Cu puțin timp înainte ca atenția microbiștilor să fie captată de Campionatul Mondial de Fotbal (masculin), care se desfășoară în Rusia, în Moldova, campionatul intern de fotbal feminin a tras cortina. Echipa Agarista-ȘS Anenii Noi a câștigat atât campionatul, cât și cupa, într-o finală unde CS Noroc a pierdut cu scorul de 2:1 (golurile fiind marcate de Liudmila Caraman și Tatiana Gherghelijiu, respectiv Daniela Mardari).
 

În fiecare an de la capăt

„De câteva ori am tot vrut să ne lăsăm de fotbal”, afirmă vedeta și golgheterul echipei Agarista-ȘS Anenii Noi Liudmila Caraman. „Când am jucat în Liga Campionilor și am pierdut la scor în fața unor echipe din Ungaria, Austria sau Olanda, am revenit foarte demoralizate acasă. E greu să le facem față, când ele au condiții, alimentație corespunzătoare, săli de forță și de recuperare. Noi ne antrenăm de trei ori pe săptămână pentru un meci, în timp ce ele se antrenează zilnic”, afirmă Liudmila cu regret. „Ne-au zis antrenorii că vom tot avea ocazii să ne lăsăm, așa că am continuat și în fiecare an am luat-o de la capăt”.
 
Liudmila Caraman a început să joace fotbal la vârsta de 14 ani. S-a întâmplat după o oră de educație fizică, când, pentru că tot lovea mingea cu piciorul în meciurile de volei, profesorul de sport a trimis-o la fotbal, cu o altă fată care îl practica deja. De atunci au trecut 18 ani, iar pe eleva care distrugea mingile de volei tot în fotbal o găsim. A fost tentată să plece din țară, a dat și probe la cluburi cu renume în Rusia. Totuși, pentru că a pus școala pe primul loc a rămas în țară, unde a absolvit Universitatea Tehnică, a combinat cu succes pregătirile pentru examene și antrenamentele de pe „dreptunghiul verde”.
„Dreptunghiul verde” e mult spus, deoarece terenurile pe care se pregăteau și pe care jucau nu erau printre cele mai bune. „Nu căutam iarbă verde neapărat, cum fac tinerii din ziua de azi. Important era să alergăm după minge. Când ajungeam acasă eram negre, prăfuite din cap până în picioare”, își amintește Ludmila de începuturi, când „debuta” în sportul cu balonul rotund pe terenul de la Ciocana.

În prezent, Liudmila este legitimată la Agarista-ȘS Anenii Noi, cu care, în ultima ediție de campionat, a câștigat dubla campionat-cupă, urmând să joace din nou în competițiile europene inter-cluburi. Și-a făcut debutul la echipa națională în 2015, într-un joc câștigat împotriva Lituaniei, contând pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal Feminin. Până în prezent, a strâns 21 de selecții la echipa națională, cu un total de 1742 de minute jucate (din 1890 posibile). În două rânduri, în 2015 și 2017, Liudmila Caraman a obținut titlul de cea mai bună jucătoare din campionatul intern la fotbal feminin, titlu acordat prin votul antrenorilor și conducătorilor de fotbal din campionat. „Cu toată modestia, dar cred că am meritat acest titlu, iar drept dovadă e votul obținut, unde e clar că nu e decizia unei persoane”.

Galerie din 30 de oameni

În familia Liudmilei, fotbalul nu este tocmai străin, fiind practicat inclusiv la profesioniști atât de tatăl ei, cât și de soț. Este prinsă în fenomen inclusiv mama, un suporter înfocat la meciurile ei, deși nu a fost dintotdeauna așa. O perioadă nu agrea deloc ocupația fiicei, iar atunci când Liudmila s-a accidentat, nici nu a vrut să audă de revenirea pe iarbă. „Rudele și apropiații o tot întrebau de ce joacă fata fotbal și îi spuneau că voi avea picioare strâmbe! Acum mama le arată picioarele mele și le spune că port și fuste, merg și pe tocuri, are acasă și fiică, și fotbalistă”, afirmă zâmbind Liudmila. 
 
În cel mai bun caz, la meciurile din campionat, sunt urmărite de 20-30 spectatori. „În Moldova, lumea nu prea știe de fotbalul feminin, iar cei care știu nu au încredere în femeile care joacă fotbal. Suporterii nu susțin nici măcar echipa națională masculină, ce să mai vorbim de cea feminină?”, afirmă împăcată Liudmila.
„Chiar și la ultimele meciuri ale echipei naționale jucate pe stadionul Zimbru, publicul pe care l-ați văzut era format din fetele care joacă în campionat și rudele sau familiile noastre”.
Cu toate acestea, cât timp sănătatea îi va permite să se antreneze va continua să joace. „Încă nu mă gândesc la o carieră de antrenoare, deocamdată vreau să mai joc an an sau doi”.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *