Așa se întâmplă că astăzi, în Moșeni, raionul Râșcani, dintre cei aproape 600 de oameni numărați la ultimul recensământ, nimeni nu mai știe câți au rămas de fapt. Drama moșenenilor li se citește-n ochi. Nu au unde munci, iar din agricultură nu mai fac bani. Iar cea mai rezonabilă cale pentru ei este spre Federația Rusă. Și cei plecați, și cei rămași își continuă viața cu dor și chin în două.

Se vede cu ochiul liber că unele străzi ale satului sunt mai înguste decât erau înainte. Paragina caselor fără stăpâni a părăsit ograda și a trecut peste gard. Așa s-a îngustat drumul. Alte case sunt îngrijite, semn că au mai rămas gospodari în sat.

– Bună ziua și Doamne ajută!

– Mulțumim!, spune bătrâna, care era singură la intrarea în sat.

– Aista e Moșeniul? Întrebăm, ca să știm dacă am ajuns unde trebuie, după ce am făcut alți kilometri în plus, mergând prin satele de alături.

Femeia aude prost. Confirmarea am primit-o după ce întrebarea a fost rostită încă de câteva ori.

Drama satului Moșeni

În #Moșeni, raionul #Râșcani, dintre cei aproape 600 de oameni numărați la ultimul recensământ, nimeni nu mai știe câți au rămas de fapt. Drama moșenenilor li se citește-n ochi. Nu au unde munci, iar din agricultură nu mai fac bani. Iar cea mai rezonabilă cale pentru ei este spre #Rusia. Și cei plecați, și cei rămași își continuă viața cu dor și chin în două.Mai multe fotografii și reportajul text îl găsiți aici: http://reportaje.moldova.org/drama-satului-moseni/ Autor: Georgeta CarasiucencoImagine: Arina LivadariMoldova.org vine în localitatea ta!

Geplaatst door Moldova.org op Maandag 30 juli 2018

Satul Moșeni face parte din comuna Vasileuți. Conform recensământului din 2014, în localitate sunt 578 de oameni. Din comună mai fac parte satele ucrainene Știubeieni, Ciubara, Mihailenii Noi și Avramca. Din toate șase localități, doar Moșeniul nu este sat ucrainean, iar în Avramca nu mai există nici un om.

Nu există drumuri bune în Moșeni. Nu există apeduct și canalizare. Nu au gaz în sat. Nu sunt locuri de muncă. Ce-i ține pe acești oameni într-un sat la o depărtare de aproximativ 186 de km de Chișinău? Cum își câștigă existența?

Singurul loc în care se adună cei mai mulți oameni în Moșeni este magazinul și el doar unul în tot satul. Fie că le trebuie o pâine, detergent sau se duc după un pahar de cvas, ori vor să vândă laptele de vacă proaspăt muls, oamenii vin la magazin, unde sunt așteptați de vânzătoarea Corina Fedoreț.

Împreună cu familia și cu cei doi pici ai săi și cu doi nepoți, au revenit din Federația Rusă. „Acasă” ei numesc locuința din Moșeni, magazinul de alături și mica terasă din fața acestuia, sala în care se joacă biliard și uneori, poate, se organizează niște sărbători la care ar putea fi invitat tot satul.

Familia a revenit pentru un singur an și speră că în acest timp vor reuși să vândă totul, pentru a pleca pentru totdeauna. „Plecăm în Moscova. Știți, cu cât mai mult ai, cu atât mai mult vrei. Nimeni nu are bani și nimeni nu vrea să investească. Chiar cei care au bani, ei nu o să investească în Moldova, ei nu văd viitor în țara asta”, spune Corina, menționând că afacerea din localitate îi asigură un trai decent, însă prea puțin pentru familia ei. Nici centrul de colectare a laptelui, aflat în magazin, care le aduce un venit important moșenenilor, nu-i determină să renunțe la ideea de a închide afacerea.

Enlarge

A12_6386

Foto: Tatiana Beghiu

Aerul dramatic, aglomerația și ușorul întuneric din magazin erau constant sparte de doi copilași, care alergau într-o veselie din magazin pe-afară, se ascundeau în depozit și improvizau jocuri ale căror reguli le cunoșteau doar ei. Băiatul și-a acoperit jumătatea feței mici cu un șervețel de hârtie, pe care l-a fixat pe nas cu ochelarii negri. Eram în siguranță, îl aveam alături pe Batman de Moșeni. Între timp, camarada lui, o micuță cu păr lung, șaten și drept, bronzată frumos, semn că a petrecut vara pe ulițele satului și nu la bloc, s-a furișat lângă cutia cu tort din gofre, și cât mama ei discuta cu noi, a șterpelit o felie și a zbughit-o din magazin. În câteva minute, văzând că nimeni nu o ceartă pentru micul furt, revine liniștită lângă noi. Cu puțină imaginație, magazinul devenise cel mai interesant loc pentru distracție.

Enlarge

A12_6406

Foto: Tatiana Beghiu

Printre haosul organizat de cei mici, răsare un adolescent, înalt, slăbănog, cu părul bălai care vorbește o limbă română stâlcită. Accentul rusesc îl dă de gol. În sat vine doar în vacanță, să o ajute pe Corina la magazin. Gleb este nepotul femeii și mâna dreaptă la magazin.

– Глеб, раскажи про Мошены, îl îndeamnă femeia.
– Все живут и работают в России.

(n.red.: Gleb, povestește-le despre Moșeni!/Toți lucrează și locuiesc în Rusia.)

Enlarge

A12_6247
Gleb, ruda vânzătoarei

Foto: Tatiana Beghiu

Când era mic, părinții l-au adus în Rusia, pentru că acolo sistemul de educație ar fi mai bun. S-a convins, după ce a revenit acasă și a învățat în satul vecin, Vasileuți, doi ani. După asta, au plecat cu toții în Rusia, luându-l și pe fratele mai mic al lui Gleb. „Vedeți și voi că toți pleacă de aici. Ei pleacă pentru o viață mai bună. Situația din R. Moldova văzută de acolo, sincer, este rea. Cel mai mult nu-mi place politica. Condițiile de viață sunt foarte rele. Dacă aș fi președinte, aș da mai multe locuri de muncă oamenilor. Anume din această cauză pleacă lumea peste hotare. Dacă era de lucru aici, oamenii ar fi plecat oricum, dar nu în număr așa de mare”.

Gleb spune că în sat nu sunt săli de sport, nu este niciun teren de joacă pentru copii, decât unul vechi, construit în perioada sovietică. „Aici poți juca doar fotbal. Trebuie mai multe locuri pentru distracție. Timpul va arăta dacă mă voi întoarce. Dar asta se va întâmpla, probabil, doar în vacanță, nu pentru mult timp”, povestește băiatul.

În Moșeni locuiesc 204 de persoane de 57+ ani

110 persoane minore

În 2017, s-au născut 8 oameni și alți 11 au decedat

(Sursa: BNS, Primăria Vasileuți)

Enlarge

A12_6302
Constantin și Nina Cherdivară

Foto: Tatiana Beghiu

Constantin și Nina Cherdivară au câte 61 de ani și îi desparte diferența de vârstă de o singură lună. Îi unește o gospodărie, o prisacă, 14 hectare și trei copii plecați în orașul Samara, Federația Rusă.

Bărbatul are probleme la un picior. Uneori îi provoacă o atât de mare durere, încât îi zice soției Nina să-i aducă ceva cu care să-și taie piciorul. La vecini merge cu scuterul, iar mai departe de sat se duce cu mașina. În ziua în care am vizitat satul, Constantin a încălecat motocicleta galbenă și a plecat la un cumătru la două mahalale distanță, după niște unelte. A mers înainte de a se face amiază, ca să reușească la înmormântarea unei rude…

Chiar dacă era grăbit, bătrânul și-a găsit timp să se laude cu prisaca, o sursă importantă de venit pentru familie. Și-a pus pălăria apicolă pe cap și scoate din stup o ramă plină cu miere cu albini roind. „Anul acesta e mai rău oleacă. Vor fi vreo 300 de kg, probabil. În anii trecuți, erau vreo 500 de kg. Este mai puțină miere, pentru că anul trecut au mai pierit”, spune stuparul, menționând că în prisaca lui sunt aproape 50 de familii de albine.

„Soția este pensionată de câțiva ani. Dar vin nepoții și nu te întreabă de bani. Vin și-ntreabă: „Da` ce ai dulcișor, bunelu’?” Asta-i. Pentru ei trebuie să ai tot timpul câte ceva.”

Soția lui, Nina, are o pensie de 1274 de lei. Și gândul ei este la copiii stabiliți în orașul Samara și la nepoței. „Pensia asta mizerabilă… Nu te poți duce la nepoți cu 200 de lei, la o nuntă nu te poți duce…”, spune femeia.

În tinerețe, a lucrat educatoare la grădiniță. Dar după ce i-a născut pe cei trei copii și aveau mai multe cheltuieli, a decis să cumpere pământ pentru a face agricultură. Vreo 4-5 ani în urmă, fiul ei a luat în arendă mai mult teren, și-a luat tractor, a pus cartofi. Dar se ducea să muncească la Moscova – să-și acopere cheltuielile. „Știți, când omul se satură de munca asta și de opinteală, se dezice de asta”, spune femeia de 61 de ani, fiind convinsă că, acum, copiilor ei le este mai bine în orașul rus Samara, în apartamente cu trei camere.

Enlarge

A12_6310
Nina Cherdivară, pensionară și agricultoare

Foto: Tatiana Beghiu

„Noi am muncit și nu mai vreau să muncească copii mei așa cum am muncit noi. Nu suntem bogați. Mă rog la Dumnezeu să fim sănătoși cu toate pe care le avem. Mai mult nu ne trebuie”, spune Nina Cherdivară, pensionară și agricultoare.

Chiar dacă a fost de câteva ori în Samara la copii și i-a plăcut mult, Nina nu planifică să rămână acolo pentru totdeauna. Totuși, potrivit unui studiu elaborat luna aceasta, fiecare al cincilea moldovean intenționează să plece din țară în următoarele șase luni.

Despre câți moșeneni sunt plecați peste hotare, în special în Federația Rusă, nimeni nu știe: nici Biroul Național de Statistică, nici primăria din Vasileuți, căreia i se atribuie satul Moșeni, nici Poliția de Frontieră. Potrivit primăriei și BNS, oamenii nu s-ar pune la evidență și nu ar declara unde, pe cât timp se duc, iar Poliția de Frontieră, la ieșirea sau intrarea din țară, nu înregistrează oamenii după viza de reședință.

3 Comentarii

  1. Ma doare sufletul dupa Moseni, radacinile si bastina natala! Cred ca actual s-a mers constient spre distrugerea satelor, de altfel aceasta e problema tuturor localitatilor din RM! Satul Moseni are o istorie deosebita! A fost fondat de capitanii Marelui Stefan! La Moseni in toate timpurile au fost oameni gospodari care puneau pret pe studii, cultura! Foarte multi intelectuali din Moseni s-au refugiat in anii 1940-44 in Romania! Au mers la studii mii de bastinasi din Moseni care nu s-au mai reintors la bastina! Sunt si eu printre ei. Nu aveau ce face specialistii la Moseni, era un sat fara perspectiva! Dar copiii gospodarilor reveneau vara la Moseni, in vacanta, erau parintii in viata! Vara satul radea, se dezvolta! Dar acum e trist satul, ca si noi cei care am trecut de 60de ani! Situatia e similara in toata Moldova! Mai pastram amintirea si casele parintesti! Chiar renovam dupa 20 ani de la trecerea parintilor in eternitate!

  2. Svetlana Popescu

    Satul nostru scump cu oameni gospodari,onesti a ramas de izbeliste.Si la mine tatal e aici in sat.Duce greu batrinetile.Ne gindim ce facem mai departe.Am frica ca nu va rezista inchis in apartament la oras.Dar si singuratatea il macina.Dar satele ramin golite….Care este viitorul nostru?Toti se gindesc cu frica la ziua de mine.Si nimanui nu-i pasa….Pacat, a fost o localitate de razesi cu care totii ne-am mindrit dar……

  3. Multumim de reportaj.Este satul buneilor si al copilariei mele…ma doare sufletul sa il vad astazi asa. A fost frumos candva…inainte de a pleca rand pe rand aproape toti tinerii din sat. Guvernantii isi aduc aminte de sateni doar inaintea alegerilor, dar si atunci doar cu minciuni si promisiuni desarte. Dar oamenii locului sunt deosebiti.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *