Artiștii contemporani, cu un spirit civic bine dezvoltat, nu sunt incluși în uniuni, asociații și nici nu sunt sprijiniți în niciun fel de guvern. Lucrările lor dor, trezesc lacrimi, uimire, ironie, dezamăgire și punctează greșeli. De aceea, sunt lăsați să se descurce singuri, nu sunt susținuți de nicio politică națională și nici măcar nu li se oferă un spațiu unde să-și poată expune lucrările.

„Orice operă artistică este politică, vrei tu sau nu vrei. Este un răspuns la ceea ce văd, citesc, aud. Și nu neapărat acest lucru este pe placul celor care știu că merită să fie criticați. Poate de aceea, nici nu există vreun departament de artă contemporană la Ministerul Culturii și visul meu că acesta va apărea cândva a dispărut demult”, recunoaște Pavel Brăila, unul dintre cei mai cunoscuți artiști contemporani din Republica Moldova.

Pavel s-a născut în 1971 la Chișinău. A studiat ingineria mecanică și limbi străine, după care a aplicat la Academia de Arte din Olanda și Academia de Film în Franța. Între timp, participa activ la expoziții și festivaluri internaționale. „Acolo găseai oameni care te înțelegeau, nu râdeau de ceea ce faci și eu știam că doar așa pot să cresc”, își amintește Brăila. Primul mare succes avea să-l obțină în 2002, când filmul său „Shoes for Europe" a fost selectat în cadrul expoziției de artă contemporană „Documenta 11”. Apoi au urmat mai multe expoziții personale în Berlin, Paris, Gent. La bienala „Manifesta 10” din 2014, Pavel vine cu o serie de lucrări și performance-uri desfășurate în spațiile publice din Sankt Petersburg: a mutat ora din oraș cu un ceas mai târziu, prin tragerea unui foc de armă în aer – aşa cum era corect după timpul meridianelor; a topit 300 kg de zăpadă artificială de la olimpiada din Soci în fața Palatului de Iarnă; a adus cu trenul Chişinău - Sankt Petersburg vin, sarmale şi plăcinte din Moldova şi a făcut o masă mare chiar în gara Vitebsk, unde ajunge trenul.

Însă, cea mai memorabilă lucrare a lui Brăila a fost „The Golden Snow of the Sochi Olympics” - 100 de borcănașe umplute cu zăpada folosită la Olimpiada din Soci. „Această olimpiadă a costat 50 de miliarde de dolari, de 5 ori mai mult decât bugetul prevăzut. Banii pensionarilor, învățătorilor, medicilor, oamenilor din Rusia au fost luați și cheltuiți pentru organizarea celei mai scumpe olimpiade de până atunci. Toate astea s-au făcut ca Rusia să-și facă o imagine deosebită pe plan internațional, în timp ce era implicată în războiul din Ucraina… A fost un mesaj pe care am vrut să-l transmit oamenilor și m-am bucurat că mulți s-au apropiat și mi-au zis că au înțeles ce vreau să spun prin asta”, povestește Pavel. Un an mai târziu, realiza conceptul artistic al primului Pavilion al Moldovei la Expoziția Universală în Milano. Cu câteva luni în urmă, împreună cu mai mulți activiști moldoveni a venit cu un performance la Stadionul Republican Chișinău prin care a protestat împotriva vânzării teritoriului ambasadei SUA.

Tatiana Fiodorova este o artistă din Chișinău. Poiectele ei reprezintă metamorfoza prin care trec oamenii, clădirile și locurile de-a lungul anilor, din perioada sovietică până în prezent. Timp de doi ani a lucrat la un proiect cu bătrânele din piața de vechituri din fața gării. „Schițam portretele bătrânelor pe hârtie igienică de culoare roz. Pensia mică pe care o primeau i-a forțat să iasă la acea piață și să-și vândă lucrurile din casă”, povestește Tatiana. Culoarea roz nu a fost aleasă întâmplător, pentru că aceasta este asociată cu femeile și violența împotriva lor. „Toate aceste peste 50 de portrete și interviuri au fost publicate într-o carte editată într-un singur exemplar”, explică artista. Lucrarea a fost prezentată și apreciată în mai multe țări.

De asemenea, Tatiana a devenit remarcată de publicul internațional în anul 2009, când și-a vopsit întregul corp cu cerneală neagră și s-a echipat cu o geantă în carouri, adesea folosită de migranții moldoveni. Performance-ul a fost întitulat „I go” (Eu plec) și a fost o formă de protest pentru că nu a reușit să primească o viză de călătorie spre Londra, unde urma să participe la un eveniment important destinat artiștilor contemporani. Așa s-a plimbat prin Chișinău, dar nu s-a oprit aici. Tot cu renumita geantă în carouri pe care a lipit flagul Uniunii Europe, artista a călătorit prin mai multe țări din Europa. „Moldova este cea mai săracă țară din Europa și a devenit unul dintre principalii furnizori de muncă ilegală, precum și o sursă de trafic ilegal. Uneori mă simt ca o sclavă. Pentru mine, aceste genți sunt un simbol al spațiului post-sovietic, un simbol al tranziției, al mobilității, în timp ce pe de altă parte - un zid simbolic între Est și Vest”, explică Tatiana.

Lipsa sprijinului financiar al artei contemporane de către stat au determinat-o pe Tatiana Fiodorova să vină la Bienala de la Veneția din 2019 cu un performance intitulat „I am not toilet paper” (Nu sunt hârtie igienică), unde a scris aceste cuvinte pe o rolă întreagă de hârtie de culoarea roz, coală folosită în mai multe proiecte de ale ei. „Artistul contemporan nu este susținut în niciun fel în Republica Moldova. Așa se întâmplă aproape de fiecare dată”, spune artista, care lucrează ca învățătoare la o școală de pictură din Chișinău, iar proiectele rămân o pasiune pentru care lucrează voluntar, în timpul liber. „Faci asta din pasiune, curiozitate și dorința de a vorbi despre unele lucruri care adesea sunt trecute cu vederea”, remarcă ea.

Fruntea se descrețește când vezi caricaturile lui Alex Buretz. Lucrarea care l-a făcut cunoscut pe internet a fost o caricatură în care plăcuța cu denumirea „Parlamentul” se schimbă cu „Circ”. Au urmat multe comentarii, oamenii s-au arătat entuziasmați și impresionați. Ei voiau mai multe astfel de imagini ironice și care reflectă atât de bine realitățile din țară. Au urmat alte zeci și chiar sute de caricaturi noi, actuale și revoluționare. Ulterior, Alex a decis să-și facă o pagină pe rețelele de socializare unde postează toate lucrările. În scurt timp, pagina a adunat peste 15 mii de urmăritori. „Prin caricaturi scot în prim plan subiectele importante care ar trebui discutate, dar care, de multe ori, sunt lăsate în umbră”, susține Alex. Caricatura l-a interesat de când era mic. La început desena pe mese, pereți, copertele caietelor, până a ajuns la o tabletă care-i permite să facă o caricatură în doar câteva ore și să o publice rapid pe rețelele de socializare, de unde aceasta își începe marea călătorie. „Politicienii fac atât de multe gafe, iar mie nu-mi rămâne decât să aleg”, zâmbește el.

Lucrările lui Buretz sunt o ironie la ceea ce se întâmplă în Moldova și cum multe decizii ale autorităților sunt luate în detrimentul populației. „Nu poți rămâne indiferent când vezi așa ceva. De aceea, eu protestez prin caricaturi”, explică el. Acestea sunt imagini simple, cu text scurt, pe înțelesul tuturor. „Vreau ca oamenii, zâmbind pe seama unor situații, să fie mai critici, obiectivi și să nu se lase manipulați sau dezinformați”, spune Alex. Potrivit lui, este necesar ca într-o țară să existe măcar 1% de tineri activi, ca să încurajeze și pe alții să miște lucrurile din loc.

„Deși Republica Moldova este în stare de urgență, internetul este de mare ajutor. El face legătura între oamenii care stau izolați acasă”, spune Alex, care păstrează caricatura drept un hobby. De aceea, acesta lucrează ca artist grafic la o companie din Chișinău, iar în weekend-uri este DJ la petreceri și nunți. „Aceasta-i viața unui artist”, zâmbește Alex.

În pofida popularității lor în țară și peste hotare, artiștii contemporani din Moldova nu primesc niciun suport din partea autorităților. Ei sunt lăsați pe cont propriu, lucru care-i încurajează să caute să se manifesteze în afara țării.