultimul moment. Din fragedă copilărie îi plăcea mai mult să stea acasă decât să meargă la grădiniță. Totuși, zice că a avut noroc de prietene extrovertite, care au „tras-o de mână” la diferite evenimente. Așa a ajuns într-o comunitate de voluntari, unde a cunoscut oameni de tot felul, a fost implicată în activități de comunitate și a călătorit. A ajuns acolo în primul an de facultate. Timpul petrecut cu alți voluntari și activitățile creative au determinat-o să privească din alt unghi pasiunile sale din adolescență, când scria texte și versuri sau își imagina diferite scenarii la cărțile citite.

Enlarge

IMG_4015
Casa este locul de refugiu, înafara ei, Veronica preferă să evite locurile aglomerate.

Acum trei ani, pe timp de vară, Veronica a locuit în Slovacia, la o fermă, într-un sătuc dosit de lume. A ajuns acolo printr-un program cultural, fiind în echipă cu alți doi tineri din Serbia. Cu acces limitat la Internet, fără televizor și doar cu o consolă radio, Veronica s-a regăsit într-un loc perfect pentru introvertiți. Alături de cei doi sârbi, îngrijea de cai, oi, câini și pisici. La un moment dat, în familia unuia dintre ei s-a întâmplat o tragedie și au plecat ambii în Serbia. Veronica a rămas singură pentru o săptămână la acea fermă. Și, cu toate că avea destul de multe de făcut, își amintește despre acel timp cu mare plăcere, ca despre o perioadă când era foarte împăcată cu sine.

„Acest reportaj a fost finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile din articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA”.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *