În curând, întreaga țară va marca un sfert de secol de la declararea independenței Republicii Moldova. Cu această ocazie, Moldova.org lansează o nouă rubrică întitulată „Moldova, la 25 de ani”. În cadrul aceasteia, vom discuta cu specialiști din diverse domenii și vom încerca să aflăm cum sau dacă acestea s-au dezvoltat pe parcursul acestor ani.

Lansăm rubrica cu un interviu, în care discutăm cu cineastul și directorul ALTfilm, Dumitru Marian, despre ce s-a întâmplat în perioada independenței cu cinematografia autohtonă.

Cinematografia moldovenească de azi, după 25 de ani, este cumva la zero.

Nu vom putea construi niciodată ceea ce-a fost, cu siguranță nu vom putea reînvia industria cinematografică la capacitățile de atunci, însă avem posibilitatea să construim complet altceva. Suntem încă în perioada anilor 90, bani în continuare nu sunt, entuziasm în continuare este, s-au schimbat doar generațiile și posibilitățile tehnice. Or, odată cu revoluția tehnologică, filmul ca artă a devenit destul de accesibil, zic eu.

Unica soluție de a supraviețui ca cineast

A fost o perioadă, când Moldova-Film era unicul studio care făcea film în țara aceasta. Atunci, finanțările au scăzut brusc, iar din dorința de a face film, oamenii au ales calea cea mai ieftină. Documentarul, în principiu, este cel mai ieftin gen de film. Cred că e foarte bine că cineaștii de atunci au reușit să se reprofileze și să-și mențină cumva profesionalismul și să rămână în meserie. Asta a fost unica soluție de a supraviețui ca cineast.

Nu există oameni care să trăiască doar din film.

Problema este un pic mai largă, or producția în masă începe să apară atunci când există noțiunea de industrie. Adică, atunci, când într-o țară există un mecanism foarte bine pus la punct – cineva face un film, după care îl duce la festivaluri, după care-l arată în cinematografe, după care-l vinde la televiziuni. În aceste condiții, omul poate să-și programeze cumva ciclul profesional. Așa l-aș numi eu. La noi nu există așa ceva. La noi, oamenii fac un film, la un moment dat, pentru că au vrut tare s-o facă, și pentru că, la un moment dat, au găsit o cameră și niște prieteni care erau liberi, și au făcut un film, și asta nu poate să existe pe termen lung. Oamenii se aventurează să facă un film, filmul vieții lor, să-i zic așa, doar o singură dată. Asta este problema, de fapt, iată de ce nu apare o cinematografie continuă. Nu există oameni care să trăiască doar din film.

Oamenii vor să vină la film.

Noi vedem, la televizor, premiile Oscar, Globurile de Aur, noi știm cine este Brad Pitt și cine este Angelina Jolie, noi știm cine este Aki Kaurismäki, Akira Kurosawa, noi am avut, la un moment dat, filmele animate ale lui Hayao Miyazaki și am constatat cu stupoare că o sală plină de oameni cunosc creația lui, oameni care abia așteptau să le vadă în cinematograf. Noi, moldovenii, suntem consumatori de film. Prin faptul că avem acces la filme piratate, am reușit cumva să menținem dragostea asta față de cinematografie și dorința de a vedea filme. Există dovezi clare că oamenii vin inclusiv la film moldovenesc, exemplu este filmul „Culorile” a Vioricăi Meșină, care-i un film social, dar a venit foarte multă lume să-l vadă. Există filmul „Ce lume minunată” a lui Durbală și Cumătrenco, film moldovenesc, făcut binișor, și care a atras foarte mult public moldovean. Oamenii vor să vină la film, oamenii cu siguranță s-ar duce să vadă filme, dacă li s-ar oferi produs de calitate și dacă ar fi condiții de vizionare de film.

Încep să apară oameni capabili să facă film.

Centrul Național de Cinematografie, în principiu, există, a fost creat. Prognoza noastră, atunci când făceam legea, a fost că, dacă apare CNC, în 5-10 ani, deja vom putea vorbi despre o cinematografie. Sunt foarte mulți alți factori care, între timp, au perturbat mersul normal al lucrurilor. Noi știm despre situația politică, cea financiară și alte chestii care influențează. Respectiv, lucrurile s-ar putea să nu se întâmple chiar așa de ușor cum ar fi trebuit. Și, totuși, ele încep să se miște. În principiu, deja este posibil, oameni pot să-și găsească parteneri din-afară. Avem dovada-n picioare, de exemplu, Igor Cobâleanski, cu filmul „La limita de jos a cerului”, după care „Afacerea Est”. Este Mircea Bobână, care a făcut un film cu nemții, Ana Felicia Scutelnicu, care este în post-producție cu o casă de producție germană. Există o grămadă de exemple de acest gen, care cumva sunt dovada faptului căcinematografia se dezvoltă și încep să apară oameni capabili să facă film. Problema este că trebuie cât mai repede să creăm acest sistem și trebuie cât mai repede să el implantăm oamenilor apartenența la o cinematografie moldovenească. Asta trebuie să facem, pentru că acum, în principiu, noi toți suntem cineaști, fără cinematografie.

Filme pentru elevi

Foarte recent, ALTfilm a făcut o mică cercetare, pentru un proiect, prin care am încercat să vedem câte filme istorice coincid cu programa școlară la istorie și limba română. Și doar pentru nivelul liceal, am depistat circa 20 de filme românești și străine, pe care, cred eu, liceenii ar veni să le vadă, dacă lor li s-ar această posibilitate, în condiții bune, desigur, într-un cinematograf cu sunet și imagine bună. Să vină și un istoric, după filmă, care să le spună că în film, Ștefan cel Mare a fost prezentat într-un fel, pe când, în realitate, el nu e tocmai așa, sau despre Moromeți, opera a fost scrisă așa, iar cineastul a decis să devieze un pic în partea cealaltă.

Unicul avantaj al AMTAP

Există ceea ce se numește „centru academic al culturii moldovenești”. Atunci când vrei să faci un proiect, când e vorba de dezvoltarea cinematografiei și ai nevoie de oameni pe care să testezi sau pe care să-i implici în proiectul tău, mereu te gândești La Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice. Acesta ar cam fi primul și , deocamdată, unicul al AMTAP. Academia, și ne referim acum la Facultatea de film, produce mai mulți profesioniști decât are nevoie piața.

Ce-ți doresc eu ție, la 25 de ani…

Eu cred că Moldova are nevoie de răbdare, cred că Moldova ar trebui să reseteze sistemul de valori și cred că acum, Moldova are nevoie de cât mai mulți tineri care, în principiu, pot să facă această resetare. Eu îi doresc Moldovei să-și întoarcă înapoi tinerii, creierii care au plecat din țara asta. Eu îi doresc Moldovei o reîntoarcere a moldovenilor în masă. Asta aș vrea eu să-i doresc Moldovei…

Comentariile sunt inchise.