colhozurile
Explicăm pentru cei care nu le-au prins
Mulți oameni din Republica Moldova sunt nostalgici. Privesc în trecutul sovietic ca într-un paradis în care ar mai vrea să se întoarcă. Visează și așteaptă să reînvie fostele ferme colective, fără să cunoască terorile din anii `30-`40 prin care au trecut cei care aveau proprietăți și care nu voiau să dea statului ceea ce au agonisit în timpul vieții.
În anii `30, liderii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste decid să creeze noi forme de organizare colectivă a agriculturii, care să-i „facă pe toții egali”. Peste noapte, toate proprietățile oamenilor ajung (ne)benevol în mâinile statului. Cei care se opuneau erau percepuți ca dușmani ai poporului și deportați. Pentru a slăbi rezistența proprietarilor de pământuri, liderii URSS au lansat două valuri de deportări și au organizat foametea, care drept rezultat i-a slăbit moral pe oameni și i-a făcut se se supună.
În anii `30, liderii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste decid să creeze noi forme de organizare colectivă a agriculturii, care să-i „facă pe toții egali”. Peste noapte, toate proprietățile oamenilor ajung (ne)benevol în mâinile statului. Cei care se opuneau erau percepuți ca dușmani ai poporului și deportați. Pentru a slăbi rezistența proprietarilor de pământuri, liderii URSS au lansat două valuri de deportări și au organizat foametea, care drept rezultat i-a slăbit moral pe oameni și i-a făcut se se supună.
O stână de oi urcă încet dealul. Doi ciobani pășesc în urma lor, zgârâind cu un băț pământul pe care s-a așternut ceața. În depărtare se aud câteva tractoare și sunetul unui ciocan care lovește într-o bucată de fier. Veaceslav Dermenji își pune câteva documente în automobilul albastru. Urcă în el, își potrivește oglinda, suspină adânc aerul rece cuibărit în mașină, pornește motorul și se îndreaptă spre marginea satului. Acolo merge zilnic deja de 30 de ani. Zi de zi, trece pe lângă inscripția ruginită, care te anunță că ești pe teritoriul sovhozului „Pobeda”.
Istoria sovhozului „Pobeda” începe în 1944. Deținea o suprafață de până la 8000 ha de pământ și avea 900 de angajați. Timpurile s-au schimbat, URSS-ul s-a destrămat, iar sovhozul s-a transformat într-o cooperativă agricolă.
În urmă cu un an, în fruntea cooperativei „Elita-Alexanderfeld” a venit Veaceslav Dermenji. „Aproape nimic nu s-a schimbat de la perioada sovietică. Doar că acum se folosește tehnică modernă, care implică mai puțin forța fizică”, povestește Veaceslav în timp ce se îndreaptă spre birou. Mirosul de lemn și hârtie îți umplu nările. Aici, ai impresia că timpul s-a oprit. În hol se aud oamenii care se salută: Zdrastvuite, Ilya Grigorievici - zdrastvuite, Maria Ivanovna. „Noi așa ne-am obișnuit să ne salutăm, folosind patronimicul. Dacă îi spui omului și numele tatălui, asta înseamnă că-i respecți părinții”, ne spune Veaceslav.
El recunoaște că deși sovhozul a dispărut demult în documente și e interzis de Legislația Republicii Moldova, structura acestuia rămâne și acum. „Avem aceleași departamente. Totul funcționează ca la sovhoz. Singurul lucru care s-a schimbat e că acum suntem proprietate privată și avem doar 190 de angajați”, subliniază el.
În urmă cu un an, în fruntea cooperativei „Elita-Alexanderfeld” a venit Veaceslav Dermenji. „Aproape nimic nu s-a schimbat de la perioada sovietică. Doar că acum se folosește tehnică modernă, care implică mai puțin forța fizică”, povestește Veaceslav în timp ce se îndreaptă spre birou. Mirosul de lemn și hârtie îți umplu nările. Aici, ai impresia că timpul s-a oprit. În hol se aud oamenii care se salută: Zdrastvuite, Ilya Grigorievici - zdrastvuite, Maria Ivanovna. „Noi așa ne-am obișnuit să ne salutăm, folosind patronimicul. Dacă îi spui omului și numele tatălui, asta înseamnă că-i respecți părinții”, ne spune Veaceslav.
El recunoaște că deși sovhozul a dispărut demult în documente și e interzis de Legislația Republicii Moldova, structura acestuia rămâne și acum. „Avem aceleași departamente. Totul funcționează ca la sovhoz. Singurul lucru care s-a schimbat e că acum suntem proprietate privată și avem doar 190 de angajați”, subliniază el.
Formarea agriculturii colective
În anii `30, conducerea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste decide să creeze noi forme de organizare colectivă a agriculturii. Dar pentru aceasta, e nevoie de pământ. Mult pământ adunat de la oameni și luat sub administrarea Uniunii. „Această nouă politică a fost implementată destul de anevoios, deoarece a contrazis declarațiile inițiale ale Revoluției și ale reprezentanților bolșevici care au spus: pământul - țăranilor și fabricile - muncitorilor”, povestește istoricul Sergiu Musteață.
