În zona Bisericii „Sfânta Vinere”, acolo de unde a pornit Chișinăul,  într-o casă construită în 1913, pe fosta stradă Sântăvineri, apoi Voznesesnkaia și Iakira, acum Grigore Ureche, cu o curte plină de istorii și „centre culturale”, a crescut Lică Sainciuc, fiul lui Glebus Sainciuc și al Valentinei Rusu-Ciobanu.

Odată intrată în curtea artiștilor, m-a izbit contrastul dintre cele două lumi, cea de până la și cea de după poartă. O grădină imensă, cu cărărușe pavate, flori, copaci puternici ce au supraviețuit ninsorilor din aprilie, parcele cu zmeură, pomușoare, plante aromate, viță de vie, care ține umbră mesei unde se mănâncă nuci, pelin sădit acum trei zile – „ca să schimbe atmosfera”, o cascadă meșterită de Lică, un cuptor în fundul grădinii –pentru tânăra generație iubitoare de pește (mirosul căruia Lică Sainciuc nu prea-l suportă), al doilea pentru cărnuri și alte bunătățuri. Firele de grâu rămase după vara în care familia de artiști le-au crescut, atât cât să coacă cinci pâinici în „Centrul cultural cu vatră”, acolo unde al doilea cuptor este acoperit cu un clopot. I se mai spune „țest”, o chestie comună în Oltenia. „Masa Zamfirei” stă liniștită în centrul grădinii, fără să cerșească atenție. Ea vine de la Dolna, unde a fost Pușkin și unde bunicul lui Lică Sainciuc a crescut viță de vie. Mergeau des acolo cu toată familia, iată de ce în multe picturi ale părinților săi putem vedea oameni din acel sat. Multă mămăligă s-a tăiat pe „masa Zamfirei”, până să ajungă în podul unei case din Dolna, pentru ca apoi să fie salvată de Lică și transformată într-un „centru cultural”, de pe strada Grigore Ureche.

Enlarge

raminmazur-1194
Masa Zamfirei

Ramin Mazur

Enlarge

raminmazur-1200
Centrul cultural cu vatră

Ramin Mazur

Să nu uităm de casă, construită și locuită doar de membrii familiei, un privilegiu și o adevărată raritate pentru Chișinău. „Sunt la noi multe case vechi, dar nu au continuitate. E o casă vie, nu o conservă. Unii îi zic muzeu, dar ea e mai degrabă ceea ce se numește acum vintage – adică sunt lucruri care servesc de foarte mult timp”, îmi zice Lică Sainciuc. Drept dovadă servesc și cele trei geamuri din fostul atelier al părinților săi – unul construit de bunic, al doilea de Glebus, al treilea de fiu. Cel mai vechi are peste 100 de ani. „Am pus o fereastră de termopan în baie, e unica ce suflă”. Râdem.

Vasile Ernu scria în unul din textele sale că aici este centrul ciclonului. „Curios cu Ernu ăsta, el mai întâi a scris despre casa noastră, apoi a venit aici. Atunci a adăugat că e centrul ciclonului. Împrejur nu știu ce se face, dar aici e liniște”, mă lămurește Lică Sainciuc. În „centrul ciclonului”, la o cafea, am stat la taclale cu ilustratorul, despre femei și Chișinău, despre monofonia unora din Republica Moldova, despre unionism, spiritualitate și politică. Și ca să vă simțiți și voi în „centrul ciclonului”, așa cum am făcut-o eu, las aici cuvintele lui Lică Sainciuc așa cum le-a spus el.

***

Spiritualitate

Nu știu dacă există progres în spiritualitate. Înainte oamenii erau arși pe rug. Acum asta nu se mai face. În schimb, într-un război au murit 50 de milioane de oameni. Asta-i regres. Înainte nu pierea atâta lume. Înainte se murea de boli, acum există vaccinuri. Acum se nasc mai puțini, pentru că dacă se vor naște prea mulți, Pământul va fi suprapopulat. Buddha a trăit 2500 de ani în urmă și eu nu pot să spun că astăzi oamenii sunt mai deștepți decât el.

Am un principiu – în surse externe caut confirmări. Descoperirile le fac singur. Omu-i șubred. Într-o zi are dispoziție, în alta nu. Într-o zi te simți mai deștept, în alta mai prost. Eu când mă simt mai deștept, îmi scriu scrisori pentru când voi fi mai prost.

***

Femeia

Femeia a fost făcută ultima. Dumnezeu a făcut evolutiv totul. Mai întâi materia moartă, apoi ființele, apoi bărbatul și abia apoi femeia. Nu-i asta oare evoluție? Acum că religia este admisă, toți popii ăștia-s așa de vajnici. Când religia era interzisă, la biserică mergeau doar femeile. Femeia este mai spirituală. Războiul îl fac bărbații, ucid bărbații. Femeia are pasiune. Dacă te uiți pe Facebook, de pisicile alea nenorocite cine-și bate capul? Bărbații? Durerea asta este foarte importantă. Durerea care nu are rezolvare…

Înainte, femeia era tare oropsită din cauza situației biologice. Bărbatul și femeia erau egali până ea rămânea însărcinată. Atunci se termina jocul. „Tu știi locul tău” și gata. Dar de când a apărut progresul tehnologic, femeia a început să aibă o altă poziție socială. Din momentul în care a apărut întreruperea sarcinii, femeia a fost eliberată de inegalitatea cu bărbatul.

În general, e mai bine să ai de-a face cu o femeie, parcă mai multă încredere insuflă. Bărbații sunt interesanți câte unul, dar în masa lor se pierd.

Enlarge

raminmazur-1171

Ramin Mazur

***

Libertate

Pe timpul sovietic, presa era cenzurată. Dar daca pătrundea ceva și o persoană era critică, se luau măsuri. Omul era pedepsit, fie el de vină sau nu. Presa era foarte importantă. După independență, toți au început să scrie, dar nu avea niciun efect. Puteai să înjuri pe oricine, era comic.

În politică nu face să te bagi, pentru că totul este un joc de-a v-ați ascunselea. Cine și în spatele cui stă? Bun este sau rău cutare? Eu nu știu… Oamenii ăștia cu bani au alte complexe. Ei nu au deloc libertate, totul este calculat, fiecare pas este important. Eu spun ce-mi trece prin cap, ei niciodată nu fac asta.

***

Satul turcesc Chișinău

După ce am început să scriu despre Chișinău, am descoperit multe neconcordanțe. Sunt lucruri care se bat cap în cap. Am început să scriu dintr-o durere. Vedeam cum se distruge totul. Atuul meu era că făceam publicistică, nu știință. Cei care o au cu știința îmi dădeau materialele lor. Între ei, Doamne ferește!, țin totul în secret. A murit și nu a dat la nimeni informația pe care o deținea. Nu am avut acces la documente închise și totuși se vedeau contradicțiile cu ochiul liber. „Satul Chișinău”. Rușii tocmai au venit în acest sat. Are zece biserici. Care sat cu zece biserici? Ceva nu iese. „Sat turcesc”. Dar unde-s moscheile? Nu-s. La Cetatea Albă era o moschee. Când au început să sape, au dat de o biserică. Astea-s fapte, înțelegi?

În copilăria mea, Chișinăul era distrus. Cei care spun că l-au făcut sunt cei care l-au distrus. Faptele zic că moldovenii nu-s distrugători. Ei sunt constructori. Într-o emisiune contra migranților, cum e la modă la Moscova, cu naționalismul lor actual – „Такие-такие! Не, про молдован не надо! Молдоване нам Москву отстроили!”.

raminmazur-1211.jpg

Chișinău a fost distrus în 41. Ei, rușii, au explodat tot orașul la retragere. Și toți spuneau că a fost război. Care război? Nu a fost așa ceva. Prin Chișinău nu a trecut frontul. Dar nimeni nu vorbea despre asta, pentru că era „antisovietic”. Abia pe urmă a început să discute pe baza documentelor, despre cum au fost minate clădirile. Înțeleg, statele se bat între ele. Atunci trebuie să explodezi uzina electrică. Dar de ce să explodezi școala? De ce să explodezi mitropolia? Banca de ce s-o explodezi? Scoți banii și te duci.

Când se apropia frontul, familia mamei s-a retras la Grătiești. Au urcat pe deal și au văzut orașul în flăcări. Atunci încă erau rușii în oraș. Pe urmă ei au plecat, orașul era în ruine, iar peste câteva zile au venit nemții. De ce au făcut asta? Un singur motiv pe care-l găsesc este o răzbunare pentru Sfatul Țării.

Eu nu-s deloc unionist. Unionismul poate e un fel de zădărâre politică. Românii ne-au trădat de foarte multe ori. Eu cedat Basarabia, au schimbat-o pe Dobrogea în 1878. În 1915, au intrat în război aliați cu Rusia, cu toate că Stere vroia să intre de partea nemților ca să elibereze Basarabia, dar ei s-au gândit că vor să recupereze Transilvania. Au făcut târg. Astea realități. Nouă ne trebuie unionismul, lor – nu.

***

Transhumanță

Cred că lumea pleacă din tradiția noastră veche de transhumanță. Crezi că e o tragedie că lumea pleacă? Dar cum s-au dus englezii în toată lumea? În Irlanda sunt mult mai puțini irlandezi, decât în America și Australia. Englezii au plecat în SUA pentru că au fost deposedați de pământurile agricole. Iată de ce americanii sunt foarte țărănoși. Lor le place să stea pe pământ, să meargă cu mașina personală și nu cu transportul public – fiecare țăran cu căruța lui.

***

Istorie

Noi putem cunoaște cu adevărat doar istoria Egiptului antic. Ce e mai aproape de noi e tot mai deformat și falsificat. Din toate falsurile cineva trage foloase, cine de unde provine, care de unde a venit. Dacă te interesează foloasele, nu poți cunoaște adevărul.  Totul este relativ. Din păcate, istoria este folosită ca instrument politic și nu de cunoaștere.

***

Monofonie

Eu am învățat engleza singur. Am început la școală unde se preda, dar apoi părinții m-au mutat la alta, unde am învățat franceza. Pe urmă eu am simțit necesitatea să învăț engleza. Era așa o izolare în Uniunea Sovietică, nu aveam informație deloc. Un timp, venea ceva din România, ei erau mai moderni, până a venit Ceaușescu. Atunci am început să ascult radio, am găsit BBC World Service, și cât lucram, ascultam. Primul an nu înțelegeam nimic, apoi lucrurile s-au schimbat.

Când s-a născut fiica mea mai mare, eu vorbeam cu ea în engleză, soția – în română și mama ei – în rusă. Atunci am înțeles că mă înșelam când credeam că știu engleza. Am început să-i fac cărțulii, să studiez literatura lor. Dacă mă apuc de ceva, o fac singur, nu trebuie să mă învețe cineva.

Dacă mai există la noi oameni care nu vorbesc decât o limbă, cred că sunt niște nostalgici. Pe timpul sovietic, ei erau privilegiați. Să nu vorbești nicio limbă străină era un privilegiu. Te simțeai grozav. Astăzi, parcă se mai schimbă lucrurile. La expoziția mea, un critic de artă rusofon a vorbit în română. Câte-oleacă se vor da la brazdă. Cei care se opun încă mai trăiesc cu nostalgiile celea. Asta-i tragedia lor, un fel de monofonie.

Am un prieten rusofon (el acum este plecat), un băiat curios din fire. Pentru el, fiind monofon, fiecare limbă străină nu era un alt sistem, ci un adaos la limba rusă. El nu știa să se transpună în alt sistem. În același timp, prin mahala era un evreu, oleacă țăcănit. Era nebunul satului.  El știa vreo șase limbi și din fiecare câte 500 de cuvinte. Dar el le vorbea. Polilingvismul ăsta al nostru este foarte bun. Dacă știi două limbi, o poți învăța pe a treia.

***

1 Comentariu

  1. Fără cuvinte…am citit articolul cu pixul
    Despre femei …wowwww
    Despre istorie…instrument….mdaaa

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *