Era început de august, când am primit invitația de a cunoaște câțiva deținuți pe viață din penitenciarul nr. 17 de la Rezina. Ce însemna a fi deținut pe viață știam doar din filme, iar rolul de jurnalist mă impunea să nu am preconcepții despre ce mă aștepta acolo. Știam un lucru cu siguranță – ideile pe care le-aș avea despre oamenii pe care urma să-i cunosc m-ar putea încurca să discut cu ei. Am pornit, deci, spre Rezina fără ca măcar să intuiesc surpriza pe care urma s-o am.

Pe malul Nistrului, pe adresa str. Nistreană 1, se întindea un zid înalt din piatră, în două trepte. De-a lungul celei de sus erau instalate rânduri de sârmă ghimpată. Am ajuns. După verificări minuțioase, gardienii ne permit să intrăm. Penitenciarul mi se arată ca un labirint, unul cu pereți de un alb imaculat, cu coridoare înguste și cu cer care se vede doar printr-o sită deasă de metal. Excepție face curtea la care au acces deținuții. Dacă geamurile celulelor n-ar fi avut gratii, dacă lipseau gardienii și nu sumțeam privrile curioase ale deținuților pe care-i întrezăream pe la ferestre, uitam unde mă aflam atunci.

Ne îndreptăm spre celula lui Sergiu, Maxim și Lilian. „Ei în curând trebuie să mănânce”, aflu de la gardieni. După scări abrupte și culoaruri întunecoase, mă întrebam oare cum arată celula lor, pentru ca să găsesc o cameră ca cea în care am locuit eu, în căminele din Timișoara. Doar că deținuții mai avea și toaletă personală, și-au improvizat o mică bucătărie, au amenajat celula cu toate cele necesare lor, rafturi, dulapuri, o măsuță, televizor și tot așa. Lilian, fost agricultor, crește flori de cameră într-o veselie, gratiile abia se văd. Mi-a dăruit și mie una.
Ne-au întâlnit emoționați. „Ați ajuns prea devreme! Mâncarea nu este gata!”, ne spune Sergiu un pic agitat. Improvizează rapid niște gustări. În cinci minute, pe măsuța dintre paturi, gazdele noastre au aranjat câteva gustări și cănile cu cafea. Maxim trebăluia lângă plită, gătea cartofi cu legume.

Sergiu (Autor foto: Nicolae Pojoga/ Sursa: newsmaker.md)
Sergiu (Autor foto: Nicolae Pojoga/ Sursa: newsmaker.md)

Cei trei vor juca astăzi în piesa „Hamlet”, regizată de Luminița Țâcu. Sergiu va juca rolul lui Hamlet. El s-a arătat cel mai dezghețat dintre toți, a intrat rapid cu mine în vorbă. Îmi povestește cât de dezamăgit este de presa din Moldova, despre cum jurnaliștii caută excepționalul acolo unde el nu este, dramatizează, chiar dacă nu este nevoie, colegii de celulă dau din cap aprobator sau mai fac câte o glumă. „Nu trebuie să descrieți totul în culori negre, pentru că nu este. Împreună cu colegii de celulă participăm la diferite programe socio-educative începând cu anul 2004. Grupul a crescut câte un pic, până am ajuns să fim 11. Invitația lui Mihai Fusu a fost adresată către toți deținuții, din păcate nu toată lumea are dorința de a participa la astfel de activități. Fiecare are scopul lui în viață și anumite priorități. Cuiva îi place fotbalul, cineva nu vrea să participe. Noi, cei pe care-i vedeți, am vrut să participăm din toată inima. De la început, nu știam ce spectacol vom juca, dar când am aflat că e vorba de „Hamlet” de William Shakespeare, eram tare emoționați, credeam că nu vom face față”, îmi zice Sergiu.

– Vă era deja cunoscută opera?
– Pentru unii da, pentru alții mai puțin. Nu pot spune că toți au studii. Acum ne studiem fiecare scenuță în parte. N-o să vă mint, îmi amintesc că am studiat-o la școală, dar practic nu mai țineam minte nimic din operă. Dar, citind o dată, două, de trei ori, începi să intri în esență, cunoști personajele, înțelegi ideea principală pe care a avut-o Shakespeare. Muncim mult, scopul nostru este ca spectatorii să creadă în ceea ce vor vedea. Să simtă pe ei, ceea ce vrem noi să le arătăm.
– Lucrați deja de patru luni la spectacol, dar cum au fost începuturile?
– Repetițiile au început în luna mai. Atunci, la fiecare oră, încercam să ne cunoaștem mai bine. Vizionam spectacole „Hamlet” puse de regizori renumiți precum Franco Zeffirelli, ca să înțelegem ce au vrut să arate aceștia și să vedem felul lor de a vedea piesa. „Hamlet” este foarte interesant, dar și foarte complicat. Fiecare ar putea înțelege într-un mod deosebit momente și scena din piesă. De aceea, noi vom avea versiunea noastră, pe care veți avea ocazia s-o vizionați pe data de 15 septembrie a.c., aici, pe teritoriul penitenciarului. Noi vă invităm!
– Dumneavoastră îl jucați pe Hamlet, nu-i așa? Cum au fost distribuite rolurile?
– Da, am o misiune foarte importantă, îl joc pe Hamlet, prinț al Danemarcei. Toți eram curioși cine și pe cine va juca, dar alegerea, până la urmă a fost făcută de regizori. Totuși, înainte ca aceștia să ia decizia, ne-au rugat să scriem pe o foaie pe cine și în ce rol vedem. Să fiu sincer, 80% din membrii echipei au scris că eu trebuie să-l joc pe Hamlet. Deci, au fost roluri care au coincis cu viziunea regizorului.
– Să înțeleg că aceste roluri, în mare parte, vi se potrivesc…
– Da, ne asemănăm foarte mult. De asta mi-am dat seama după ce am cunoscut personajul mai bine. O să fiu sincer și direct – am vrut ca anume eu să fiu Hamlet. Știam că o să pot duce acest rol. Este un rol foarte complicat, dar sper că o să fac față și n-o să dau de gol echipa, regizorii. De fapt, sunt sigur.
– Și totuși care trăsături ale lui Hamlet coincid cu ale dvs.?
– Este un personaj foarte sensibil, acest fapt se vede după cum suferea el din cauza morții tatălui său, căsătoriei mamei sale cu fratele tatălui său decedat. Această luptă pentru adevăr pe care o duce orice om normal; calitatea de a merge până la capăt pentru a obține ceva, de a nu da-napoi… Acestea sunt calitățile care se asociază cu personalitatea mea.

Maxim Tcaci, bucătarul casei, a fost arestat la 30 martie 2005. Pe atunci avea doar 21 de ani. Potrivit Centrului de Investigații Jurnalistice (aprilie 2005), „poliţia a încercat să-şi atribuie merite deosebite în reţinerea celor doi, însă a trecut intenţionat cu vederea mai multe detalii, destul de importante, care au precedat această tragedie. (…) Opiniei publice i s-a spus doar că Petru Badicico şi Maxim Tcaci, ambii domiciliaţi în Chişinău, au sustras armele din incinta Clubului Sportiv Central al Armatei, cu care, în timpul unor schimburi de focuri cu poliţiştii, l-au ucis pe ofiţerul Sergiu Coipan”. În timpul detenției la în IDP a Comisariatului General de Poliţie, Maxim a fost bătut și violat de către poliţişti. La 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău l-a găsit vinovat pe Maxim de comiterea unui omor, de organizarea unei bande criminale, escrocherie şi l-a condamnat la detenţie pe viaţă.

Părinții lui Maxim, însă, nu au lăsat aceste fărădelegi să scape autorităților de ordine. Astfel, la 15 iulie 2014, Moldova a mai pierdut un caz la CEDO. RM trebuie să-i achite lui Maxim 9 mii Euro pentru prejudiciu moral, 1170 Euro pentru costuri și cheltuieli.


14322177_1794390924140259_5702549303077406102_n
Locurile pentru spectatori amenajate în curtea penitenciarului (Autor foto: Nicolae Pojoga)

Am plecat din celula lor cu gândul că nu am discutat suficient. Astăzi voi recupera. Cu această ocazie, vă invit să urmăriți premiera spectacolului „HAMLET PROCES” astăzi, la ora 19:00, live pe Privesc.eu, RealitateaLive.md, cât și pe ecranul din scuarul Catedralei Sf. Theodora de la Sihla din Chișinău (Curtea Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”).


Proiectul teatral de la Rezina este realizat de Centrul de arte COLISEUM în comun cu Departamentul Instituțiilor Penitenciare din Moldova, la inițiativa Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova. Activitatea este susținută financiar de Proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova” (EUTAP 4), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM).

Comentariile sunt inchise.