Într-o societate tradiționalistă și oficial majoritar creștin-ortodoxă, cei care decid să meargă pe o altă cale sunt deseori criticați și rămân a fi neînțeleși. Botezul, cununia religioasă și înmormântarea sunt doar câteva etape foarte importante în viața unui creștin-ortodox. Părinții credincioși își vor copiii cununați, nepoții botezați, iar când le-a veni timpul – să fie înmormântați conform rânduielii, printre creștini și cu preot. Dar ce e de făcut când aceștia sunt atei? Și mai ales ce de făcut dacă doi atei refuză să-și boteze copilul?

Nadia și Ion Rusnac s-au căsătorit acum trei ani, iar în luna mai anul trecut, ei au devenit părinții lui David. Discuția despre religii a apărut chiar la primele întâlniri ale tinerilor. Au aflat că, prin coincidență, ambii se identificau ca atei, deși ambii vin din familii creștin-ortodoxe. „Da, de mică, am crezut în Dumnezeu. Copii sunt foarte ușor de influențat, iar eu fac parte dintr-o familie foarte religioasă, mai ales bunica. Am știut și „Tatăl nostru”, și diferite rugăciuni. Apoi… nu știu exact care a fost momentul, în care eu am luat o cu totul altă cale”, explică Nadia. Soțul ei spune că poziția sa față de religia a prins contur când avea în jur de 15 ani, urmărind evenimentele din țară și comportamentul persoanelor religioase de la noi. „Anume asta m-a influențat să nu cred în nimic. Mai  bine zis să cred în mine mai mult, decât în religie și biserică”, spune Ion. Inițial, părinții celor doi refuzau să accepte ateismul în casa lor, crezând că „e o glumă” și că „o să treacă”. De atunci au trecut zece ani.

Fiind atei declarați, Nadia și Ion au refuzat cu vehemență să se ia cu cununie religioasă, precum și să-l boteze pe fiul lor David. „Desigur că ne-au spus că trebuie să ne cununăm, că toată lumea face, iar noi am spus „Nu” și aici s-a încheiat toată discuția”, zice Nadia. Deși părinții acestora s-au comformat mai ușor cu faptul că cei doi au preferat să-și oficializeze relația doar în fața statului, faptul că nepotul lor va rămâne nebotezat până va decide independent acest lucru nu îi lasă în pace. „Ei nu pot accepta faptul că „David nu va avea îngerașul lui”. „Cum o să crească el așa? Nu-l vor primi la școală…”, povestește Ion.

Tinerii părinți sunt conștienți de faptul că micuțului David îi vor apărea întrebări despre Dumnezeu și religie chiar din primii ani de gărdiniță, unde va învăța rugăciuni pentru copii, dar au decis deja că vor refuza ca acesta să frecventeze orele de religie la școală. „Evident, poeziile „Înger, îngerașul meu” sau chestii de genu nu le voi putea interzice să-l învețe, pentru că toți copiii vor învăța. Dar asta este exact ca o poezie despre Moș Crăciun. Eu o să-i explic copilului ce înseamnă religia. „Tu, când o să crești mare și o să ajungi la concluzia că tu crezi că, într-adevăr ceva există, dragul meu, eu te susțin în toate. Vrei, mergem, te botezăm când ești mare. Te susțin absolut în toate. Dar asta trebuie să fie absolut decizia ta.” Nu vreau să-l influențez cu absolut nimic”, spune Nadia.

Dacă într-o familie creștin-ortodoxă educația se face ghidându-se după Biblie, atunci în familia Rusnac drept ghizi servesc bunul simț și Codurile Penal, Contravențional și cel Civil. „Să fii Om în orice situație. Noi cu ce putem, ajutăm. Nu contează dacă este aproapele nostru. Și nu o facem pentru a ajunge în rai sau pentru ca un oarecare dumnezeu să ne întoarcă binele înapoi. Pur și simplu vrem și ne permitem, și putem. În orice situație trebuie să fii om, în primul rând”, explică Nadia. „Binele înseamnă ceea ce nu-i afectează pe alți oameni, ce nu ajunge la violență. Orice chestie, care nu duce la închisoare, e bine. Dacă este șansa să ajungi acolo – e rău”, adaugă Ion. Nu te bate, nu ucide, nu fura, învață bine la școală, intră și ele în lista de învățăminte pe care le vor transmite micuțului David. 

„Nu ține numai de noi, ține și de profesori, și de întreaga societate. În mare parte, societate îl crește. Noi nu-l vom ține toată viața acasă. Dacă el va începe să bea și să fumeze, când va fi la școală, eu nu voi fi permanent lângă el, ca să-i rup țigara sau să-i arunc paharul. Depinde de societate, de prieteni, de grupul de oameni care o să-l înconjoare. Eu o să fac tot posibilul ca el să crească un om bun. Un om respectuos, care îi ajută pe oamenii din jur, dar nu depinde totul de noi. Copilul depinde de noi până la vârsta de vreo 16 ani, până-și formează grupul de prieteni. După asta el singur decide ce vrea și ce nu vrea”, afirmă Nadia. 

Pe parcursul ultimilor cinci ani, în Republica Moldova, au fost înregistrate oficial peste 121 mii de căsătorii. Numărul anual al acestora a scăzut cu 2041 din 2012 până în 2016. A scăzut și numărul nou-născuților vii cu circa două mii (de la 39,4 mii la 37,4 mii). În aceeași perioadă, s-au destrămat peste 54 de mii de căsnicii care au durat în medie 11 ani.

Pornind de la aceste cifre, dar și de la faptul că, potrivit ultimului „recensământ” al populației Republicii Moldova, majoritatea s-au declarat creștini, am încercat să aflu câți din acești copii au fost botezați și câte din căsătoriile înregistrate la Oficiul Stării Civile 

Secretarul Mitropoliei Moldovei, Protoiereul mitrofor, Vadim Cheibaș

au fost urmate și de o cununie religioasă. Totuși, secretarul Mitropoliei Moldovei, Protoiereul mitrofor, Vadim Cheibaș mi-a explicat că nu este tocmai posibil să aflu acest răspuns, însă mi-a confirmat că numărul cununiilor religioase a scăzut simțitor.

Tradiții și superstiții legate de botez
pe teritoriul istoric românesc

  • Femeia însărcinată, groasă, grea, trebuie să respecte anumite interdicții în interesul ființei ce se plămădește în straturile ei. Să nu
    dea cu piciorul în mâță sau în câine, că copilul face păr pe față.
  • Copilul nu trebuie să vadă „pojar” (incendiu) că copilul face pojar.
  • Mama nu trebuie să fure prune sau alte poame, că face copilul cu pete pe faţă.
  • Mama să nu taie nimic la zile mari,
    că taie urechea sau buzele copilului.
  • Mama să nu se uite la cine-i urât tare sau să nu privească la un animal când moare, când se taie un porc sau oaie (când animalul cască gura, scoate limba, face ochii mari), că face copilul așa.
  • Lăuza fiind considerată spurcată, nu are voie 40 de zile să iasă din casă, să treacă drumul sau să meargă la fântână. Se crede că atunci arde pământul sub ea. După 40 de zile, popa îi face molitvă și-i face drum”.
  • În multe sate din Moldova, se crede că mortul la trecerea punților este ajutat de fini, din care motiv omul acceptă să aibă pe pământ mai mulți fini botezați și cununați. Astfel, după credință se consideră păcat mare când refuzi a boteza și încreștina un prunc, deoarece te lipsești de un vrednic ajutor când treci punțile.
  • Dacă îi e poftă de ceva mamei, să mănânce, că altfel prăpădește copilul.
  • Copilul, care se naște în zi de sărbătoare, îi tâlhar, curvar și becisnic.
  • Pentru a naște mai ușor, femeii i se dă să bea apă de pe o „lăcată” descuiată sau i se despletește părul.
  • După ce a născut, mama execută anumite ocupaţii cu care dorește să se îndeletnicească noul născut: cioplește un lemn pentru a fi un bun lemnar sau bate cu ciocanul când dorește să fi e fi erar ș.a. Aceste acţiuni cu valoare magică ţin locul obiectelor ce se pun în leagăn în restul pământului românesc, pentru determinarea calităţilor celui care se naște.
  • După naștere, „arde lampa în casă, toată noaptea, până botează copilu”. Se credea că, dacă se stinge lampa și-i întuneric în casă, ,,s-aprochie Diavolul șî fași rău copchilului, îl schimbă, îl ie pe a tău ș-aduși altu-n loc, urât, stricat” .
  • Pe 7 ianuarie, în locul copiilor avortați, sunt botezate niște păpuși sau cârpe, care-și primesc un nume fictiv de Ion sau Ioana (practică necanonică, condamnată de Biserica Ortodoxă, dar folosită în unele biserici și mănăstiri din România și Republica Moldova).
  • Prima scăldătură a copilului se face de obicei cu apă rece, să fie voinic, călit la frig. În apa respectivă (mai târziu și în leagăn), se pune busuioc, trandafir și un cuţit - „să nu lichească duhul cel rău de el”, „să nu-l schimbe duhul rău”.
  • Buricul îl taie moașa, o femeie mai pricepută din sat, și-l îngroapă într-un colţ al casei, ca să nu-l calce cu picioarele sau îl ascunde într-o ladă și îl dă copilului când împlinește trei ani să-l dezlege, că atunci îi mare meșter.
  • Copilul care se naște cu cămașă pe cap îi cu noroc. Această cămașă se strânge pe o rădăcină de busuioc și e bună de leac.
  • Numele de botez se pune întotdeauna după sfântul din ziua în care s-a născut copilul. În cazul când acest nume nu e destul de potrivit sau de frumos se pune și un al doilea, dar numai pentru uzul familiei, în registrele de stare civilă fiind trecut numai primul.
  • Până prin anii ’90 ai sec. XX, în comunitățile bulgare din Republica Moldova, putea fi văzut ca reminiscență un sărut mai deosebit al mâinii. Copiii sărutau mâna nănașei într-o succesiune gestuală: o dată – deasupra mâinii, a doua oară – se atinge cu fruntea de același loc al mânii și a treia oară sărută iar. Acesta era cel mai răspândit sărut respectat de copiii din mediul rural.
Bibliografie:
1. Patrimoniul cultural și semnificația pelerinajului contemporan, de Romeo Cemârtan
2. Aspecte din spiritualitatea românilor transnistreni (II). Credințe și obiceiuri în legătură cu viața omului, de Gheorghe Pavelescu
3. Profesorul Petre Ștefănucă, cercetător al obiceiurilor de familie în Basarabia, de Victor Pletosu
4. Ţesăturile în ritualul de înmormântare: funcții și mesaje simbolice, de Elena Postolachi
5. Salutul în practica etichetei tradiționale. Formularea problemelor de cercetare, de Varvara Buzilă

Botezul - act conștient

Ion Andronache, cunoscut pentru viziunile sale nepopulare în rândurile clericilor, este tatăl a trei copii, toți botezați în primul an al lor de viață. Potrivit acestuia, botezul este un ritual un act conștient, care se face după ce crezi în ceea ce înseamnă botezul. „Dacă faci parte din biserica ortodoxă și primești botezul în biserica ortodoxă, numaidecât trebuie să cunoști cateheza ortodoxă, adică învățătura de credință și mai apoi, conștient să vii la botez”, explică acesta. 

Astfel, în cazul pruncilor, alături de soția sa, Ion Andronach și-a asumat responsabilitatea și angajamentul ferm că își voi crește copiii în credința creștin-ortodoxă și le va da o educație corespunzătoare. „Eu am fost cel care a mărturisit simbolul credinței și am fost un garant în fața comunității, că ei vor fi membrii bisericii. În cazul părinților care sunt practicanți ortodocși, nu este neapărat să lase copilul să conștientizeze credința și apoi să-l boteze, pentru că în Biserică, cea mai mare taină este Sfânta Euharistie – împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos. Eu, ca părinte, nu aș putea să-l lipsesc  pe copilul meu de la această taină mare și acest dar al lui Dumnezeu. Iată de ce l-am făcut și pe el membru al Bisericii și împreună cu noi, părinții, merge la Biserică, ceea ce-l face membru al comunității. Până a fi botezat, nu poți primi această taină. Dar dacă este vorba de părinți atei, nu are sens să-ți botezi copilul, chiar și dacă doar unul este ateu, este bine copilul să fie lăsat până la maturitate sau măcar până la vârsta adolescenței, ca el singur să  înțeleagă de ce vrea să facă parte din această biserică”, afirmă Ion Andronache.

„Botezul nu este un act miraculos, de abracadabra, magie ș.a.m.d.
Prin botez, noi devenim mădulare ale lui Hristos și membri ai Bisericii.
Nu este un ritual care dă o putere miraculoasă, nu este un antidot. Este o taină mare
a Bisericii, în care o persoană este acceptată în sânul ei.”
ion
Ion Andronache
Autorul vlogului Ortodoxia - „pentru că așa trebuie"

Totuși, această părere se pare că nu este una răspândită în rândurile clericilor din Republica Moldova. Or, botezurile au loc indiferent dacă părinții copilului frecventează biserica respectivă în fiecare duminică sau nu, fie sunt membri ai comunității religioase sau nu. Potrivit lui Ion Andronache, preoții permit astfel de botezuri pentru că le aduce venit. „Un alt motiv este indiferența preoților – ei primesc  pe oricine, fără să cunoască dacă părinții și nanii sunt creștini și cunosc învățătura de credință. Majoritatea care vin la noi în biserică nici cunoștințe elementare nu au. „Tatăl nostru” este o rugăciune pe care toți o cunosc, din copilărie. Noi trebuie să cunoaștem în ce credem și mai apoi să venim la botez”, concluzionează Ion. 

1 Comentariu

  1. Mă miră faptul cu câtă ușurință Vă apucați să scrieți când cunoașteți mai nimic despre credință…E regretabil că încercați în acest fel să manipulați cu formarea conștiinței creștin-ortodoxe. E dezolant argumentul acestor tineri de ce s-au lăsat de credință: ” …urmărind evenimentele din țară și comportamentul persoanelor religioase de la noi. „Anume asta m-a influențat să nu cred în nimic. Mai bine zis să cred în mine mai mult, decât în religie și biserică” ”. Același clișeu în gândire poate fi urmat și în cazul alegerii pentru a crea o familie: modelul cuplurilor care ratează căsnicia, sau au manifestări de violență etc., după acest ”model” de gândire te duc foarte ușor spre decizia să nu te mai căsătorești niciodată…Deci e un mod simplist, fără căutarea sinelui și fără efortul de a înțelege drept cine te vrei…Credința e mult prea complexă pentru astfel de persoane, pe care nu le-aș da/lua drept model nici într-un caz.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *