O SCURTĂ ISTORIE URSS. PARTEA IV
Cum se învăța
pe vremurile sovietice
Foto: regnum.ru
Sistemul de învățământ din perioada sovietică a trecut prin diferite reforme care a afectat atât elevii, cât și profesorii. Mai mult, în școală era foarte prezentă propaganda politică a Partidului Comunist, pentru că regimul sovietic încerca să formeze „omul societății comuniste", dar această iluzie s-a prăbușit odată cu destrămarea URSS.

Totuși, Partidul Comunist al URSS atât de mult își dorea să formeze noul om sovietic încât a încercat să introducă propaganda chiar și-n studierea fizicii, matematicii. Au manipulat cu cifrele privind rata analfabetismului ca să-și asume ulterior merite, au trecut școlile generale sub administrația colhozurilor și sovhozurilor, apoi au orientat învățământul spre cel tehnic.
Ion Dombrov împlinește anul acesta 92 de ani. Are în spatele său mai mult de 65 de ani munciți în sistemul de învățământ. Întâi a fost învățător la clasele primare, apoi a fost profesor de limba și literatura română. A fost și lucrător la Ministerul Învățământului, a fost director de şcoală în satul natal, Tudora, a fost și şef al secţiei raionale de învățământ Ştefan-Vodă.

În acești ani, profesorul a fost martor al tuturor schimbărilor făcute în educație, atât în perioada sovietică, cât și după independență. Își amintește cum, la începuturi, sistemul de învățământ era de 7 clase, apoi de 8, apoi de 10. A trecut aproape prin toate reformele, astfel încât, a fost nevoit ca mulți profesori din sistemul de învățământ să se perfecționeze. Nu i s-a dat ușor, însă a mers înainte, la fel cum a mers seară de seară să-și caute elevii care se ascund de școală și să-i întoarcă la ore.
Noi vrem copiii noștri să fie educați în spirit comunist, să li se formeze principii comuniste… adică principii de om foarte cult, să aibă dragoste pentru patria socialistă, prietenie, tovărășie, umanitate, cinste, dragostea pentru munca socialistă și o serie întreagă de alte calități înalt înțelese de toți. Fragment din manualul „În ajutorul învățământului de partid. M. I. Kalinin despre educarea și instruirea tinerelor generații", recomandat în calitate de îndrumar profesorilor. A fost făcut la Editura de partid a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei la Chișinău în anul 1966.
Asta se întâmpla în anul 1975 când învățământul general mediu (IX-X) a devenit obligatoriu. „Pentru că toți ne spuneau: în celelalte republici, procentul copiilor cu studii medii este mult mai mare, iar noi rămânem în urmă. Noi îi credeam. Dar mai târziu, m-am convins că aceasta este o mare minciună", povestește învățătorul emerit.

Potrivit profesorului, obligativitatea studiilor, în general, era un lucru bun. „Aveam un elev mare de vreo 14 ani și el era în clasa a IV-a. Și nicidecum nu putea să termine. Ba fugea de la școală și eu eram nevoit să ne ducem acasă, să-l prindem și să-l aducem la școală. Într-o zi îl prindem pe copil. Ion. Și începem noi să-i spunem ba una, ba alta. „Măi, o să termini școala, măi, o să fii cutare". Băiatul ne-a ascultat, dar… ne-a înjurat. Atunci președintele colhozului i-a ars două picioare la fund", a menționat profesorul. În URSS, unii părinții le permiteau profesorilor să le bată copiilor, dacă nu erau ascultători. După ce Ion a primit „corectarea", nu a mai fost văzut în sat. A fugit în altă localitate, pentru că știa bine că profesorii îl vor căuta mereu să-i dea „știință de carte", să poată număra, calcula, să poată citi și scrie.
În anul 1940, când a început „lichidarea analfabetismului" de către sovietici. Se spunea că nivelul de educaţie al moldovenilor ar fi fost cel mai scăzut faţă de celelalte republici sovietice occidentale.

Asta se întâmpla din mai multe motive. În 1940 și în 1944 în România, odată cu apropierea Armatei Roșii, au avut loc exodurile masive ale intelectualilor basarabeni. Apoi, către sfârșitul anilor '40, instituţiile implicate în campania de alfabetizare au subestimat coeficientul real al analfabetismului, pentru că voiau să-și pună în valoare meritele și să exagereze proporția analfabetismului sub fosta administrație românească. La rata mare a analfabetismului a contribuit și faptul că, în vara anului 1945, a avut loc oficializarea definitivă a alfabetului chirilic pentru limba „moldovenească". [1]

Autorităţile sovietice considerau că după anul 1959, în RSSM a fost lichidat analfabetismul. Totuși, această problemă a continuat să figureze pe ordinea zilei a Secţiei de agitaţie și propagandă a CC al PCM până la mijlocul anilor 1960. O dovadă a calităţii joase a învăţământului sovietic era numărul mare de repetenţi. Asta pentru că, în special în mediul rural, colhoznicii erau constrânși să realizeze un anumit număr de „trudozile", deseori apelând la ajutorul copiilor. [1]

Oricum, autoritățile sovietice erau nemulțumite și au decis să orienteze sistemul educațional spre un învățământ politehnic. Din 1956, școlile medii au fost trecute sub tutela colhozurilor și sovhozurilor, fabricilor și uzinelor.
Să fii activist pe tărâm obștesc înseamnă să-ți dai toate forțele și energia pentru binele societății, să te înveți să-ți subordonezi interesele personale celor obștești. Școala sovietică, organizațiile pionerești și cele comsomoliste sunt chemate să le formeze elevilor priceperea de a milita pentru interesele societății, de a-și dezvolta spiritul activ și independența, să-i înarmeze cu deprinderi organizatorice, necesare participării intense la activitățile organelor de autoadministrație comunistă.

Fragment din manualul „În ajutorul învățământului de partid. M. I. Kalinin despre educarea și instruirea tinerelor generații". Editura de partid a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, Chișinău, 1966.
Sociologul Petru Negură spune că în URSS accesul la educație pentru fiecare om a fost un mare avantaj. „De exemplu, tatăl meu a fost țăran, a fost și cioban la un moment dat, cu părinți țărani. El a fost promovat și a reușit, într-o perioadă de 10 ani, să facă un doctorat în psihologie în Harvard-ul sovietic, adică în Universitatea de Stat din Moscova. Nu este un caz singular, pentru că foarte mulți intelectuali sunt de origine rurală și cu părinți analfabeți", concluzionează specialistul. Mai mult, Negură spune că orientarea spre învățământul tehnic a fost un lucru bun, ceea ce lipsește sistemului nostru de astăzi de învățământ.
Petru Negură, sociolog
Sovieticii aveau nevoie de bombă atomică, de sputnic, de primul zbor în cosmos și de cosmonauți. Lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă fizica ar fi fost ideologizată așa cum s-a încercat în anii `40, de exemplu. S-a încercat un fel de introducere a unor elemente utopice în fizică. Fizicienii au spus NU. „Dacă voi vreți bombă atomică, atunci ne lăsați să facem fizică, după regulile fizicii și nu după regulile Comitetului Central al Partidului Comunist".


Ei și-au dobândit o suficientă autonomie ca să facă știință și nu propagandă. La un moment dat, era o inflație de ingineri calificați. Noi astăzi avem o lipsă totală de specialiști, de ingineri, fizicieni, nu vorbesc despre tehnicieni care să pună becurile.


