În curând, întreaga țară va marca un sfert de secol de la declararea independenței Republicii Moldova. Cu această ocazie, Moldova.org lansează o nouă rubrică întitulată „Moldova, la 25 de ani”. În cadrul aceasteia, vom discuta cu specialiști din diverse domenii și vom încerca să aflăm cum sau dacă acestea s-au dezvoltat pe parcursul acestor ani.
De această dată, am discutat cu comediantul Andrei Bolocan, autorul emisiunii „Lumina”, membru al diasporei moldovenești în Canada.
Moldova, la 25 de ani (I). Cineaști, fără cinematografie
Eu îi spusesem asta odată unui om drag din casă, pe nume Nata, nu știu dacă o cunoașteți, tot video blogger. Ea, adesea la glumele mele face „pft” sau „khm-khm”. Aceasta este maxim ce-i provoacă glumele mele – tusa. Eu trebuie să fac un nou gen de umor. Este insult comedy sau black umor, iar eu pot să fac umor expectorant. Umor care te face să tușești. O sală plină de oameni care zic „Ha! Bravo!” Atât, mai mult nu-i. Eu sunt în stare să fac asta, da.
***
Slavă zeilor, dumnezeului meu imaginar și de neatins, nu am fost serios, dar uneori se întâmpla să fiu și după asta regretam că m-am luat în serios. Cred că la liceu nu am simțit încăpăstrarea asta, încadrarea asta în niște norma de seriozitate. La Liceul „Mircea Eliade”, era un mediu destul de libertin și permisiv de multe prostii, începând de la… Eu când povesteam oamenilor din curte, de la Telecentru, cu ce ne ocupăm noi la liceu, apoi ei afigheu (n.red.: erau uimiți), pentru ei nu făceau așa ceva la Școala nr. 39 sau la alte școli. Noi trebuia să scriem poezii, să recităm poezii, noi participam la recitaluri, noi aveam cenacluri literare, competiții de dezbateri în română, în engleză, competiții internaționale de dezbateri, „Ce? Unde? Când?”. Era o viață destul de colorată, care, într-un fel, îți arăta că poți să ai mai multe layer-uri de conversații. Poți să te înveți să discuți cu taximetriștii, cu politicienii, să te duci la parastase de poeți, de exemplu. Astea-s ocupațiile pe care le făceam noi, în școală. Destul de amuzante parastasele alea.
***
Seriozitate și normele de seriozitate le-am simțit mai dur deja după terminarea școlii, când a apărut în viața mea așa un segment foarte scurt, pe nume ASEM sau „găsire/căutare de job”, „intervievare de oameni pe stradă”, când am lucrat la TV. Văzând oameni care pășesc agale, foarte lent, și cărora tu vrei să le iei un interviu, iar ei spun „eu mă grăbesc, îmi pare rău”. Și asta se-ntâmplă într-un slowmotion (n.red.: foarte lent), care-ți las-un gust amar de „Asta-i Moldova, iacă-tă-o!”. Asta-i gustul ei, știi. Da, probabil seriozitatea asta se simte mai mult acum, când deja vine o vârstă și lumea zice „Nu credeam că ești în stare de așa ceva! M-ai dezamăgit! Cum poți să faci așa ceva?”.
***
„Prințul umorului basarabean!” Nu, nu trebuie titluri. Eu am încercat să adun oameni la un loc, am văzut că am adunat 300, după asta s-au mai adunat 300. Și m-am gândit „wow, ce concept fain!”. Dac-am reușit să înveselesc cel puțin 600 din acei 600, e bine. Eu m-am simțit fericit și asta s-a văzut, cred că. M-a cuprins un ocean de nebunie și fericire, aș vrea să mai încerc așa ceva. Definitely (n.red.: cu siguranță). Merită să-ncerci, merită să arzi calorii, să repeți, să crezi că scrii noaptea glume, să scrii 83 de pagini de glume, și să zici „Ua, câte glume!”, iar după asta să le tai și să zici „Nu, nu am!”. După asta, frustrat, să mai scrii odată, și să-ți rămână o săptămână până la spectacol și să faci o criză de panică, să te cerți cu oamenii din casă… Merită, merită experiența, serios!
***
Am înțeles că oamenii, pe internet, foarte mult caută să consume actualitate social-politică, lumea vede o știre și caută o părere. Nu știu dacă asta s-a întâmplat la nivel de reflex condiționat, necondiționat, dar lumea foarte tare vrea chestia asta, mai ales pe Internet, unde totul se întâmplă rapid. Sunt oameni care-mi trimit știri, ca să le comentez, însă eu comentez doar ceea ce mă inspiră și mă atinge. Sunt foarte multe subiecte pe care pur și simplu le evit. Sunt oameni care-mi trimit scrisori care-ar trebui să meargă la Procuratură, la judecăți, iar eu nu pot să fac pe procurorul pe net. Ar fi incorect. Plus la aceasta, eu sunt destul de divers, încât să nu mă încadrez nici acum în vreo limită.
***
Eu, chiar și-n engleză, aș fi vrut să încerc să fac comedie pe Internet și asta-i tot o frustrare de-a mea. Dar e clar că eu nu voi putea povesti în engleză despre minunatul, simpaticul domnul Candu… Cu toate că, sunt sigur, universalitatea chipului său ar fi cucerit milioane. Mi-e dor de Candu foarte mult!
***
Dacă umorul poate să vadă bombonica, acolo unde-i căcăcica, vorba lui Fedot Bernstein, atunci umorul este bun. Este fain să iei în derâdere oameni care-s la patru ace, super serioși, și se numesc Marian Lupu și fac gesturi indecente în Parlament. Iar după asta, vorbesc de parcă încearcă să acopere o voce interioară care-i zice „Mă, oprește-te. Stai, măi, nu zi asta, nu”, iar el zice „Paralelipiped, tractor, transcendență”. El când cumpără pâine, oare cum se exprimă. Asta-i o întrebare, dar răspunsul este „el nu cumpără pâine, lui îi cade pâinea, totul este stabil la dânsul”.
***
Sunt un om cu facultăți neterminate, care știe foarte sigur și este convins că este neinteligent, și un om care caută metode și căi să-și formuleze manualul fericirii, ca mai ușor să trec prin viață…
Asta ar fi motto-ul lui Andrei Bolocan. Să fiu inteligent, să mă iau în serios, să par om chibzuit, eu, în sinea mea.
Nu știu, tu mă întrebi cum m-aș autodescrie, nu știu. Am un prieten, care are 29 de ani, la fel ca mine. Și noi de vreo 10 ani ne întrebăm când o să treacă vârsta de 19 ani. Ani parcă au trecut, dar nu tare multe s-au întâmplat în materie de inteligență. Sunt oameni care se trezesc și știu ce să facă cu viața lor, eu nu sunt așa om. (vezi, că-i drept. A strănutat un Renault.) Eu mă caut și căutarea asta continuă de foarte mulți ani. Atâta timp cât te cauți, cel puțin ai scuza că nu ești sigur de ceva și uitându-te în spate știi că nu erai sigur c-ai făcut ceva corect. Dubiul și îndoiala îți spațiu de manevră foarte fain. Mie-mi place să mă-ndoiesc de lucruri, îmi place să mă-ndoiesc de propria mea dreptate. E super fain, foarte puțini oameni își asumă că nu au dreptate.
Și eu fiind unul din cei care-și asumă că nu au dreptate mă consider special! Marian Lupu, privet!
***
- Eu sunt Moldova! Moldova! Ce nume de campanie fain! Moldova ești tu singur! Moldova ești eu sunt!
- Sângur ești Moldova!
- Sângur ești Moldova! Foarte fain! Aș face o televiziune independentă care-ar face așa campanie. Voi credeți în televiziune independentă?
- MoldovaTV!
- MoldovaTV! Moldova, te vreau!
***
Te-a dezamăgit Roșca, în 2005. Te-a dezamăgit nu mai știu care încă, Ghimpu i-a dezamăgit pe mulți. Gata! Noi trebuie să formulăm, ca în matematică, prin deducție, teorema. Te-o trădat unu, al doilea, al treilea, trage concluzia. Toți sunt trădători. Nu te mai mira, nu te mai uimi, toți, pentru bani, sunt gata să-și schimbe luntrea. Jurnalismul care se face la nivel politic și femeile, oameni, fetele, băieții care iau interviuri de la acești oameni, porniți la drum cu concepția că vorbiți cu un om dubios, un trădător, care pentru bani este gata să facă multe alte lucruri urâte de care tu nici nu-ți imaginezi. Și atunci te gândești, „Eu cu cine vorbesc acum? Cu un politician de rang înalt? Nu! Tu vorbești cu o borâtură de om, un țepar și tu trebuie să-ți asumi acest lucru.
***
Țara este atât de mică, dar uite-te ce frumuseți noi avem, ce mozaic bogat noi avem. Există, în Orhei, niște Irine Alegrove de140 de ani, care îl iubesc pe Shor. Există Chișinăul, care este super sub râpă și dezamăgit de Chirtoacă, cu toate că mai sunt mulți care cred orbește că el este îngerul păzitor al orașului. Și există restul țării, care primește de Paște câte-o vacă sau câte-un târnăcop, de la Sergiu Sârbu și Marian Lupu, și ei sunt fericiți. Înțelegeți? Omul le-a făcut un bine. Cum poți să te superi pe-un om care ți-a adus o vacă? Cât cost-o vacă, 6-10 mii de lei?
***
Pavel Filip mie mi se pare foarte amuzant. Pentru că, adesea, chipul lui care pătrunde și apare-n știri este un chip de om tare chinuit. (…) Este un om puțin trist că face lucru care-l face. Mulți se întreabă de ce politicienilor le ies lucrurile care prin gaură. Pentru că ei adesea fac lucruri care nu le provoacă plăcere.
***
Clasa politică este super nereprezentativă pentru niște oameni ca noi, care vrem altceva. Noi vrem oameni mai activi. Faptul că ei au ceasuri moderne și știu de portaluri de socializare… F***m-aș! Trezește-te! Coboară cu picioarele pe pământ! Gândește-te la problemele care le au tinerii oleacă altfel, decât prin prisma rețelelor de socializare. Tineretul din partidul tău nu sunt toți tinerii din R. Moldova. Trollii, care comentează pentru partidul tău, nu sunt toți tinerii din R. Moldova. Deschide un pic planca la critică! Tu ai observat că ei nu prea reacționează la critică? Ei o consideră… Ei lasă ei să critice… Nu, băiete, stai puțin! Pista aceasta este proastă! Asta nu este pistă de bicicliști! Asta nu este critică, acesta este un fapt. Nu, asta este pistă de bicicliști, și eu am să mă duc pe bicicletă, în orele de muncă, și-am să le dau alcool muncitorilor care pun pavajul pe bl. Ștefan cel Mare. Super gest de primar! Voi cât de des beți în orele de muncă? Cât de legal este asta? Și a apărut la ProTV. Dacă nu greșesc, el este căsătorit cu cineva de acolo. Dar n-are nicio legătură, ea este pe alt domeniu, pe politică. Da Chirtoacă e din Primărie. Cum așa se-ntâmplă?
***
Moldova, eu încă nu știu cine tu ești pentru mine. Cu siguranță tu nu ești un stat independent. N-aș vrea să te bag în limite constituționale. Moldova pentru mine este o mână de oameni, vreo două-trei locuri în care am amintiri pe care le pot mirosi. Tare-aș vrea ca R. Moldova să-mi dea, dac-ar fi un cântar cu dezamăgiri și motive de optimism, mult mai des să-mi dai motive de optimism. De fiecare dată, Moldova, când mă chemi, eu să știu că vin aicea la o încărcătură de viață, pe care pot s-o simt doar în spațiul acesta.
