În Capitala de Nord a republicii bananiere separatiste se vrea în secret unirea cu R. Moldova

Drumul din Chișinău spre Râbnița amintește de cel din Ucraina spre Moldova. Începi cu drumuri proaste, dar aglomerate, și termini cu drumuri bune, dar goale. Apropiindu-ne de vama „nistreană”, mi-am ascuns legitimația de jurnalist, iar aparatul foto l-am acoperit cu haine și tot ce mai aveam pe la mine. Nu de alta, dar am auzit prea multe povestiri nu tocmai promițătoare. Controlul vamal l-am trecut, însă, uimitor de ușor, ne-au reținut doar niște cetățeni originari dintr-un sat transnistrean, plecați de vreo 6 ani, care nu mai știau adresa lor de-acasă. „Oare cum poți să nu mai știi unde-ai crescut? Oare cât de proastă le-a fost viața aici?”, mă întrebam tot drumul.

ramin-mazur-1„Банановый город”

Așa (n. red.: orașul bananier) îi spun Râbniței locuitorii orașului. Această expresie se folosea pentru a descrie țările latino-americane, unde persista instabilitatea politică și dependența de agricultură. Caracteristicile de bază ale unei „republici bananiere” erau discrepanța mare în distribuția națională de produse, infrastructura înapoiată, educația și economia – la pământ, dependența puternică de capitaluri străine, inflația ridicată, deficit bugetar și valuta națională.

ramin-mazur-8La începutul anilor 2000, această expresie se folosea și în adresa Federației Ruse. Deja al doilea an, ea descrie perfect și situația din regiunea separatistă. Recent, așa-zisa bancă republicană de la Tiraspol anunța că pe piața locală s-a creat un dezechilibru de valută egal cu circa 71 de milioane de dolari. În primele 8 luni ale anului curent, în rmn au intrat cu peste 200 mln de dolari mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2015 și cu aproape 390 mln de dolari mai puțin comparativ cu aceeași perioadă din 2014.

ramin-mazur-9

„Банановый город” îi spune și Anna Oleinic, coordonatoarea filialei Caritas la Râbnița. „Noi pierdem foarte mult din banii donați. Ei ajung la Chișinău în euro, acolo îi schimbăm în lei moldovenești, aici în Râbnița, îi schimbăm în rublele noastre, când mergem la Rezina, trebuie iar să schimbăm în lei moldovenești, dacă mergi la doctor – ai nevoie de dolari, iar trebuie să schimb. Pierdem aproape 50% pe schimburile astea”, recunoaște femeia. Au noroc de un parteneriat cu un distribuitor de produse alimentare, de la care cumpără marfă fără adaosuri comerciale.

ramin-mazur-7Alexandra, una dintre pasagerii microbuzului cu care am ajuns la Râbnița, ne-a recunoscut că preferă să locuiască la Chișinău. Ceea ce face de vreo 3-4 ani. „Mi-este mai convenabil să-i trimit genți cu mâncare mamei, decât să-i trimit bani. Cu medicamentele fac la fel. Bine-ar fi să nu mai fie vama. Nimeni nu are nevoie de ea. Doar politicienii. La Chișinău am de lucru, am familie. Aici ce să fac? Toate făbricile s-au închis, nu se mai produce nimic! ”, spune ea.

Chișinău-Camenca, rută neprofitabilă

Șoferul este cel mai optimist. „Ia uitați-vă ce dezvoltată este agricultura aici. Se vede că statul are grijă. Tot cineva de sus a privatizat terenurile astea. Uite ce sisteme de irigare au. Toată ziua lucrează cineva pe aici. În Moldova nu vezi așa ceva!”, arată el fascinat. Rodion Bălănelu este fost agronom, de aia, zice el, atrage atenția la agricultură. Acum, însă, are afacere cu microbuze în Moldova și Italia. Cea de pe peninsulă e pe pauză – „au avut loc niște neînțelegeri”.

ramin-mazur-26De la domn’ Bălănelu aflăm că ruta Chișinău-Camenca nu este tocmai rentabilă, iată de ce conducerea de la autogară i-a impus pe șoferi să se rânduiască – câte 3 zile pe lună fiecare. „Nu sunt pasageri. Nici un șofer nu are profit de pe această rută, se adună doar cât să dăm taxa pentru autogară”, ne spune Rodion Bălănelu. Mai mult, biletele pentru călătoria spre Chișinău sunt achitate în ruble, pe care șoferii sunt nevoiți să-i schimbe la autogările transnistrene, ca să nu piardă prin schimburi valutare.

Revolta, soră cu închisoarea

Intrăm în Râbnița. De sus se arată un oraș mare, curat, frumos, dezvoltat – asta până coborâm din microbuz. Din stradă, Râbnița pare părăsită, abia de se văd 5-6 pietoni, chiar lângă piață. „Oamenii se tem să vorbească în locurile publice, mai ales, cum e piața, parcurile. Peste tot stau polițiști îmbrăcați în haine civile și trag cu urechea. Dacă ai zis ceva de rău despre președinte sau sistem, ajungi la închisoare. Nu contează dacă ești elev sau pensionar, vă spun sincer!”, ne zice un domn. Nu ne-a lăsat să-l înregistrăm, să-l fotografiem. Nici numele nu a vrut să ni-l dea. Cam la fel ca majoritatea interlocutorilor noștri din Râbnița.

ramin-mazur-3„Noi am vrea să fim parte din Moldova. Ce contează cum a fost? Suntem cu toții oameni, să nu ne împartă pe noi, oamenii. Noi mereu circulăm, din Rezina în Râbnița și cei de acolo tot așa. Aici suntem blocați din toate părțile”, ne spune o pensionară. Colega ei de bancă urmărește sceptic discuția noastră. Întrebate de alegeri se agită ușor. „Păi da ce, noi avem pe cineva să votăm? Eu nu știu pe cine să votez! Tu știi?”, o întreabă pe amica sa. „Da! Pe Șevciuc!”, spune ea parcă verificându-mi reacția. „Cum pe Șevciuc?! Nu te cred, parcă spuneai altceva!”, spune prima uimită și se uită rușinată la mine…

ramin-mazur-5Oaza de lumină, la Râbnița

Mă îndrept spre filiala Caritas din Râbnița, cu speranța să întâlnesc oameni fără frică de reportofon și cameră foto. Caritas și-a început activitatea aici tocmai în 1995. Pe parcursul anilor, au deschis o cantină socială, un centrul de zi pentru copii din familii social-vulnerabile și altul pentru persoane în etate. Ei acordă asistență sinistraților,  distribuie ajutoare umanitare și altele.

Centrul pentru copii a fost lansat în 2003. „Nu știu cum era la Chișinău, în acea perioadă, dar aici erau foarte mulți copii boschetari. Atunci, Caritas încă nu activa la Râbnița, la biserica catolică se aduceau donații din afara țării și atât. Apoi în drum spre biserică, mergeam pe lângă căile de canalizare și mereu auzeam bubuituri, de parcă cineva vorbea acolo. M-am uitat să văd ce se întâmplă și am văzut mulți copii care stăteau așezați, culcați pe foi de carton. Când i-am văzut, mi-au dat lacrimile. Îi chemam la noi să-i hrănim, la început se temeau, dar pe urmă au prins la curaj”, își amintește Anna Oleinic, coordonatoarea proiectului.

[youtube id=”KHOM-r9F_ok” start=”0″]

Râbnița, în topul viciilor

Acum, centrul de zi este frecventat de circa 40 de copii din grupuri vulnerabile. „În școli sunt asistenți sociali și psihologi care ni se adresează pentru ca ei să nu rămână singuri după școală. Aici ei își fac temele suplimentare pentru acasă, au și activități extra curriculare. Mănâncă gratuit la noi, iar după ora 17:30, ei pot pleca acasă”, spune doamna Oleinic.

Potrivit coordonatoarei proiectului la Râbnița, în raion este foarte ridicat numărul celor dependenți de substanțe narcotice și alcool, iar această situație îi pune în gardă. Încă în 2006, în regiunea separatistă erau înregistrați 1856 de narcomani, iar cel mai defavorizat oraș din acest punct de vedere era Râbnița. Se pare că în prezent situația nu s-a schimbat. „Chiar dacă narcomania este pedepsită prin lege, numărul producătorilor, vânzătorilor și utilizatorilor substanțelor narcotice în oraș și raion nu scade”, declara la începutul lunii ofițerul de presă al Poliției locale, Ala Kuteinikova.

ramin-mazur-13În filiala Caritas Râbnița se desfășoară activități și pentru persoane în etate. În prezent, peste 20 de bătrâni participă săptămânal. Majoritatea dintre ei sunt solitari, nu mai are grijă nimeni de ei. Acum, însă, după ce salariile bugetarilor și pensiile au fost reduse cu 30%, această singurătate îi copleșește. Unora nu le-a rămas decât să se bucure că pot veni la centrul de zi, iar cineva le va măsura tensiunea, le va da o pastilă, dacă va fi nevoie, și dacă vor avea dispoziție – își vor aminti cântecele iubite din tinerețe.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.