Comuna Boșcana se mândrește cu oamenii ei. Pe oricine întrebi, toată lumea spune că-n sat locuiesc oameni gospodari și inteligenți. Nu au cu ce altceva să se mândrească.

Să ajungi în Boșcana e simplu. După orășelul Cricova, trecând prin satele Ciorescu, Goian, Hrușova și Chetrosu, în drum spre Criuleni, ajungi exact în inima Boșcanei. Acolo se află Primăria, Casa de Cultură – unde au loc evenimentele satului, oficiul poștal, liceul și-un magazin c-o terasă. Satul este străbătut de-o râpă de câțiva kilometri. Râpa începe din iazul satului, „din Rădi”, cum i se mai zice. În apropiere de podul din centrul satului, este o fântână de lemn, abia renovată, cu prilejul unui festival.

La fel ca-n alte localități, casele părăsite nu lipsesc. Numai pe drumul din spatele liceului sunt vreo trei. Printre ele se numără și casa fiicei Larisei Cazac, fostă profesoară de fizică. Femeia are grijă tocmai de trei gospodării. Una este a ei, alta este a fiicei și a treia este a unei bătrâni paralizate de care are grijă. „Nu reușesc. Am lucru neterminat. Nici borcanele pentru iarnă nu le-am aranjat”, spune femeia în timp ce-și mângâia motanul. Larisa are multă treabă, de asta ne lasă în grija vecinului ei, Ilie Vlas, pe care l-am găsit pe Ilie Vlas acasă în timp ce făcea urluială pentru găini.

La grăunțe, ca să fie mai gustos, gospodarul îi mai adăuga niște „măcucă”, un fel de halva făcută mai mult din coji de semințe de floarea-soarelui. Era îmbrăcat într-un tricou și pantaloni de lucru, că doar n-a umbla „în costum de mire să lucreze în ogradă”! Totuși, a decis să-și schimbe pantalonii ca să arate binișor la cameră.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/1934954909918586/

Moș Ilie are acuș 60 de ani și e însurat a doua oară. Dintr-un sat din Telenești, s-a mutat tocmai la Boșcana, Criuleni. Construiește încă o casă în ogradă. Și-a însurat fiul în aprilie. În fiecare an, își face câte două sere, însă anul acesta și-a făcut un șopron. „Toți cei trei copii sunt la Moscova. În primăvară, i-am făcut nuntă celui mai mic. I-am jurat casa, dar i-am spus că saraiul încă mai rămâne al meu, cât oi mai fi. Cine știe cum s-a mai întoarce viața…”, glumește bărbatul.

Are fața rotundă, iar obrajii îi sunt roșii. Când râde, ochii i se fac mititei, aproape că se închid. Este cepeleag. Dacă aș ilustra un bunic dintr-o poveste, l-aș reprezenta pe Ilie Vlas.

Ne organizează o excursie prin ogradă. Are 30 de găini bătrâne și 70 mai tinere, are 70 de rațe, cinci porci vietnamezi și o capră, Liza. „Hai Liza, vino și mănâncă. Nu te teme că o să te vadă toată Moldova”, spune bărbatul râzând. O trage de lănțug să-i dea o cană de mâncare. „Al doilea an o țin acasă. E cuminte, nu zgheară, s-a deprins.”

Suntem invitați să vedem găinile bătrâne. În coștereață, cocoșul stă aparte, că-i bătăuș, iar o cloșcă stă cu căldarea-n cap, să nu părăsească ouăle. Ilie are grăunțe pentru câțiva ani înainte, pentru că anul trecut, de pe cele trei hectare a strâns aproape 10 tone de porumb. Ciocălăii i-a depozitat, iar iarna îi mai pune pe foc.

Are și câțiva hulubi. „Spurși câte o zeamă, apoi nu-ți vine a te scula de la masă”. Ilie Vlas zice că-i place și munca, și mâncărica. Lucrează paznic la o vinărie. Pentru pauza de masă își ia roșii din sera lui. Celelalte au ajuns în beci, la murat, în două butoaie – de 30 kg și 60 kg sau în torbele copiilor. De asemenea, câteva zeci de kilograme au ajuns la piață.

„Pui, pui, pui! Hai că a venit prânzul! Veniți încoace păsărelelor”. Bărbatul a rămas să dea la găinile mai tinerele niște mâncare gustoasă, așa cum spune el, din grăunțe și semințe de răsărită. Noi ne-am continuat drumul prin sat.

„Cântăm pe Viber”

În ziua când am fost în Boșcana, la Casa de Cultură, avea loc Festivalul Prăjițelului. Dintr-o cămăruță de la capătul unui coridor lung, îngust și întunecos, răsunau voci masculine. Ansamblul „Cavalerii armoniei”, așa se numesc. Unii dintre ei locuiesc și muncesc peste hotare și revin periodic acasă, luând parte la evenimente cu ansamblul. Doi dintre ei sunt muncitori în construcție, doi sunt elevi, unul este antrenor de înot, unul a fost cândva primar, altul este interpret de muzică populară și, desigur, nu lipsește nici conducătorul muzical.

„Noi ne străduim să cântăm folclorul care-l descoperim, folclorul autentic. Nu copiem alte colective, nu le cântăm repertoriul. Dar nu suntem contra la asta, cântecul aparține folclorului și nu unui oarecare ansamblu”, a mărturisit conducătorul muzical al ansamblului, Chiril Sterpu. Bărbatul este și profesor de muzică în gimnaziul din Hrușova, un sat din apropiere. Pe doi dintre membri i-a luat de pe băncile școlii.

„Când suntem acasă, cântăm, când ne ducem la lucru, peste hotare… la fel cântăm, dar pe Viber”, spun băieții, glumind. Sergiu Ciubotaru este unul dintre cei doi muncitori în construcție care cântă în ansamblu. Are 34 de ani. De patru ani, muncește și locuiește în Marea Britanie și și-a dus familia acolo. De ansamblu îl leagă frăția pe care o simte între colegii și cumătrii lui. „Ansamblul mi-e aproape de suflet. Cum poți să nu te întorci la meleagurile tale natale? Cum să uiți ceea ce te-a crescut pe tine, ceea ce este în sângele tău, ceea ce ești tu? Sunt oameni care nu vor să audă nimic de Moldova. Eu nu-s de acord cu ei. Noi suntem un popor. Da, se fac multe fărădelegi aici, dar oricum, toți suntem un popor.”

Ansamblul „Cavalerii armoniei” a fost înființat în anul 2008. În 2009, a fost atestat oficial. Astăzi, în ansamblu sunt aproximativ 10 bărbați.

Potrivit recensământului din 2014, în satul Boșcana locuiesc 3390 de oameni. Pentru că satul se află aproape și de Chișinău și de Criuleni, majoritatea muncesc în aceste orașe sau pe câmp. În cazul în care nu-și găsesc de lucru, iau calea străinătății la fel cum a făcut Sergiu Ciubotaru.