Învățământul în perioada URSS a fost gratuit, cu excepția primilor ani de condeucere ai lui Stalin. În perioada lui Stalin, cei care nu aveau bani, trebuiau să prezinte un certificat prin care să demonstreze că nu au resurse financiare și ulterior erau acceptați la studii. Dar, spre sfârșitul conducerii lui Stalin, apoi sub conducerea lui Hrușciov și Brejnev studiile erau gratuite, inclusiv în universități. Mai mult, studenții primeau și burse. Profesorul Ion Dombrov spune că atunci existau examene la admitere la studiile superioare, practică care ar fi binevenită astăzi, întrucât în lipsa acestora, există risc de corupție.
Transformarea comunistă a societății este strâns legată de educația omului nou în care trebuie să se îmbine armonic bogăția spirituală, curățenia morală și desăvârșirea fizică. Omul societății comuniste de mâine nu va avea trăsăturile nedemne generate de orânduirea bazată pe exploatare - egoismul specific proprietarului privat, tendința de a trăi pe contul muncii altuia, filistinismul, individualismul. Fragment din cartea „Întărirea legăturii dintre școală și viață și dezvoltarea continuă a sistemului învățământului norodnic în țară. Tezele Comitetului Central al PCUS și Sovietului Miniștrilor al URSS", editura de partid a Comitetului Central al PC din Moldova, Chișinău 1958.
Tilda Publishing
Foto: vklvsk.blogspot.com
Îndoctrinarea politică
Sociologul Petru Negură își mai amintește de anii `80 când era elev, pentru că în școală erau lecții de alfabetizare politică la care mergeau să se distreze. „Noi ne duceam la acele lecții să ne simțim bine, nu ca să ne umplem de propagandă. În anii ceia, era mai degrabă o formalitate și toată lumea era conștientă de asta. Atunci tinerii își permiteau o anumită revoltă, rebeliune față de discursul oficial. Apăreau diferite subculturi juvenile, tinerii ascultau rock".
În 1964 funcționau:
509
școli cu predare în limba rusă
461
școli cu predare în „limba moldovenească"
149
școli erau moldo-ruse
Sistemul educaţional sovietic a fost construit în trei trepte: învăţământul primar, învăţământul mediu incomplet și învăţământul mediu general. Școala medie de cultură generală activa în baza unor programe și manuale unice, elaborate și aprobate de autorităţile centrale.
În 1989 funcționau:
976
școli cu predare în limba română
413
școli cu predare în limba în rusă
123
școli erau moldo-ruse
Baza ideologică a învăţământului sovietic a fost educaţia în spiritul „internaţionalismului proletar" și al dragostei faţă de „patria socialistă", educaţia prin muncă și pregătirea profesională, educaţia ateistă și educaţia „în colectiv prin colectiv".

Toate luate împreună aveau ca scop formarea și afirmarea „poporului sovietic". De exemplu, un manual de citire pentru clasa a III-a prevedea teme precum: „Lenin cu noi în rând"; „Revoluţia din Octombrie"; „Pionerii"; „Comunismul" și altele. [1]
În 1989 funcționau:
455 300
elevi învățau în 1790 de școli
în anul 1950 în RSSM
107 406
de locuri au fost create
până în anul 1965
30%
aproximativ din numărul total de elevi din republică continuau să înveţe în schimbul II
Sistemul de învățământ din URSS a avut și bune și rele, însă un lucru este clar și recomandat de către autorii Sergiu Musteață și Igor Cașu ai volumului „Fără termen de prescripție. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa". Astăzi, ar trebui să se evite intruziunea politicului în conceperea manualelor de istorie și în predarea istoriei. Excluderea oricărei îndoctrinări și politizări a manualului este principiul pe care trebuie să fie bazată politica de stat în domeniul educaţiei. Manualele de istorie trebuie astăzi ajustate la realităţile și necesităţile societăţii și școlii contemporane și nu la interesele unor partide sau mișcări politice.
Resurse informaționale:

  1. Fără termen de prescripție. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa. Volum coordonat de Sergiu Musteață și Igor Cașu
2. În ajutorul învățământului de partid. M. I. Kalinin despre educarea și instruirea tinerelor generații. Editura de partid a Comitetului Central al PC al Moldovei, Chișinău 1966

3. Întărirea legăturii dintre școală și viață și dezvoltarea continuă a sistemului învățământului norodnic în țară. Tezele Comitetului Central al PCUS și Sovietului Miniștrilor al URSS. Editura de partid a Comitetului Central al PC din Moldova, Chișinău 1958

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *