Migrația este unul dintre cele mai dureroase procese prin care trece societatea din Republica Moldova. Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, fiecare al cincilea copil din Moldova are cel puțin un părinte plecat la muncă peste hotare, iar cinci la sută cresc fără mamă şi tată, ambii lucrând în străinătate. Cristina Banari este și ea parte a acestei statistici. Are 24 de ani, iar din 2013 este tutorele oficial al surorilor sale mai mici: Alina și Victoria, de 13 și respectiv 10 ani.

„Peste tot, împreună”

Soarele răsare și-și plimbă razele pe acoperișul casei cu fațada gri. Iepurașii de lumină sar pe prispa pe care stau adunați papuci de diferite culori și mărimi. Un băiat de trei ani, fiul Cristinei, își lipește vârful nasului de geamul care privește spre curte. L-a trezit zgomotul de afară și oamenii care trec de-a lungul potecii. S-a trezit devreme și are chef de joacă. Fuge prin casă și o găsește în bucătărie pe Victoria, mătușa lui care este mai mare cu doar șapte ani. Zgomotele din bucătărie o trezesc și pe Cristina. Tânăra îmbracă un maiou alb ce se mulează pe corp. Intră în bucătărie în timp ce-și strânge părul în coc. Sora mai mică toarnă ceaiul în căni și aranjează pe masă fructele, pâinea și salamul.

Ziua începe mai devreme, pentru că membrii familiei vor să meargă la un concert. „Mergem împreună peste tot. Tot timpul liber îl petrecem împreună, așa este mai vesel și eu sunt liniștită că fetele sunt în siguranță”, ne spune Cristina, o tânără cu șuvițe blonde, ochi de un albastru senin și privirea caldă.

„Eu sunt mare” – MIgrația care maturizează copiii

Fiecare al cincilea copil din Moldova are cel puțin un părinte plecat la muncă peste hotare. Acești copii sunt nevoiți să se maturizeze devreme și să facă față provocărilor care îi așteaptă în fiecare zi. În reportajul de mai jos aflați povestea unei familii care nu a fost ocolită de valul migrației și care luptă pentru un viitor frumos. https://reportaje.moldova.org/eu-sunt-mare-migratia-care-maturizeaza-copiii/

Geplaatst door Moldova.org op Woensdag 14 november 2018

Din dormitor iese somnoroasă Alina. Are 13 ani și, de obicei, se trezește cel mai greu. Se așează cu mișcări mecanice pe scaunul din colț al măsuței și-și pleacă capul deasupra firelor dense de aburi ce se ridică deasupra cănii cu ceai. Cristina stă sprijinită de pervaz și-i privește cu afecțiunea unei mame.

„Fiecare minut costa o avere”

Părinții Cristinei, Alinei și Victoriei au plecat să lucreze peste hotare când Cristina era încă mică. Era lăsată fie în grija bunicilor, fie în grija rudelor apropiate. De mică a învățat să se descurce singură, să-și gătească sau încălzească mâncarea când venea de la școală, să nu aștepte pe cineva să o ajute să-și facă temele pe acasă, să-și poarte singură de grijă și să nu-și facă de rușine părinții, care au fost nevoiți, din cauza greutăților, să plece departe de ea. „Și acum plâng când mama urcă în avion”, spune tânăra, încercând să-și stăpânească lacrimile. Surorile ei au trecut mai ușor despărțirea de părinți, pentru că o aveau alături pe Cristina. Apoi, și rețelele de socializare au reușit să taie din distanță și dorul de părinți. „În fiecare seară vorbim cu mama. Acum parcă nici nu o mai simți plecată”, adaugă Cristina și-și amintește de copilăria ei când putea să discute la telefon cu părinții doar două minute, pentru că fiecare minut costa o avere.

Responsabilitățile care s-au adunat după ce părinții au plecat să lucreze peste hotare, au contribuit la maturizarea Cristinei. Ea era cea care mergea la ședințele de la școală, ea era cea care era alături de surorile mai mici la 1 septembrie, tot ea era cea care le încuraja când le era frică că nu se vor descurca sau nu dormea nopțile când ele se simțeau rău. „Mama este departe nu pentru că-i place, ci ca să ne ofere un viitor mai bun și de aceea trebuie să muncim mult ca să nu o dezamăgim”, constată Cristina, care așteaptă cu nerăbdare ziua când mama nu va mai trebui să plece.

Dorul de o îmbrățișare

Cele două surori mai mici ale Cristinei învață bine. Dovadă sunt diplomele de merit care împânzesc pereții din living. Pe lângă școală, fetele mai fac lecții de muzică, dansuri și sport. „Un copil este ceea ce modelăm noi. Ceea ce pui în ei, aceea și crește”, opinează Cristina, în timp ce împletește părul Victoriei, care este veselă, vorbăreață și ușor neastâmpărată. Se întristează că nu poate merge cu Alina în centrul satului, unde se întâlnește cu prietenii. „Trebuie să mai crești”, o liniștește Cristina și o strânge în brațe până sora nu începe să râdă în hohote.

Cristina evită orașele mari și gălăgioase. Îi place satul învăluit în liniște și râulețul mic unde își petrec serile calde de vară. „Este foarte bine să trăiești în Moldova, atunci când ai bani. Dar de obicei, aici nu trăiești, ci supraviețuiești”, spune ea.

Deși nu exclude faptul că peste câțiva ani s-ar putea să plece și ea peste hotare, Cristina recunoaște că nu are să lase acasă copiii, pentru că migrația lovește tare dureros în cei mici, care nu au nevoie de bani, de lucruri scumpe, ci de părinții care să fie aproape de ei și care să-i poată strânge în brațe când ei sunt triști.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *