11 deținuți pe viață, 12 artiști cu renume național, cinci luni de repetiții, ore de arta actorului, de vorbire scenică și de expresie corporală, trei parteneri de talie europeană, au făcut posibilă existența și interpretarea spectacolului „Hamlet Proces”, pe teritoriul penitenciarului nr. 17 de la Rezina.

Cei 11 actori-deținuți sau deținuți-actori, indiferent cum ar fi mai corect să-i numim, au jucat de trei ori spectacole – pentru restul deținuților, pentru rude, pentru partenerii proiectului, iar cel din urmă a fost transmis live de 2 instituții media pentru peste 30.000 de spectatori online.

„Hamlet Proces” este un spectacol realizat de Centrul de Arte COLISEUM, în frunte cu Mihai Fusu. Regizat de Luminița Țâcu, proiectul a avut ca scop resocializarea și integrarea prin teatru a deținuților pe viață. Zi de zi actori cu renume din trupa teatrului Național „Mihai Eminescu” au lucrat alături de ei.
După vizita din august, i-am regăsit pe deținuți în febra pregătirilor pentru spectacol. Emoțiile și agitația nu lipseau. Unul se costuma, altul repeta pentru ultima dată replicile, al treilea își instala microfonul, al patrulea fuma o țigară pentru calm și curaj. Spectatorii își ocupau locurile, afară se lăsa deja răcoarea. În curând se face ora 7 seara, în curând vom afla la ce au lucrat timp aproape jumătate de ani, unicii 11 deținuți care au răspuns la invitația Luminiței Țâcu și a lui Mihai Fusu…

Dorința de libertate…

Între timp, o prindem pe regizoare, care era de negăsit timp de cele 5 luni, care a închiriat un apartament la Rezina pentru a fi cât mai disponibilă pentru studenții săi. „Eu i-am cunoscut la fel de buni, de interesanți, de dornici de comunicare, așa cum sunt ei acum. Nu pot să zic nu au învățat nimic din ceea ce am făcut împreună, arta teatrală fiind o artă sensibilă. Ea pune în mijlocul acțiunii esența umană. Bineînțeles, ei au devenit mai înțelepți, poate, mai comunicativi. Cel puțin, au devenit mai interesați de actorie – un lucru destul de important pentru noi. Mi-e frică să zic, dar din ce în ce mai mult simt dorința lor de libertate, dorința de a ieși dincolo de gratii…”, recunoaște regizoarea Luminița Țâcu.

Un moment important pentru toți, spune ea, a fost când au ieșit pentru prima dată pe terenul de fotbal, unde s-a jucat spectacolul. Până atunci, repetițiile avea loc în incinta penitenciarului. „Unii dintre ei nu au ieșit de 20 de ani aici. Pentru mine personal, a fost o mare premieră. Să văd cum oamenii ies afară și se bucură de cerul liber”, spune aceasta emoționată.

Următorul pas – Teatrul Național

După reîntâlnirea cu cerul neacoperit de gratii, a urmat o altă premieră, atunci când deținuții au jucat în fața colegilor lor, celorlalți condamnați. Apoi, au jucat în fața rudelor lor, mame, tați, surori, frați, care au venit să-i vadă, să-i susțină, să se bucure de ei, să-i încurajeze și să le dăruiască flori și aplauze. „Premiera în fața partenerilor și a jurnaliștilor este iarăși un moment important. Pentru ei, ca și pentru noi, oamenii din teatru, orice zi este un examen, orice ieșire în scenă este un examen. Pentru ei, orice clipă este un examen”, spune regizoarea.

Cei de la Centrul de Arte COLISEUM își soresc ca „Hamlet Proces” să fie într-o continuă desfășurare. Astfel, Luminița Țâcu asigură că munca cu cei noi 11 actori nu se oprește aici. „Bineînțeles că o să ne îngrijim de lucrul nostru, o să ne îngrijim de ei. Vom continua, în măsura posibilităților, lucrul cu ei. Vom încerca să organizăm evenimente teatrale cu ei, pentru ei, întâlniri cu personalități, oameni de artă care vor împărtăși experiența artistică. Pentru că ei sunt curioși să cunoască lume, despre care doar aud la televizor sau la radio. Ideile sunt mult prea mari și mult prea frumoase, în ce ține de acest spectacol, pentru că am fi vrut să jucăm pe scena Teatrului Național. Lucru în care vrem să credem în continuare și suntem siguri că se va întâmpla”, spune aceasta..

„Aerul este plin de promisiuni”

Igor Goriunov, încarcerat la 26 de ani, are acum are 48. Înainte să fie deținut, Igor nu era indiferent față de artă. Acesta vizita teatrele, prefera opera și baletul. Întrebat dacă speră ca, datorită acestor proiecte, să îi fie modificată sentința, Igor citează o replică din piesa „Hamlet” – „aerul este plin de promisiuni, ce va fi nu se știe”. „Sigur că sperăm, fiecare speră că ceva se va schimba în viața lui. Dar multe deja s-au schimbat. Noi singuri construim garduri și ziduri și trăim între ei. Sper că, cu ajutorul acestui „Proces”, între noi și societate s-au dărâmat mai multe ziduri, că lumea se va uita altfel la noi. Să stai aici 10-15 ani și să rămâi om, ci nu un tipic pușcăriaș, deja este un lucru mare”, mărturisește Igor.

Potrivit deținutului pe viață, nivelul proiectului „Hamlet Proces” nu se compară cu cele în care s-a mai implicat, or, Mihai Fusu și Luminița Țâcu le-au arătat bucătăria interioară a teatrului. „Ei ne-au ridicat la un nivel mult mai mare. Chiar și limba de stat, mai multe lacune, dar o vorbesc mult mai bine”, spune Igor.

„Din păcate, eroul meu a ales răul la sfârșit”

Deținuții implicați în proiect s-au arătat a fi oameni foarte sensibili. I-au dat de gol chiar lacrimile și vocea tremurândă pe care nu le-au putut ascunde imediat ce s-a terminat spectacolul. Unul dintre ei a fost Mihai M., cel care a jucat rolul Regelui Claudius. Mihai a fost și unul dintre cei care nu au acceptat din prima rolul distribuit, pentru că era unul negativ. „Monologul regelui este unul foarte puternic. Este vorba de lupta dintre bine și rău. Dar toată viața noastră este o luptă. Din păcate, eroul meu a ales răul la sfârșit. Eu nu am jucat, eu am trăit cu acest rol”, spune cu lacrimi în ochi Mihai M.

Totuși, acesta pare a fi consolat cu soarta lui. „Cum o fi voia Domnului, eu o s-o primesc așa cum va fi ea. Am 22 de ani de când stau aici, am fost arestat la 18 ani… Am două fiice care mă vizitează, am soție care mă așteaptă. Credem în mai bine, trebuie să fim optimiști. Sperăm că Moldova se va dezbăiera de legile post sovietice din anul 1961, după care am fost judecat”, ne-a mărturisit Mihai.

Acest proiect pare să fi schimbat multe în viețile deținuților, or întrebați despre ce urmează, deținuții amintesc în cor de promisiunea de a jucat pe scena naționalului. „Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că toate acestea se termină. Am mari emoții. Noi ne-am împrietenit cu toată echipa de actori, că nici nu vreau să mă gândesc la despărțire. Ne va fi foarte greu pe suflet. Înțeleg totul, dar alung acest gând tot mai departe”, spune Igor, încercând să înghită nodul din gât.

Cu nod în gât am părăsit și noi închisoarea, jurnaliști, oficiali, artiști, parteneri europeni. Ei alături de gardieni au rămas acolo pentru toată viața. Sau poate nu?

Comentariile sunt inchise.