Ce (nu) a făcut Plahotniuc în satul Grozești

În Grozești, satul de baștină al președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, oamenii au doar cuvinte de laudă pentru consăteanul lor. Nimeni nu a îndrăznit să-l critice. „E de-al nostru”, spun ei, „fie rău sau bun”. După același principiu se pare că au de gând să voteze grozeștenii la alegerile parlamentare din 24 februarie, care vor avea loc conform noului sistem electoral mixt, modificat de partidul de guvernământ și condus de consăteanul lor.

În Grozești am ajuns mai târziu decât ne-am planificat. De vină a fost o ceață densă, bună de tăiat cu cuțitul. Încetișor, am ocolit dealurile și am ajuns pe vârfurile lor.

La frontieră cu România, pe malul râului Prut, ceața se evaporase. În Grozești vremea a fost gri, la fel cum îi sunt drumurile mozolite de picioare. Drumurile de noroi, casele cu pereți de ciment, gardurile și toate elementele satului se contopesc într-o panoramă ștearsă, fără caracter și tristă. La aspect, nu este cu nimic mai deosebit față de alte sate.

Diferit îl face doar faptul că este satul de baștină al președintelui partidului de guvernământ, Vlad Plahotniuc. Nume cunoscut în toată țara și recent menționat într-o rezoluție în Parlamentul European, în drept cu preocuparea europarlamentarilor pentru jurnaliștii și persoanele care critică guvernul sau președintele PDM.

Chiar dacă Comisia de la Veneția a recomandat ca sistemul de vot mixt să nu fie implementat, pentru că există riscul ca unii candidați să fie influențați de oameni de afaceri sau de alți actori care își urmăresc propriile interese, parlamentul format majoritar din deputați PDM a făcut-o. De asemenea, alegerile locale pentru Primăria Chișinău au fost invalidate. Cel care urma să devină primar este Andrei Năstase, liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr.

Enlarge

IMG_1233
Liceul „Prometeu” din localitate

„Dacă ar veni să-i facă acasă, ar fi mai mulțumiți”

La intrarea în sat, cum vii de la Nisporeni, toată lumea, vrea sau nu vrea, este întâmpinată de un indicator rutier, dar și de un panou publicitar pe care apare fața politicianului. Spre centrul satului mai este încă un panou cu un post local de televiziune, care promovează acțiunile partidului de guvernământ și al celui care-l conduce. La ieșirea din sat, se vede alt panou în același stil.

Drumul, de la intrarea și până la ieșirea din sat, este asfaltat. Localitatea este gazificată și conectată la apă potabilă din Prut. Toate acestea, au fost făcute de Primăria Grozești, dar și alți parteneri. Totuși, grozeștenii sunt siguri că dezvoltarea satului a fost posibilă grație consăteanului lor.

***

Reabilitarea sistemului de aprovizionare cu apă din Grozești a fost realizată, în 2011-2016, cu suportul:

Uniunii Europene
Agenția Austriei de Dezvoltare
Guvernul RM
Primăria Grozești
Consiliul raional Nisporeni
Fundaţia lui Vlad Plahotniuc Edelweiss

A doua etapă a proiectului este posibilă datorită:

Fondului Ecologic Național
Autorității Publice Locale Grozeşti

Din Bugetul de Stat a fost gazificat satul.

Drumul central a fost reabilitat din resursele financiare oferite ale Fondului Rutier.

Ceea ce a făcut Plahotniuc pentru localitate, conform site-ului primăriei, a fost:

– intrarea și ieșirea din localitate

– supravegherea video a clădirii primăriei

– dotarea sălii de ședințe cu tehnică de proiectare

– și alte proiecte

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/2209283715749662/?__xts__[0]=68.ARDJrVp_FQr7FPkU_SCm3Na6IICjcn7ZWtXk9WuvMdup84SwCUgLNSM73C42wK4V0cJtkiykiTbo0ETN1AB9l8J1_QyTjK5OPfk1gireCdyim186NYAeicUMu_NsJp-z70n7tfNLi-RtRRNg_vUjdngIoLEIJkISxEygpXlsm7sVaCuHuPIRZ05_eOtLucmp6RuhP6Rdx0ER9s0rHcU6c0pGYtaGPRdyfNm9AVCqzRwkXIV6CLwp0pp23wSq9FrslV8-Ejq9w2t1cqxjW824DRUNR09zUqeUUfeL7yO2iuZEPM2ijPEp6hpPvpTIYMfU6EgJhwUdC-2EoA&__tn__=-R

Vârsta medie a bărbaților din Grozești este de 38 de ani, iar cea a femeilor depășește 41 de ani. În ziua când am ajuns în localitate era sărbătoare, iar în stradă erau foarte mulți bătrâni ce se întorceau de la biserică sau de la cimitir.

Cu pomene, „aghezmuiți” sau îndurerați, pe rând, mergeau la vale de la cimitir spre centrul satului, unde sunt câteva magazine. Trei femei, aproape de vârsta de pensionare, se îndreaptă și ele spre centrul satului. Sunt mulțumite că drumul pe care merg este asfaltat, pentru că înainte „te înglodai până la genunchi, când era vreun mort”. Întrebate cine a reparat drumul, femeile, într-un glas, au zis „Plahotniuc”. În general, ele sunt mulțumite de ce s-a făcut în sat – și drumuri, și gaz, și apă, și salvare, și grădiniță, și parc – toate acestea politicianul le face și nu doar în Grozești.

„Mulțumim de cât ne dă. El face pentru toți, nu doar pentru Grozești. Până acum nimeni nu a făcut nimic. Acum, față de cum era înainte, lumea trăiește mai bine”, spune una dintre femei. În fața camerelor nu vor să vorbească, însă continuă să-l laude pe politician. „Îl lăudăm că e al nostru. Clar că nu o să zicem de rău. El a făcut mult bine, drumuri de aur”, adaugă femeile. Despre problemele cu care se confruntă zilnic, nu vor să povestească, pentru că ele nu s-ar termina niciodată. „Să vrem noi mai multe, dar nu poate Plahotniuc să facă numai pentru Grozești. Într-o gospodărie putem face totul odată? Știi cum este lumea acum? Dacă ar veni să-i facă ceva acasă, ar fi mai mulțumiți”, concluzionează una dintre credincioase.

„Șefu`, întoarce camera”

Ajunși în Centru, fiecare o apucă spre casă sau acolo unde are treabă. Un bărbat bătrân, scund, într-un cojoc negru și-o cușmă înaltă își așteaptă pensia. Cojocul îi este deschis de la gât până la piept. Are o umflătură ciudată într-o parte. „Poate e bolnav”, îmi spun. După câteva minute de vorbă, umflătura de la cojoc s-a dovedit a fi ziarul „Nisporeni”. Gheorghe Merlan a lucrat toată viața în construcție. Nici el nu vrea să vorbească în fața camerei. „Ei! Să mă puie la pușcărie? Că iată moșneagul acesta a spus minciuni…”, exclamă, parcă amuzat, Gheorghe de 76 de ani. În schimb, este de acord să filmăm cum își ia pensia de la poștă.

Încăperea este mică. De-a lungul tejghelei, cel puțin 10 oameni stau în rând. Pe partea stângă este un teanc de ziare „Nisporeni”, din care fiecare ia câte unul sau mai multe ziare. A trecut un minut până să înceapă cearta. O femeie, vizibil iritată de prezența jurnaliștilor în poștă, se revoltă. „Trebuie să vă cereți voie de la șefă, dacă vă permite să intrați și să filmați. Dar așa, parcă sunteți hoți.(…) Ați crezut că ați intrat într-un sat de berbeci. Când intri într-o casă străină, întâi dai bună ziua, doamnă. Omul se cunoaște după limbă, iar limba este legată cu creierul.”

Am ieșit din poștă fără ca să mai filmăm ceva și am mers în sat, acolo unde este noroi, să vedem cum oamenii se descurcă. De la un podiș, în deal, sunt săpate șanțuri adânci pe mijloc. Câțiva tineri au grijă de țevile care urmează să aducă apă în casa oamenilor. E pauza de masă și unul dintre ei a făcut niște tartine și a pregătit un ulcior cu vin. „Șefu`, întoarce camera!”, îi spune amenințător unul dintre ei cameramanului.

Pe Mihail Luncașu l-am întâlnit lângă primărie. Nu a fost după pensie. Venea de la socrii lui, unde locuiește temporar soția lui. La pas grăbit, pentru că „așa e mersul lui de pensionar”, se ducea acasă, unde avea de hrănit animalele. Are găini, porci și iepuri. Unul dintre iepuri a sărit din adăpostul lui, însă Mihail nu-și face griji, pentru că îi găsește de fiecare dată în grădină. Este născut în Grozești și a văzut cum satul s-a schimbat de-a lungul timpului.

Spune că are 78 de ani. Peste câteva secunde își amintește că a trecut octombrie, când a împlinit 79 de ani. „Au apărut clădiri, școala, primăria, casa sănătății”, enumeră Mihail. Potrivit lui, acestea au fost deschise cu ajutorul consilierilor locali, primăriei, deputaților, parlamentului și…Partidului Democrat. De asemenea, pensionarul și-ar fi dorit ca pensia să-i fie mărită, dar zice că se mulțumește cu cât i se dă, pentru că Dumnezeu îi va da mai mult.

„Nu pot să spun de Dodon nimic. Nu am dreptul să-l critic. Dar se vede după vorbele lui că nu e chiar cu poporul. Cu poporul este parlamentul și Pavel Filip”, concretizează bărbatul. „Lumea spune că Plahotniuc e hoț. Hoț, hoț, dar se vede că face ceva. Cei care au fost până acum la conducere, la fel au fost hoți, dar nu au făcut nimic”. Posturile de televiziune pe care le are Mihail și mulți locuitori ai satului Grozești sunt Moldova 1, Prime și Canal 2.

De asemenea, Luncașu crede că politiciana Maia Sandu ar fi câștigat simpatia publicului dacă nu făcea coaliție cu Andrei Năstase. „Nu prea îmi plac manevrele lui Năstase. Nici ale lui Ilan Șor. De unde are atâția bani? Decât nu a furat de undeva”, povestește bătrânul care însă nu se întreabă de unde are bani consăteanul lui .

Așa și-au spus grozeștenii cuvântul. Ne-au alungat, ne-au certat, ne-au ignorat sau dimpotrivă, ne-au invitat la ei acasă. Însă un lucru este clar, președintele PDM este om de-al lor și nu o să-l critice.

Conform recensământului din 2014, satul are 1827 de oameni. 356 sunt minori, 1471 sunt cu drept de vot. La alegerile parlamentare din 2014, în raionul Nisporeni au fost înregistrați 53 362 alegători. Dintre ei au votat pentru PDM 10 878. Pentru PLDM au votat 6 255 oameni, iar pentru PCRM – 3 526. Pentru PL au votat 1 745 oameni.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.