În Zârnești, Cahul, viața decurge altfel decât în alte localități ale țării. Chiar dacă și de aici oamenii pleacă, localnicii își găsesc alinarea-n cântec și-n meșteșugul popular și nu-și plâng de milă.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/2211671145774929/

Satul este despărțit de un drum național de importanță majoră. Perpendicular drumului – o cale ferată. Dacă nu ești de-al locului și se întâmplă că te-ai rătăcit, caută una dintre cele două indicații și ești salvat! De asta satul nu are un transport public. Cui îi trebuie să plece în Cahul sau în Chișinău, să aștepte cuminte la marginea drumului și să prindă un autobuz sau o mașină de ocazie. Dar dacă îi este frică, să meargă pe jos, așa cum au făcut de multe ori cele cinci fiice și fiul mai mic ai Mariei Pascal.

Maria Pascal locuiește departe și de „trasă”, așa cum îi spun oamenii, dar și de calea ferată. Ca să ajungi la ea, trebuie să ocolești Casa de cultură, să mergi pe-un drum drept, să intri prin ograda liceului și să-l ocolești și pe el. Înainte, pe partea dreaptă, vizavi de terenul de fotbal, după o portiță mică de fier este casa Mariei Pascal, meștera populară, care a croit zeci de ii și cămăși tradiționale, costume și brâie.

În casa mare, ține ce are mai scump. Acolo se păstrează toate costumele tradiționale pentru copiii de la grădiniță. Maria Pascal mai este și educatoare în grădinița din sat și a avut grijă ca picii să fie chitiți frumos de sărbători. În casa mare, femeia ține toate albumele de promoție ale fiicelor ei. Pe o canapea, lipită de un perete alb și gol, stă rezemat portretul familiei: tata, mama, Natalia, Jana, Mariana, Tatiana, Anastasia și Emanuel.

„Cât am stat în concediu am cusât o cămașă pentru nepoțica mea de cinci luni, Daria-Roberta. Are și o catrință. Pentru că este micuță, costumul parcă este pentru păpușică. Dar va crește și bunica îi va coase ceva mai mărișor.” Bunica Maria iubește atât de mult copiii încât, atunci când este în concediu, nu are răbdare să revină la muncă și să-i revadă. Iar atunci când îi vede în drum, se îmbrățișează cu dragoste. Tot de dragul copiilor, nu a mai contat că are vacanță și a venit la grădiniță să vopsească scăunelele și să facă reparație.

Înainte de a ieși în scenă, femeile cântă și plâng

Și Ecaterina Stângă lucrează la grădinița „Andrieș” din comuna Zârnești. Este conducătoare muzicală. A venit să facă reparație, ca toată lumea, pentru că aici, spune ea, toți muncesc și toți sunt la fel. A spălat geamurile, covoarele, iar perdelele le-a luat acasă să le curețe.

Sala în care zilnic le cântă copiilor este mare, luminoasă și cu pereții de-un bej deschis. De la mijlocul sălii, de pe peretele lateral, spre pod se întinde un ornament lat. Trandafirii traversează tavanul și ajung pe peretele opus. Nu mai contează soba din încăpere, mesele nearanjate și jucăriile date într-o parte. Până la începutul anului de învățământ, Ecaterina o să aibă grijă ca sala să arate frumos.

„Mă strădui copiilor de mici să le altoiesc dragostea față de tot ce este frumos”, spune femeie, care, pe lângă faptul că este conducătoare muzicală, mai cântă în ansamblul vocal „Opincuța” și este meșter popular. Mulți părinți s-au molipsit de frumosul meșteșug pe care-l promovează educatoarea copiilor lor.

S-aude valea vuind, vine badea șuierând, măi…

S-aude valea vuind, vine badea șuierând, măi…

Îl cunosc pe șuierat, măi…

C-aseară m-a căutat, măi…

Ecaterinei Stângă nu-i place să cânte piese de jale, pentru că se întristează și plânge. Împreună cu colegele de la „Opincuța”, înainte de a ieși în scenă, repetă cântecele triste de mai multe ori, plâng la fel de mult și când ies pe scenă, nu mai pot plânge. „Altfel nu faci treabă”, povestește amuzată femeia.