Liderii URSS înțelegeau că nu au cum să ajungă la o construcție socialistă perfectă, în care toți să fie egali și să fie eliminate toate diferențele sociale, atâta timp cât oamenii vor avea proprietăți private. Însă, oamenii s-au opus. Anunțul că toată lumea trebuie să cedeze dreptul de proprietate a fost o lovitură dureroasă pentru oameni. Era al lor și peste noapte, se trezesc că nimic nu ar mai trebui să le aparțină. Trebuie să renunțe la proprietăți, pentru că statul vrea să-i vadă pe oameni în aceeași coloană socială. Nu mai puteau avea nici pământ, nici vite și nici tehnică agricolă. Statul ți le lua, pentru ca să fii egal cu vecinul care nu avea absolut nimic. „Desigur că pentru mulți a fost greu să înțeleagă și să accepte acest lucru. Când s-a început această campanie de colectivizare, concomitent a fost pornită și lupta împotriva celor care se opuneau campaniei: au pornit deportările, arestările și foametea”, povestește istoricul.
Liderii URSS înțelegeau că nu au cum să ajungă la o construcție socialistă perfectă, în care toți să fie egali și să fie eliminate toate diferențele sociale, atâta timp cât oamenii vor avea proprietăți private. Însă, oamenii s-au opus. Anunțul că toată lumea trebuie să cedeze dreptul de proprietate a fost o lovitură dureroasă pentru oameni. Era al lor și peste noapte, se trezesc că nimic nu ar mai trebui să le aparțină. Trebuie să renunțe la proprietăți, pentru că statul vrea să-i vadă pe oameni în aceeași coloană socială. Nu mai puteau avea nici pământ, nici vite și nici tehnică agricolă. Statul ți le lua, pentru ca să fii egal cu vecinul care nu avea absolut nimic. „Desigur că pentru mulți a fost greu să înțeleagă și să accepte acest lucru. Când s-a început această campanie de colectivizare, concomitent a fost pornită și lupta împotriva celor care se opuneau campaniei: au pornit deportările, arestările și foametea”, povestește istoricul.
Proprietarii de pământ erau percepuți ca dușmani.
Lichidarea chiaburilor prin expropriere şi deportare se făcea pentru a accelera ritmurile colectivizării şi a transforma acest proces într-o acţiune de masă. Se miza pe frica de deportare, care era implantată tot mai adânc în rândul ţăranilor. Primul val de deportări din 1941 a fost pentru lichidarea elitei locale, deportarea celor care aveau voce în sat. Apoi a urmat foametea organizată. „Totul se făcea pentru împlinirea planului stabilit de către metropolă, de către Moscova”, povestește istoricul Musteață. El povestește că unele documente din acele timpuri arată că multă lume s-a opus. Unii chiar cu text deschis spuneau că așteaptă eliberarea, ca să revină la „normalitatea” din perioada interbelică, perioadă în care au suferit la fel de mult.
Dar cea mai dureroasă lovitură pentru oameni a fost în 1949. Deportarea din iulie `49 a avut efectul scontat: timp de câteva zile populaţia RSSM a trăit într-o stare de frică intensă, că va fi deportată în Siberia dacă nu va intra în colhozuri. După terorile prin care au trecut, oamenii erau atât de obosiți și storși că au renunțat și s-au supus dorinței sovieticilor de a implementa colectivizarea. În rezultat, de la 6 iulie pâna la 1 septembrie 1949, în RSSM au fost organizate 750 de colhozuri în care au intrat 183.333 de gospodării ţărăneşti (procentul gospodăriilor ţăraneşti colectivizate, sporind de la 32,2 la 71,7%).
Dar cea mai dureroasă lovitură pentru oameni a fost în 1949. Deportarea din iulie `49 a avut efectul scontat: timp de câteva zile populaţia RSSM a trăit într-o stare de frică intensă, că va fi deportată în Siberia dacă nu va intra în colhozuri. După terorile prin care au trecut, oamenii erau atât de obosiți și storși că au renunțat și s-au supus dorinței sovieticilor de a implementa colectivizarea. În rezultat, de la 6 iulie pâna la 1 septembrie 1949, în RSSM au fost organizate 750 de colhozuri în care au intrat 183.333 de gospodării ţărăneşti (procentul gospodăriilor ţăraneşti colectivizate, sporind de la 32,2 la 71,7%).
La început, sovhozurile au fost organizate de stat pe marile proprietăți confiscate de la moșieri, în vreme ce colhozurile au fost create prin unirea micilor ferme individuale. În noile ferme de stat (sovhoz) și colective (colhoz) ordinele erau făcute de structurile birocratice centrale, care nu țineau cont de condițiile locale. Amestecul autorităților în viața de zi-cu-zi a țăranilor stârnea resentimente. Este adevărat, însă, că unii țărani fără pământ sau cu pământ puțin au beneficiat din plin de schimbările intervenite în agricultură.
„Atunci nu era tehnica modernă pe care o avem acum. Cea mai mare parte a muncii era făcută cu mâinile. Am prins momentul când fiecare angajat al sovhozului trebuia să prășească minim 2ha de floarea soarelui sau de porumb”, povestește directorul cooperativei „Elita-Alexanderfeld”.
„Atunci nu era tehnica modernă pe care o avem acum. Cea mai mare parte a muncii era făcută cu mâinile. Am prins momentul când fiecare angajat al sovhozului trebuia să prășească minim 2ha de floarea soarelui sau de porumb”, povestește directorul cooperativei „Elita-Alexanderfeld”.
„Tu trebuia să îndeplinești doar ordinele, fără să te gândești singur ce mai poți face”, constată Musteață.
Deși a venit să lucreze la sovhoz deja după destrămarea URSS-ului, Veaceslav spune că ar fi vrut ca URSS să fi rămas în formatul în care era. „Europa s-a unit. Înseamnă că nu e chiar atât de rău când se unesc mai multe țări… Desigur erau și atunci multe lacune, dar în acea perioadă, URSS avea tot de ce e nevoie”, opinează el.
Istoricul Musteață spune că înțelege de ce unii oameni continuă să ducă „dorul" perioadei sovietice, când statul era cel care decidea unde vei lucra și cât vei câștiga. „Tu trebuia să îndeplinești doar ordinele, fără să te gândești singur ce mai poți face”, constată Musteață.
Istoricul Musteață spune că înțelege de ce unii oameni continuă să ducă „dorul" perioadei sovietice, când statul era cel care decidea unde vei lucra și cât vei câștiga. „Tu trebuia să îndeplinești doar ordinele, fără să te gândești singur ce mai poți face”, constată Musteață.
În decembrie 2018, Ilan Șor a anunțat inaugurarea „colhozului modern” la comuna Jora de Mijloc. De fapt, acest așa numit colhoz de Ilan Șor, condamnat pentru escrocherie și spălări de bani, este o asociație care funcționează ca alte organizații agricole existente, dar scopul căreia a fost să câștige voturile și simpatia celor care mai sunt nostalgici după perioada sovietică.
Una dintre problemele mari cu care se confruntă cooperativele care au luat locul sovhozurilor și colhozurilor, spune Veaceslav Dermenji, este lipsa tinerilor cu studii care vin să se angajeze în sate. „Noi nu putem găsi un agronom. Acum nu e atât de grav. Oamenii care lucrează aici au în jur de 50 de ani, dar timpul trece repede și în urma noastră nu vin tinerii”, îl completează agronomul care trece pe holul cooperativei. Sergiu Ciobanu lucrează agronom începând cu anul 1988. „Cel mai greu este să găsești tineri care să vrea să rămână și să lucreze în sat, în rest colectivul e organizat. Oamenii sunt învățați să îndeplinească cerințele și să lucreze cât e nevoie”, spune agronomul, un bărbat scund, cu o musteață stufoasă deasupra buzei și pielea arsă de soare. Muncește mult pe arșiță. „Obligațiile mele sunt clare: de la pregătirea terenului până la aducerea cerealelor în depozitele de păstrare. Toate acestea sunt datoriile agronomului general”, spune acesta cu mândrie, ridicându-și ușor bărbia și sprijinindu-se în călcâie.
La fostul sovhoz din Alexanderfeld, Cahul, sunt produse semințe, cereale, poamă și sunt crescute oi. „Da, se fura mult la colhoz/sovhoz, dar oamenii furau pentru ei, iar acum fură ca să vândă”, spune Veaceslav, în timp ce se îndreaptă spre depozitele de cereale construite încă în perioada înfloririi URSS-ului. Acolo o găsim pe Valentina, soția lui Veaceslav, care lucrează la cooperativă timp de trei decenii. În toată această perioadă, nu s-a schimbat nici programul de lucru. Obligațiile ei sunt curățarea semințelor, verificarea lor, păstrarea și ulterior comercializarea. „Ambalăm în saci, coasem și îl dăm la control și apoi le vindem”, spune ea trecând printre depozitele de fier.
La fostul sovhoz din Alexanderfeld, Cahul, sunt produse semințe, cereale, poamă și sunt crescute oi. „Da, se fura mult la colhoz/sovhoz, dar oamenii furau pentru ei, iar acum fură ca să vândă”, spune Veaceslav, în timp ce se îndreaptă spre depozitele de cereale construite încă în perioada înfloririi URSS-ului. Acolo o găsim pe Valentina, soția lui Veaceslav, care lucrează la cooperativă timp de trei decenii. În toată această perioadă, nu s-a schimbat nici programul de lucru. Obligațiile ei sunt curățarea semințelor, verificarea lor, păstrarea și ulterior comercializarea. „Ambalăm în saci, coasem și îl dăm la control și apoi le vindem”, spune ea trecând printre depozitele de fier.
Plăcuța ruginită cu vopseua roșie scorojită de timp este scuturată de vânt. Peste sat se așterne un strat de ceață. Luminile din birouri se sting, iar Veaceslav iese obosit din birou. S-a încheiat încă o zi când amintirea cea mai accentuată a perioadei sovietice rămâne plăcuța fostului sovhoz „Pobeda” pe care nu vrea să o schimbe. „Este ca o amintire a ceea ce a fost”, punctează Veaceslav.
