Mai mult de opt ani în urmă, Liliana Botnaru și soțul ei au început să-și pună întrebări despre ce înseamnă durabilitatea și cum arată ea în realitate, de fapt. Împreună cu alte familii au încercat să înțeleagă cum pot să ducă un stil de viață mai prietenos mediului. Atunci tinerii și-au amintit de „Sciastlivoe”, o comunitate ecologică stabilită lângă s. Donici, Orhei.

Luând niște principii de la ei, schimbând-le pe altele, au înțeles ce căutau și ce vor să facă. Iar la Rîșcova, Criuleni, s-au stabilit după ce au aflat de alți doi ecologiști care trăiau deja în sat și încercaseră mai devreme să implementeze un sistem de colectare separată a deșeurilor.

„Noi am vrut să contribuim cu ceea ce cunoaștem și cu ceea ce putem face. Să încercăm să explorăm practici noi, metode noi. Să vedem dacă ele, într-adevăr, funcționează în condițiile noastre, că e una să citești cărți despre comunități ecologice din alte țări sau chiar să le vizitezi, dar e alta să încerci în contextul tău să creezi, să testezi ceva”, explică Liliana Botnaru.

Astfel, în 2014, în Rîșcova apare centrul comunitar „EcoVillage Moldova”. Și-au dorit ca acele construcții care urmau să apară pe teren să fie făcute din materiale cât mai naturale. Prima dintre ele - „Ciuperca” - este făcută din paie cu lut. Apoi a urmat casa rezidențială, centrul de instruiri și altele. Liliana și soțul ei se mută în sat toamna 2015, iar peste câteva luni, la EcoVillage se stabilește încă o familie.

„EcoVillage Moldova” este mereu deschisă spre noi colaborări și noi membri. Condiția este ca oamenii care vor să li se alăture să împărtășească ideile despre o viață cât mai ecologică.

Comunitatea are două opțiuni pentru noii membri: să cumpere o căsuță în sat în care să trăiască sau să se mute într-o căsuță separată de la „EcoVillage”, în care să practice coabitarea cu familiile care deja locuiesc acolo. Pe parcursul anilor, deja trei familii s-au mutat în Rîșcova.

Liliana își amintește că, atunci când s-au mutat în sat, au decis să facă un club ecologic în gimnaziu. Împreună cu tinerii, au făcut lecții despre cum să elaboreze și implementeze proiecte, iar asta a dat roade.

Copiii au ales să facă un parc. Pentru organizatori era straniu, pentru că satul este așezat la poalele Codrilor și în jur e foarte multă pădure. Însă argumentarea tinerilor era simplă: pe lângă faptul că nu există niciun fel de infrastructură pentru sărbători, cineva le-ar fi zis: „Să ies cu o prietenă undeva la plimbare, nu-i nicio băncuță în tot satul, în afară de bar, dar eu nu vreau să beau".

Astfel, tinerii au mers la primărie și au negociat să le fie alocat un spațiu. „Mă bucur că primăria a fost deschisă pentru ideile năstrușnice ale tinerilor", comentează Liliana.

Inițial, au făcut niște băncuțe din scânduri vechi, din niște roți... Și, deși tinerii care au creat parcul au crescut și au plecat din sat, ideea a rămas. Pe parcurs, oamenii s-au înțeles între ei să nu mai ducă caprele pe terenul destinat parcului, să nu mai depoziteze acolo lemnele sau materialele de construcție. Cineva din sat a cumpărat gard, altcineva a construit o masă de tenis.

„În fiecare an se făcea câte un pic, pentru că noi am mers pe ideea ca oamenii să se identifice cu acest spațiu”, explică Liliana. Recent s-a construit și o scenă la rugămintea corului din localitate.

În primul an, când încă se construia prima casă din complexul „EcoVillage”, cineva le dăduse niște răsad de roșii la mijloc de vară. Pentru că prețuiesc natura, răsadul a ajuns în pământ, a fost acoperit cu paie și udat din când în când.

„Țin minte că oamenii din sat se uitau chiorâș la noi. Li se părea straniu că noi construiam căsuțe din paie și lut, că plantam roșii în iulie, când iarba e până la genunchi, că nu prășeam în grădină. Dar în toamnă, când la mulți roșiile s-au uscat, la noi încă era roadă destul de bunișoară. Și oamenii chiar au venit la noi să ne întrebe de ce am pus paie la roșii”, spune Liliana. Activiștii ecologici din comunitate le-au explicat simplu - pentru păstrarea umidității și ameliorarea solului.

În următorii ani, câțiva săteni au preluat această practică. Uneori cer și niște paie, pentru că „EcoVillage” cumpără baloții angro.

Satul Rîșcova este renumit pentru cartofii pe care-i cultivă. Împreună cu „EcoVisio”, ONG-ul cu care împărtășesc aceleași valori, dar și o parte dintre clădiri, au decis să ajute agricultorii din sat să crească cartof natural.

Daniela Luca, coordonatoarea proiectului „Cartoful Rîșcovean”, povestește că în 2018 au pus la cale un proiect pilot în care au ales cinci fermieri din sat. Ei au fost ajutați, sub îndrumarea unui expert, să crească cartofii într-un mod cât mai natural.

În 2020, proiectul s-a extins și a acceptat fermieri din afara satului, pentru că erau foarte mulți interesați. Însă, deocamdată, doar doi dintre fermierii rîșcoveni au început procesul de conversie. Asta înseamnă că într-un an-doi vor primi certificat de „produs ecologic”.

Aurelia Bugneac este una dintre fermierii care se află în conversie. Anul acesta a recoltat aproape șase tone de produs natural.

Femeia de 56 de ani creștea cartofi și înainte, însă schimbarea a făcut-o în 2018, când a participat la seminarele de la „EcoVillage”. De la centru „a copiat”, așa cum spune Aurelia, mai multe practici. „Eu îmi amintesc prima dată când am văzut aici scris «centru ecologic». Dar eu mă gândeam: «cineva vrea să facă un business aici»”, râde femeia.

Ea povestește că lumea se uita „ca la o minune” cum construiau casele din paie și lut. „Dar acum îmi pare că fără centrul ecologic ar fi pustiu la noi în sat”.

„Aici am învățat să las natura să decidă, nu noi, să sporim biodiversitatea. Înainte de asta, eu săpam acasă la mine și așa de bucuroasă eram că găinile mâncau râmele. Dar amu - întâi închid găinile!”, recunoaște Aurelia.

A învățat ce este mulcirea și se străduie să adune cât mai multă mâncare pentru râme. „La un seminar am auzit că pe un metru pătrat trebuie să fie o sută de râme și eu mă strădui să le adun", povestește femeia.

A mai copiat alelopatia de la „EcoVillage” pentru a scăpa de insectele dăunătoare. Îi mai place să planteze și niște busuioc printre roșii, pentru că ambele plante iau gust și miros una de la alta.

Tot de la centrul ecologic a copiat ideea de sere. „Pentru că EcoVillage cumpără fructe și legume de la săteni, mulți au început să-și facă sere. Mă uit că și vecinii noștri și-au făcut. Noi am mai făcut două. Fiul meu a mai construit două”, povestește Aurelia. Aceasta spune că fiul ei s-a mutat anul trecut cu traiul de la Chișinău la Rîșcova și a mai preluat niște practici de la centru: „În interior, casa a fost lipită cu lut și paie. La mansardă a suflat cu ecovată. El are o casă mare, dar plătește foarte puțin, menține căldura, are izolare...”

Liliana Botnaru povestește că unul dintre proiectele cele mai recente inițiate de centru este unul de sensibilizare față de situația pârâului din localitate. „Noi avem un mic râuleț în sat, despre care nu se știa că el pornește de aici și se revarsă în lacul din sat. Din lac se varsă în Răut, iar din Răut - în Nistru”, spune femeia.