Din două dulapuri mari, o pătrime din spațiu aparține soțului Ecaterinei. Restul spațiului este umplut de costumele meșterei populare. „Am fost prima femeie din strana bisericii care a cântat la slujbe în costum național”. Cu o mândrie în voce, conducătoarea muzicală a grădiniței spune că dragostea, pofta de a confecționa costume, crește din ce în ce mai mult.

„Foicică de cicoare, am un băiat ca o floare”

Pe Silvia Pascal am găsit-o dând podeaua, între sobă și perete, cu vopsea. Colora cu grijă, să nu-și murdărească basmaua și halatul albastru-n floricele. Pentru că era ora mesei, Silvia Pascal ne-a invitat acasă, să ne arate costumele populare.

Drumul spre casă este scurt. Silvia spune că ar fi vrut să fie mai lung, pentru că uneori nu-i ajunge drum pentru câte gânduri are. Iar de cele mai multe ori, gândul ei se duce spre fiul ei. „Eu iubesc cel mai mult să cânt despre băiatul meu…”

Foicică de cicoare, am un băiat ca o floare.

Mi-a dat Dumnezeu băiat și am sufletul împăcat, măi.

Are ochii ca cicoarea și obrajii cum îi floarea.

Și la vorbă drăgăstos, băiețelul meu, frumos.

Dragul măicuței băiat, te-am crescut, te-am legănat, măi.

Tu ești puișorul mamei, tu mi-ai făcut frumoși anii.

Femeia este educatoare la grădinița din sat, cântă împreună cu alte educatoare din grădiniță în ansamblul „Opincuța” și face costume populare. Casa în care locuiește ea și soțul ei este mare, de două etaje. A făcut-o cu gândul că, într-o bună zi, fiul lor o să se întoarcă acasă.

În casă, pe scaune, pe dulap și peste tot sunt milieuri albe, brodate de Silvia. De vrei să te așezi pe scaun, iei milieul, îl pui deoparte și te așezi, pentru că ele sunt „de frumusețe”.

Are un costum popular brodat cu fire albastre. Este nativă din zodia Balanță și potrivit credinței femeii, i se potrivește culoarea cerului. Mai mult, Silvia se străduiește de fiecare dată să brodeze mânecile cu cât mai multe cruciulițe, ca să fie bogate. „Se spune că, cu cât mâneca este mai bogată, cu atât ești mai bogat.”

„Pentru ce am construit atâtea case în ogradă?”

A patra meșteră populară din grădinița „Andrieș” din comuna Zârnești este Mariana Țîu. A învățat meșteșugul de la colegele ei de la grădiniță. Doamna Silvia, doamna Ecaterina au insistat ca Mariana să continue să brodeze, iar doamna Maria aducea ornamente noi, nemaivăzute încă de ele, pentru a le pune pe ii și catrințe. Singura alinare este lucrul ei, ansamblul „Opincuța” și creația. „Nu poți să stai singură și să treacă timpul așa”, meditează femeia. Este tristă pentru că întreaga familie este plecată peste hotare – soțul și cei doi fii ai lor.

„Îmi pun deseori întrebarea: Pentru ce am construit atâtea case în ogradă? Ca să le fie comod copiilor. M-am gândit la nepoți, în viitor. Ca să vie în vizită pe-o lună, în vară?”

Mariana Țîu spune că migrația trebuie oprită, iar ca să se facă asta, trebuiesc locuri de muncă bine plătite, pentru că unul dintre fiii ei avea un job, însă nu-i ajungeau bani pentru familie.

La sfârșitul anului de învățământ, în grădinița din comuna Zârnești erau 92 de copii. Pe parcursul verii, cel puțin 3 dintre ei au fost retrași din instituție. La nivelul municipiului Chișinău, potrivit Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport, în ultimii 12 ani, au plecat peste hotare 16 300 de copii de vârstă școlară. Din ianuarie până în iulie 2018, au plecat peste hotare 1225 de elevi.