Erau puține, erau diferite, erau „neastâmpărate” și visau să schimbe lucrurile spre bine. Vorbim despre deputatele din primul Parlament al R. Moldova, care au început o nouă filă în istoria Moldovei. Larisa Pocotilova a fost una dintre cele 11 femei din legislativul cu 380 de deputați.

59,3% din primul tur

S-a născut la 13 octombrie 1940, la Moscova. La Chișinău, a venit la vârsta de patru ani, iar în primul Parlament al R. Moldova a ajuns la vârsta de 50 de ani. „Nu mă gândeam să intru în politică. A fost o istorie interesantă. În acea perioadă, eram ingineră-șefă la Institutul de Cercetări „Kvant”, care se ocupa cu elaborarea și întreținerea sistemelor electronice în scopuri speciale și civile. Din cauza răcelii, am stat o săptămână acasă. Într-o zi, mă sună directorul Institutului și-mi zice să vin urgent la serviciu, la o ședință”. Acolo a aflat că se înainta un candidat pentru funcția de deputat în noul Parlament. „Cei de sus” voiau să-l înainteze pe directorul Institutului, dar oamenii o doreau pe Larisa Pocotilova. Astfel, din 800 de angajați prezenți la ședință, 650 au votat-o pe ea. Femeia cu ochelari fumurii pe care-i potrivește pe vârful nasului la intervale regulate de timp, recunoaște că nici nu a avut suficient timp să se sperie. „Singurul lucru care mă îngrijora era că nu eram pregătită pentru așa ceva, dar cunoșteam problemele din interiorul uzinelor și atunci am zis că mi-am găsit rostul: voi face auzită vocea angajaților acestor fabrici”.

La 25 februarie 1990, când au avut loc primele alegeri democratice pentru Sovietului Suprem al RSS Moldovenească, ea a fost aleasă deputată. Atunci a obținut 59,3% din voturi, fiind în lista celor 20 de deputați aleși din primul tur.

Potrivit ei, numărul prea mic de deputate în Parlament era cauzat de rolul femeii din acea perioadă și anume să lucreze la vreo întreprindere, să aibă grijă de casă, de copii și de soț. „Mă bucur să văd că, în prezent, femeile sunt mai active și se implică în politică. Parcă au și mai multă liberate, deși continuăm să fim o societate patriarhală cu viziuni centrist-masculinizate și distorsionate în ceea ce privește rolul și acceptarea femeii în cadrul structurilor decizionale și politice”, subliniază deputata.

„Împușcau în mașina noastră”

Ședințele primului Parlament aveau loc zilnic și se desfășurau în teatrele din Chișinău. „Acestea durau ore în șir, după care mergeam acasă cu teancuri de documente, pe care le citeam până seara târziu ca să le putem discuta și vota a doua zi. Cam așa era programul unui deputat”, spune Larisa Pocotilova.

Totodată, ea își amintește de situația tensionată, înainte să înceapă Războiul de pe Nistru. Zeci de transnistreni se adunau în fața teatrelor, unde aveau loc ședințele Legislativului și pândeau deputații, îi băteau, îi aruncau în fântâni. Așa își manifestau dezacordul cu desființarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. „Erau nemulțumiți de noile reguli ale jocului și atunci își vărsau mânia asupra deputaților. De multe ori am fost nevoită să ies pe ușa din spate”, recunoaște ea.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/1949213398431727/

Un alt subiect dureros și care a stârnit cele mai multe dispute a fost limba rusă. Deputații voiau să adopte un proiect de lege conform căruia toate documentele trebuiau traduse în limba română. „Muncitori din diverse întreprinderi s-au revoltat pentru că aveau proiecte de colaborare cu mai multe țări din spațiul post-sovietic. Atunci am decis ca limba rusă să fie numită „limba de lucru”, însă, în proiectul final aceasta apare ca „limba de comunicare interetnică”. Este trist că, după atâția ani, acest subiect iese iarăși la suprafață”, oftează deputata, în timp ce se așează pe scaunul galben din fața casei și urmărește meditativ cum vântul trece printre frunzele nucului ce conturează umbre răcoroase.

Larisa Pocotilova a fost printre puținii deputați care au mers în regiunea transnistreană și în Găgăuzia, atunci când oamenii s-au răsculat și au început să tragă focuri de arme. Acolo, povestește ea, a întâlnit oameni orbiți de ură și de idei ce-i făceau foarte agresivi. „Când am ajuns în regiunea transnistreană, au început să împuște în mașina noastră, nici măcar nu au vrut să ne asculte. Atunci am fost nevoiți să facem cale întoarsă, însă, la mijlocul drumului ne-am oprit, am analizat puțin situația, ne-am luat inima în dinți și ne-am întors. Cu mine erau mai multe femei deputate. De obicei, femeile erau trimise în locurile unde bărbații refuzau să meargă. Noi am fost puține, dar curajoase. Sigur, ne era și nouă frică și ne gândeam la familie noastre și ce aveam să facem în cazul în care situația avea să ne scape de sub control, dar știam că acolo trebuia să meargă cineva”, zâmbește cu tristețe Pocotilova.

„Corupția lovește dureros în Moldova”

Deputata din primul Parlament este dezamăgită de politica de astăzi. „Această politică nu va duce la prosperarea țării, pentru că este una absolut nereușită și este construită conform intereselor unei singure persoane. Mă uit la politicienii noștri care clipesc nevinovat și zâmbesc dulce de pe micile ecrane și-mi dau seama că, peste câțiva ani, ei, cei care ne fac tot felul de promisiuni, își vor găsi un loc sub soare în altă țară și vor pleca acolo, fără să le mai pese de soarta R. Moldova”, suspină femeia care visa la democrație când a venit în politică.

Deși, este conștientă că, astăzi, numărul de femei implicate în politică este considerabil mai mare, Pocotilova este ferm convinsă că politica are nevoie de mai multe femei. „Ele nu tolerează nedreptatea și sunt mai puțin coruptibile, iar acest lucru contează foarte mult, mai ales că anume corupția este cea care lovește cel mai dureros în R. Moldova.” La începutul anilor ’90, în pragul schimbărilor majore prin care trecea Moldova, corupția era un fenomen pe care l-a resimțit întreaga țară, inclusiv deputata Pocotilova, care își deschisese o afacere în producerea tutunului. Deși achita impozitele la timp, când afacerea a devenit competititvă în fața monopoliștilor din domeniu, au început presiunile, amenințările și intimidările care, în cele din urmă, au dus la desființarea afacerii. „Asta se întâmplă și acum. Lucrul cel mai greu de înțeles este că toți acești „șmecheri” sunt protejați de polițiști”, oftează ea.

Plimbându-se prin grădina sa plină cu flori aduse din lumea întreagă, deputata vorbește despre exodul populației și golul pe care-l lasă acest fenomen în economia și viața R. Moldova.  „Înțeleg că mulți au plecat pentru că nu au găsit un loc de muncă aici, dar nu este o soluție să părăsești această țărișoară care are nevoie vitală de tineri educați, corecți, care să vrea să contribuie la dezvoltarea țării și să rupă acest cerc vicios și coruptibil care s-a creat în politică și în alte domenii”, conchide deputata.

Sprijinită într-o cârjă de fier, se îndreaptă cu pași mici și grei, spre casa în care locuiește deja de șapte decenii. Casa ei e un monument de arhitectură de însemnătate națională, amplasat în centrul istoric al Chișinăului. Viața, amintirile și trăirile ei rătăcesc printre holurile înguste ale acestei clădiri cu tavane înalte, mobilier din lemn de o vechime de peste 250 de ani, moștenite de la bunici, geamuri largi și draperii grele, prin care se strecoară șuvițe subțiri de lumină, ce se joacă cu particulele minuscule de praf, adunat pe cărțile frumos aranjate pe rafturile unei biblioteci mari.