Pentru a aduce la cunoștință starea deplorabilă a râulețului, au organizat instruiri în fotografie pentru tinerii din localitate. Apoi au mers la izvorul râului, au fotografiat și au făcut o expoziție de hramul satului, iar drept rezultat, s-a făcut și un plan de acțiuni pentru protecția râului.

„S-au plantat niște copăcei pe marginea râului. Dar e nevoie de mai multe fonduri, pentru că trebuie adâncit în unele locuri, deoarece se înnămolește, se evaporă repede și câteodată are porțiuni unde se usucă complet”, explică Liliana.

În afară de proiectele descrise mai sus, „EcoVillage” a pus în practică și o grădină comunitară la gimnaziul din localitate, unde elevii învață să crească pomușoare și plante pentru ceai. De asemenea, centrul i-a învățat pe oameni să facă uscătoare de fructe din materiale reciclabile.

În viitor, își dorește să implementeze și un sistem de pășuni gestionate. „Este un spațiu unde vin văcuțele. Iată, săptămâna asta mănâncă iarbă aici, peste o săptămână mănâncă în altă parte”, ca iarba să reușească să crească.

„EcoVillage” a organizat și niște tururi gastronomice în localitate. „Cineva produce lapte, brânză, și poate să arate turiștilor străini procesul, altcineva gătește dulcețuri deosebite”, menționează Liliana. Deocamdată, sunt implicate trei gospodării, însă, din cauza pandemiei, activitatea a fost stopată.

Iar una din membrele „EcoVisio”, după ce a participat la un seminar al Platformei Egalitate de Gen, a venit cu ideea să creeze un club al femeilor în sat. „Chiar și nora mea, având trei copii acasă, s-a săturat să stea singurică. Ea tot ar vrea să vină, să comunice, dar unde să te duci cu trei copii? Dar aici s-a găsit loc pentru copii și jucării... Îi place foarte mult. Noi comunicăm, ne învățăm a împleti...”, povestește Aurelia Bugneac.

La clubul femeilor vin regulat aproape zece femei. „Noi voiam un spațiu unde să putem discuta despre educația copiilor, despre creștere personală, să încurajăm femeile să încerce ceva nou. De exemplu, o doamnă care vine la club cumva s-a inspirat și a mers să învețe cum se fac unghiile, sprâncenele”, povestește Liliana.

Faptul că au reușit încet-încet să facă o schimbare în viața unor săteni se datorează comunicării și integrării în comunitate a activiștilor de mediu de la centru – este concluzia la care a ajuns peste ani de activitate Liliana Botnaru. „Tu vezi că unele practici nu sunt durabile și vrei să le schimbi. Dar foarte mult contează cum anume faci asta, pentru că, dacă vii și arăți cu degetul sau chemi poliția, nu știu cât de departe poți să ajungi și nu știu dacă ajungi, în general, la conștiința omului”.

„Cred că acesta este un moment important pe care spațiul EcoVillage îl creează: ideea de comunitate. Parcă simți că nu ești singur și nu te lupți cu morile de vânt, dar poți să te ajuți reciproc”, spune tânăra.

În același timp, ea spune că simte nevoia unui „regulament” care ar clarifica statutul membrilor, valorile comunității. „Să ne asigurăm că suntem pe aceeași pagină. Pentru că fiecare poate interpreta într-un alt mod despre ce este și ce nu este EcoVillage”, concluzionează femeia. „Aceste aspecte sunt importante pentru coeziunea grupului...”

Deși au reușit să facă multe în sat, nu totul a fost atât de simplu. Liliana povestește că uneori există rezistență din partea oamenilor. De exemplu, în sat este o lutniță unde a alunecat terenul. Au plantat niște copăcei ca să oprească alunecarea, dar și pentru a împăduri zona. Însă, în primul an de la plantare, unii oameni din mahală „au ridicat întrebarea”: „De ce voi veniți aici cu plantările? Unde să pasc capra? Dacă puneți copaci, nu o să fie pășune”, ar fi zis ei. Respectiv, s-a plantat mai puțin, ca să rămână spațiu pentru pășunat. „E un proces continuu de comunicare”.

Se mai întâmplă să aibă „divergențe”, așa cum spune ecologista, cu primăria localității. De exemplu, asta s-a întâmplat când noul primar voia să amenajeze parcul și să mute canalul de scurgere a apei de ploaie mai aproape de gard, ca să mărească spațiul utilizabil.

„Ca să sape canalul, trebuia să taie niște copaci. Unele sălcii erau bătrâne și era riscul să cadă, dar altele erau tinere și chiar nu era nevoie să fie tăiate”, adaugă Liliana. „De tăiat copaci nu-i greu, de plantat și de avut grijă ca ei să crească suficient ca să dea o umbră durează mulți ani. Haideți întâi să plantăm și apoi să ne apucăm de tăiat”, a fost poziția centrului în acel moment.

Totuși, unii copaci au fost tăiați, alții au fost plantați, iar spațiul utilizabil al parcului s-a mărit. „Unii copaci, dacă noi am fi fost consultați, am fi recomandat să nu fie plantați, cum ar fi tuile, pentru că sunt copaci decorativi și nu rezistă bine în condițiile noastre. Dar s-au pus mesteceni și s-a amenajat frumușel. A apărut cineva care are grijă de spațiul acesta. Vara, cât a fost secetă, a udat copacii ca să supraviețuiască. Am simțit responsabilitate și grijă”, constată Liliana.

Un bărbat cu barba ușor crescută stă în stație și, picior peste picior, urmărește trecătorii. Veaceslav spune că a fost până la magazin și se odihnește la stație.

Discuția noastră este despre cum un centru de instruire ecologică încearcă, prin exemplul propriu, să schimbe viața comunității. „Menirea lor e simplă: de a face bine”, spune Veaceslav despre „EcoVillage”. „Satul în care trăiești este mai bine să-l vezi aranjat, să-l vezi curat. Să vezi că sunt tomberoane de gunoi, că lumea își dă seama și nu mai aruncă pe sub gard și nu-l duce în Codrul Orheiului, ca înainte”, spune bărbatul.

„Omul trebuie trezit. El doarme, mai ales acel din sat. Sunt tineri care-și dau interesul. Și iată tomberoane sunt, vin și strâng gunoiul... Ei s-au implicat și fac lucruri bune”, adaugă bărbatul cu ochi albaștri.

Chiar dacă se fac nenumărate instruiri legate de mediu, se observă că nu toți ajung la ele. Mai sunt din cei care dau foc „gunoiului” din frunze și iarbă. În unele urne pentru gunoi sortat stau pungi pline cu de toate.

Veaceslav, locuitor al satului Rîșcova, zice că „se fac lucruri bune în sat”

„Eu cred că dacă nu ar fi fost EcoVillage, Rîșcova ar fi fost ca oricare alt sat din raionul Criuleni”, constată Daniela Luca, coordonatoarea proiectului „Cartoful Rîșcovean”. „Centrul a dat un imbold de dezvoltare foarte mare multor săteni. Ei au ieșit din carapacea lor și unii s-au învățat să construiască eco, o parte lucrează la EcoVillage Farms... Mai lucrează cu străinii, au învățat chestii noi la bucătărie”, spune Daniela.

Ea crede că un asemenea centru ar putea să aibă succes și în alte localități, singura condiție fiind ca fondatorii să fie pasionați. „Iar oamenii din sat, deși sunt reticenți la început, odată ce văd altă viață, alte practici, se inspiră și le implementează în propriile gospodării”, concluzionează Daniela.

Relația dintre activistul de mediu și cetățean pare să fie una fragilă. Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și turism ecologic, spune că activistul de mediu, și nu numai, este perceput de oameni ca fiind un pic „departe de realitate!. „Nu știu de ce lumea crede așa. Sau se teme de activist. Dar ceea ce vine de la activist nu este perceput ca niște sfaturi, dar ca un fel de agresivitate”, spune tânăra.

Dar față de un centru ecologic ar putea să existe o altă atitudine, menționează activista.

Reportaj de Georgeta Carasiucenco
Editare de Marta Sterpu
Fotografii de Ecaterina Buruiană